Sentința civilă nr. 10753/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 10753/2013
Ședința publică de la 21 Iunie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. | -M. | B. |
Grefier A. | D. |
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. I. CU D. A. și pe pârât I. C. - S. DE A., E. SI
S. P., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul personal și reprezentantul reclamantului av. B. Mihai.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care.
Instanța constată din fișa Ecris a dosarului_ reiese că s-a admis recursul împotriva Sentinței Civile nr. 1225/2012 a Judecătoriei Gherla prin care a fost anulat procesul verbal seria AP nr. 1535278.
Instanța pune în vedere reclamantului că are dreptul de a formula alte cereri în probațiune.
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are de formulat alte cereri în probațiune.
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârât în întâmpinare .
Instanța unește cu fondul excepția inadmisibilității acțiunii.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea excepției inadmisibilității invocată de pârâtă pentru considerentele expuse în cadrul acțiunii .
Instanța nemaifiind de formulat alte cereri în probațiune, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reclamantului pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, anularea ordinului 104142/2012 emis de pârâtă, respectiv a măsurii de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor, cu cheltuieli de judecată. Arată că în urma controlului efectuat de pârâtă s-a constatat că între ceea ce este consemnat pe permisul de port armă și localitatea de depozitare există diferențe, în consecință i-a fost anulat permisul de port armă, această diferență se datorează faptului că în anul 2003 reclamantul a divorțat și s-a mutat în localitatea F. Gherli, unde s-a mutat împreună cu arma. La acel moment era în vigoare legea 17/1996 care prevede la art. 23 faptul că titularul avea obligația să ia legătura cu secția de poliție pentru a anunța că și-a mutat arma. De asemenea menționează faptul că până în anul 2004 poliția făcea verificări regulat în ceea ce privește permisul de port armă dar o dată cu modificarea legii, nu s-au mai făcut
verificării regulat iar permisul de port armă pe care îl deține din 2003 nu avea rubrică de viză pentru schimbare domiciliu.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul B. I. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean C. - S. de arme, explozivi și substanțe periculoase, a solicitat anularea Ordinului nr.104142/MF/_ emis de pârât, respectiv a măsurii de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul susmenționat s-a dispus anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor în conformitate cu prevederile art.130 alin.2 lit.b și art.45 alin.1 lit.f din Legea nr. 295/2004, deoarece în urma controlului efectuat în data de_ s-a constatat că nu a respectat condițiile de păstrare a armei, ocazie cu care s-a întocmit și un procesul verbal de contravenție.
Reclamantul a mai arătat că împotriva acestui act sancționator a formulat plângere contravențională iar prin sentința civilă nr.1225/2012 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr._ s-a admis plângerea și s-a anulat procesul verbal iar împotriva acestei hotărâri pârâtul a declarat recurs, care urmează a fi judecat în data de_ .
Reclamantul a învederat că deține arma de vânătoare seria A 16121 și că s-a reținut în sarcina sa încălcarea legii privind locul păstrării armei și nicidecum a condițiilor de păstrare a armei, iar fapta consemnată nu este prevăzută și sancționată de Legea nr. 295/2004.
De asemenea, a susținut că din anul 2003 domiciliază in comuna F.
nr.291, jud.C. și că de la această dată în fiecare an s-au încheiat procese verbale privind condițiile de păstrare a armei iar permisul de deținere a armei i-a fost vizat de mai multe ori de la această dată, astfel că modificarea domiciliului său precum și mutarea armei la locul domiciliului actual nu a impus modificarea permisului de port armă în sensul ca datele din acesta să corespundă cu locul unde era depozitat arma.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul I. C., a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că reclamantul a înțeles să conteste procesul verbal întocmit în cauză, prin care, pe lângă amenda contravențională, s-a aplicat și sancțiunea complementară de anulare a dreptului de deținere, de port și folosire a armelor.
Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că în speță era obligatoriu ca reclamantul să anunțe schimbarea domiciliului S. arme, explozivi ș substanțe periculoase din cadrul pârâtului și nu Postul de Poliție F. G.
, astfel că acțiunea este neîntemeiată.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de către pârâtă
, instanța urmează să o respingă deoarece în speța de față nu se contestă sancțiunea complementară prevăzută de art. 130 al. 2 lit b din Legea 295/2004 a anulării dreptului de deținere, de port și folosire a armelor, sancțiune care se aplică contravențiilor prevăzute la art. 129 pct. 14 din această lege, ci se contestă anularea Ordinului nr.104142/MF/_ emis de pârât prin care s-a dispus anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor, prevăzut de art. 45 din Legea 295/2004, măsură care se contestă pe calea contenciosului administrativ .
Pe fond, reținem că reclamantul B. I. solicită anularea Ordinului nr.104142/MF/_ emis de pârât, respectiv a măsurii de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor, iar tribunalul reține că prin ordinul susmenționat s-a dispus anularea dreptului de deținere, port și folosire a armelor în conformitate cu prevederile art.130 alin.2 lit. b și art.45 alin.1 lit. f din Legea nr. 295/2004, deoarece în urma controlului efectuat în data de_ s-a constatat că reclamantul nu a respectat condițiile de păstrare a armei, prevăzute de art. 31 al. 2 din Legea 295/2004 și art. 14 din HG 130/2005, ocazie cu care s-a întocmit și procesul verbal de contravenție seria AP nr.1535278/_ .
Împotriva acestui act sancționator, reclamantul a formulat plângere contravențională, iar prin sentința civilă nr.1225/2012 pronunțată de Judecătoria Gherla în dosar nr._ s-a admis plângerea și s-a anulat procesul verbal contestat însă ulterior a fost admis recursul IPJ C., la data de_ instanța de recurs menținând procesul verbal contestat.
Cu privire la cauza de față instanța reține că reclamantul deține arma de vânătoare seria A 16121 și că s-a reținut în sarcina sa încălcarea legii privind locul păstrării armei și nicidecum a condițiilor de păstrare a armei, iar fapta consemnată nu este prevăzută și sancționată de Legea nr. 295/2004.
Astfel, potrivit art. 31 din Legea 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor
« Condițiile de păstrare și port ale armelor letale
Titularul dreptului de a purta și folosi arme letale are obligația de a păstra arma și muniția înscrisă în permisul de armă în condiții de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.
Păstrarea armei și muniției prevăzute la alin. (1) ladomiciliul sau reședința deținătorului se face în locuri specialdestinate, în condițiile prevăzute în normele metodologice deaplicare a prezentei legi. »
Apoi, potrivit art. 14 din HG 130/2005 "(1) Titularul dreptului de deținere este obligat să păstreze armele și munițiile letale la domiciliul sau la reședința menționată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, omologate de Autoritatea Națională pentru Omologarea A. lor și Munițiilor, care sunt asigurate cu cel puțin două sisteme de închidere independente, cu cheie sau cifru, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate.";
De asemenea, potrivit art. 86 din NCC domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală .
Pe cale de consecință, din textele de lege de mai sus rezultă că acestea se referă la condițiile de păstrare a armei, nu la locul păstrării armei iar domiciliul, în acest context, este locul unde locuiește posesorul armei, cu scopul depozitării și asigurării unei permanente supravegheri a acesteia, acesta fiind de altfel și scopul legii.
În speța de față reținem că din anul 2003 reclamantul domiciliază in comuna F. G. nr.291, jud. C. în locuința mamei sale urmare a divorțului de soția sa, în locuința din Gherla unde avea domiciliul pe buletin rămânând fosta soție, iar de la această dată în fiecare an s-au încheiat procese verbale privind condițiile de păstrare a armei de către organele de poliție, iar permisul de deținere a armei i-a fost vizat de mai multe ori de la această dată, astfel că modificarea domiciliului său precum și mutarea armei la locul domiciliului actual nu a impus modificarea permisului de port armă
în sensul ca datele din acesta să corespundă cu locul unde era depozitat arma.
De asemenea, se constată că la data mutării reclamantului în comuna
-G. în anul 2003, în privința deținerii armelor era în vigoare Legea nr. 17/1996, iar potrivit art.23 din acest act normativ: "Titularul de permis de armă sau al autorizației de comunicare pe baza căreia urmează să-și cumpere armă este obligat să anunțe organul competent al Ministerului de Interne din raza teritorială în care își schimbă domiciliul în termen de 5 zile de la producerea acestei schimbări";.
Pe cale de consecință, nu există vreun text legal care să fi impus la acel moment, și nici acum, ca odată cu schimbarea de domiciliu să se schimbe și permisul de port armă.
Drept urmare, la data mutării sale, reclamantul a anunțat Postul de Poliție F. -G. și a fost luat în evidență ca posesor de armă în comună, iar schimbarea de domiciliu nu a impus la acea dată schimbarea permisului de port armă și nici ulterior, după apariția Legii nr.295/2004 nu a intervenit obligativitatea modificării permisului de port armă odată cu domiciliul.
Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004 tribunalul va admite acțiunea și va dispune anularea Ordinului 104142/MF/_ emis de I. C., S. de A., E. și S. periculoase, respectiv a măsurii de anulare a dreptului de deținere, port si folosire a armelor.
În temeiul art.274 C.pr.civ., va dispune obligarea intimatului la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității.
Admite actiunea formulată de reclamantul B. I., cu domiciliul procesual ales în Comuna F. -G. nr.291, jud.C. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliție Județean C. - S. de arme, explozivi și substanțe periculoase, cu sediul în C. -N., str.Traian nr.27, jud.C. .
Dispune anularea Ordinului 104142/MF/_ emis de I. C., S. de A., E. și S. periculoase, respectiv a masurii de anulare a dreptului de deținere, port si folosire a armelor.
Obliga intimata la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului.
Cu drept de recurs in 15 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica din_ .
Președinte,
-M. B.
Grefier,
D.
Red.AMB/tehn.MG/4 ex. 08.07.13