Sentința civilă nr. 15567/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 15567/2013
Ședința publică de la 22 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier R. I. P.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. D. și pe pârât C. DE A. DE S. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâtă consilier juridic G. Crăciun, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că la data de_ pârâta a depus prin serviciul registratură înscris.
Instanța reține că reclamantul a fost citat cu mențiunea de a indica în ce măsură a înțeles să conteste atât Decizia nr. E 323 din_ cât și decizia de impunere, iar pentru acest termen nu s-a formulat nici o precizare. Instanța din oficiu în temeiul art. 218 CPC invocă excepția inadmisibilității acțiunii, pe care o pune în discuția reprezentantei pârâtei.
Reprezentanta pârâtei solicită admiterea excepția inadmisibilității.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul T. D. în contradictoriu cu pârâta C. DE ASIGURARI SE S. A JUDETULUI C. a solicitat anularea Deciziei de impunere din oficiu nr. 372389/2/_ pentru stabilirea de accesorii datorate F.N.U.A.S.S. pe perioada 2006-2011 emisă pentru suma de 1224 lei și exonerarea de la obligatia de plată a acestei sume.
În motivarea acțiunii, reclamantul arată că prin decizia de impunere i s-a adus la cunoștință faptul că trebuie sa achite suma 1224 lei, cu titlu de contribuție la F.N.U.A.S.S.
Apreciază că se impune anularea deciziei menționate întrucât nu exista un contract de asigurare încheiat intre el si parata CJAS C. .
Având in vedere ca reclamantul nu a încheiat un contract de asigurare cu parata, este evident ca nu am calitatea de asigurat si ca nu exista nicio obligație corelativa din partea mea de a plați retroactiv asigurările de sănătate, mai ales in contextul in care nu a beneficiat de ajutor medical in acesta perioada.
Având in vedere faptul ca nu exista încheiat un contract de asigurare intre reclamant si parata, precum si faptul ca nu a depus nici o declarație, nu cunoaște
temeiurile in baza cărora s-au solicitat si s-au calculat sumele pretinse de către parata.
Potrivit art. 85 C. proc. fisc, impozitele, taxele, contribuțiile si alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc fie prin declarație fiscala, in condițiile art. 82 alin. (2) si art. 86 alin. (4), fie prin decizie emisa de organul fiscal, in celelalte cazuri.
Apreciază ca nu exista titlu de creanța pentru accesoriile pretinse, potrivit art.
119 alin.4 din OG 92/2003 majorările de întârziere se stabilesc prin decizii întocmite in condițiile aprobate prin Ordin al Ministrului Economiei si Finanțelor.
Deciziile referitoare la obligațiile de plata accesorii sunt acte administrative fiscale asimilate deciziei de impunere conform dispozițiilor art.88 alin.1, lit.c din Codul de procedura fiscala si sunt supuse comunicării cu contribuabilului in condițiile art.44. din același act normativ.
Conform textelor de lege redate mai sus, pentru fiecare din aceste creanțe pretinse de către parata, aceasta avea obligația de a emite anual un titlu de creanța, care sa conțină mențiunile prevăzute de disp.art.43 din OG nr.92/2003 si pe care sa mi-l comunice in conformitate cu prevederile disp.art.44 al.2 din același act normativ.
De asemenea, reclamanta nu a dobândit calitatea de asigurat întrucât dobândirea acestei calității este condiționată nu numai de încheierea unui contract de asigurare ci si de plata contribuției la fond.
In acest context neavând calitatea de asigurat pana in prezent nu exista nici o obligație corelativa din partea mea de a plați retroactiv asigurările de sănătate. Daca legiuitorul ar fi dorit sa dobândim calitatea de asigurat prin efectul legii nu impunea cerința încheierii unui contract de asigurare.
Pârâta C. DE ASIGURĂRI DE S. A JUDEȚULUI C., a formulat întâmpinare invocând excepția inadmisibilității acțiunii.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestație potrivit legii. Potrivit alin. 2, este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art.218 alin 2 din C.Pr.Fiscală, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art.212 la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă că actul administrativ fiscal care poate fi contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 cod procedură fiscală, ori în speță reclamantul a solicitat direct în fața instanței de judecată anularea deciziilor de impunere din oficiu emise la data de_, pentru contribuția datorată la FNUASS.
Pe fondul cauzei, se arată că în ceea ce privește contractul între asigurat și C. de Asigurări de S., acesta trebuie privit ca un act pur administrativ, bazat exclusiv pe prevederile Legii nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Drepturile și obligațiile asiguraților cât și a furnizorilor de servicii medicale sunt stabilite cu exactitate în Legea nr.95/2006 și preluate de contractul dintre asigurat și C. de Asigurări de S., personalizandu-1 doar prin datele de identificare ale părților. Nici o altă clauză nu poate îi stabilită între părți în afara celor stabilite de către Legea nr.95/2006. Astfel, acest contract devine mai degrabă o evidență administrativă, o recunoaștere a părților că voința lor este de a pune în practică normele stabilite prin Legea 95/2006.
Calitatea de asigurat categoric nu rezultă din semnarea unui astfel de contract ci din dispozițiile prevăzute de Legea nr.95/2006.
Asigurarea de sănătate nu este lăsată la latitudinea cetățeanului ci este o obligație conform art. 208 din legea mai sus menționată. Obligativitatea asigurării și contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul solidarității și subsidiarității, care stă la baza obiectivelor sistemului de asigurări de sănătate, și anume protecția asiguraților în mod universal, echitabil și nediscriminatoriu în condițiile utilizării eficiente a FNUASS. Urmare a celor precizate, încheierea contractului are doar valoare de luare în evidență, dobândirea calității de asigurat realizându-se în virtutea legii, si nu în virtutea contractului.
Mai mult, noțiunea de contribuție este definită la art.2 pct.19 al Legii nr.500/2002 privind finanțele publice ca fiind o prelevare obligatorie a unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea obținerii unei contraprestații.
Referitor la faptul că omisiunea declarării veniturilor nu este sancționată de lege, reclamantul ignoră dispozițiile art.215 alin.(3), din Legea nr. 95/2006 privind asigurările de sănătate, care prevăd în mod expres obligativitatea depunerii declarațiilor privind obligațiile față de FNUASS, precum și dispozițiile art.305 lit.a care stipulează că nedepunerea acestora constituie contravenție, și este sancționată cu amendă, conform art.306 lit bAl.
Cu privire la obligativitatea emiterii anuale a deciziilor de către CAS-C., arată că nu este în culpă, deoarece în lipsa declarației obligatorii privind obligațiile față de FNUASS, pe care reclamanta trebuia să o depună la CAS, conform art.215 alin (3) din Legea nr.95/2006, s-a procedat la stabilirea contribuției față de fond în baza declarației de venit estimat depusă de către reclamant la ANAF, în conformitate cu prevederile art.35 din Ordinul 617/2007, și în baza Protocolului încheiat între CNAS si ANAF nr.5282/2007 P95896/_, privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizează venituri din activități independente. în plus, în susținerea celor invocate ne prevalăm și de prevederile art.91 alin.(l) care stipulează :" dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani,", astfel că deciziile au fost emise cu respectarea termenului de prescripție.
După semnarea Protocolului încheiat intre CNAS si ANAF privind furnizarea datelor referitoare la persoanele care realizează venituri din profesii liberale, din drepturi de proprietate intelectuala, din dividende, etc. menționat la art. 35 al Ordinului nr.617 /2007, CAS C. a fost abilitata sa emită Decizii de impunere privind obligațiile de plata la FNUASS, în baza informațiilor primite.
Deciziile constituie si înștiințare de plata, de unde rezulta ca reclamantul a luat la cunoștința de cuantumul debitului si modul de calcul atât al contribuției cat si al accesoriilor datorate unde sunt detaliate scadentele, perioadele pentru care au fost stabilite si temeiul de fapt si de drept.
Aceste decizii de impunere reprezintă titlu de creanța si potrivit art.141, alin. 2 devin titlu executoriu la data la care creanța fiscala este scadenta si respecta prevederile impuse de art. 43 alin. 2, C.pr.fisc, având toate semnăturile persoanelor împuternicite.
Susținerea că penalitățile de întârziere, nu se datorează si nu se calculează decât de la data când reclamantul a fost informat de deciziile de impunere emise de CAS C., respectiv data comunicării lor nu pot fi susținute, neputându-se vorbi de nici de o culpă a CAS C., deoarece drepturile și obligațiile asiguraților fiind stabilite anual prin contractul cadru, așa cum stipulează art.217 din Legea 95/2006, sunt aduse la cunoștința asiguraților prin publicarea în Monitorul Oficial atât a Contractului Cadru cât și a Normelor Metodologice de aplicare a acestuia, deci acesta trebuia să cunoască faptul că are o creanță, și că în cazul neachitării acesteia se vor percepe majorări și penalități de întârziere, obligația de plată născându-se la data realizării venitului deci nu se poate admite că reclamantul ar putea fi ținut numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă, așa cum prevede de altfel si art.259 alin.(7)lit. b, mai sus menționat.
In plus, principiul « nemo censetur ignorare legem » exprimă ideea că nimeni nu se poate apăra invocând ignoranța în drept, adică necunoașterea legii.
Analizand cu precadere exceptia inadmisibilității invocată pe cale de intâmpinare de pârâta instanta reține urmatoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale, se poate formula contestație potrivit legii; potrivit alin. 2, este îndreptățit la contestație numai cel ce consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor art. 218 alin. 2 din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit legii.
Rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior că actul administrativ fiscal care poate și trebuie să fie contestat în fața instanței de contencios fiscal este decizia emisă în soluționarea contestației introduse potrivit dispozițiilor art. 205 Cod procedură fiscală,
Or, în prezentul litigiu, instanta constată că reclamantul a solicitat, direct în fața instanței de judecată anularea deciziei de impunere nr 372389/2/_, cu consecința exonerării sale de la plata sumelor cuprinse în decizia de impunere, fără a urma procedura prevăzută de dispozițiile art. 205 Cod procedură fiscală.
In virtutea rolului activ instanta a dipsus, in sedinta publică din data de 18 octombrie 2013, citarea reclamantului cu mențiunea de a indica in ce măsură a ințeles să conteste atât decizia de impunere cât și decizia de soluționare a contestației administrative, fără ca reclamantul să formuleze o precizare a acțiunii in acest sens.
Rolul activ al judectorului in procesul civil nu poate fi aplicat facand abstractie de principiul disponibilitatii.Astfel, cu toate ca instanta nu este tinuta de calificarea juridica a actiunii data de parte, nu poate, totusi, interveni asupra obiectului actiunii .
În consecință, cererea reclamantului de anulare a deciziei de impunere emisă de pârâta C. de Asigurari de S. a Judetului C. cu consecința exonerării sale de la plata sumelor cuprinse în deciziile de impunere, apare ca fiind inadmisibilă.
In temeiul art 274 Cod procedura civila instanta va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamantul T. D.
C. -N., Calea F., nr. 60, bl.A2, ap. 127, jud.C., CNP 1.
in contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de S. a Județului C. cu sediul in C.
-N., str .Constanța, nr 5, jud C. .
Respinge acțiunea ca fiind inadmisibilă. Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată in ședința publică din 22 noiembrie 2013.
Președinte,
M. -F. B.
Grefier,
R. I. P.
Red.M.F.B.
Tehnored.V.A.M. 4 ex./_
