Sentința civilă nr. 133/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 133/2013
Ședința publică din data de 14 februarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul C. T. I. în contradictoriu cu pârâții I. G. AL P.
R., P. G. AL P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, având ca obiect - contestație act administrativ fiscal și cerere de suspendare.
Mersul dezbaterilor, susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru când s-a dispus amânarea pronunțării la data de _
, apoi la data de_ și ulterior la_ .
C U R T E A :
Prin cererea de chemare în judecată înregistră în_, reclamantul C.
T. I., în contradictoriu cu pârâții I. G. AL P. R., P. G. AL P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, a solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendare executării dispoziției I. ui G. al P. R. nr. 3880/_ până la soluționare irevocabilă a acțiunii privind dispoziția menționată precum și anularea acesteia. Totodată, a solicitat anularea retragerii avizului de numire în structurile poliției judiciare nr. 5652/C/A/2012 emis la data de_ de către P. G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile art. 18 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată .
În motivarea cererii, reclamantul arată cu nu a fost respectată procedura legală în ceea ce privește emiterea avizului conform de retrage a numirii sale din structurile poliției judiciare, aviz ce a stat la baza emiterii dispoziției atacate, viciind astfel actul administrativ de eliberare din funcție.
În ceea ce privește netemeinicia retragerii avizului, reclamantul a arătat că retragerea acestuia a survenit ca urmare a faptului că reclamantul nu mai îndeplinește exigențele profesionale și morale pentru a mai realiza prerogativele conferite de dispozițiile legale în raport cu poliția judiciară.
Susține reclamantul că P. general al P. de pe lângă Î. Curte, ca urmare a retragerii avizului, s-a pronunțat asupra evaluării profesionale a reclamantului deși nu are aceasta în competență.
În privința cererii de suspendare, susține reclamantul, că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 la care face trimitere art. 15 din același act normativ.
Pârâtul, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA
CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, a formulat întâmpinare prin care a invocat
autoritatea de lucru judecat cu privire la cel de-al treilea petit al cererii de chemare în judecată prin raportare la sentința civilă nr. 934/_ pronunțată
în dosarul nr._ al Curții de Apel C. .
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată precum și a cererii de suspendare (f.59).
În cauză a formulat întâmpinare și INSPECTORUL G. AL P. R. în care a formulat respingerea cererii de suspendare, iar în ceea ce privește fondul cauzei a solicitat respingerea. (f.123)
Din actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele
:
Prin dispoziția nr. 3880/_ emisă de către pârâtul I.G.P.R. s-a dispus ca începând cu data de_ reclamantul să fie eliberat din funcțiile structurilor P. Judiciare.
Cu aceeași dată s-a dispus încetarea activității reclamantului sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.CO.T.(f.13)
Dispoziția menționată anterior a fost emisă în considerarea conținutului avizului conform nr. 5652/C/A/2012 din_ emis de către P. G. al
P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție unde se menționează că se retrage avizul de numire al reclamantului în structurile poliției judiciare (f.17).
Au relevat actele administrate în cauză că retragerea avizului s-a realizat ca urmare a sesizării transmise de către P. G. al P. de pe Curtea de Apel C. (f.67), act emis în dosarul nr. 193/P/2012 din_ .
În motivarea cererii de chemare în judecată se invocă practic vicii, apreciate de către reclamant ca fiind fundamentale, în procedura de retragere a avizului de numire în structurile poliției judiciare nr. 5652/C/A/2012 din_ și apoi, în emiterea dispoziției nr. 3880/_, generată de vicierea procedurii de emitere a avizului.
Procedura de emitere/retragere a avizelor de funcționare în structurile poliției judiciare este cuprinsă în Ordinul nr. 205/_ emis de P. G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (f.35).
Din analiza dispozițiilor cuprinse în ordinul menționat rezultă că procedura de emitere/retragere a avizului se desfășoară conform art. 2, art. 4 alin. 1, art. 5 alin. 1, art. 9 alin. 1 și art. 9 alin. 7.
Astfel, art. 2 alin. 1 prevede: "Pentru lucrătorii de poliție din aparatul central al M. ui Administrației și Internelor, inspectoratelor generale, direcțiile generale, direcțiile poliției de frontieră cărora li se aplică prev. Legii nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, cu modif. și completările ulterioare, solicitările de acordare a avizului vor fi transmise procurorului șef al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.";
Alin. 2- "Pentru lucrătorii de poliție care își desfășoară activitatea sub coordonarea D.I.I.C.O.T., solicitările de acordare a avizului vor fi transmise procurorului șef al direcției.";
În art. 4 alin. 1 se dispune: "Pe baza documentelor obținute, conducătorii parchetelor verifică satisfacerea de către persoana pentru care se solicită avizul a condițiilor de funcționare ca organ de cercetare al poliției judiciare și formulează o propunere motivată cu privire la avizul solicitat.";
Art. 5 alin. 2 arată că: "După obținerea documentelor se va proceda corespunzător dispozițiilor prevăzute la art.4";.
Art. 9 alin. 1 precizează că: "În baza documentelor primite, Cabinetul consilierilor și procurorului general din carul P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va întocmi un referat cu propunerea corespunzătoare";, iar în alin. 7 se arată că "retragerea avizului pentru desfășurarea activității în cadrul
structurilor aflate în coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. va avea forma din Anexa nr. 6 și se comunică conducătorilor I. ui G. al P. R. /I. ui G. al P. R. de Frontieră ori direcțiilor generale, precum și procurorului șef al D.I.I.C.O.T.";.
Conținutul acestor texte legale permit concluzia că avizul impus este unul conform (obligatoriu), fiind absolut necesară existența și, mai ales, conținutul lui pentru organul ce va adopta mai apoi actul administrativ de autoritate, în domeniul său de competență. Obligativitatea avizului rezultă din lege, iar natura lui obligatorie determină sensul în care se va manifesta voința unilaterală a autorității cu competență în emiterea unui act administrativ.
Fără îndoială, solicitarea retragerii avizului de funcționare trebuie să aparțină conducătorului structurii de poliție judiciară în care activa reclamantul, în speță I. G. al P. R. .
Curtea reține că din partea P. ui general al P. de pe lângă Curtea de Apel C. (f.67) a fost emisă o adresă de informare, sub nr. 193/P/2012 din_ .
La dosar au fost depuse acte emise de D.I.I.C.O.T. - Structura centrală (f.71), D.I.I.C.O.T. - Serviciul teritorial C. (f.72) și I.G.P.R. - D.C.C.O. - Brigada de Combatere a Criminalității Organizate C. -N. (f.73) în care se arată că niciuna dintre aceste autorități nu au formulat solicitarea de retragere a avizului de numire a reclamantului în cadrul structurilor de poliție judiciară.
Curtea, în urma analizei stării de fapt menționată anterior, în raport cu normele de drept incidente, apreciază că viciul invocat de reclamant nu este de natură să altereze legalitatea actului administrativ final, respectiv dispoziția nr. 3880/_ .
Astfel, emitentul avizului, respectiv P. general, a fost și cel care a instituit procedura premergătoare ce trebuie urmată pentru emiterea avizului.
Cu prilejul retragerii avizului prin actul nr. 5652/C/A/_ (f.17) nu s-a formulat obiecții din partea emitentului înscrisului (procurorul general) în privința procedurii desfășurate până la acel moment, prealabilă emiterii avizului. Art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004 prevede obligativitatea emiterii/ retragerii avizului de către P. G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Această autoritate este singura ce realizează analiza, pe fond,
a oportunității emiterii/retragerii avizului.
În privința reclamantului, ca temei al oportunității retragerii avizului, au fost avute în vedere evenimentele din dimineața zilei de_ .
Rezultă din conținutul adresei P. de pe lângă Curtea de Apel C. (f.67) că acele fapte au fost aduse la cunoștința P. ui general.
Din conținutul ultimului paragraf al adresei, unde se menționează
"Indiferent de soluția care se va adopta în prezentul dosar, apreciem că ofițerul de poliție C. I. nu mai poate face parte din structurile poliției judiciare, motiv pentru care, față de cele expuse mai sus, vă rugăm să dispuneți";, rezultă că P.
G. al P. de pe lângă Curtea de Apel C. a avut în vedere aspecte de nerespectare a normelor de deontologie profesională.
Nu rezultă deci că autoritatea ce a sesizat P. general ar fi avut în vedere alte aspecte decât cele care au făcut obiectul dosarului nr. 193/P/2012.
Sub acest aspect, nu se poate reține vicierea procedurii în condițiile în are decizia emiterii/retragerii avizului aparține doar P. ui G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Mai mult, în întâmpinarea I. ui G. al P. R. (F.123) deși se menționează că nu a fost formulată nicio solicitare de retragere a avizului conform, se solicită respingerea acțiunii.
Această pârâtă nu a criticat procedura prealabilă emiterii avizului și s-a și conformat ulterior acestuia, în sensul emiterii dispoziției nr. 3880/_ .
Conduita pârâtei este în concordanță cu natura legală (consecințele legale) ale avizului conform, competența de emitere/retragere fiind stabilită doar în sarcina P. ui G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea reține că viciul procedural nu este de natură să afecteze valabilitatea dispoziției, neputând fi exclusă o altă modalitate de aducere la cunoștință P. ui G. al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a existenței anumitor fapte săvârșite de un lucrător de poliție judiciară care l-ar face incompatibil cu funcția deținută.
Curtea reține că printr-un act normativ cu putere de lege, respectiv art. 2 alin. 3 din Legea nr. 364/2004 s-a precizat atribuția exclusivă a procurorului general de emitere/retragere a avizului, iar procedura reglementată prin Ordinul nr. 205/2011 este un act subsidiar (procedură internă de lucru), neexcluzând și o altă modalitate de sesizare a unor aspecte ce ar putea conduce la retragerea avizului.
Nu se poate reține existența vreunei vătămări a drepturilor reclamantului întrucât decizia finală de emitere/retragere a avizului aparține potrivit legii, doar procurorului general.
Referitor la forma avizului din perspectiva anexelor la ordinul nr. 205/2011, Curtea constată că actul emis sub nr. 5652/C/A/2012 din_ este emis în forma prevăzută în Anexa nr. 5 (f.47), iar Anexa nr. 7 prezintă forma în care se va comunica destinatarului retragerea avizului.
În aprecierea Curții, forma înscrisului însoțitor în care se comunică destinatarului retragerea avizului nu are importanță juridică și nu produce consecințe judiciare, decât asupra datei de comunicare.
Fără îndoială, avizul, în momentul emiterii, nu îl are ca destinatar pe reclamant ci pe angajatorul acestuia, emitentul dispoziției nr. 3880/2012.
Cu privire la motivarea avizului, Curtea reține că art. 2 alin.3 din Legea nr.
364/2009 nu prevede obligativitatea motivării avizului.
Legislația actuală cuprinde și alte situații în care nu se impune motivarea avizului, după cum și situații în care motivarea este obligatorie.
În consecință, în lipsa unei dispoziții legale exprese, nu se poate reține lipsa motivării ca un motiv de nelegalitate al avizului.
Referitor la netemenicia retragerii avizului și deci, implicit a dispoziției nr. 3880/2012 Curtea reține competența exclusivă a procurorului general de analiză a oportunității emiterii/retragerii avizului. Nu se poate reține că în procedura de evaluare a oportunității emiterii/retragerii avizului, emitenul ar încălca atribuțiile altei autorități (cea care poate realiza evaluarea profesională a angajatului) în condițiile în care își exercită o competență legală. Mai apoi, dispoziția nr. 3880/2012 a fost emisă de emitent tot în limitele sale de competență.
Curtea reține aspecte de deontologie nesocotite de către reclamant în incidentul din_, respectiv art. 41 din Legea nr. 360/2002, aplicabilă din perspectiva art. 10 din legea nr. 364/2004. Nu prezintă relevanță faptul că incidentul a avut loc în afara orelor de program, atât timp cât restricții de conduită sunt impuse polițistului atât în timpul programului de serviciu cât și în afara lui.
Se poate observa că pe parcursul prezentei motivări Curtea a făcut numeroase referiri la avizul procurorului general, analizând conținutul, forma și procedura de emitere a lui.
De reținut este faptul că avizul conform, analizat în prezenta cauză, nu este un act administrativ.
În condițiile art. 18 al. 2 din Legea nr. 554/2004 analiza instanței, generată de invocarea unor aspecte de nelegalitate a dispoziției nr. 3880/2012, s-a extins și asupra avizului conform. Analiza secundară a avizului, din perspectiva aspectelor evidențiate anterior, s-a impus în considerarea importanței acestui înscris în procedura emiterii dipoziției nr. 3880/2012, act adminsitrativ atacat pe calea acțiunii directe, întemeiată pe dispozițiile art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004.
În consecință, față de cele menționate anterior, în baza art. 1 al. 1 din Legea nr. 554/2004, reținând legalitatea actului administrativ atacat, se va respinge cererea formulată.
Referitor la cererea de suspendare, fiind evidențiată legalitatea dispoziției nr. 388/2012, urmează ca aceasta să fie respinsă. (art. 15 din legea nr. 554/2004)
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge excepția autorității de lucru judecat formulată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,.
Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul C. T. I., cu domiciliul procesual ales la sediul B.C.C.O. C. -N., P-ța 1 Mai, nr. 4-5, jud.C.
.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. T. I., în contradictoriu cu pârâții I. G. AL P. R., cu sediul în B., str.
M. V., nr. 6, sector 5, P. G. AL P. DE PE L. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, ambii cu sediul în B., B-dul L.
, nr. 12, sector 5.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare pentru fond și în 5 zile de la comunicare pentru suspendare.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M. D. C.
Red.M.D./_ .
Dact.H.C./6 ex.