Decizia civilă nr. 1349/2013. Contestație act administrativ fiscal

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1349/2013

Ședința publică de la 07 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE R. -R. D.

Judecător L. U.

Judecător M. D. Grefier M. T.

S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienta D. M.

, împotriva deciziei civile nr. 8278 din_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj, în contradictioriu cu pârâții A. F. P. A M.

B., SC OMV P. SA, D. G. A F. P. A J. B. -N., A.

N. DE A. F., A. - D. G. A A. A M. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire impozit reținut pe sume compensatorii.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimata OMV

P., avocat din partea SCA "Bilan, Lombrea, Moroșan și Asociații";. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591alin. 4 C. Pr. Civ., raportat la art. 323 alin. 1 C. Pr. Civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că cererea de revizuire este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, iar la dosar s-au depus întâmpinări de către intimații DGFP B. -N., A. B. și de către OMV P. SA, un exemplar comunicându-se cu partea prezentă.

Reprezentanta intimatei OMV P. SA arată că susține excepția tardivității cererii de revizuire invocată de intimata DGFP B. -N. prin întâmpinarea depusă la dosar, solicitând admiterea acesteia, iar pe fond, respingerea cererii de revizuire ca nefondată, cu cheltuieli de judecată, precizând că cererea de revizuire nu este admisibilă, motivele invocate neavând suport probator.

Curtea reține cauza în pronunțare.

C U R T E A

Prin decizia civilă nr. 8278 din_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj, a fost admis recursul declarat de A. N. DE A. F.

- D. G. A. F. A M. C. B. împotriva sentinței civile nr. 488 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului B. -N., pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta D. M., în contradictoriu cu A. N. DE A. F. - D. G. A. F. A

  1. C. B. și a înlăturat obligația acestei pârâte la cheltuieli de judecată.

    Au fost menținute restul dispozițiilor.

    A fost obligată recurenta la plata, în favoarea intimatei SC OMV P. SA a sumei de 278,42 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

    Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele

    :

    Reclamantul a chemat în judecată A.

    N.

    de A.

    F., D. G.

    a F.

    P. B., A. F.

    P.

    B.

    solicitând obligarea la

    restituirea impozitului reținut și plătit de către angajatorul SC P. SA a cărui salariat a fost pentru sumele compensatorii în urma desfacerii contractului de muncă ca urmare a concedierilor colective, precum și în subsidiar, obligarea pârâtei SC P. SA la restituire impozitului reținut și plătit de către aceasta către pârâta de rd.1. Această cerere de chemare în judecată nu a fost calificată de către instanța de fond în conformitate cu art.129 C.proc.civ. deoarece era necesar a se verifica dacă se dorește urmarea unei proceduri judiciare fiscale așa cum la prima vedere apare petitul principal sau a unui litigiu de muncă așa cum este formulat petitul subsidiar.

    Este de remarcat că și instanța competentă în materia conflictelor de muncă poate să examineze ca o chestiune prejudicială aplicarea normelor fiscale atunci când acțiunea sa vizează drepturile salariale întrucât în cazul de față ceea ce se urmărește este să fie restituit venitul apreciat a fi reținut nelegal prin stopaj la sursă, virat către organul fiscal, din sumele achitate cu titlu de plăți compensatorii în baza contractului colectiv de muncă, ca urmare a concedierii colective efectuate de SC OMV P. SA.

    Cabinetul de avocatură a formulat o cerere colectivă către D.G.F.P. B. -N. în care a solicitat și în numele reclamantului o copie de pe fișele fiscale întocmite de OMV P. SA pentru anii 2006-2007 precum și solicitarea de restituire a impozitului și a contribuțiilor pentru bugetul de asigurări sociale reținute pentru sumele compensatorii în urma disponibilizării colective, sume care nu sunt incluse în categoria veniturilor salariale și nu sunt impozabile conform legislației în vigoare.

    Această cerere de restituire a fost formulată la data de 5 mai 2010, iar prin adresa 3410/10 din_ A.F.P. B. a răspuns societății de avocatură menționând că în calitate de angajat nu a depus declarații și nu a efectuat plăți la

    A.F.P. B. și în consecință, trebuie să se adrese societății a cărui angajat a fost, iar această societate este în administrarea DGAMC din cadrul A. .

    După această adresă, reclamantul considerând că a urmat procedura administrativ fiscală, a formulat acțiune calificată de prima instanță ca fiind o acțiune în contencios fiscal.

    În cazul de față, OMV P. SA a făcut aplicarea art. 55 alin.1 lit. k) din Codul fiscal operând reținerea la sursă a contribuțiilor de asigurări sociale din plățile compensatorii datorate angajaților ca urmare a concedierii colective și a virat aceste sume Direcției Generale de A. a M. C. din cadrul A. . Raportat la prev.art.57 C. fiscal, reclamantul poate fi calificat ca și contribuabil, iar SC OMV P. SA ca și plătitor, iar raportul de drept material fiscal are loc între angajatorul care are obligația de a calcula, de a reține și de a înregistra în evidențele contabile și de plată la termenele legale impozitele și contribuțiile care se realizează prin stopaj la sursă, conform art.22 alin.1 lit. e) C.proc. fiscală, și organul fiscal competent.

    În cazul de față, o cerere de restituire efectuată potrivit art.117 alin.1 lit. d) C.proc.fiscală, se face de către debitor iar debitorul conform art.25 alin.1 teza a II-a este acea persoană care potrivit legii are obligația corelativă de plată a acestor drepturi, respectiv contribuabilul. Și plătitorul are dreptul la restituirea sumei plătite fără temei legal, însă în conformitate cu art.21 alin.4 C.proc.fiscală.

    Potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 9 C.pr.fisc. (în forma inițială art. 112 alin. 7) procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.

    În aplicarea acestui temei legal, Ministerul Finanțelor Publice a adoptat Ordinul nr. 1.899 din 22 decembrie 2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 13 din 5 ianuarie 2005.

    Acest ordin prevede că pentru sumele de restituit conform prevederilor art.

    112 din Codul de Procedură fiscală (actual art. 117) este necesar să se formuleze o cerere de restituire depusă de contribuabil în interiorul termenului de prescripție, cerere care urmează să fie soluționată de autoritatea fiscală competentă în termen de 45 de zile printr-o decizie de restituire, indiferent de soluția adoptată.

    Decizia de restituire constituie act administrativ fiscal conform art. 41 C.pr.fisc. cu toate consecințele juridice ce decurg din această calificare.

    Decizia de restituire adoptată de organul fiscal la cererea de restituire sau inexistența unei atari decizii poate fi contestată în prealabil conform procedurii prevăzute la art. 205 alin. 1 și 2 C.pr.fisc.

    Conform acestor norme legale, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Este îndreptățit la contestație numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

    Așa fiind, prealabil sesizării instanței de contencios administrativ fiscal este obligatorie contestarea actului administrativ fiscal ori inexistența acestuia pe calea contestației administrative de competența organului de soluționare a contestațiilor după distincțiile prevăzute la art. 209 C.pr.fisc. și apoi în funcție de decizia acestui organ persoana nemulțumită ori ce se pretinde vătămată poate să supună contenciosului administrativ fiscal respectivul act conform art. 218 alin. 2 C.pr.fisc.

    În acest context, Curtea a avut în vedere că în practica secției de profil a ÎCCJ s-a reținut în mod constant și unitar că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementate de art. 205-218 C.pr.fisc. este o procedura administrativa prealabilă, iar nu o jurisdicție specială în sensul art. 21 alin. 4 din Constituție și art. 6 alin. 1 din Legea nr. 554/2004. (A se vedea spre pildă, soluția de principiu adoptată de Plenul judecătorilor Secției de Contencios Administrativ și fiscal a ÎCCJ la 12 februarie 2007 precum și decizia nr.

    106 din 17 ianuarie 2006 a ÎCCJ, precum și Decizia nr. 409/2004 a Curții Constituționale).

    Tot astfel, Î. Curte a decis că în măsura în care se contestă un act administrativ fiscal, devin incidente dispozițiile menționate anterior din Codul de procedură fiscală, fiind astfel obligatorie de urmat procedura contestației pe cale administrativă reglementată de Titlul IX din OG nr. 92/2003, republicată, întrucât poate fi contestată pe calea acțiunii în contencios administrativ și fiscal numai decizia emisă de organul competent în soluționarea contestației împotriva actului administrativ fiscal (A se vedea în acest sens, decizia nr. 1363 din 6 martie 2007 și decizia nr. 1653 din 20 martie 2007).

    În speță, Curtea a observat că cererea de restituire nu a fost soluționată de organul fiscal, respectiv de A.F.P. B. -N. prin emiterea unui act administrativ fiscal, întrucât s-a apreciat că reclamantul trebuie să se adreseze angajatorului, iar cererea nu a fost trimisă DGAMC.

    Curtea a reținut că prevederile art. 205 C. proc. fiscală, prevăd posibilitatea formulării contestației administrativ fiscale de către cel care se consideră lezat în drepturile sale, printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

    Doar în ipoteza formulării acestei contestații și a emiterii deciziei de soluționare a contestației procedura administrativ fiscală se consideră a fi parcursă, iar cel ce se consideră în continuare vătămat, are posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal doar împotriva deciziei finale. Cu alte cuvinte, prevederile legale stabilesc cadrul formulării unei acțiuni în contencios fiscal doar dacă este atacată decizia emisă în contestația administrativ fiscală, care nu a fost formulată de către reclamant. Nu pot exista acțiuni în contencios fiscal fără ca

    obiectul acțiunii să fie decizia finală întrucât restituirea sumei este consecința anulării deciziei finale.

    Chiar dacă organul fiscal nu finalizează contestația administrativ fiscală prin emiterea deciziei în termenul de 45 de zile prevăzut de art.70 alin. 1 C.proc. fiscală, persoana vătămată nu are posibilitatea decât să formuleze o acțiune în contencios administrativ pentru obligarea organului fiscal competent pentru a soluționa contestația și numai după emiterea deciziei finale, poate fi formulată acțiunea în contencios fiscal.

    Din acest punct de vedere, în temeiul art. 218 alin. 2 C.pr.civ. în lipsa unei decizii de soluționare a contestației instanța de contencios fiscal nu poate fi sesizată legal, astfel că acțiunea reclamantului a fost inadmisibilă, constatându-se că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității de către Tribunalul B. -N. .

    În conformitate cu prev.art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art.

    304 pct.9 C.proc.civ., raportat la art.312 C.proc.civ., Curtea a admis recursul declarat de A. - DGAMC pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu A. -DGAMC și a înlăturat obligația acestei pârâte la cheltuieli de judecată.

    Totodată, a menținut restul dispozițiilor sentinței.

    În conformitate cu prev.art.274 C.proc.civ., a fost obligată recurenta la plata, în favoarea intimatei SC OMV P. SA a sumei de 278,42 lei, cheltuieli de judecată în recurs deoarece recursul nu a fost admis în sensul reconsiderării calității procesuale a OMV P. SA.

    Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamanta D. M.

    , solicitând admiterea prezentei cereri și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii recursului declarat de A. N. de A. F. împotriva sentinței civile pronunțată în dosar de Tribunalul B. -N. care să se caseze și să se trimită cauza spre soluționare în primă instanță Tribunalului B. -N., secția I civilă, completelor specializate în soluționarea litigiilor de muncă.

    În motivarea cererii reclamanta susține că instanța de recurs, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamantă pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art.218 C.pr.fisc.

    Recurenta mai susține că instanța de recurs avea obligația de a verifica competența materială a instanței de fond în soluționarea cererii, cum de altfel, același complet de judecată a procedat în mai multe dosare ale Tribunalului B. -

  2. .

Prin invocarea, din oficiu, a excepției inadmisibilității, consideră că instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-a cerut și s-a dat mai mult decât s-a cerut, astfel că sunt întrunite dispozițiile art.322 pct. 2 C.pr.civ.

Mai mult prin soluționarea, de către același complet, în mod diferit a dosarelor având ca obiect aceleași pretenții și împotriva aceleiași pârâte, consideră că revizuienta a fost prejudiciat, astfel că se impune admiterea cererii de revizuire și din acest punct de vedere.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 15 ianuarie 2013 (f.4) pârâta D. G. a F. P. B. -N.

a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată ca fiind inadmisibilă, iar în subsidiar, menținerea ca temeinică și legală sub toate aspectele hotărârea instanței de control judiciar.

Invocă pe cale de excepție tardivitatea cererii de revizuire formulată de petentă, raportat la dispozițiile art.324 alin.1 pct. 1 C.pr.civ. Pronunțarea hotărârii dată de instanța de recurs a fost la 18 octombrie 2012, iar data înregistrării cererii de revizuire este de 20 noiembrie 2012, situație în care solicită se constată tardivitatea cererii de revizuire.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de revizuire, pârâta arată faptul că în speță nu sunt incidente pct. 2 ale art.322 C.pr.civ., întrucât nu suntem în prezența

unei pronunțări ale instanței de control judiciar asupra unor lucrări care nu s-au cerut, sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori să se fi dat mai mult decât s-a cerut și nici în prezența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane având aceeași calitate.

Cu privire la fondul cererii de revizuire apreciază că hotărârea instanței de control judiciar ca fiind temeinică și legală sub aspectul admiterii excepției inadmisibilității, cu consecința admiterii în parte a cererii de recurs și modificarea hotărârii instanței de fond prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

Hotărârea prin care s-a dezlegat pricina, în condițiile art.306 alin.2 C.pr.civ., nu poate face obiectul de revizuire pentru extra sau ultra petita, art.322 pct. 2 nefiind-i aplicabil.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 februarie 2013 pârâta intimată A.

  1. de A. F. (A.N.A.F.)

    a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată.

    Pe cale de excepție, invocă excepția tardivității formulării cererii de revizuire, având în vedere termenul prevăzut de art.324 alin.1 C.pr.civ., în care se poate introduce o cerere de revizuire, hotărârea fiind pronunțată la data de_, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de_, cu depășirea termenului de o lună, prevăzut de acest articol.

    Se mai invocă inadmisibilitatea cererii având în vedere faptul că revizuirea este admisibilă numai în anumite cazuri limitativ prevăzute de lege și anume art. 322 alin.1 C.pr.civ.

    Totodată mai invocă și prevederile referitoare la competența în materia administrării impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat reglementat de art.33 din O.G. nr. nr. 92/2003 C.pr.fisc., cu modificările și completările ulterioare.

    Prin întâmpinarea înregistrată la data de 5 februarie 2003, S.C. OMV P. S.A.

    a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de ERMEI G. M. ca nefondată, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 273,75 lei.

    Cererea de revizuire formulata în cauza este nefondata și urmează sa fie respinsa ca atare.

    Potrivit dispoz.art.322 pct.2 Cod procedura civila, revizuirea unei hotărâri ramase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri data de o instanța de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere în următoarele cazuri: daca s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

    Din motivare a cererii de revizuire se impune a se analiza legalitatea hotărârii a cărui revizuire se solicita prin prisma a doua motive și anume daca instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

    În motivarea cererii sale de revizuire, revizuientul susține ca instanța ar fi invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant pentru nerespectarea dispozițiilor prevăzute de art.218 Cod procedura fiscala.

    Revizuientul este în eroare. Din analiza motivelor de recurs invocate de A. rezulta ca, prin recursul declarat aceasta a criticat hotărârea instanței de fond și cu privire la modul în care aceasta a soluționat excepția inadmisibilități acțiunii introductive invocate la instanța de fond. Cu alte cuvinte, prin întâmpinarea depusa la instanța de fond A. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii promovate de reclamant pentru neîndeplinirea procedurii prevăzute de art.218 Cod procedura fiscala, iar prin recursul declarat în cauza a invocat ca motiv de nelegalitate al hotărârii și modul în care a fost soluționata aceasta excepție de către instanța de fond.

    În aceste condiții este evident ca motivele invocate de revizuienta sunt nefondate deoarece instanța de recurs a analizat recursul numai prin prisma motivelor invoca te de recurenta.

    Afirmațiile revizuientei în sensul ca instanța de recurs ar fi invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii introductive prin prisma dispoz.art.218 Cod procedura fiscala, sunt nefondate, pentru argumentele deja expuse.

    Chiar daca în mod ipotetic instanța ar fi invocat din oficiu aceasta excepție, atâta vreme cât ea este pusa în discuția părților, soluția nu poate constitui motiv de revizuire.

    Motivul prevăzut de art.322 pct. 7 Cod procedura civila invocat de revizuient prin cererea sa de revizuire, este nefondat.

    Pentru existenta acestui motiv de revizuire este necesar sa fie îndeplinite doua condiții și anume sa existe hotărâri definitive potrivnice ..... în una și aceeași pricina, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

    În speța revizuientul invocă hotărâri judecătorești date în pricini diferite și intre persoane diferite. Probabil ca invocarea acestui motiv de revizuire este consecința unei erori de interpretare a textului. Un asemenea motiv de revizuire este reglementat de viitorul Cod de procedura civila și el vizează hotărâri ale Curții Europene de Justiție.

    Împrejurarea ca instanța a pronunțat soluții diferite în pricini purtate intre alte persoane nu are nici o relevanta în cauza și ea nu poate constitui un motiv de revizuire al acestei pricini.

    Chiar daca în mod ipotetic acest ultim motiv de revizuire ar fi întemeiat, soluția prevăzuta de art.327 Cod procedura civila este cu totul alta decât cea solicitata de revizuient.

    Potrivit textului invocat, soluția în cazul hotărârilor potrivnice este de anulare a celei din urma hotărâri. Revizuientul a invocat 24 de hotărâri pretins a fi potrivnice.

    Motivul privind excepția necompetentei materiale a secției care a pronunțat hotărârea recurata, este inadmisibil prin prisma calității pe care a avut-o revizuientul în recurs.

    În instanța de recurs, revizuientul a avut calitatea de intimat. Prin întâmpinarea depusa acesta a solicitat respingerea recursului declarat de A. și menținerea ca legala și temeinica a hotărârii instanței de fond. Prin prisma calității sale procesuale în recurs, intimatul nu poate recomanda instanței sa invoce din oficiu o excepție, care nu a fost invocata de recurent prin recursul sau. Intimatul nu poate invoca aceasta pretinsa excepție tocmai datorita calității sale procesuale.

    Acestea sunt considerentele pentru care apreciază că cererea de revizuire este nefondata și se impune respingerea ei ca atare.

    Analizând cererea de revizuire formulată prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:

    1. Cu privire la excepția tardivității introducerii cererii de revizuire, Curtea constată următoarele:

      Revizuirea a fost fundamentată pe motivele prevăzute la art. 322 pct. 2 și 7 C.pr.civ.

      Conform art. 324 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ. termenul de revizuire este de o lună și se calculează în cazurile prevăzute la art. 322 pct. 2 și 7 alin. 1 C.pr.civ. de la comunicarea hotărârii definitive iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.

      În speță, se reține că face obiectul exclusiv al cererii de revizuire decizia civilă nr. 8278 din 18 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dos. nr. _

      .

      Așa cum se deduce din prevederile legale mai sus antamate cât și din conținutul cererii de revizuire formal cererea de revizuire nu se încadrează în

      ipotezele prevăzute la art. 322 pct. 2 și pct. 7 C.pr.civ. și astfel este dificil pentru instanță să deceleze care este momentul de la care s-ar calcula termenul de revizuire.

      În orice caz, Curtea reține că decizia atacată nu a fost comunicată, că pronunțarea acesteia a avut loc la data de 18 octombrie 2012 iar împlinirea termenului de o lună dacă s-ar calcula de la pronunțare ar fi în data de 18 noiembrie 2012 care fiind o zi de duminică s-ar fi prelungit până la data de 19 noiembrie 2012 care este o zi de luni.

      Cu toate că cererea de revizuire a fost depusă în data de 20 noiembrie 2012 și ar părea tardivă dacă am admite formal că termenul curge de la pronunțare, nefiind încă clarificat dacă se poate susține revizuirea pe temeiul art. 322 pct. 2 și 7 C.pr.civ. s-a decis că este mai bine să conservăm dreptul de acces la cererea de revizuire al părții, sancțiunea pentru depășirea cu o zi fiind prea drastică în circumstanțele cauzei.

      De aceea, ținând seama și de dispozițiile art. 310 C.pr.civ. aplicabile prin asemănare și în cauza de față, Curtea a respins cererea de tardivitate.

    2. Cât privește analiza admisibilității cererii de revizuire, Curtea va reține că aceasta se pune atât din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 2 C.pr.civ. cât și în ceea ce privește motivul prevăzut la art. 322 pct. 7 C.pr.civ.

Preliminar, cu privire la acest ultim motiv de revizuire se reține că revizuienta nu a arătat clar, în fapt, care sunt hotărârile potrivnice date de instanțe în una și aceeași pricină. Acest motiv, are ca rațiune înlăturarea încălcării principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, caz în care hotărârile fiind imposibil a fi puse în executare datorită faptului că fiecare parte se poate prevala de hotărârea care îi este favorabilă iar deblocarea acestei situații nu se poate face decât pe calea mecanismului procesual al revizuirii cu consecința anulării ultimei hotărâri pronunțate.

Din această perspectivă, nici revizuienta și nici Curtea nu a identificat care sunt hotărârile susceptibile de examinare ori dacă decizia atacată se impune a fi anulată pentru că ar încălca puterea lucrului judecat dobândit de o hotărâre anterioară.

Împrejurarea că în cauze similare dar care formal nu îndeplinesc exigențele art. 166 C.pr.civ. s-au pronunțat soluții diferite în recurs nu pune problema existenței condițiilor de triplă identitate de părți, obiect și cauză pentru a fi în măsură se analizeze existența puterii de lucru judecat încălcată prin ultima decizie.

Din această perspectivă cererea de revizuire fundamentată pe art. 322 pct. 7 C.pr.civ. este inadmisibilă.

În ceea ce privește motivul prevăzut la art. 322 pct. 2 C.pr.civ., Curtea constată că revizuienta nu a justificat îndeajuns care este lucrul necerut asupra căruia s-a pronunțat instanța extra petita.

Decizia atacată a pus problema analizei prioritare a excepției neregulatei învestirii a instanței de fond ca motiv de recurs de ordine publică invocat din oficiu conform art. 306 alin. 2 rap. la art. 304 pct. 5 C.pr.civ. pornind de la premisa că în cadrul contenciosului fiscal cu care a fost sesizată instanța lipsește obiectul acestuia, respectiv decizia de soluționare a contestației conform art. 218 alin. 2 C.pr.fisc., mai precis lipsa parcurgerii procedurii prealabile prevăzute la art. 205 și urm. C.pr.fisc.

Or, această problemă de drept nu se poate încadra în ceea ce revizuire urmărește prin art. 322 pct. 2 C.pr.civ.

Mai mult, Curtea reține că ipotezele prevăzute la art. 322 pct. 2 C.pr.civ. vizează inadvertențe dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât.

Din această perspectivă, textul nu este aplicabil atunci când din cererea de revizuire se desprinde concluzia că revizuienta critică invocarea din oficiu și punerea în discuția contradictorie a părților a unei neregularități procedurale.

Dincolo de toate aceste considerații, revizuirea nu este admisibilă și raportat la obiectul acesteia, mai precis la condiția impusă de lege în partea introductivă a art. 322 C.pr.civ., respectiv condiția ca hotărârea instanței de recurs să evoce fondul.

Din cele ce precedă, se reține fără echivoc că instanța de recurs nu a evocat fondul cauzei dedus judecății ci a antamat cauza sub aspectul analizării unei excepții procedurale dirimante, reflectată într-un fine de neprimire.

Or, evocarea fondului presupune în contenciosul administrativ fiscal admiterea recursului, casarea în tot sau în parte a hotărârii atacate și rejudecarea fondului cauzei dedusă judecății, ceea ce în speță în mod evident nu este cazul.

Față de cele ce precedă, Curtea urmează să respingă ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Fiind găsit în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C.pr.civ. revizuienta va fi obligat să plătească intimatei SC OMV P. SA suma de 273,75 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial (f. 19-21).

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge excepția de tardivitate.

Respinge ca inadmisibilă revizuirea declarată de D. M. împotriva deciziei civile nr. 8278 din_ pronunțată în dosar nr._ al Curții de Apel Cluj, pe care o menține în întregime.

Obligă revizuienta să plătească intimatei SC OMV P. SA suma de 273,75 lei cheltuieli de judecată în revizuire.

Decizia este irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 07 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

R. -R. D.

L.

U.

M.

D.

GREFIER,

M. T.

Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_

Jud. recurs:M.D. /R.R.D. /L.U.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Decizia civilă nr. 1349/2013. Contestație act administrativ fiscal