Sentința civilă nr. 12456/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr._ R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184 TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 12456/2013
Ședința publică de la 06 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier I. -M. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta S. C. - P. A. I. în contradictoriu cu pârâtul M. C.
-N. PRIN P., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile. Procedura de citare nu este legal îndeplinită cu reclamanta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, cauza fiind în stare de judecată, tribunalul declară închisă faza probatorie și reține cauza în pronunțare .
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată la data de _ | , reclamanta S. | C. - P. | |
A. | I. în contradictoriu cu pârâtul M. | C. -N. PRIN P. | , a solicitat |
anularea Dispoziției nr. 197/_ și anularea Deciziilor de impunere din oficiu nr. 404976/_ și nr. 405055/_ privind plata sumei de 18.569 lei reprezentând taxa pe clădire si taxa pe teren ca fiind nelegale si netemeinice.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de_ au fost emise de către pârât cele două decizii de impunere din oficiu privind taxa pe clădire si taxa pe teren, obligație de plată ce îi revenea ca urmare a încheierii Contractului de Închiriere nr. 1801/1999 privind sediul social al societății din str. N. nr. 2 - construcție si teren aferent, completat prin acte adiționale care vizau prelungirea închirierii până în prezent.
Arată reclamanta că a depus contestație la aceste decizii de impunere din oficiu privind atât modalitatea de stabilire a sumei datorate dar si baza de impunere folosită criticând deciziile emise de către pârât atât sub aspect procedural de formă si comunicare cât și pe fond sub aspectul bazei de calcul si a justificării penalităților/majorărilor de întârziere menționate.
Arată reclamanta că prin Dispoziția nr. 197/_ emisă de pârât s-a respins contestația si au fost menținute ambele decizii de impunere din oficiu privind plata sumei de 18.569 Ron privind taxa pe clădire si taxa pe teren ca fiind întemeiate si legale.
Învederează reclamanta că Dispoziția si deciziile de impunere emise de pârât sunt acte administrative prin care îi sunt vătămate grav dreptul de folosință ce decurge din închirierea spațiului si terenului din str. N. nr. 2.
Pârâtul M. C. -N. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării pârâtul a arătat că prin contestația înregistrată la Direcția de impozite și taxe locale a M. ui C. -N., cu nr.14434/_, petenta susținea faptul că taxa pentru clădirea și terenul situate în C. -N., str. N.
, nr.2, deținute în baza contractului de închiriere nr. 1801/_ și a actelor adiționale la acesta, încheiat cu M. C. -N., stabilită prin decizia de impunere nr. 404976/_ și nr. 405055/_, emise de Direcția de taxe și impozite locale, a fost calculată cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare, deoarece nu a fost încunoștințată anterior despre existența acestor obligații de plată; valoarea de inventar a clădirii nu îi este opozabilă; suprafața de teren deținută în locațiune este de doar 244 mp, și 314,18 mp; este scutită de plata taxei pe clădire în baza art. 250 alin. 1 pct. 19 din Legea nr. 571/2003.
Urmare analizării situației fiscale de fapt și de drept a petentei, a fost emisă Dispoziția nr. 197/_ de către P. ul M. ui C. -N., prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația administrativă. Dispoziția nr. 197/_ a fost comunicată reclamantei conform prevederilor art. 44 din OG. nr. 92/2003 la data de_ .
Potrivit dispozițiilor art. 249 alin.3 din Legea nr. 571/2003, republicată, "pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ- teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri"., iar conform prevederilor art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003, "pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, se stabilește taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren.".
Conform dispozițiilor pct. 17. 3 din HG. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal (3) Contribuabilii prevăzuți la alin. (2) vor anexa la declarația fiscală, în fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul, actul privind concesionarea, închirierea, darea în administrare sau în folosință a clădirii respective. în situația în care în acest act nu sunt înscrise valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanei juridice care a hotărât concesionarea, închirierea, darea în administrare sau în folosință a clădirii, precum si data înreșistrării în contabilitate a clădirii respective, iar în cazul efectuării unor reevaluări data ultimei reevaluări, la act se anexează, în mod oblisatoriu, un certificat emis de către proprietari, prin care se confirmă realitatea mențiunilor respective.
Faptul că în contractul de închiriere nr. 1801/_ și în actele adiționale la acesta prin care petenta a dobândit dreptul de folosință asupra clădirii și terenului situate în C. -N., str.N., nr.2, nu era prevăzută expres obligația de a achita obligațiile fiscale aferente clădirii și terenului folosite în baza acestui act, nu poate să o scutească pe aceasta de la plata obligațiilor fiscale principale și a accesoriilor
calculate, deoarece taxa pe clădire și taxa pe teren sunt obligații legale, care se aplică ex lege, fără să aibă legătură cauzală cu prevederile contractuale sau cu prevederile din alte acte administrative de dare în folosință, iar calculul accesoriilor la debitul principal este reglementat de asemenea prin prevederile Codului de procedură fiscală. Mai mult, în contractul de închiriere nr. 1801/_ încheiat cu M. C.
-N. (proprietarul imobilului-clădire) se precizează în mod expres în art. 22 faptul că "prevederile prezentului contract se modifică de drept, prin efectul apariției noilor acte normative", deci norma de trimitere din acordul de voință asumat de petentă condiționează completarea prevederilor contractuale și cu legislația fiscală incidența în cauză, în speță cu dispozițiile art. 249 alin. 3 și art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003.
Prin nota internă nr. 404529/412/_ Serviciul de contabilitate din cadrul
ui C. -N. comunică Direcției de Taxe și Impozite locale faptul că valoarea de inventar a spațiului situat în C. -N., str. Calea D., nr. 70 (str.
, nr.2), aferentă spațiului închiriat de reclamantă este de 192.950 lei.
Referitor la modalitatea de stabilire a valorii de inventar a spațiului în cauză de către Serviciul Contabilitate din cadrul Primăriei M. ui C. -N., din interpretarea art. 249 alin.3 din Legea nr. 571/2003, republicată, după cum a fost modificată prin Hotărârea de Guvern nr. 1861/2006, coroborat cu textul art. 249 ind.l din Normele metodologice la Codul Fiscal, pct.17 alin. 3 și cu art. 2 alin.2 din OG 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice," începând cu 1 ianuarie 2008, activele fixe corporale de natura construcțiilor si terenurilor aflate in patrimoniul instituțiilor publice vor fi reevaluate cel puțin o data la 3 ani pe baza ratei inflației comunicate de Institutul National de Statistica pentru luna decembrie a anului anterior sau de către evaluatori autorizați conform reglementarilor legale in vigoare, rezultatele reevaluării urmând a fi înregistrate in contabilitate pana la finele anului in care s-a efectuat reevaluarea..11, rezultă faptul că atributul privind stabilirea valorii de inventar este conferit persoanei juridice care a hotărât darea în folosință ( în speță, M. C. -N. }.
Prin urmare, stabilirea în mod unilateral a valorii de inventar se înscrie în prevederile legii, iar invocarea faptului că la stabilirea obligaților fiscale nu a fost luată în considerare suprafața reală a imobilului deținută în folosință, nu sunt fondate, motivat de faptul că din actele existente în dosarul fiscal al petentei și care au stat la baza emiterii deciziei de impunere contestate, rezultă faptul că la stabilirea valorii de inventar a spațiului utilizat de petentă s-a luat în calcul doar suprafața deținută de petentă în temeiul actului adițional din 8/_ la contractul de închiriere nr. 1801/_ . Eroarea materială inserată în cuprinsul deciziei de impunere nr. 404976/_ cu privire la valoarea de inventar a clădirii pentru perioada fiscală 2009 - 2012 ( în sensul că valoarea de inventar la care trebuie raportată cota de impozitare este 192.950 lei și nu 167.735 lei), a fost îndreptată de organul fiscal prin adresa nr. 16648/_, comunicată reclamantei prin poștă cu confirmare de primire la data de_, în temeiul art. 48 Cod de procedură fiscală, iar aceasta nu afectează valibilitatea actului administrative fiscal, fiind vorba despre o eroare ce nu afectează existența obligației fiscale.
Taxa pe clădire și taxa pe teren pentru clădirile/terenurile proprietate publică sau privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, concesionate,
închiriate, date în administrare sau în folosință, se datorează conform prevederilor Legii nr.494/2004 privind aprobarea O.G.nr.83/2004 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu începere de la_ . Anterior datei de_, (când prin Legea nr.343/2006 de modificare a Codului Fiscal s-a schimbat denumirea din impozit pe clădire/impozit pe teren în taxă pe clădire/taxă pe teren), obligația fiscală numită astăzi taxa pe clădire/taxă pe teren purta denumirea de impozit pe clădire/impozit pe teren. Deși purta aceeași denumire ca și obligațiile fiscale aferente clădirilor/terenurilor deținute în proprietate, sarcina fiscală prevăzută în textul art. 249 alin. 3/art. 256 alin. 3 cădea în sarcina titularilor dreptului de folosință asupra clădirii/terenurilor, și nu în sarcina proprietarilor. In mod indubitabil, reclamanta este titulara unui drept de folosință, sintagmă prevăzută în mod expres de Legea nr. 571/2003, privind Codul Fiscal, în art. 249 alin.3/art. 256 alin.3, drept care generează obligația corelativă de a achita taxa pe clădire/taxa pe teren, și implicit majorările de întârziere aferente.
Articolul 13 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede faptul că "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege". Potrivit prevederilor exprese ale art. 120 din Codul de procedură fiscală majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv iar în conformitate cu dispozițiile art. 119 din același act normativ, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Obligațiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, ori aplicarea de sancțiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor (art. 70 OG. nr. 92/2003). Ori, în speță reclamanta nu a depus în probațiune niciun document justificativ care să ateste că a fost împiedicată de un caz de forță majoră sau de un caz fortuit să își îndeplinească obligațiile fiscale aferente spațiului deținut în folosință.
Argumentul invocat de reclamantă referitor la faptul că suprafața reală a terenului deținut în locațiune este de 249 mp, și nu 314,18 mp cât a reținut organul fiscal în decizia de impunere nr. 405055/_, nu este dovedit de petentă prin înscrisurile depuse în probațiune în susținerea contestației administrative. Astfel, din conținutul contractului de închiriere nr. 1801/_, a actului adițional nr. 1/_, nr. 3/_, nr. 6/_, nr. 8/_, procesului-verbal de predare- primire din_, depuse de reclamantă în probațiune, nu rezultă faptul că suprafața de teren deținută în locațiune conform capitolului II, art. 1 lit. C din contractul nr. 1801/_, respectiv 314,18 mp, ar fi fost diminuată la suprafața de 249 mp.
Din analiza coroborată a procesului-verbal de predare-primire din data de_ invocat de reclamantă, a art. 2 din actul adițional nr. 8/_ la contractul de închiriere nr. 1801/_, se poate observa că prin respectivul proces-verbal de predare-primire a fost diminuată suprafața imobilului clădire folosit de reclamantă, nu și a terenului predat inițial în folosință. Învederează pârâtul faptul că suprafața imobilului clădire predată reclamantei în folosință exclusivă prin contractul de închiriere nr. 1801 a fost de 151,52 mp, iar prin actul adițional nr. 8/_ s-a redus această suprafață a clădirii cu exact 64,26 mp ( suprafața menționată în
procesul verbal de predare-primire), rezultând suprafața de 87,36 mp înscrisă în art. 2 al actului adițional nr. 8/_ . Dacă s-ar fi redus și suprafața de teren predată inițial în folosință prin contractul de închiriere nr. 1801/_, respectiv 314,18 mp, acest aspect ar fi reieșit indubitabil din conținutul actului adițional nr. 8/_, ori din simpla lecturare a acestui înscris asumat de reclamantă prin semnătură, nu rezultă aspectul invocat de reclamantă.
Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
Prin decizia de impunere nr. 404976/_ privind taxa pe clădire și decizia de impunere nr. 405055/_ privind taxa pe teren s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată constând în taxa pe clădire și taxă pe teren, calculate în baza prevederilor art. 249 alin. 3/art. 256 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru clădirea și terenul situate în C. -N., str.Calea D., nr.70 (str. N., nr.2). Impunerea obligației de plată s-a făcut din oficiu ,pentru perioada fiscală_ -_, în temeiul prevederilor art. 83 alin. 4 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul fiscal reținând că reclamanta, deși a fost încunoștiintată la data de_ despre obligația de a depune declarația fiscală pentru clădirea și terenul deținute în folosință, aceasta nu a procedat la depunerea declarației fiscale în termenul legal.
Reclamanta a formulat contestatie administrativa impotriva deciziei de impunere mentionate, contestatia fiind respinsa prin Dispozitia nr 197/_ a P. ului municipiului C. -N. .
Instanta remarca faptul ca reclamanta a fost identificata ca titular al sarcinii fiscale privind taxa pe cladiri in temeiul dispozitiilor art 249 alin 3 din Legea nr 571/2003, republicată, privind Codul fiscal respectiv art 17 alin 2 din HG nr 44/2004 astfel cum a fost modificata prin HG nr 50/2012. In ce priveste taxa pe teren organul fiscal a făcut aplicarea dispozitiilor art 256 alin 3 din din Codul fiscal. Astfel, clădirea si terenul pentru care au fost calculate taxele impuse reclamantei, situata in C. -N., str.D., nr.70 (N. nr 2),se afla in proprietatea M. ui C. -N. .Prin contractul de inchiriere nr 150/_ titularul dreptului de proprietate a inchiriat reclamantei spatiul locativ in suprafață de 151,52 mp, precum si terenul reprezentand curti si cladiri in suprafață de 314,18
mp .
Prin acte aditionale succesive partile contractante au prelungit perioada de inchiriere, astfel cum rezulta din inscrisurile depuse in probatiune al filele 16-25, in intreaga perioada de timp supusa controlului fiscal reclamanta detinand calitatea de locatar.
Prin actul aditional nr.8 la contractul nr 1801/_, incheiat la data de _
, partile au convenit modificarea contractului sub aspectul suprafetei locative in sensul diminuarii acesteia la suprafata de 87,36 mp, reprezentand 7 incaperi.
Instanta noteaza ca pentru perioada supusa controlului (_ -_ ) taxa pe cladiri era reglementata de art 249 alin 3 Cod fiscal respectiv pct 17.2 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr 44/2004.Astfel, potrivit pevederilor pct 17.2 din Normele metodologice in vigoare pana la data de_ :
"In cazul cladirilor proprietate publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare ori in folosinta, dupa caz, se stabileste taxa pe cladiri, care reprezinta sarcina fiscala doar pentru persoanele juridice,
concesionari, locatari, titulari ai dreptului de administrare sau folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe cladiri";.
In ce priveste taxa pe teren, aceasta era reglementata prin art 256 alin 3 din Codul fiscal, respectiv pct.73 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr 44/2004.Potrivit art 256 alin 2 din Codul fiscal:";Pentru terenurile proprietate publica sau prinata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare sau folosinta, se stabileste taxa pe teren care reprezinta sarcina fiscala a concesionarilor, locatorilor, titluarilor dreptului de administrare sau de folosinta, dupa caz, in conditii similare impozitului pe teren"; iar potrivit pct 73 alin 2 indice 3 din Normele metodologice :";In cazul terenurilor proprietate publica si privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, concesionate, inchiriate, date in administrare persoanelor fizice sau persoanelor juridice, se stabileste taxa pe teren in sarcina concesionarilor, locatarilor ori titluarilor dreptului de administrare sau de folosinta ,dupa caz";.
Raportat la dispozitiile legale mai sus citate rezulta ca organul fiscal a identificat corect titularul sarcinii fiscale ca fiind reclamanta.Aregumehntul potrivit caruia partile nu au stipulat in contractul de inchiriere obligatia locatarului de a achita taxa pe cladiri si teren nu poate fi primit in conditiile in care obligatia locatarului era stabilita expres prin lege.
In ce priveste argumentul reclamantei vizand calcularea taxei pe teren cu neobservarea modificarior aduse suprafetei inchiriate prin actul aditional nr 8/_ la contractul de inchiriere, instanta retine ca acesta nu poate fi validat in conditiile in care, prin actul aditional indicat de reclamanta partile au convenit exclusiv asupra modificarii art 1 lit A, respectiv a art 3 din contract. Astfel, partile contractante au convenit ca art. 1 lit A din contractul de inchiriere sa aiba, pentru viitor, urmatorul continut:";Suprafetele locative folosite in exclusivitate.Numar total dei ncaperi 7, in suprafata de 87,36 mp, folosite pentru destinatia de sediu biroruir asociatie non profit"; iar art 3:";Termenul inchirierii este paa la data de_, incepand cu data de_ ";.
Urmare a incheierii actului aditional nr 8/2011 la contractul de inchiriere reclamanta avea folosinta unei suprafete locative de 87,36 m si a terenului de 314,18 mp (acest din urma aspect nesuferind vreo modificare pe parcursul perioadei contractuale).or, paratul a avut in vedere la stabilirea in sarcina reclamantei, a cuantumului taxei pe cladiri, respectiv a taxei pe teren, suprafata locativa de 87,36 mp si suprafata de teren de 314,18 mp.
Instanta observa, de asemenea, ca stabilirea valorii de inventar a spatiului locativ si terenului care au facut obiectul contractului de inchiriere nr.1801/_ a fost in mod legal efectuata de parat,ul M. C. -N. ,in conformitate cu dispozitiile art 249 alin 3 din Legea nr 571/2003 ,republicata, respectiv pct 52 lit e din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG nr 44/2004 coroborat cu art 2 alin 2 din OG nr 81/2003.
Pentru toate considerentele de fapt si de drept mai sus expuse instanta va respingeacțiunea formulată de reclamanta S. C. -P. "A. I. "; în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. ,reprezentat prin primar si va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S. C. -P. "A. I. ";, cu sediul în C. -N., str. N. nr. 2, jud. C. în contradictoriu cu pârâtul M.
-N., cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud.C. . Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 06 Septembrie 2013.
Președinte,
-F. B.
Grefier,
-M. P.
