Sentința civilă nr. 13894/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 13894/2013
Ședința publică de la 04 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier R. P.
Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant V. CERASEL, pârât A. F. P. T., având ca obiect anulare act administrativ
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat Linca A. C. ,lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care reprezentanta reclamantului arată că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat, astfel solicită acordarea cuvântului în fond.
Reținând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Instanța reține cererea în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată de reclamant V. CERASEL în calitate de fost administrator al S.C. CERCHIM PRODCOM S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T. s-a solicitat instanței să dispună anularea actului administrativ fiscal reprezentat de răspunsul emis în soluționarea contestației de către D.G.F.P. Cluj - A.F.P. T., prin care a fost respinsă ca nedepusă în termen contestația formulată de reclamant și să oblige pârâta să emită o decizie prin care să se pronunțe asupra fondului contestației înregistrate sub nr. 20616/_ .De asemenea, s-a solicitat si obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul arată că împotriva sa a fost demarată procedura executării silite. Având în vedere că nu cunoștea existența titlului executoriu respectiv a titlului de creanță,reclamantul a solicitat comunicarea acestuia. Pârâta a comunicat reclamantului Dispoziția nr. 96 din_ la data de_ iar la_ reclamantul a formulat împotriva acesteia contestație adresată organului administrativ fiscal.
La data de_, pârâta a comunicat reclamantului un răspuns prin care i s-a adus la cunoștință că este decăzut din termenul de contestare.
Reclamantul arată că atât procedura adoptată de pârâtă în soluționarea contestației cât si răspunsul primit sunt lovite de nulitate, având în vedere că nu au fost respectate dispozițiile art. 210 Cod Procedură Fiscală, nefiind pronunțată o decizie de soluționare a contestației.
În ceea ce privește comunicarea Dispoziției nr. 96/_, reclamantul arată că nu a intrat în posesia acestei dispoziții, nefiindu-i niciodată comunicată. Prin urmare, nici termenul de depunere a contestației nu a început să curgă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului de Procedură Fiscală.
În probațiune au fost depuse înscrisuri si s-a solicitat efectuarea unei expertize criminalistice referitoare la identitatea semnării reclamantului cu cea existentă pe dovada de comunicare a dispoziției.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.F.P. T., reprezentată prin
D.G.F.P. Cluj a solicitat respingerea cererii. A arătat pârâta că în mod corect s-a comunicat reclamantului că este decăzut din dreptul de a mai formula contestație împotriva Dispoziției nr. 96/_, prin raportare la momentul comunicării acesteia si prin raportare la momentul comunicării somației si a titlului executoriu.
Analizând cererea formulată, în baza probelor administrate, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.
Astfel, reclamantul a depus la data de_ o contestație împotriva Dispoziției nr. 96/_ ce reprezintă titlul de creanță în privința reclamantului.
Prin Adresa nr. 21881/_ (f.17),reclamantului i s-a răspuns că s-a luat act de faptul că acesta este decăzut din termenul de contestație.
Adresa nr. 21881/_ nu este un răspuns la contestație în sensul art. 210 din Codul Procedură Fiscală.
Cu toate acestea, instanța va considera că acest act nu este o simplă adresă de răspuns ci un act administrativ, având în vedere că în baza acestuia s-au produs efecte juridice pentru reclamant, respectiv s-a luat act că acesta este decăzut din dreptul de a mai formula contestație.
Din acest punct de vedere, instanța reține că în cauză nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 205-213 Cod Procedură Fiscală.
Potrivit art. 205 (1) Cod Procedură Fiscală, împotriva titlului de creanță se poate formula contestație administrativă.
Potrivit art. 210 Cod Procedură Fiscală, în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, după caz.
Potrivit art. 213 Cod Procedură Fiscală, organul competent va verifica motivele de fapt si de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal, (…)iar organul de soluționare competent se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură si asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei.
În raport cu textele menționate, instanța reține că reclamantul era îndreptățit să primească o decizie sau dispoziție de soluționare a contestației, motivată si nu o simplă adresă.
În situația depășirii termenului de contestare, organul competent respinge contestația tot prin decizie sau dispoziție motivată, în baza excepției tardivității, constatând decăderea reclamantului din dreptul de a depune contestație.
Neemiterea unei soluții în sensul art. 210 Cod Procedură Fiscală închide dreptul reclamantului de a se adresa ulterior instanței de judecată,
având în vedere că obiect al acțiunii în contencios administrativ fiscal îl poate reprezenta doar decizia de soluționare a contestației.
Astfel, având în vedere aspectele menționate, instanța va constata că, în procedura de soluționare a contestației, pârâta a procedat nelegal, prin urmare, în baza art. 1,8,10 din Legea nr. 554/2004 si art. 205-218 Cod Procedură Fiscală va anula răspunsul la contestație reprezentat de Adresa nr. 21881/_ si va obliga pârâta să efectueze demersurile legale în vederea soluționării contestației depusă de reclamant împotriva Dispoziției nr. 96/_ .
Având în vedere că instanța a cercetat si împrejurarea comunicării Dispoziției nr. 96/_ prin efectuarea unui raport de expertiză criminalistică de verificare a identității semnăturii de pe dovada de comunicare a dispoziției cu semnătura reclamantului iar potrivit raportului, cele două semnături sunt diferite, instanța va stabili în sensul art. 209 si
213 alin.5 Cod Procedură Fiscală că la soluționarea contestației se va proceda la o analiză pe fond.
În baza art. 451 alin.1 si 2, art.453 din N.C.P.C instanța va obliga pârâta la plata în favoarea reclamantului a cheltuielilor de judecată constând în taxă timbru, onorariu expert, onorariu avocațial diminuat în raport de complexitatea cauzei, 1400 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea în contencios administrativ si fiscal formulată de reclamantul V. CERASEL, dom. în T., str. A. I. nr. 10, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâta A. F. P. T., cu sediul în T., P.
R. nr. 15 B, jud.Cluj
Anulează Actul administrativ fiscal nr. 21881 din_ emis de pârâtă.
Obligă pârâta să efectueze demersurile legale în vederea soluționării pe fond a contestației reclamantului împotriva Dispoziției nr. 96/_ .
Obligă pârâta la cheltuieli de judecată în favoarea reclamantului 1400
lei.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 04 Octombrie 2013.
Președinte,
M. T.
Grefier,
R. P.
Red.M.T.,Tehnored.V.A.M.,4 ex./_