Sentința civilă nr. 139/2013. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 139/2013

Ședința publică de la 19 Februarie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE DP

G. M. N. Țâr

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamanții P. D., M. A., P. M., D. E., V. M., S. P., S. E., P.

M. ANA în contradictoriu cu pârâta SC F. SA și emitentul actului M.

I. ȘI C., având ca obiect anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei ocazie cu care se învederează instanței că pricina a fost repusă pe rol, se află la primul termen de judecată pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, în temeiul art.1591alin.4 din C.pr. civilă, raportat la dispozițiile art.3 C.pr. civilă și art.10 din Legea nr.554/2004 constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Totodată, reține că dosarul a fost suspendat în temeiul art.244 pct.1 alin.1 C.pr. civilă până la soluționarea dosarului nr._ al T. ului Maramureș.Din actele de la dosare reiese că, dosarul T. ului Maramureș a fost soluționat irevocabil prin Decizia Civilă nr.826/R, la data de_ .

Curtea, pune în discuție excepția perimării raportat la dispozițiile art.

249 și art.252 C.pr. civilă și reține cauza în pronunțare asupra acestei excepții.

C u r t e a ,

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții P. D., M. A., P. M., D. E., V. M., S. P., S. E., P. M.

ANA au chemat în judecată pârâta SC F. SA, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03/3922/_ .

Prin încheierea din_ s-a dispus suspendarea acțiunii în baza art. 244 pct. 1 alin. 1 Cod proc.civ., până la soluționarea cauzei ce face obiectul dosarului nr._ al T. ului Maramureș, în care s-a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO3 nr. 3922/1998.

Prin sentința civilă nr. 11089 din_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei B. M. s-a respins acțiunea reclamanților, sentința rămânând irevocabilă la data de_ prin respingerea recursului reclamanților, conform Deciziei nr. 8261R a T. ului Maramureș.

Potrivit art. 248 (1) Cod proc.civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel … se perimă de drept … dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an";.

Având în vedere că dosarul a rămas în nelucrare, în ședința publică din _ a fost invocată, din oficiu, excepția perimării acțiunii.

Raportat la motivul suspendării, la data soluționării dosarului care a provocat suspendarea prezentei cauze, instanța va constata că sunt incidente dispozițiile art. 248-252 Cod proc.civ., și va constata perimată acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată acțiunea formulată de reclamanții P. D., M. A., P. M., D. E., V. M., S. P., S. E., P. M.

ANA în contradictoriu cu pârâta SC F. SA și emitentul actului M. I. ȘI C., având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03/3922/_ .

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .

PREȘEDINTE G.

DP M. N. ȚÂR

Red. D.P.dact. GC 11 ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 139/2013. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate