Sentința civilă nr. 1880/2013. Anulare acte administrativ cu caracter normativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1880/2013
Ședința publică din data de 29 Octombrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul N.
-T. E.
în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Parlamentul României - Senat și Camera Deputaților
, având ca obiect excepție de neconstituționalitate.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul, lipsă fiind pârâții. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Tribunalul procedează la verificarea identității reclamantului, care prezintă cartea de identitate (verificări impuse de art. 219 NCPC), stabilind caracterul public al ședinței de judecată cu privire la cercetarea procesului, conform disp. art. XII din Legea nr.2/2013.
Se constată depusă la dosar întâmpinări formulate de pârâții Guvernul României, Parlamentul României - Senat, Parlamentul României - Camera Deputaților (filele 26-28, 30-37, 39-42), cu respectarea termenului stabilit de instanță, întâmpinări prin care s-a invocat, de către Guvernul României și Camera Deputaților, excepția inadmisibilității acțiunii prin prima Legii nr. 554/2004 și Legii nr.47/1992, iar de către Senat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
La data de_ reclamantul a depus un înscris intitulat "răspuns la întâmpinare"; (filele 49-54) - răspuns prin care își exprimă poziția cu privire la excepțiile invocate.
Reclamantul, interpelat fiind de instanță, în aplicarea art. 224 din C.pr.civ., oferă lămuriri în sensul că introducerea acțiunii în fața instanței de contencios administrativ este justificată prin aceea că sesizarea Curții Constituționale cu anularea prevederilor codului fiscal vizând impozitarea producătorilor agricoli se poate realiza numai pe această cale, el fiind vătămat prin faptul că este o persoană care achiziționează produse agricole al căror preț este influențat negativ de impozitul în discuție.
În procedura verificării din oficiu a competenței, raportat la art.131 și art. 95 pct. 1 NCPC, instanța apreciază că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză.
Față de disp. art.224 C.pr.civ., instanța pune în discuția reclamantului excepția inadmisibilității acțiunii invocate de Guvernul României și Camera Deputaților prin întâmpinările depuse la dosar,
apreciind că are prioritate față de excepția lipsei calității procesuale pasive a Senatului.
Reclamantul arată că reiterează susținerile din "răspunsul la întâmpinare"; depus la dosar.
Față de disp. art.238 alin.1 NCPC, care impun estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului, instanța acordă cuvântul reclamantului.
Reclamantul apreciază că nu se mai impune acordarea unui nou termen, dosarul putând fi soluționat la acest termen.
Tribunalul, față de susținerile reclamantului, estimează durata cercetării procesului la un termen de judecată, respectiv cel stabilit pentru data de astăzi.
Reclamantul arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Tribunalul, constatând că nu mai sunt alte cereri și incidente de soluționat, conform art. 244 NCPC, se socotește lămurită și declară cercetarea procesului încheiată, fixând termen pentru dezbaterea fondului în această ședință, conform disp. art. 392 NCPC și acordă cuvântul în ordinea statornicită de art. 216 NCPC, reclamantului.
Reclamantul, în fond, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și a fi sesizată Curtea Constituțională pentru anularea prevederilor art. 74 din Legea nr. 571/2003.
Instanța se declară lămurită, astfel încât în temeiul disp. art. 394 NCPC, închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul N. -T. E. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Parlamentul României - Senat și Parlamentul României - Camera Deputaților a formulat plângere constituțională pentru impozitul de 16% solicitând anularea prevederilor Legii nr.571/2003, care se referă la obligativitatea plății impozitului de 16% pe venitul global și scutirea tuturor categoriilor sociale de la plata impozitului de 16% pe venitul global.
În motivare s-a arătat că plângerea constituțională se bazează pe încălcarea art. 16 din Constituția R., referitor la egalitatea în fața legii.
După cum este cunoscut, există anumite categorii sociale favorizate la plata impozitului pe venitul global de 16%. Până de curând, cei care nu au plătit impozit și astfel nici impozit de 16% pe venitul global, au fost producătorii în general, în speță fermierii. După intrarea în vigoare a noilor reglementări ale codului fiscal, acest lucru nu s-a schimbat, impunându-se cel puțin parțial, un impozit de 16%. Acesta este primul pas spre confiscare, deoarece cu siguranță că există în România persoane în vârstă, care nu pot să plătească aceste sume de bani. Astfel, s-ar încălca și dreptul la proprietate și s-ar putea ajunge și la exproprieri. Pe de altă parte, tot în conformitate cu noile reglementări legale, drepturile de autor sunt neimpozabile, ceea ce reprezintă o încălcare a Constituției, mai exact a art. 16.
Guvernul României
a depus la dosar întâmpinare
, prin care a arătat că instanța de fond a fost sesizată cu o acțiune intitulată, chiar de către reclamant, plângere constituțională (excepție de neconstituționalitate).
Or, potrivit Legii nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a unui act, cum este cel supus analizei, se realizează, ca mijloc suplimentar de apărare, în contextul unui litigiu de fond, cu care dispoziții contestate au legătură, putând influența soluționarea acestuia.
Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate reprezintă un mijloc procesual incidental, accesoriu cererii principale, a cărui admisibilitate este condiționată de preexistenta acesteia, sub sancțiunea nulității. După cum lesne se observă, în cauză nu există o astfel de cerere de fond, reclamantul expunând, direct și exclusiv, prin cererea introductivă, argumentele sale privind neconstituționalitatea Legii nr.571/2003, solicitând expres Curții Constituționale anularea acesteia, cu efectele corespunzătoare.
Prin urmare, deși neîntemeiat în drept, potrivit exigențelor procedurale, este evident că, după maniera de formulare, acțiunea este inadmisibilă.
În speță, nu sunt aplicabile dispozițiile art.8 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificări și completări. Potrivit dispozițiilor art.8 alin.(1) din Lege: " Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art.2 alin.(l) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale."
Dispozițiile precitate conferă părții vătămate de un act administrativ unilateral, posibilitatea legală de a solicita anularea acestuia, în termenul imperativ prevăzut de lege.
Insă, astfel cum în mod explicit distinge și textul de lege, măsura legală a anulării vizează exclusiv actele administrative, în accepțiunea conferită acestei noțiuni de dispozițiile art.2 alin.(l) lit. c) din Legea nr.554/2004, nu si legile, care reprezintă acte cu putere juridică superioară celor anterior menționate.
Această interpretare rezultă, fără echivoc, și din modul în care legiuitorul a înțeles să reglementeze, în mod distinctiv, posibilitatea juridică a atacării actelor cu forță juridică superioară hotărârilor de Guvern.
Legile reprezintă acte de autoritate, adoptate de Parlamentul României, în virtutea rolului legislativ atribuit de prevederile art.61 alin.1 din Constituția R., republicată, dar și inițiate de Guvernul României, în temeiul art.114 alin.1 Legea fundamentală. Așadar, fiind norme ce reglementează relații sociale, cu caracter obligatoriu, stabilite și apărate de puterea de stat, este limpede că și formele privind controlul acestora sunt unele specifice.
C. de contestare a legilor este cea prevăzută de dispozițiile art.15 din Legea nr.47/1992, republicată, care, în mare măsură, se inspiră din prevederile fundamentale ale art.146 din Constituție.
Împotriva legilor, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim are deschisă calea acțiunii, însoțită de excepția neconstituționalității.
In cazul de fată, având în vedere că acțiunea inițială este de fapt însăși excepția de neconstituționalitate, apreciem că aceasta este inadmisibilă ab initio.
Potrivit art.1 din Legea nr.47/1992, republicată, unica autoritate de jurisdicție constituțională din România este Curtea Constituțională. Chiar dacă, potrivit legii speciale, Curtea Constituțională reprezintă unica autoritate de acest fel din România, nici chiar ei, care, potrivit atribuțiilor și competențelor legale, se poate pronunța asupra constituționalității ordonanțelor sau dispozițiilor acestora, supuse controlului său, legea nu îi oferă posibilitatea legală de a se pronunța în sensul anulării/suspendării dispozițiilor constate neconstituționale.
Art.31 alin.(3) din Legea nr.47/1992, republicată "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, P. sau G., după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Potrivit art.2 alin.( 1) din Legea nr.47/1992, republicată, "Curtea Constituțională asigură controlul constituționalității legilor, a tratatelor internaționale, a regulamentelor P. si a ordonanțelor G. ui."
Pentru toate aspectele menționate, se solicită respingerea cererii privind excepția de neconstituționalitate a Legii nr.571/2003, ca inadmisibilă.
Camera Deputaților
a depus la dosar întâmpinare,
prin care a arătat că reclamantul N.
T. E. solicită concursul instanței de judecată în vederea valorificării, în contradictoriu cu autoritățile publice chemate în judecată ca pârâte, Camera Deputaților, Senatul R. și Guvernul României, a pretențiilor constând în anularea, pe calea sesizării Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, a dispozițiilor din Legea nr.571/2003 - Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la instituirea categoriilor de venituri supuse impozitului pe venit, cu precădere a celor având ca obiect de reglementare includerea, în categoria veniturilor sus-menționate, a veniturilor din activități agricole, silvicultură și piscicultura, cu consecința scutirii tuturor categoriilor sociale de la plata impozitului pe venit de 16%.
Față de configurația juridică a procedurii pe care reclamantul din prezenta cauză înțelege să o supună analizei Tribunalului B. - Năsăud, Secția a - II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal - raportat la împrejurarea potrivit căreia actul de sesizare a instanței este intitulat "Plângere constituțională (Excepție de neconstituționalitate)" - se invocă caracterul inadmisibil al demersului judiciar din prezenta cauză.
Astfel, deși reclmantul a procedat la sesizarea instanței de judecată competente în soluționarea litigiilor din sfera jurisdicțională a contenciosului administrativ, procedura judiciară pe care reclamantul înțelege să o supună analizei Tribunalului B. - Năsăud, Secția a - II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, nu are caracterul unei proceduri judiciare proprii acestei jurisdicții, astfel cum aceasta este reglementată de actul normativ care guvernează materia contenciosului administrativ - și anume Legea nr.554/2004.
În acest sens se arată faptul că, în conformitate cu dispozițiile art.1 coroborate cu cele ale art.8 din Legea nr.554/2004, obligația care revenea reclamantului era aceea de a învesti instanța de contencios cu o acțiune având ca obiect exercitarea controlului de legalitate a unui act administrativ
- fie în forma tipică, de act administrativ unilateral cu caracter individual sau normativ, astfel cum este prevăzut de dispozițiile art.2 alin.(l) lit. c) din Legea nr.554/2004, fie în forma asimilată, constând în refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri legitime sau în nesoluționarea în
termenul legal a unei astfel de cereri, așa cum rezultă din dispozițiile art.2 alin.(l) lit. i), teza I și, respectiv art.2 alin.(l) lit. h) din același act normativ.
Or, chemarea, în cauză, a acestei instituții nu operează în cadrul procesual propriu unei acțiuni în contencios administrativ, ipoteză în care obligația reclamantului era aceea de a preciza care sunt acele acte emise de autoritatea publică pârâtă Parlamentul României - Camera Deputaților, în realizarea unei activități cu caracter administrativ, a căror pretinsă nelegalitate este de natură a impune intervenția instanței de judecată în scopul înlăturării neconformității acestora cu legea - ci are loc într-un cadru procesual în temeiul care reclamantul urmărește promovarea unui demers judiciar având ca obiect principal declanșarea procedurii în vederea investirii Curții Constituționale cu examinarea unui pretins viciu de neconstituționalitate al reglementării legale privitoare la regimul juridic aplicabil obligației de plată a impozitului pe venit, instituită de dispozițiile Legii nr.571/2003.
Ca atare, împrejurarea potrivit căreia, în cadrul procedurii judiciare promovate pe rolul instanței de judecată competente în soluționarea litigiilor din sfera jurisdicțională a contenciosului administrativ, reclamantul urmărește să conteste legitimitatea constituțională a dispozițiilor unei legi în vigoare - în considerarea faptului că aceasta încalcă principiul egalității în drepturi, prevăzut de art.16 din Legea fundamentală - impune observarea condițiilor în care un asemenea demers vizând declanșarea controlului de constituționalitate a legii are loc.
D. această perspectivă, incidente sunt dispozițiile legale care reglementează regimul juridic al instituției excepției de neconstituționalitate, astfel cum acestea sunt conținute de art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată.. Astfel, procedând la dezvoltarea prevederilor art.146 lit. d) din Legea fundamentală, legiuitorul organic a stipulat, în cadrul alin.(l) al textului de lege sus-menționat: "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.". Totodată, potrivit alin.(3) al aceluiași articol: "Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale."
Ca atare, din analiza elementelor care compun regimul juridic al excepției de neconstituționalitate - astfel cum acestea sunt prevăzute de reglementarea legală sus-evocată - rezultă faptul potrivit căruia condiția premisă a cărei îndeplinire, alături de celelalte condiții stipulate a fi întrunite în mod cumulativ - privitoare la activitatea legii și la împrejurarea potrivit căreia prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale - determină admisibilitatea cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional, este aceea referitoare la starea de procesivitate, în care excepția de neconstituționalitate apare ca un incident procedural ivit în desfășurarea unui litigiu în fața instanțelor de judecată.
De altfel, din perspectiva dispozițiilor conținute de alin. (4) și (5) ale art.29 din Legea nr.47/1992, în cadrul procedurii privitoare la declanșarea controlului privind legitimitatea constituțională a unei legi, rolul instanței de judecată în fața căreia se invocă acest incident este acela de a asigura un control de legalitate al excepției de neconstituționalitate, sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate mai-sus enunțate, în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale. Or, o componentă a acestui control o reprezintă analiza cu prioritate a măsurii în care dispoziția legală a cărui neconstituționalitate se cere a fi constatată este determinantă în judecarea și soluționarea cauzei deduse judecății.
Drept urmare, din împrejurarea potrivit căreia legiuitorul organic a reglementat, în mod expres, drept condiție de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții constituționale, în vederea exercitării examenului de conformitate a unei legi în vigoare față de exigențele Legii fundamentale, aceea privitoare la incidența textului de lege vizat de excepție asupra raportului juridic dedus judecății, rezultă în mod firesc faptul că posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate este legată de existența unui litigiu de sine stătător pe rolul instanței de judecată.
Or, în prezenta cauză, nu poate fi reținută existența unui litigiu autonom supus analizei instanței de judecată și a cărui soluționare să depindă de verificarea, în procedura contenciosului constituțional, a legitimității constituționale a dispozițiilor legale aplicabile pretențiilor ce formează obiectul său (pretenții care, în raport de competența materială a instanței de judecată
sesizate, ar fi trebuit să intre în conținutul juridic al unui raport de drept administrativ), atât timp cât procedura judiciară stabilită prin actul de sesizare al Tribunalului B. - Năsăud, Secția a - II a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, are ca obiect principal sesizarea directă a Curții Constituționale, în vederea constatării pretinsului viciu de neconstituționalitate al dispozițiilor din Legea nr.571/2003 - Codul fiscal referitoare la reglementarea categoriilor de venituri suspuse impozitului pe venit, prin prisma încălcării principiului enunțat de prevederile art.16 din Constituția
R., republicată.
De altfel, natura instituției excepției de neconstituționalitate de instrument juridic cu rol în soluționarea unui litigiu aflat pe rolul instanței de judecată a fost reținut de însăși instanța de contencios constituțional în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale conținute de art.9 din Legea nr.554/2004 privitoare la competența instanței de contencios administrativ de a soluționa acțiunile promovate împotriva ordonanțelor G. ui.
Astfel, procedând, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, la stabilirea limitelor constituționale în ceea ce privește configurația juridică a procedurii judiciare pe care promovarea unei acțiuni de către persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe o declanșează pe rolul instanței de judecată - demers prin care instanța de control constituțional a realizat examenul de conformitate a dispozițiilor, în speță, din actul normativ ce guvernează materia contenciosului administrativ prin prisma unei analize de ansamblu a regimului juridic aplicabil excepției de neconstituționalitate - Curtea Constituțională, prin considerentele Deciziei nr.660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al R., Partea I, Nr.525/2.VIII.2007, a statuat cu valoare de principiu asupra caracterului excepției de neconstituționalitate, reținând: "excepția de neconstituționalitate nu poate forma obiectul unei acțiuni principale nici în fața instanței de judecată sau de arbitraj, unde constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluționare, și nici în fața Curții Constituționale".
Deopotrivă, inadmisibilitatea cererii introductive se impune a fi reținută cu atât mai mult cât solicitarea privind constatarea pretinsei înfrângeri de către dispozițiile Legii nr.571/2003 a exigențelor constituționale ale principiului egalității în drepturi nu doar că are fizionomia juridică a unei acțiuni principale, dar această solicitare este promovată sub forma unor pretenții care se urmăresc a fi valorificate în contradictoriu cu autoritatea publică Parlamentul României - Camera Deputaților, și anume în contradictoriu cu însăși autoritatea căreia, în sistemul puterilor statului, legiuitorul constituant i-a conferit prerogativa de unică autoritate legiuitoare a țării.
Or, și în ipoteza în care reclamantul s-ar fi conformat dispozițiilor din Legea nr.47/1992 referitoare la regimul juridic aferent invocării și soluționării excepției de neconstituționalitate a unei legi sau dispoziții dintr-o lege, împrejurarea potrivit căreia legea, ca act juridic prin care autoritatea publică Parlamentul României - Camera Deputaților - își realizează propria competență - astfel cum aceasta este prevăzută de prevederile 61 alin.(l) coroborate cu cele ale art.67 din Constituția R., republicată - face obiectul unui astfel de examen de conformitate față de exigențele Legii fundamentale, pe calea controlului de constituționalitate a posteriori, exercitat de către Curtea Constituțională, nu are drept consecință dobândirea de către autoritatea legiuitoare a poziției procesuale de pârât în litigiului promovat pe rolul instanței de judecată în fata căreia se ridică excepția.
Deopotrivă, astfel cum rezultă, fără echivoc, din analiza coroborată a prevederilor tezei finale a alin.(4) al art.29 cu cele ale art.30 din Legea nr.47/1992, în situația în care, instanța de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate a unor dispoziții dintr-o lege, urmare exercitării controlului de legalitate asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, constată întrunirea condițiilor de admisibilitate a acesteia și dispune sesizarea instanței de contencios constituțional, prin încheiere - potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr.47/1992
- procedura astfel declanșată, deși la rândul său o procedură contencioasă, aparține unui alt tip de contencios, și anume cel constituțional în cadrul căreia dobândesc calitatea procesuală de parte înseși părțile din cadrul procesual de drept comun.
Totodată, în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, efectele unei asemenea decizii sunt cele prevăzute în mod expres în cadrul reglementării conținute de art.147 alin.(l) din Legea fundamentală și dezvoltate de legiuitorul organic în cuprinsul art.31 alin.(3) din legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale, în temeiul cărora legea declarată neconstituțională, deși devenită inaplicabilă, rămâne formal în fondul
legislativ până la modificarea sau abrogarea ei, ca urmare a îndeplinirii de către autoritatea legiuitoare a obligației constituționale de a pune de acord prevederea neconstituțională cu dispozițiile Constituției, republicată, existența sa normativă încetând doar în ipoteza neîndeplinirii obligației sus-menționate înăuntrul unui termen de 45 de zile de la publicarea deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial al R. .
Prin urmare, finalizarea procedurii având ca obiect exercitarea controlului de constituționalitate al dispozițiilor dintr-o lege în vigoare de către Curtea Constituțională, pe calea excepției de neconstituționalitate, prin constatarea neconstituționalității dispozițiilor acesteia, are drept consecință nașterea în sarcina autorității legiuitoare a unei obligații aparținând strict unui regim de drept constituțional - constând în punerea de acord a prevederilor declarate neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale.
În subsidiar, în ceea ce privește critica formulată de reclamant referitoare la încălcarea de către reglementarea legală a regimului juridic aferent obligației de plată a impozitului pe venit, astfel cum este instituită de dispozițiile Legii nr.571/2003 - Codul fiscal, a principiului constituțional al egalității în drepturi, în sensul existenței unui pretins tratament discriminatoriu între persoanele care realizează venituri supuse impozitului pe venit - în special, în ceea ce privește obligația de plată a impozitului pe venitul rezultat din activități agricole - și cele care realizează venituri ce sunt exceptate de la plata acestei obligații fiscale, învederăm instanței de fond caracterul vădit neîntemeiat al acesteia, în considerarea împrejurării potrivit căreia instanța de contencios constituțional, în cadrul unei jurisprudențe cristalizate, a statuat faptul că "principiul constituțional al egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite" și, prin urmare, "acesta nu exclude ci, dimpotrivă, permite soluții diferite pentru situații diferite".
Senatul R.
a depus la dosar întâmpinare
, prin care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Senatului R.
și, pe cale de consecință, respingerea cererii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Reclamantul s-a adresat inițial instanței de judecată cu o cerere intitulată plângere constituțională (excepție de neconstituționalitate) solicitând anularea prevederilor Legii nr.571/2003, care se referă la obligativitatea plătii impozitului de 16 % pe venitul global și scutirea tuturor categoriilor sociale de la plata impozitului de 16 % pe venitul global, iar prin precizarea depusă ulterior a solicitat anularea prevederilor Legii nr.571/2003, modificată, articolul 74, care se referă la impozitarea cu 16% a producătorilor agricoli
În motivare arată că plângerea se bazează pe încălcarea articolului 16 din Constituția R., referitor la egalitatea în fața legii.
Mai arată că există anumite categorii sociale favorizate, care nu au plătit nici un fel de impozit, iar prin impunerea unui impozit de 16 % se încalcă dreptul la proprietate și a articolului 16 din Constituție.
Drept urmare solicită Curții Constituționale a R. anularea prevederilor Legii nr.571/2003, cu toate modificările și completările ulterioare, care se referă la obligativitatea plății impozitului de 16% pe venitul global și scutirea tuturor categoriilor sociale de la plata impozitului de 16 % pe venitul global.
D. examinarea petitului acțiunii reclamantului nu rezultă că între acesta și Senatul R. s-a născut vreun raport juridic, cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii, care constituie venituri la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor pentru șomaj și fondul de garantare pentru plata creanțelor salariate, contribuabilii care au obligația să plătească aceste impozite, taxe și contribuții sociale, precum și modul de calcul și de plată al acestora îl constituie Codul Fiscal, iar Ministerul de Finanțe este autorizat să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine în aplicarea Codului Fiscal și a convențiilor de evitare a dublei impuneri:
Impozitul pe venitul net din activități agricole se stabilește de organul fiscal competent prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului net, determinat pe bază de norme de venit.
Prin urmare, cererea nu vizează un abuz sau o discriminare din partea Senatului R. asupra reclamantului.
O condiție esențială, pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală care contribuie la desemnarea titularului dreptului de a acționa și în același timp a persoanei împotriva căreia se poate exercita acțiunea.
Legitimitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana reclamantului și cel care este titular al dreptului, precum și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății.
Sarcina indicării calității procesuale revine reclamantului, care prin cererea de chemare în judecată, trebuie să expună împrejurările din care să rezulte că el este îndreptățit să-l cheme în judecată pe pârât
Lipsa calității procesuale poate fi invocată pe cale de excepție în tot cursul judecații și duce la respingerea acțiunii, fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie.
Parlamentul României, potrivit prevederilor ort 61 din Constituția R., este organul reprezentativ al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării. P. este alcătuit din Camera Deputaților și Senat.
P. adoptă legi, hotărâri și moțiuni, în prezența majorității membrilor săi.
Competențele P. R., ca autoritate legiuitoare fiind strict reglementate de Constituția R. și, în virtutea principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească, consfințit de art.1 alin.(4), nu-i sunt îngăduite ingerințe în atribuțiile altor autorități ale statului sau ale altor instituții publice sau persoane juridice private.
Cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj, potrivit art. 29 din Legea nr.4711992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
În drept, se invocă dispozițiile art. 245 -248 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului,
instanța reține că reclamantul N. -T. E. a solicitat( conform celor precizate la lămuririle apreciate ca fiind necesare de instanță - file 7, 11-13 dosar) în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Parlamentul României - Senat și Parlamentul României - Camera Deputaților, anularea de către Curtea Constituțională a prevederilor art.74 din Legea nr.571/2003, care se referă la obligativitatea plății impozitului de 16% de către producătorii agricoli, justificând depunerea "plângerii constituționale"; pe încălcarea art. 16 din Constituția R., referitor la egalitatea în fața legii, apreciind totodată că introducerea acțiunii în fața instanței de contencios administrativ este justificată de aceea că sesizarea Curții Constituționale cu anularea prevederilor codului fiscal vizând impozitarea producătorilor agricoli se poate realiza numai pe această cale.
În acest context, pornind și de la apărările formulate de pârâți în prezenta cauză, tribunalul constată că potrivit art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție, Curtea Constituțională "hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial";, art.29 din Legea nr.47 din 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, forma în vigoare începând cu data de 4 aprilie 2013, dispunând în același sens, cu precizarea condițiilor ce se impun a fi verificate pentru sesizarea instanței de contencios constituțional: "(1)Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora";, prevederi care evidențiază, fără putință de tăgadă,
caracterul inadmisibil al unei excepții de neconstituționalitate atunci când este și singura cerere, solicitare adresată unei instanțe de judecată, legile și ordonanțele guvernului neputând fi atacate deci printr-o acțiune introdusă în acest scop la instanța de judecată, tocmai pentru a se putea invoca excepția neconstituționalității, ci numai pe cale de excepție, în valorificarea unui drept subiectiv sau a unui interes legitim.
În acest sens este și interpretarea dată de Curtea Constituțională în considerentele deciziei nr.660/_: "
excepția de neconstituționalitate se înscrie în rândul excepțiilor de procedură prin care partea care le ridică, instanța de judecată din oficiu sau procurorul urmărește împiedicarea unei judecăți care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională. În aceeași ordine conceptuală, excepția de neconstituționalitate reprezintă o chestiune prejudicială, adică o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului cu care este conexă. …Așadar, excepția de neconstituționalitate nu poate forma obiectul unei acțiuni principale nici în fața instanței de judecată
sau de arbitraj, unde constituie întotdeauna un mijloc de apărare într-un litigiu în curs de soluționare, și nici în fața Curții Constituționale";.
Mai mult, pornind de la prevederile art.2 alin.1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, care definesc actul administrativ ca fiind ";actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice…";, noțiunea de "contencios administrativ"; fiind explicitată la lit. f) - "activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim";, ultimă ipoteză la rândul ei definită de lit. i) a aceluiași articol:"; refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile";, reiese, prin raportare și la prevederile art.1 alin.1 din legea contenciosului administrativ, că în speță nu s-ar putea contura ideea contenciosului administrativ subiectiv, conform art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004, contenciosul administrativ fiind chemat să dezlege cereri ce intră doar în conținutul unui raport de drept public, administrativ.
Or, în cauza de față, nu apare ca dedus judecății nici un raport de drept public care să se derulează între reclamant și instituțiile publice pârâte, în temeiul căruia să se fi produs o vătămare într-un drept sau interes legitim, chiar și indirect în sensul art. 1 alin.2 din Legea nr.554/2004, raport pentru a cărui dezlegare să se fi invocat neconstituționalitatea art.74 din Codul fiscal, ca formă de control a posteriori a constituționalității unui act normativ.
Pentru aceste considerente, apare ca inadmisibilă implicarea instanței de contencios administrativ în soluționarea unui astfel de conflict, în care excepția de neconstituționalitate este transformată într-o veritabilă acțiune directă, astfel că ținând seama de motivele de drept invocate de reclamant și de principiul consacrat de art.9 al Codului de procedură civilă - obiectul și limitele procesului sunt stabilite de părți prin cererile și apărările formulate, cu referire la art.22 alin.2, 5 și 6 din același cod, tribunalul va respinge acțiunea în contencios administrativ având ca obiect excepția de neconstituționalitate a art.74 din Legea nr.571/2003, formulată de reclamantul N. -T. E. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Camera Deputaților și Senatul R., ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea în contencios administrativ având ca obiect excepția de neconstituționalitate a art.74 din Legea nr.571/2003, formulată de reclamantul N. -T. E. , domiciliat în B., str. Ion S., nr.1, bl. D, sc. B, et. 1, ap. 26, jud. B. -Năsăud, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, cu sediul în B., P. V., nr.1, sector 1,
Camera Deputaților
, cu sediul în B., str. Izvor, nr. 2-4, sector 5 și Senatul R.
, cu sediul în
B., C. 13 S., nr. 1-3, sector 5, ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul B. -Năsăud, sub sancțiunea nulității, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
D. E. L. | M. | DP |
Red/dact: DEL/HVA
_ / 4 ex
