Sentința civilă nr. 14439/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 14439/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant J. M., reclamant J. Ș., reclamant J. G., reclamant J. F. și pe pârât C. LOCAL AL M. C. -N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantii asistati de avocat C. C. lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, reclamantul J. S. a depus prin registratura instanței în data de_ chitanța nr. 6331070/1 fila 51 care atestă plata sumei de 1300 lei, reprezentând diferența de onorariu expert achitată în favoarea expertului Moholea Răzvan .
Totodată se constată faptul că pârâtul C. Local al M. C.
N. a depus prin serviciul registratură în data de_ concluzii scrise.
Reprezentanta reclamanților arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune, solicitând acordarea cuvântului pe fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamanților solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanții J. M., J. Ș., J. G., J. F. în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL
M. C. -N., au solicitat anularea în parte a HCL 373/2004 privind PUZ și PUD pentru zona G. ni Est prelungire str. A. Vaida Voievod, precum și a hotărârilor subsecvente nr.792/_ și 515/_, în ceea ce privește includerea terenului lor înscris în CF 2., număr cadastral 2. în zona UTR = V1a-1, parțial și UTR =V1b parțial, respectiv în zona spațiilor verzi cu acces nelimitat - parcuri, grădini orășenești și de cartier, scuaruri în ansambluri rezidențiale și fâșii plantate publice, respectiv zona spațiilor plantate amenajări sportive în zone rezidențiale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt proprietarii parcelei identificată inițial în tarlaua 142, parcela 14041/2, titlul lor de proprietate fiind eliberat în baza deciziei civile nr.289/A/2007 a Tribunalului
C. și că această decizie a fost pronunțată de către Curtea de Apel C. ulterior pronunțării deciziei civile de scoatere din domeniul public a acestei parcele.
Reclamanții au mai arătat că ținând cont de faptul că HCL 373/2004 este anterioară deciziei civile 289/A/2007 se impune modificarea destinației zonei în conformitate cu hotărârile judecătorești deja existente, pe de o parte, iar pe de altă parte, în conformitate cu situația faptică de pe teren.
De asemenea, au menționat că nici până în prezent, nici la data emiterii titlurilor de proprietate și nici la data pronunțării deciziei civile nr.289/A/2007 acest teren nu avea destinația de spațiu verde, ci a fost ocupat de garaje folosite de chiriașii primăriei, precum și de o bază sportivă edificată în anii 1973-1974, precum și faptul că sub acest aspect există deja puterea lucrului judecat, având în vedere decizia 327/2007 a Curții de Apel
C., în care s-a arătat că în raport cu situația existentă la fața locului și constatat de către expert, includerea terenului în categoria alei și spații verzi este nejustificată.
Totodată, au învederat că au formulat plângerea prealabilă în baza art.7 din Legea nr. 554/2004, însă nu au primit nici un răspuns, motiv pentru care au formulat prezenta acțiune.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul C. Local al M. C. -N.
, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a invocat excepția inadmisibilității pentru lipsa îndeplinirii procedurii prealabile. Totodată, pârâtul a formulat și cerere în probațiune, solicitând instanței să pună în vedere reclamanților să depună la dosarul cauzei în original și copie conformă cu originalul confirmarea de primire care atestă faptul că înscrisul întitulat de reclamanți "plângere prealabilă"; a fost comunicat cu pârâtul, având în vedere că reclamanții au atașat copia confirmării de primire doar parțial, fiind fotocopiată doar partea cu mențiunile privind destinatarul acesteia.
Cu privire la fondul cauzei, pârâtul a arătat că terenul în cauză are destinația de spațiu verde, destinație stabilită încă de la aprobarea PUG prin HCL nr.792/1999, a cărui valabilitate a fost prelungită prin HCL nr.515/2009 și că aceeași destinație a fost menținută și prin HCL nr.343/2004 prin care s-a aprobat PUZ G. ni Est.
A mai arătat pârâtul că reclamanții nu au făcut dovada faptului că hotărârile de consiliu local atacare prezintă elemente de nelegalitate și că adoptarea PUG s-a făcut în mod nelegal în ceea ce privește terenurile acestora, iar dobândirea în proprietate a terenului nu este denatură să conducă la concluzia că aceste acte administrative au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii acesteia în ședința publică din data de_ .
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că reclamanții sunt proprietarii parcelei identificată în tarlaua 142, parcela 14041/2, titlul lor de proprietate nr. 19093 fiind eliberat în baza deciziei civile nr. 289/A/2007 a Tribunalului C. ( f 8) .
Prin Decizia civilă 327/2007 a Curții de Apel C. ( f 9-10) acest teren a fost scos din domeniul public, hotărârea fiind pronunțată în contradictoriu cu C. Local al municipiului C. N. .
Prin HCL 373/2004 precum și prin hotărârile subsecvente 792/_ și 515/_ ( care este anterioară deciziei civile 289/A/2007 ) prin care a fost aprobat Planul Urbanistic Zonal G. ni Est, acest teren a fost menținut cu destinația de spațiu verde .
Din Decizia civilă 327/2007 a Curții de Apel C. reiese, cu putere de lucru judecat faptul că acest teren nu a avut destinația de spațiu verde, ci a
fost ocupat de garaje folosite de chiriașii primăriei, precum și de o bază sportivă edificată în anii 1973-1974, și, mai mult, s-a arătat " că în raport cu situația existentă la fața locului și constatat de către expert, includerea terenului în categoria alei și spații verzi este nejustificată.";
În cauză, pentru a se verifica dacă imobilul, așa cum este identificat cadastral și topografic prin TP 19903/2010, este amenajat ca spațiu verde s- a efectuat un raport de expertiză judiciară de către expert Moholea M. Răzvan, iar din concluziile acestui raport se reține că în privința obiectivului privind identificarea topografică și cadastrală a imobilului în litigiu se constată că imobilul este întabulat în CF nr.2. cu nr. cad. 2. în suprafață de 5827 mp, iar în ceea ce privește obiectivul ce are ca obiect stabilirea dacă imobilul în litigiu este amenajat ca spațiu verde, s-a constatat că imobilul nu este amenajat ca spațiu verde.
Prin urmare, cele reținute în cuprinsul Deciziei 327/2007 a Curții de Apel C. se verifică în privința terenului proprietatea reclamanților, acesta neintrând în categoria spațiilor verzi, motiv pentru care nu-i pot fi aplicate nici dispozițiile OUG 114/2007 privind protecția mediului, astfel că apărarea pârâtei nu subzistă.
Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul, în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004 va admite acțiunea formulată și va dispune anularea în parte HCL 373/2004 privind PUZ și PUD pentru zona G. ni Est prelungire str. A. Vaida Voievod, precum și a hotărârilor subsecvente 792/_ și 515/_ în ceea ce privește includerea terenului reclamanților înscris în CF 2., număr cadastral 2. în zona UTR = V1a-1, parțial și UTR =V1b parțial, respectiv în zona spațiilor verzi cu acces nelimitat - parcuri, grădini orășenești și de cartier, scuaruri în ansambluri rezidențiale și fâșii plantate publice, respectiv zona spațiilor plantate - amenajări sportive în zone rezidențiale.
În temeiul art.274 C.pr.civ., tribunalul va obliga paratul la plata sumei de 3244 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantilor, reprezentând taxa timbru, onorariu expert și onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanții J. M., domiciliat în C. -
N., str.D. nr.35, jud.C., J. Ș., domiciliat în C. -N., str.P. nr.46, ap.3, jud.C., J. G., domiciliat în C. -N., str.L. nr.32, jud.C., J. F., domiciliat în C. -N., str.D. nr.35, jud.C. în contradictoriu cu pârâtul C. LOCAL AL M. C. -N., cu sediul în
-N., str.M. nr.1-3, jud.C. .
Anulează în parte HCL 373/2004 privind PUZ și PUD pentru zona G. ni Est prelungire str. A. Vaida Voievod, precum și a hotărârilor subsecvente 792/_ și 515/_ în ceea ce privește includerea terenului reclamanților înscris în CF 2., număr cadastral 2. în zona UTR = V1a-1, parțial și UTR =V1b parțial, respectiv în zona spațiilor verzi cu acces nelimitat - parcuri, grădini orășenești și de cartier, scuaruri în ansambluri rezidențiale și fâșii plantate publice, respectiv zona spațiilor plantate amenajări sportive în zone rezidențiale.
Obligă paratul la plata sumei de 3244 lei cheltuieli de judecată în favoarea reclamantilor.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 18 Octombrie 2013.
Președinte,
-M. B.
Grefier,
C. T.
Red.AMB/tehn.MG 7 ex. 28.10.13