Sentința civilă nr. 9491/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9491/2013

Ședința publică de la 31 Mai 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.

Grefier C. T.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. C. G. DE P. SA, reclamant SC

  1. P. S., pârât M. C. N. și pe pârât C. LOCAL AL MUN.C. N., având ca obiect anulare act administrativ.

    La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.

    S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de_ când părțile prezente au pus concluzii conform încheierii din acea zi, fiind dispusă și amânarea pronunțării pentru data de_ și ulterior pentru datele din_ și_, încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

    INSTANȚA

    Prin cererea formulată

    de către reclamantele C. C. G. DE P. SA și SC C. P. S. în contradictoriu cu pârâții C. Local al M. ui C. -N. și M. C. -N., s-a solicitat instanței :

    • să dispună anularea Hotărârii C. ui Local C. -N. nr. 331/_

      prin care se dispune încetarea contractului de concesiune nr. 63665/_, modificat prin Actul adițional nr. 1/_

    • să oblige pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

Au fost formulate și alte capete de cerere subsidiare, care au fost disjunse prin Încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de_ .

În motivarea cererii,

s-a arătat că, în cursul anului 2008 pârâții au hotărât realizarea a unui parking subteran in P-ța Mihai Viteazu din C. -N.

.

În vederea realizării acestei investiții, s-a adoptat HCL nr.409/2008 prin care s-a aprobat studiul de oportunitate și documentația de atribuire în vederea organizării și desfășurării procedurii de concesionare a terenului și documentația aferentă. De asemenea, prin hotărârea amintită s-a stabilit că suprafața terenului concesionat va fi de aproximativ 6000 mp, că prețul de pornire al licitației este de 110 euro/mp iar durata concesionării este de 49 de ani, cu posibilitatea de prelungire.

În vederea adoptării HCL 409/2008 M. C. -N. a obținut Certificatul de urbanism 4205/_ prin care s-a stabilit care este regimul juridic, economic și tehnic și care sunt avizele și acordurile necesare în vederea realizării parkingului. Ulterior, s-a întocmit și caietul de sarcini aferent concesiunii.

Comisia de evaluare a C. ui Local C. -N. a decis calificarea ofertei depuse de reclamanta C. C. G. DE P. SA.

În urma negocierilor purtate, s-a încheiat Contractul de concesiune 63665/_ având ca obiect preluarea in concesiune a terenului in suprafață de 6000 mp. înscris in CF 1473 C. . S-a stabilit, potrivit dispozițiilor contractuale, condițiile de predare a terenului in vederea realizării parkingului.

Prin HCL nr.254/2009 s-a impus modificarea contractului de concesiune și a caietului de sarcini încheindu-se actul adițional nr.1 la contractul de concesiune.

În vederea derulării proiectului, reclamanta a înființat în România o altă societate comercială, respectiv reclamanta C. P. S. .

Predarea amplasamentului s-a făcut în octombrie 2009 potrivit Procesului verbal de predare primire nr. 211186/4511/_ .

În urma predării terenului, reclamantele au trecut la verificarea proprie din perspectiva tehnico-constructivă a amplasamentului.

În urma demarării operațiunilor de avizare a lucrărilor de construire,

C. de Apă Someș a răspuns că amplasamentul din zona studiată este subtraversat de rețele de apă potabilă, rețele de canalizare și un canal colector, toate în stare de funcționare și care nu pot fi desființate sau anulate.

Prin urmare, construirea parkingului astfel cum acesta a fost intenționat nu mai putea fi realizat, rezultând posibilitatea de executare limitată în privința a 329 locuri de parcare.

Reclamanții au notificat autorităților administrative situația tehnică apărută, iar pârâtul C. Local al M. ui C. -N. a adoptat HCL nr. 331/_ prin care se dispune încetarea contractului de concesiune încheiat între părți, reținând imposibilitatea de executare a obiectului contractual.

Reclamantele apreciază că la adoptarea HCL nr. 331/2010 s-au încălcat din punct de vedere procedural condițiile contractuale, având în vedere că procedura de emitere a actului de denunțare unilaterală stabilită potrivit contractului, în cazul forței majore sau a imposibilității obiective de executare, poate avea loc doar după verificarea situației de către o comisie formată din reprezentanții concedentului și concesionarului.

Prin urmare, în aceste condiții, emiterea valabilă a unui act administrativ de încetare sau denunțare a contractului de concesiune reclamă in mod imperativ constituirea comisiei menționate. Constituirea acestei comisii este cu atât mai necesară cu cât imposibilitatea realizării parkingului nu este absolută.

Mai apreciază reclamantele că au fost încălcate dispozițiile OUG 54/2006, actul atacat fiind emis prin exces de putere.

În acest sens, reclamantele arată că nu a existat o nerespectare a obligațiilor contractuale de către concesionari, că nu există un interes public care să impună desființarea contractului, că nu există o imposibilitate obiectivă, că executarea contractului nu a fost împiedicată de un caz de forță majoră.

În drept

cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr.554/2004 și OUG nr.54/2006.

În probațiune

, s-a anexat: HCL nr. 331/2010, Certificat de urbanism 4205/2008, HCL nr.409/2008, studiu de oportunitate, documentație de atribuire, caiet de sarcini, procesul verbal încheiat de comisia de evaluare a ofertelor, contractul de concesiune, HCL nr.256/2009, procesul verbal de predare a materialului, avize tehnice, plângere prealabilă.

Prin întâmpinarea formulată

, pârâții au solicitat respingerea cererii. În principal s-a solicitat respingerea cererii in baza excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei SC C. Parching S., având în vedere că această reclamantă nu este parte contractantă.

În plus, această parte nu a formulat nici plângere prealabilă, cererea acesteia fiind inadmisibilă sub acest aspect.

S-a mai invocat excepția tardivității formulării procedurii prealabile, această procedură fiind declanșată la un interval de 5 luni de la data comunicării actului administrativ atacat.

Pe fond, s-a solicitat respingerea cererii, având în vedere că dispozițiile legale in vigoare permit încetarea de drept a contractului.

În adoptarea HCL nr.331/2010 C. local al M. ui C. -N. nu a depășit limitele legale în adoptarea actului normativ prin exces de putere.

Analizând cererea formulată, în baza probelor administrate, instanța reține că aceasta este întemeiată.

Cu referire la excepții

, instanța apreciază că este necesar a fi analizate cu prioritate în baza art.137 C.pr.civ.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC C. Parching S. instanța reține că legitimarea procesuală activă potrivit art.1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 este conferită oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori intr-un interes public.

Având în vedere că această reclamantă a fost vătămată, deoarece urma să preia dreptul de concesiune asupra parkingului după ce construcția era finalizată, este evident că reclamanta menționată are un interes legitim în continuarea contractului de concesiune, fiind justificată astfel și calitatea procesuală activă.

Cu privire la inadmisibilitatea, instanța reține că într-adevăr reclamanta SC C. Parching S. nu a urmat procedura prealabilă, prin urmare sub acest aspect excepția invocată ar fi întemeiată, conducând la soluția de respingere a acțiunii față de această reclamantă.

Fondul cauzei rămâne însă de analizat, atâta timp cât procedura prealabilă a fost urmată de către cealaltă reclamantă C. C. G. DE

P. SA.

Tot cu referire la procedura prealabilă, instanța reține că aceasta nu este tardivă așa cum au invocat pârâții, temeiul juridic al cererii fiind art.7 alin.6 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit aliniatului 6 al art. 7 din Legea 554/2004, (6) Plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificația concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispozițiile Codului de

procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:

d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariției oricărei alte cauze care atrage stingerea obligațiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;

În sensul acestui text de lege, plângerea prealabilă în cazul acțiunilor care au ca obiect contracte administrative trebuie făcută în termen de 6 luni de la data apariției oricărei cauze care atrage stingerea obligațiilor contractuale în cazul litigiilor legate de încetarea contractului.

Având în vedere că HCL 331/2010, prin care s-a încetat contractul de concesiune, a fost adoptată la data de_, a început să curgă de la această dată termenul pentru introducerea plângerii prealabile, iar față de acest termen plângerea a fost in termen introdusă.

Sub aspectul fondului

, instanța reține că potrivit hotărârii atacate respectiv HCL nr.331/2010, s-a aprobat încetarea Contractului de concesiune nr.63665 din_ modificat prin Actul adițional nr. 1 din _

, raportat la prevederile Capitolului VII art. 16 pct. e, art. 16 pct. e1 și 16 e pct. 2, din contract, contractul având ca obiect concesionarea terenului situat in C. -N., P-ța Mihai Viteazu in suprafață de 6000 mp, beneficiară fiind C. C. G. DE P. SA.

Potrivit Referatului privind încetarea concesiunii asupra terenului situat în C. -N., P-ța Mihai Viteazu, referat care stă la baza hotărârii atacate, realizarea parkingului la dimensiunea avută inițial in vedere de 531 locuri de parcare nu mai poate fi realizată, deoarece terenul este subtraversat de un canal colector cu diametrul de 3 metri. Ca urmare se impune încetarea concesiunii prin renunțare.

Instanța reține că adoptarea hotărârii atacate s-a făcut în condiții de nelegalitate atât față de dispozițiile contractuale cât și față de dispozițiile OUG nr.54/2006, actul fiind emis prin exces de putere.

Astfel, se reține că potrivit dispozițiilor contractuale citate in referatul care a stat la baza hotărârii, referitoare la încetarea concesiunii prin renunțare pct.16.e.1 "concesiunea încetează la dispariția dintr-o cauză de forță majoră a bunului concesionat sau in cazul imposibilității obiective a concesionarului de a-l exploata, prin renunțare, fără plata unei despăgubiri, după verificarea celor semnalate de concesionar, de către comisia formată din reprezentanții concedentului care împreună cu reprezentanții concesionarului vor hotărî asupra continuării sau încetării contractului";.

De remarcat că forța majoră nu poate fi invocată in cauză, deoarece de existența canalului colector autoritățile administrative aveau cunoștință, încă din anul 1995, când prin HG 320/1999 publicat in Monitorul Oficial nr. 95/_ s-au aprobat indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de

investiții - Canal colector mal drept Someșul mic, tronsonul str. Iașilor - Stadion, M. C. -N. .

Prin urmare, dispozițiile contractuale pot fi interpretate doar in sensul imposibilității obiective a concesionarului de a-l exploata.

Imposibilitatea de exploatare nu este certă însă în cauză. Așa cum precizează reclamanta și cum se recunoaște prin referatul care a stat la baza hotărârii atacate nu mai poate fi realizat parkingul la dimensiunea inițială, respectiv 531 locuri de parcare, dar pot fi realizate încă un număr de 329 locuri de parcare.

Prin urmare, chiar dacă există imposibilitatea de exploatare, aceasta nu este totală, astfel încât, în lipsa îndepliniri condițiilor contractuale referitoare la comisia formată din reprezentanții părților contractante, contractul nu poate fi încetat pe temeiul juridic invocat, adoptarea HCL prin care se aprobă încetarea unilaterală a contractului fiind nelegală sub acest aspect.

Pe de altă parte, instanța reține că în condițiile date au fost încălcate și dispozițiile OUG 54/2006, denunțarea unilaterală a contractului de concesiune a fost dispusă in cauză într-o ipoteză care nu se încadrează în situațiile de desființare a contractelor administrative expres prevăzute de lege.

Art.57 alin.1 din OUG 54/2006 prevede cinci situații în care poate înceta un contract de concesiune înainte de termen, însă situația de față nu poate fi încadrată în situațiile legale de încetare a contractului înainte de termen.

Nu s-a putut constata nerespectarea vreunei obligații contractuale de către concesionar, nu există un interes public care să dispună desființarea contractului, nu există o imposibilitate obiectivă de executare ci doar una parțială, sub acest aspect fiind de acord ambele părți contractante, iar executarea contractului nu a fost împiedicată de un caz de forță majoră.

Astfel, încetarea contractului este nelegală șidin acest punct de vedere. Raportat la motivele arătate, instanța, în baza art.1 și 8 din Legea nr. 554/2004 va admite cererea formulată și va dispune anularea Hotărârii C.

ui Local C. -N. nr.331/_ .

În temeiul art.274 C.pr.civ., instanța va obliga pârâții la plata în favoarea reclamantei C. C. G. DE P. SA a cheltuielilor de judecată, constând în taxe de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial parțial, față de admiterea în parte a cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de către reclamanta C. C. G. DE P. SA, cu sediul ales în C. -N., la sediul SCPA Podaru, Buciuman și Asociații din municipiul C. -N., str. Baba N. nr. 20, ap. 2, jud. C. în contradictoriu cu pârâții C. Local al M. ui C. -N. și M. C. -

N. prin Primar, ambii cu sediul în C. -N., str. Moților nr. 1-3, jud. C. și în consecință:

Anulează Hotărârea C. ui Local C. -N. nr. 331/_ prin care s-a dispus încetarea Contractului de concesiune nr. 63665/_ încheiat între reclamanta C. C. G. DE P. SA și pârâtul C. Local al

M. ui C. -N., contract modificat prin Actul adițional nr. 1/_ .

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de către reclamanta SC C.

P. S., cu același sediu împotriva acelorași pârâți, având în vedere lipsa procedurii prealabile.

Obligă pârâții la plata în favoarea reclamantei C. C. G. DE P. SA a cheltuielilor parțiale de judecată 4504,3 lei.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 31 Mai 2013.

Președinte,

M. T.

Grefier,

C. T.

Red. MT/GM _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 9491/2013. Contencios. Anulare act administrativ