Sentința civilă nr. 14556/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 14556/2013Ședința publică din data de 21 octombrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC T. A. S. și pe pârât M. C. N. PRIN P., chemata în garanție
C. DE C. A J. C., pârât P. M. C. -N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă atât la prima, cât și la cea de-a doua strigare reprezentanta reclamantei av. P. M. și reprezentanta chematei în garanție consilier juridic O. Carolina M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 3 septembrie 2013 se depune de către pârâtul P. municipiului C. -N., la dosarul cauzei, prin registratura instanței, întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantului reclamantei și unul reprezentantei chematei în garanție.
La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantei arată că a intervenit o altă stare de fapt, în sensul că licența de transport se poate emite dacă se dovedește că nu există cazier fiscal, astfel că nu mai susține petitul 4 al acțiunii introductive. Mai arată că poate depune renunțare la judecată în termen de 24 de ore.
La solicitarea instanței de a preciza dacă înțelege să completeze acțiunea în scris sau oral cu cererea de restituire a sumei reprezentând penalități, reprezentanta reclamantei solicită să se lase cauza la a doua strigare pentru a se consulta cu clienta pe care o reprezintă și pentru a verifica dosarul.
Reprezentanta chematei în garanție arată că nu se opune.
Tribunalul încuviințează solicitarea reprezentantei reclamantei și lasă cauza la a doua strigare.
Reprezentanta reclamantei arată că în această cauză nu există completare de acțiune, iar în ce privește petitul 4 al acțiunii introductive, arată că nu a achitat taxa judiciara de timbru aferentă cererii de suspendare, sens în care apreciază că se pot aplica prevederile
O.U.G. nr.80/2013. Solicită anularea acestui petit ca netimbrat.
La întrebarea instanței, în vederea stabilirii cadrului procesual, raportat la formularea petitului de suspendare, reprezentanta reclamantei arată că intenția acesteia este de a aștepta până se va finaliza procesul, raportat la sumele mari și la taxa judiciara de timbru aferentă acestui petit.
Tribunalul acordă cuvântul pe exc epția in sufi c ientei tim br ăr i
a cererii introductive, respectiv a petitului de suspendare a executării deciziei contestate.
Reprezentanta reclamantei apreciază că petitul este insuficient timbrat.
Tribunalul, deliberând, în temeiul art. 20 alin. 2, 3 din Legea nr. 146/1997, admite excepția insuficientei timbrări a cererii introductive, respectiv a petitului de suspendare a executării deciziei contestate, raportat la faptul că reclamanta nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă acestei cereri.
Tribunalul pune în discuție încuviințarea în principiu a cererii de chemare în garanție a Camerei de C. a jud. C., invocată prin întâmpinare.
Reprezentanta chematei în garanție solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, pentru motivele invocate pe larg în întâmpinare.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea în principiu a cererii de chemare în garanție ca fiind admisibilă, considerând că această chemată în garanție are calitate, obiectul auditorilor publici externi are menirea de a emite o opinie dacă M. C. -N. a aplicat corect actul legislativ, aceste opinii fiind subiective, apreciind că chemata în garanție este culpabilă la fel ca Ministerul Finanțelor Publice, care are obligația la aplicarea strictă a normelor prevăzute în H.G. 44/2004.
Tribunalul, deliberând, încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție a Camerei de C. a jud. C., formulată de către pârâtul M. C. -N., apreciind că sunt îndeplinite condițiile art.74 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art.64 C.pr.civ.
În probațiune, reprezentanta reclamantei depune o cerere, din care un exemplar comunică reprezentantei chematei în garanție, prin care solicită efectuarea unor adrese către Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv către Curtea de C., cu solicitarea de a comunica dacă există o practică unitară în ce privește aplicarea prevederilor art.263 alin. 6 din Codul Fiscal, la nivelul teritoriului României sau la nivel de UATM C., precum și cu solicitarea de comunica dacă au avut opinii subiective.
Reprezentanta chematei în garanție solicită respingerea cererii în probațiune formulată de către reprezentanta reclamantei, apreciind că în prezenta cauză nu se atacă o decizie a Curții de C. și că s-au judecat pe această decizie irevocabil.
În replică, reprezentanta reclamantei consideră că prin atribuțiile legale care au fost conferite Curții de C. de a asigura un management funcțional, aceasta are culpa ei, iar auditorii externi ai Curții de C. au avut o opinie subiectivă. Arată că aceasta are atribuții de a supraveghea aplicarea Codului Fiscal și a normelor de aplicare a acestuia.
Reprezentanta chematei în garanție arată că instituția pe care o reprezintă nu emite opinii, ci emite decizii, iar aceasta nu a efectuat un control asupra reclamantei.
Tribunalul, deliberând, în temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind admisibilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și respinge cererea în probațiune formulată de către reprezentanta reclamantei ca fiind neconcludentă soluționării cauzei, apreciind că practica din țară nu poate afecta modalitatea de soluționare a prezentei cauze, opinia Curții de C. a fost exprimată prin Decizia nr.44/2011 și atacată în instanța de judecată. Declară închisă cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei și pe cererea de chemare în garanție.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, iar în consecință anularea Deciziei de impunere nr.5203/2013, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 1000 de lei, arătând că va depune dovada achitării acestuia până la sfârșitul dezbaterilor. Apreciază că, raportat la art.16 H.G. nr.44/2004, modalitatea în care se stabilește impozitul pentru acest tip de vehicule, respectiv interpretarea dată de Curtea de C. și M. C. -N., este o măsură abuzivă care afectează toate persoanele juridice. Apreciază că legea nu se discută sau se apreciază, ci se aplică așa cum e ea, iar măsura aplicată reclamantei este o măsură nelegală și nedreaptă, neavând temei legal. Solicită obligarea în solidar a pârâților și a chematei în garanție, la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta chematei în garanție solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată, pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta SC T. A. S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. prin P. anularea deciziei de impunere nr. 5203/_ emisă de Direcția de Impozite și Taxe Locale, prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 38.014 lei, cu titlu de diferență impozit pentru semiremorci pentru anii 2008-2012 și majorări în sumă de 22489,85 lei. În cazul care se consideră că i se poate imputa creanța suplimentară, reclamanta a solicitat anularea parțială a deciziei de impunere, în sensul exonerării sale de la plata sumei de 22489,85 lei cu titlu de penalități. S-a mai solicitat suspendarea executării privind suma de 22489,85 lei până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare privind această sumă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de operator de transport, fiind proprietara a mai multor semiremorci și a achitat impozitul pe mijloacele de transport aferent anilor 2008-2012 astfel cum a fost stabilit prin deciziile de impunere emise de către pârât. A mai arătat reclamanta că în urma controlului efectuat de către C. de C. a J.
C., s-a emis decizia de impunere nr.5203/_ prin care s-a stabilit în sarcina obligația de plată a sumei de 38014 lei, cu titlu de diferențe dintre cuantumul impozitului datorat legal și cel stabilit inițial, respectiv suma de 22489,85 lei, cu titlu de majorări de întârziere. De asemenea, a învederat că împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestație, solicitând exonerarea sa de la plata obligațiilor stabilite, iar prin Dispoziția nr.566/_ emisă de P. M. C. -N. s-a menținut decizia de impunere atacată. Reclamanta a susținut că nu i se poate reține nicio culpă pentru neplata impozitului datorat, deoarece și-a onorat obligațiile de plată astfel cum acestea au fost stabilite prin deciziile de impunere emise de pârât. Cu privire la impozitul stabilit prin Decizia de impunere nr.5203/2013, a arătat că în urma controlului efectuat de C. de C. a J. C. s-a constatat că încadrarea legală pentru stabilirea impozitului pe remorcile și semiremorcile având carte de identitate proprie și care circulă într-o combinație de vehicule s-a stabilit în mod eronat, iar prin Decizia nr.44/2011 emisă de Curtea de C. s-au stabilit măsuri de recuperare a prejudiciului cauzat bugetului local și că această situație se datorează diferențelor de interpretare a prevederilor art.263 alin.5 și 6 C. fiscal. Reclamanta a apreciat că pentru semiremorcile în cauză, fiecare omologată individual, având carte de identitate proprie, impozitul se stabilește conform art.263 alin.6 C. fiscal și că decizia de impunere atacată a fost emisă cu încălcarea mai multor principii consacrate în legislația fiscală, și anume dreptul de a fi ascultat, lipsa mențiunilor privind audierea contribuabilului, securitatea juridică, precum și buna credință a reclamantei. În ceea ce privește majorările de întârziere, reclamanta a arătat că nu poate obligată la plata majorărilor, deoarece acestea sunt imputabile doar pârâtului, urmare a neglijenței manifestate în forma continuată și după finalizarea controlului din anul 2010.
Pârâtul M. C. -N., prin întâmpinarea formulată (filele 32-35), a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că prin decizia de impunere nr.5203/_, reclamanta a fost încunoștințată cu privire la reîncadrarea acestor mijloace de transport în grila de impozitare prevăzută de art.263 lin.4 C. fiscal, față de grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal, utilizată anterior de către organul fiscal. Pârâtul a mai arătat că actul
administrativ atacat de reclamantă a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J.
C., constatându-se abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestor s-a emis Decizia nr.44/_, general obligatorie, a cărei legalitate a fost confirmată prin decizia civilă nr.8294/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ . A mai arătat pârâtul că semiremorcile deținute de reclamantă, prin decizia de impunere atacată, a fost reîncadrată de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art.263 alin.4 C. fiscal, față de impozitul anual de 55 lei stabilit anterior de organul fiscal prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal. În condițiile în care criteriile de impozitare din art.263 alin.4 raportat la criteriile de impozitare presupuse de art.263 alin.6 C. fiscal generează un impozit al cărui cuantum este mult mai mare decât cel stabilit inițial de M.
C. -N., s-a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr.44/2011 în sensul recalculării impozitului pentru mijlocul de transport deținut de reclamantă conform art.264 alin.4 C. fiscal, rezultând cuantumul impozitului cuprins în decizia de impunere, iar în conformitate cu prevederile art.1241C.pr. fiscală, reclamanta datorează și dobânzile calculate asupra creanței fiscale stabilite. Pârâtul a susținut că din analiza prevederilor art.15, art.23, art.90, art.91 din OG 92/2003 reiese că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite inițial, și să dispună in situația în are acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora. Prin coroborarea acestor dispoziții cu art.33 alin.3 și art.43 lit.c din Legea nr. 94/1992 a Curții de C., rezultă faptul că emiterea deciziei de impunere atacată de reclamantă este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de C. a J. C. în Decizia nr.44/_ .
Pârâtul M. C. -N. a formulat și cerere de chemare în garanție a Camerei de C. a
J. C., solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, chemata in garanție să fie obligată să despăgubească pârâtul cu suma reprezentând cheltuielile de judecată aferente acestui litigiu (filele 43-45).
Prin întâmpinarea formulată (filele 58-66), chemata în garanție Curtea de Conturi a României, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție în principal, ca fiind inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată și a arătat că in urma controlului efectuat
U.A.T. M. C. -N. s-a constatat producerea unui prejudiciu important bugetului unității administrativ-teritoriale, sens în care s-a emis Decizia nr.44/_ dispunându-se recuperare acestui prejudiciu. S-a mai arătat că nu există nici un raport de cauzalitate directă cauză-efect între Curtea de C. și pârât și nici nu s-a transmis nici un drept pârâtului, astfel că nu este temei pentru chemarea în garanție a Curții de C. . Prin înscrisul depus la dosarul cauzei la data de_, reclamanta a arătat că înțelege să atace și Dispoziția nr.566/_ emisă de P. M. C. -N. prin care s-a respins contestația formulată, impunându-se introducerea în cauză și a acestui pârât.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. M. C. -N. a reiterat solicitările și susținerile din cadrul întâmpinării depuse de pârâtul M. C. -N. (filele 99-102).
În ședința publică din data de_, instanța a admis excepția insuficientei timbrări a cererii introductive, respectiv a petitului de suspendare a executării deciziei contestate și a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. C. -
N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C. .
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., Direcția taxe și impozite s-a stabilit în sarcina reclamantei S.C. T. A. S.R.L. obligația de
plată a unei diferențe de impozit aferent mijloacelor de transport pentru perioada 2008-2012 în sumă de 38014 lei, a sumei de 22489,85 lei cu titlu de majorări de întârziere și a sumei de 9701 lei reprezentând totalul pe anul 2013 (fila 5).
Cu respectarea dispozițiilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal, respinsă prin Dispoziția nr. 566/_ emisă de P. M. C. -N. (fila 18), iar acum societatea atacă în contenciosul fiscal acest din urmă act administrativ, susținând în esență că s-a realizat calcularea și stabilirea greșită a impozitului.
Decizia de impunere a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J.
C., finalizată cu emiterea Deciziei nr. 44/_, general obligatorie, prin care s-a stabilit în sarcina conducerii UATM C. (și) obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare.
Pe cale de consecință, remorcile deținute de reclamantă au fost reîncadrate de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art. 263 alin. 4 din Codul fiscal și s-a emis decizia de impunere pentru diferența dintre acest impozit și cel determinat anterior, prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
Verificând legalitatea actelor fiscale contestate prin prisma motivelor indicate de reclamanta S.C. T. A. S.R.L., se reține că art. 263 din Codul fiscal stabilește că impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, alin. 4 și 5 indicând impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone.
Apoi, la alin. 6 se stabilește impozitul în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule.
În același sens, H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilește la pct. 113 că, pentru remorci, semiremorci si rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totala maxima autorizată a acestora, dar "Nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule - autovehicule articulate sau trenuri rutiere - de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin.
din Codul fiscal
"; .
Pe de altă parte, pct. 115 din H.G. nr. 44/2004 statuează neechivoc că "Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație
";.
În cartea de identitate a acestor vehicule cu masa peste 12 tone este făcută mențiunea că "masa totală maximă autorizată în autotren este de...";, mențiune care confirmă neechivoc faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone, și de aceea din coroborarea textelor legale redate reieșea că impozitarea remorcilor și semiremorcilor trebuia să se realizeze conform art. 263 alin. 4 și 5 iar nu din Codul fiscal s-a realizat cu încadrarea greșită a acestora în altă grupă de impozitare.
Aceasta a fost și interpretarea Curții de C., care a stat la baza deciziei menționate, interpretare confirmată în instanță, în cadrul procesului promovat de M. C. -N. împotriva Deciziei nr. 44/2011. Cererea M. a fost respinsă prin Sentința civilă nr.7591/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8294/_ a Curții de Apel C. prin care s-a respins recursul promovat de reclamant.
Cu toate acestea, tribunalul reține că pct. 1152din H.G. nr. 44/2004 prevede în mod expres că "(1) Dacă mijlocul de transport, înregistrat, nu are caracteristicile unui autovehicul, nu intră sub incidența prevederilor art. 263 alin. (2), (4), (5) sau (6) din Codul fiscal, în vederea stabilirii impozitului pe mijloace de transport, fiind considerat utilaj.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie se impozitează conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal, pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți, axe și autopropulsie, impozitul se stabilește conform art. 263 alin. (2), (4) sau (5) din Codul fiscal, după caz.
Dacă un mijloc de transport prevăzut la alin. (1) și (3) nu are carte de identitate atunci se datorează taxa prevăzută la art. 283 alin. (2) și (3) din Codul fiscal
";.
Acest punct 1152din Normele metodologice de aplicare a art. 263 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a fost introdus de pct. 8 al lit. F al art. I din H.G. nr.670/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13 iulie 2012.
Potrivit definiției existente în dicționarul explicativ al limbii române, remorcile și semiremorcile sunt vehicule fără autopropulsie, remorcate de un altul autopropulsat și destinate transportului de persoane sau de mărfuri. Pe cale de consecință, remorcile și semiremorcile se încadrează în sfera mijloacelor de transport indicate la alin. 2, urmând, deci a se impozita conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal.
Astfel, ulterior controlului efectuat de Curtea de C. și pronunțării instanței de contencios legiuitorul a intervenit și a arătat în mod expres care este modalitatea de impozitare a remorcilor și semiremorcilor.
Întrucât norma de interpretare a intrat în vigoare la data de_, anterior emiterii deciziei de impunere contestate (la data de_ ), trebuia aplicată și respectată întocmai, art. 9 din Codul civil prevăzând în mod expres că interpretarea oficială trebuie să se facă de cel care a adoptat norma iar interpretarea dată trebuie respectată pentru viitor.
Dacă textul legal este susceptibil de interpretări cu privire la sfera și condițiile de aplicare, revine instanței de judecată rolul de a realiza această delimitare, însă după ce legiuitorul adoptă norme metodologice în acest sens, interpretarea legii se poate realiza doar conform voinței exprimate.
De asemenea, reclamanta S.C. T. A. S.R.L. este un terț față de procesul anterior și de aceea nu i se poate opune decât opozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile, prevăzută de art. 435 din Cod. Or, prezumția relativă de adevăr, dată de puterea lucrului judecat, este înlăturată în condițiile art. 328 alin. 2 din Cod, tocmai prin norma interpretativă adoptată și intrată în vigoare ulterior pronunțării sentinței.
Pentru toate acestea, tribunalul apreciază că interpretarea legiuitorului se impune cu necesitate, impozitarea anterioară fiind cea corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite solicitarea
reclamantei și va dispune anularea deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere emise.
Ca urmare a admiterii excepției insuficientei timbrări a cererii introductive, se va anula ca netimbrat petitul accesoriu de suspendare provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare.
În temeiul art. 451 și art. 455 din Codul de procedură civilă, pârâții vor fi obligați în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1012,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocațial achitat conform chitanței depuse la dosar (fila 105), a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Cât privește cererea de chemare în garanție
formulată de pârâtul M. C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C., tribunalul reține că, prin prisma dispozițiilor art. 205 și urm și art. 117 din O.G. nr. 92/2003, parte în litigiul privind anularea deciziei de impunere și restituirea sumelor achitate necuvenit nu poate fi decât organul fiscal care a emis decizia și a încasat impozitul a cărui restituire se solicită - în speță, M. C. -
. Aceasta este instituția care a emis decizia de impunere și cea care a încasat suma de bani solicitată spre restituire prin prezenta cerere.
Pe cale de consecință, chiar dacă pârâtul a fost determinat să emită actul fiscal ca urmare a Deciziei Curții de C. nr. 44/2011, acest aspect privește exclusiv raporturile juridice dintre autorități, iar nu și raportul juridic dintre contribuabil și organul fiscal.
Tocmai de aceea, întrucât reclamanta din speță nu putea obține anularea deciziei de impunere și restituirea sumei achitate decât de la pârâtul M., urmează că acesta din urmă este ținut să suporte cheltuielile de judecată generate de proces.
Mai mult decât atât, prin decizia de măsuri emisă de C. de C. C. s-a dispus în sarcina ordonatorului de credite, conducătorul pârâtului, obligația de a identifica toate cazurile în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare și a fost fixat un termen pentru ducerea la îndeplinire a acestei măsuri. Chemata în garanție nu a menționat în concret cum trebuie aceasta dusă la îndeplinire, ordonatorul de credite având posibilitatea de a emite noi decizii de impunere în sarcina contribuabililor ce intrau sub incidența deciziei ori să recupereze diferența de impozit stabilit incorect, în afara cadrului legal, de la persoanele responsabile de aplicarea greșită a prevederilor Codului fiscal.
În plus, în sarcina Camerei de C. nu se poate reține nicio culpă, în condițiile în care decizia emisă a fost menținută în instanță iar interpretarea diferită, actuală, se datorează unei intervenții legislative ulterioare perioadei în care s-a efectuat controlul și s-a emis decizia.
Pentru acestea, în temeiul art. 72 din Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. T. A. S.R.L., cu sediul în C. -N., str. O. nr.291B, jud. C., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr.j_, CUI RO 13941748, cont deschis la Banca Românească sub nr._ A0130013272100000, în contradictoriu cu pârâții M. C. -N., Direcția de
impozite și taxe locale,
cu sediul în P-ța U., nr.1, jud. C., CUI 4305857 și P. municipiului C. -N.
, cu sediul în C. -N., str.M. nr.1-3, jud.C. astfel cum a fost completată.
Anulează Dispoziția nr. 566/_ emisă de P. municipiului C. -N. și Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., Direcția de impozite și taxe locale.
Anulează ca netimbrat petitul accesoriu de suspendare provizorie a executării până la soluționarea cererii de suspendare din cadrul contestației la executare.
Obligă pârâtul M. C. -N. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.012,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. C.
-N., Direcția de taxe și impozite locale în contradictoriu cu C. de C. a județului C.
, cu sediul în C. -N., Calea M., nr.1-3, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red.AGC/tehn.MG 6 ex. 19.11.13
