Încheierea civilă nr. 1193/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHE IE RE A CIVILĂ NR. 1193/CC/2013

Ședința camerei de consiliu din data de 18 iunie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE: A.

G.

C.

Grefier L.

C.

Pe rol fiind judecarea cauzei în Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul D. D. C. și pe pârâții P. M. C. -N. și CONSILIUL LOCAL AL M. C. -N., având ca obiect contencios administrativ.

Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Instanța reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul D.

  1. C. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții P. municipiului C. -N. și Consiliul local al municipiului C. -N. să se dispună obligarea pârâților să emită o decizie de admitere a cererii reclamantului înregistrată cu nr. 183111/_ cu privire la acordarea unui drept de trecere auto pe o suprafață de 40 mp asupra terenului proprietatea pârâților.

    În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 544/2004, art. 617-620, art. 755, 758 și urm. din Codul civil, art. 194 NCPC.

    Prin înscrisul sub semnătură privată depus la data de_, reclamantul arată că înțelege să renunțe la judecată.

    Ținând cont de atitudinea procesuală a reclamantului, de dispozițiile art. 406 din noul codul de procedură civilă (aplicabile în speță în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr.554/2004), potrivit cărora "reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă";, precum și de faptul că prezenta cerere de chemare în judecată nu a fost comunicată pârâților, care nu sunt astfel chemați să își dea acordul (în sensul art. 406 alin. 4), instanța va da eficiență actului de dispoziție al părții și va lua act de renunțarea la judecată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

    Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului D. D. -C. , cu domiciliul procesual în C. -N., C. D., nr. 14-16, sc. A, apt. 6, jud. C., în procesul promovat în contradictoriu cu pârâții P. municipiului C. -N. și Consiliul local al municipiului C. -N. , cu sediul în C. -N., str. M., nr. 3, jud. C., având ca obiect contencios administrativ.

    Cu drept de recurs la Curtea de Apel C., Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în termen de 30 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică din data de 18 iunie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

L. C.

Red./Tehn. A.G.C./_ /5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Încheierea civilă nr. 1193/2013. Contencios. Anulare act administrativ