Sentința civilă nr. 14562/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 14562/2013Ședința publică din data de 21 octombrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC L. & L. T. S. și pe pârât M. C. N. - D. DE I. ȘI T.
L., chemata în garanție C. DE C. A J. C., pârât P. M. C. -N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantei av. Pal B. S. și reprezentanta chematei în garanție consilier juridic O. Carolina M., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că la data de 11 octombrie 2013 se depune de către pârâtul P. municipiului C. -N., la dosarul cauzei, prin registratura instanței, întâmpinare, din care un exemplar se comunică reprezentantului reclamantei și unul reprezentantei chematei în garanție.
Reprezentantul reclamantei arată că nu a achitat cauțiunea pusă în vedere de către instanță la termenul anterior și că nu mai susține cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr.5203/_ .
La solicitarea instanței, arată că nu deține mandat special pentru renunțarea la acest
petit.
Tribunalul pune în discuție admisibilitatea cererii de chemare în garanție a Camerei de
C. a jud. C. .
Reprezentanta chematei în garanție solicită admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în garanție, pentru motivele invocate pe larg în întâmpinare.
Reprezentantul reclamantei apreciază că cererea de chemare în garanție este admisibilă, considerând că ceea ce se pune în aplicare este Decizia 44/2011 a Curții de C. -
C. de C. C. .
Tribunalul, deliberând, încuviințează în principiu cererea de chemare în garanție a Camerei de C. a jud. C., formulată de către pârâtul M. C. -N., apreciind că sunt îndeplinite condițiile art.74 alin. 2 C.pr.civ. raportat la art.64 C.pr.civ.
Reprezentantul reclamantei solicită în probațiune încuviințarea înscrisurilor depuse și depune practică judiciară. Totodată, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Reprezentanta chematei în garanție arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Tribunalul, deliberând, în temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind admisibilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea
cauzei, declară închisă cercetarea procesului și acordă cuvântul pe cererea de suspendare a executării deciziei de impunere, pe fondul cauzei și pe cererea de chemare în garanție.
Reprezentantul reclamantei arată că nu mai susține petitul de suspendare, iar pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii, iar în consecință anularea Dispoziției nr.668/2013 și a Deciziei de impunere nr. 5203/2013, aceasta fiind emisă ca urmare a unei aplicări și interpretări greșite a prevederilor legale. Arată că pârâtul M. C. -N. și Curtea de C.
C., la controlul preliminar, au preluat numai unele aspecte și au omis unele norme de aplicare ale Codului Fiscal, respectiv art.114 și art.115 din Codul Fiscal. Mai arată că, prin stabilirea acestui impozit se încalcă principiul impunerii echitabile, având în vedere că în restul țării se stabilește impozitul conform art.263 alin. 6 din Codul Fiscal și apreciază că dacă se aflau într-un dubiu trebuia aplicat principiul in dubio contra fiscum . De asemenea, consideră că se încearcă obligația societății la plata unui impozit, fără a se stabili culpa acesteia. Solicită admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu avocațial, sens în care depune dovada achitării acestuia.
Reprezentanta chematei în garanție solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă și neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată. Arată că Decizia nr.44/2013 emisă de către Curtea de C. este una legală și temeinică, aspect care a fost menținut și de către instanța de judecată, întrucât aceasta a fost contestată. Apreciază că modalitatea de îndeplinire a acestei decizii este la latitudinea M. C. -N. .
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamanta S.C. L. & L. T.
S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N., în principal, anularea Dispoziției nr. 668/_ și a Deciziei de impunere nr.5203/_ emisă de D. de I. și T. L., prin care s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 8562 lei, cu titlu de diferență impozit pentru semiremorci pentru anii 2008-2012 și majorări în sumă de 3920,84 lei, iar în subsidiar, dacă se va constata că impozitul pe mijloacele de transport a fost calculat corect pe perioada 2008-2012, a solicitat anularea în parte a deciziei de impunere menționate, în ceea ce privește obligarea reclamantei la plata majorărilor de întârziere și, pe cale de consecință, exonerarea reclamantei de la plata sumelor stabilite cu titlu de majorări în cuantum de 3920,84 lei, cu cheltuieli de judecată.
A mai solicitat suspendarea executării deciziei de impunere în ceea ce privește plata sumelor stabilite prin acest act, în conformitate cu prev. art.15 din Legea nr.554/2004 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de operator de transport, fiind proprietara a mai multor semiremorci și a achitat impozitul pe mijloacele de transport aferent anilor 2008-2012 astfel cum a fost stabilit prin deciziile de impunere emise de către pârât. A mai arătat reclamanta că în urma controlului efectuat de către C. de C. a J.
C., s-a emis decizia de impunere nr.5203/_ prin care s-a stabilit în sarcina obligația de plată a sumelor susmenționate. De asemenea, a învederat că împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestație, solicitând exonerarea sa de la plata obligațiilor stabilite, iar prin Dispoziția nr.668/_ emisă de P. M. C. -N. s-a menținut decizia de impunere atacată. Reclamanta a susținut că nu i se poate reține nicio culpă pentru neplata impozitului datorat, deoarece și-a onorat obligațiile de plată astfel cum acestea au fost stabilite prin deciziile de impunere emise de pârât. Cu privire la impozitul stabilit prin
Decizia de impunere nr.5203/2013, a arătat că în urma controlului efectuat de C. de C. a J. C. s-a constatat că încadrarea legală pentru stabilirea impozitului pe remorcile și semiremorcile având carte de identitate proprie și care circulă într-o combinație de vehicule s-a stabilit în mod eronat, iar prin Decizia nr.44/2011 emisă de Curtea de C. s-au stabilit măsuri de recuperare a prejudiciului cauzat bugetului local și că această situație se datorează diferențelor de interpretare a prevederilor art.263 alin.5 și 6 C. fiscal. Reclamanta a apreciat că pentru semiremorcile în cauză, fiecare omologată individual, având carte de identitate proprie, impozitul se stabilește conform art.263 alin.6 C. fiscal și că decizia de impunere atacată a fost emisă cu încălcarea mai multor principii consacrate în legislația fiscală, și anume dreptul de a fi ascultat, lipsa mențiunilor privind audierea contribuabilului, securitatea juridică, precum și buna credință a reclamantei. În ceea ce privește majorările de întârziere, reclamanta a arătat că nu poate obligată la plata majorărilor, deoarece acestea sunt imputabile doar pârâtului, urmare a neglijenței manifestate în forma continuată și după finalizarea controlului din anul 2010.
Pârâtul M. C. -N., prin întâmpinarea formulată (filele 62-65), a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că prin decizia de impunere nr.5203/_, reclamanta a fost încunoștințată cu privire la reîncadrarea acestor mijloace de transport în grila de impozitare prevăzută de art.263 lin.4 C. fiscal, față de grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal, utilizată anterior de către organul fiscal. Pârâtul a mai arătat că actul administrativ atacat de reclamantă a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J.
C., constatându-se abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestor s-a emis Decizia nr.44/_, general obligatorie, a cărei legalitate a fost confirmată prin decizia civilă nr.8294/_ pronunțată de Curtea de Apel C. în dosar nr._ . A mai arătat pârâtul că semiremorcile deținute de reclamantă, prin decizia de impunere atacată, a fost reîncadrată de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art.263 alin.4 C. fiscal, față de impozitul anual de 55 lei stabilit anterior de organul fiscal prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal. În condițiile în care criteriile de impozitare din art.263 alin.4 raportat la criteriile de impozitare presupuse de art.263 alin.6 C. fiscal generează un impozit al cărui cuantum este mult mai mare decât cel stabilit inițial de M.
C. -N., s-a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr.44/2011 în sensul recalculării impozitului pentru mijlocul de transport deținut de reclamantă conform art.264 alin.4 C. fiscal, rezultând cuantumul impozitului cuprins în decizia de impunere, iar în conformitate cu prevederile art.1241 C.pr. fiscală, reclamanta datorează și dobânzile calculate asupra creanței fiscale stabilite. Pârâtul a susținut că din analiza prevederilor art.15, art.23, art.90, art.91 din OG 92/2003 reiese că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite inițial, și să dispună in situația în are acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora. Prin coroborarea acestor dispoziții cu art.33 alin.3 și art.43 lit.c din Legea nr. 94/1992 a Curții de C., rezultă faptul că emiterea deciziei de impunere atacată de reclamantă este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de C. a J. C. în Decizia nr.44/_ .
Pârâtul M. C. -N. a formulat și cerere de chemare în garanție a Camerei de C. a
J. C., solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, chemata in garanție să fie obligată să despăgubească pârâtul cu suma reprezentând cheltuielile de judecată aferente acestui litigiu (filele 77-79).
Prin întâmpinarea formulată (filele 104-112), chemata în garanție Curtea de Conturi a României, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție în principal, ca fiind inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată și a arătat că in urma controlului efectuat
U.A.T. M. C. -N. s-a constatat producerea unui prejudiciu important bugetului unității administrativ-teritoriale, sens în care s-a emis Decizia nr.44/_ dispunându-se recuperarea acestui prejudiciu. S-a mai arătat că nu există nici un raport de cauzalitate directă cauză-efect între Curtea de C. și pârât și nici nu s-a transmis nici un drept pârâtului, astfel că nu este temei pentru chemarea în garanție a Curții de C. .
Ulterior, prin completarea acțiunii, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată și pe P. M. C. -N. care este emitentul dispoziției atacate (fila 164).
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul P. M. C. -N. a reiterat solicitările și susținerile din cadrul întâmpinării depuse de pârâtul M. C. -N. (filele 169-172).
În ședința publică din data de_, instanța a încuviințat în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C. .
În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., D. taxe și impozite s-a stabilit în sarcina reclamantei S.C. L. & L. T. S.R.L. obligația de plată a unei diferențe de impozit aferent mijloacelor de transport pentru perioada 2008-2012 în sumă de 8562 lei, a sumei de 3920,84 lei cu titlu de majorări de întârziere și a sumei de 3788 lei reprezentând totalul pe anul 2013 (fila 16).
Cu respectarea dispozițiilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal (filele 22-30), respinsă prin Dispoziția nr. 668/_ emisă de P. M. C. -N. (fila 17), iar acum societatea atacă în contenciosul fiscal acest din urmă act administrativ, susținând în esență că s-a realizat calcularea și stabilirea greșită a impozitului.
Decizia de impunere a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J.
C., finalizată cu emiterea Deciziei nr. 44/_, general obligatorie, prin care s-a stabilit în sarcina conducerii UATM C. (și) obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare.
Pe cale de consecință, remorcile deținute de reclamantă au fost reîncadrate de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art. 263 alin. 4 din Codul fiscal și s-a emis decizia de impunere pentru diferența dintre acest impozit și cel determinat anterior, prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
Verificând legalitatea actelor fiscale contestate prin prisma motivelor indicate de reclamanta S.C. L. & L. T. S.R.L., se reține că art. 263 din Codul fiscal stabilește că impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, alin. 4 și 5 indicând impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone.
Apoi, la alin. 6 se stabilește impozitul în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule.
În același sens, H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilește la pct. 113 că, pentru remorci, semiremorci si
rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totala maxima autorizată a acestora, dar "Nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule - autovehicule articulate sau trenuri rutiere - de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin.
din Codul fiscal
"; .
Pe de altă parte, pct. 115 din H.G. nr. 44/2004 statuează neechivoc că "Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație
";.
În cartea de identitate a acestor vehicule cu masa peste 12 tone este făcută mențiunea că "masa totală maximă autorizată în autotren este de...";, mențiune care confirmă neechivoc faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone, și de aceea din coroborarea textelor legale redate reieșea că impozitarea remorcilor și semiremorcilor trebuia să se realizeze conform art. 263 alin. 4 și 5 iar nu din Codul fiscal s-a realizat cu încadrarea greșită a acestora în altă grupă de impozitare.
Aceasta a fost și interpretarea Curții de C., care a stat la baza deciziei menționate, interpretare confirmată în instanță, în cadrul procesului promovat de M. C. -N. împotriva Deciziei nr. 44/2011. Cererea M. a fost respinsă prin Sentința civilă nr.7591/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8294/_ a Curții de Apel C. prin care s-a respins recursul promovat de reclamant.
Cu toate acestea, tribunalul reține că pct. 1152 din H.G. nr. 44/2004 prevede în mod expres că "(1) Dacă mijlocul de transport, înregistrat, nu are caracteristicile unui autovehicul, nu intră sub incidența prevederilor art. 263 alin. (2), (4), (5) sau (6) din Codul fiscal, în vederea stabilirii impozitului pe mijloace de transport, fiind considerat utilaj.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie se impozitează conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal, pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți, axe și autopropulsie, impozitul se stabilește conform art. 263 alin. (2), (4) sau (5) din Codul fiscal, după caz.
Dacă un mijloc de transport prevăzut la alin. (1) și (3) nu are carte de identitate atunci se datorează taxa prevăzută la art. 283 alin. (2) și (3) din Codul fiscal
";.
Acest punct 1152 din Normele metodologice de aplicare a art. 263 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a fost introdus de pct. 8 al lit. F al art. I din H.G. nr.670/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13 iulie 2012.
Potrivit definiției existente în dicționarul explicativ al limbii române, remorcile și semiremorcile sunt vehicule fără autopropulsie, remorcate de un altul autopropulsat și destinate transportului de persoane sau de mărfuri. Pe cale de consecință, remorcile și semiremorcile se încadrează în sfera mijloacelor de transport indicate la alin. 2, urmând, deci a se impozita conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal.
Astfel, ulterior controlului efectuat de Curtea de C. și pronunțării instanței de contencios legiuitorul a intervenit și a arătat în mod expres care este modalitatea de impozitare a remorcilor și semiremorcilor.
Întrucât norma de interpretare a intrat în vigoare la data de_, anterior emiterii deciziei de impunere contestate (la data de_ ), trebuia aplicată și respectată întocmai, art.
9 din Codul civil prevăzând în mod expres că interpretarea oficială trebuie să se facă de cel care a adoptat norma iar interpretarea dată trebuie respectată pentru viitor.
Dacă textul legal este susceptibil de interpretări cu privire la sfera și condițiile de aplicare, revine instanței de judecată rolul de a realiza această delimitare, însă după ce legiuitorul adoptă norme metodologice în acest sens, interpretarea legii se poate realiza doar conform voinței exprimate.
De asemenea, reclamanta S.C. L. & L. T. S.R.L. este un terț față de procesul anterior și de aceea nu i se poate opune decât opozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile, prevăzută de art. 435 din Cod. Or, prezumția relativă de adevăr, dată de puterea lucrului judecat, este înlăturată în condițiile art. 328 alin. 2 din Cod, tocmai prin norma interpretativă adoptată și intrată în vigoare ulterior pronunțării sentinței.
Pentru toate acestea, tribunalul apreciază că interpretarea legiuitorului se impune cu necesitate, impozitarea anterioară fiind cea corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite solicitarea reclamantei și va dispune anularea deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere emise.
Reclamanta mai solicită și suspendarea executării
deciziei de impunere până la soluționarea definitivă a cauzei.
Potrivit art. 15 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. _";, iar motivele la care se face referire sunt cazul bine justificat și prevenirea unei pagube.
Conform definiției legale, sunt cazuri bine justificate "împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ";, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil (art. 2 alin. 1 lit. t și ș din Legea nr. 554/2004).
De asemenea, fiind vorba despre un act administrativ fiscal, conform art. 215 alin.2 din O.G. nr. 92/2003, partea interesată are obligația de a depune o cauțiune în cuantumul stabilit de instanță, legea indicând doar nivelul maxim al acesteia.
Reținând că reclamanta nu a înțeles să consemneze cauțiunea în cuantumul fixat de instanță, se va respinge acest petit ca inadmisibil, neîndeplinirea acestei cerințe făcând inutilă verificarea celorlalte condiții legale.
În temeiul art. 451 și art. 455 din Codul de procedură civilă, pârâții vor fi obligați în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1008,6 lei cu titlu de cheltui eli de j ude cată
reprezentând contravaloarea onorariului avocațial achitat conform chitanței depuse la dosar (fila 177), a taxei judiciare de timbru și a timbrelor judiciare.
Cât privește cererea de chemare în garanție
formulată de pârâtul M. C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C., tribunalul reține că, prin prisma dispozițiilor art. 205 și urm și art. 117 din O.G. nr. 92/2003, parte în litigiul privind anularea deciziei de impunere și restituirea sumelor achitate necuvenit nu poate fi decât organul fiscal care a emis decizia și a încasat impozitul a cărui restituire se solicită - în speță, M. C. -
N. . Aceasta este instituția care a emis decizia de impunere și cea care a încasat suma de bani solicitată spre restituire prin prezenta cerere.
Pe cale de consecință, chiar dacă pârâtul a fost determinat să emită actul fiscal ca urmare a Deciziei Curții de C. nr. 44/2011, acest aspect privește exclusiv raporturile juridice dintre autorități, iar nu și raportul juridic dintre contribuabil și organul fiscal.
Tocmai de aceea, întrucât reclamanta din speță nu putea obține anularea deciziei de impunere și restituirea sumei achitate decât de la pârâtul M., urmează că acesta din urmă este ținut să suporte cheltuielile de judecată generate de proces.
Mai mult decât atât, prin decizia de măsuri emisă de C. de C. C. s-a dispus în sarcina ordonatorului de credite, conducătorul pârâtului, obligația de a identifica toate cazurile în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare și a fost fixat un termen pentru ducerea la îndeplinire a acestei măsuri. Chemata în garanție nu a menționat în concret cum trebuie aceasta dusă la îndeplinire, ordonatorul de credite având posibilitatea de a emite noi decizii de impunere în sarcina contribuabililor ce intrau sub incidența deciziei ori să recupereze diferența de impozit stabilit incorect, în afara cadrului legal, de la persoanele responsabile de aplicarea greșită a prevederilor Codului fiscal.
În plus, în sarcina Camerei de C. nu se poate reține nicio culpă, în condițiile în care decizia emisă a fost menținută în instanță iar interpretarea diferită, actuală, se datorează unei intervenții legislative ulterioare perioadei în care s-a efectuat controlul și s-a emis decizia.
Pentru acestea, în temeiul art. 72 din Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. L. &
L. T. S.R.L.,
cu sediul în C. -N., str.Fabricii nr.9, et.3, ap.11, jud.C., înregistrată la ORC C. sub nr. J_, CIF RO 19025812, în contradictoriu cu pârâții M. C. -N.
, D. de impozite și taxe locale,
cu sediul în P-ța U., nr.1, jud. C., CUI 4305857 și
municipiului C. -N.
, cu sediul în C. -N., str. M. nr.1-3, jud. C. astfel cum a fost completată.
Anulează Dispoziția nr. 668/_ emisă de P. municipiului C. -N. și Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., D. de impozite și taxe locale.
Respinge ca inadmisibilă solicitarea reclamantei de a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Obligă pârâții în solidar la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1.008,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. C.
-N., D. de taxe și impozite locale în contradictoriu cu C. de C. a județului C. , cu sediul în C. -N., str. M., nr.18, jud. C. .
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare pentru petitul privind suspendarea și în termen de 15 zile de la comunicare pentru fond, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 octombrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red.AGC/tehn.MG 6 ex. 19.11.13
