Sentința civilă nr. 14723/2013. Comunicare informatii de interes public
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ NR. 14723/2013
Ședința publică din 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
P.: T. M.
GREFIER: P. R. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. A., în contradictoriu cu pârâții I. P.
C. F., PRIMARUL C. F. - T. V. P. AL C. L. DE F. F. AL C. F., având ca obiect comunicare informații de interes public (Legea Nr.544/2001).
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 04 octombrie 2013, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea din acea ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru termenul din 11 octombrie 2013 și 18 octombrie 2013, respectiv 25 octombrie 2013 când, în urma deliberării,
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul C. A.
, în contradictoriu cu pârâții I. P. C. F., PRIMARUL C. F.
- T. V. P. AL C. L. DE F. F. AL C. F., a solicitat
obligarea pârâților la comunicarea cererilor înregistrate la Primăria C.
formulate în baza Legii nr.18/1991
de către Albon M. și Albon Octavian, în calitate de moștenitori ai defunctului Chiorean Octavian, în temeiul cărora au fost emise Titlurile de proprietate nr.3220/1962/_ și nr.3254/2065/_ și anexa
în care au fost înscriși moștenitorii. S-a mai solicitat comunicarea copiilor de pe procesul verbal de punere in posesie
în baza cărora au fost emise titlurile de proprietate susmenționate cu schița terenului
, cu cheltuieli de judecată și daune ce vor fi specificate.
În motivarea acțiunii
, reclamantul a arătat că prin cererea expediată prin poștă cu confirmare de primire la data de_, a solicitat comunicarea informațiilor susmenționate, însă în mod nelegal pârâții au refuzat să îi comunice aceste informații, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.
În drept s-au indicat dispozițiile Legii 544/2001 și 544/2004.
În probațiune, s-a anexat dovada înregistrării cererii de comunicare a informațiilor.
Prin întâmpinarea formulată
, pârâta I. P. C. F., a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată și a arătat că reclamantul poate obține toate înscrisurile solicitate prin înregistrarea unei cereri în acest sens la autoritatea în măsură să îi răspundă.
Analizând cererea formulată în baza probelor administrate, instanța apreciază că aceasta este întemeiată.
Astfel, reclamantul a dovedit că a înregistrat la data de_ o cerere la Primăria comunei F. prin care a solicitat comunicarea cererilor înregistrate la Primăria C. F. formulate în baza Legii nr.18/1991 de către Albon M. și Albon Octavian, în calitate de moștenitori ai defunctului Chiorean Octavian, în temeiul cărora au fost emise Titlurile de proprietate nr.3220/1962/_ și nr.3254/2065/_ și anexa în care au fost înscriși moștenitorii./ f.14,15/.
Potrivit art. 1 din Legea 544/2001, Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informatii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relatiilor dintre persoane si autoritatile publice
Potrivit art. 2 lit. b din aceeași lege, prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei;
Potrivit art. 6 din Legea 544/2001,
Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi, informatiile de interes public.
Autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate in scris sau verbal.
Solicitarea in scris a informatiilor de interes public, iar potrivit art.7 (1) Autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult
30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile.
Cererea formulată de către reclamant nu a fost soluționată, respectiv instanța reține că deși informațiile solicitate fac parte din categoria informațiilor publice în sensul art. 2 lit.b din Legea 544/2001, deoarece privesc activitatea de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor de fond funciar, acestea nu au fost comunicate reclamantului până la data soluționării prezentului dosar.
Potrivit art. 22 din Legea 544/2001,
In cazul in care o persoana se considera vatamata in drepturile sale, prevazute in prezenta lege, aceasta poate face plangere la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carei raza teritoriala domiciliaza sau in a carei raza teritoriala se afla sediul autoritatii ori al institutiei publice. (2) Instanta poate obliga autoritatea sau institutia publica sa furnizeze informatiile de interes public solicitate si sa plateasca daune morale si/sau patrimoniale.
Prin urmare, având în vedere cererea depusă si lipsa răspunsului în termenul legal, reținând că informațiile solicitate fac parte din categoria informațiilor de interes public, reținând ca aplicabile în cauză dispozițiile
legale mai sus citate, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea formulată, în consecință aceasta va fi admisă în temeiul art. 6, art. 7 si art. 22 din Legea nr. 544/2001.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul C. A., cu domiciliul în comuna F., sat Berchieș, nr. 118, județul Cluj, în contradictoriu cu pârâții
I. P. C. F., cu sediul în Comuna F., nr. 419, județul Cluj și PRIMARUL C. F. - T. V., în calitate de P. al C. L. de F.
F. al C. F., cu sediul în Comuna F., nr. 419, județul Cluj și, în consecință:
Obligă pârâtul să comunice reclamantului informațiile de interes public solicitate prin cererea expediată prin oficiul poștal, cu confirmare de primire, din data de_, data poștei.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 25 Octombrie 2013.
P. | , | GREFIER, |
T. | M. | P. R. A. |
Red-MT/tehn.MG 5 ex. 04.11.13