Sentința civilă nr. 14724/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI A. SOCIALE
SENTINȚA CIV ILĂ NR. 14724/2013
Ședința publică din 25 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. M. GREFIER: P. R. A.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta N. C. G., în contradictoriu cu pârâta C. DE
A. DE S., având ca obiect anulare act administrativ.
Cauza s-a dezbătut în ședința publică din 04 octombrie 2013, susținerile și concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea din acea ședință, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea acesteia fiind amânată pentru termenul din 11 octombrie 2013 și 18 octombrie, respectiv 25 octombrie când, în urma deliberării,
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta N. C.
G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a Județului C. anularea Deciziilor de impunere din oficiu nr.376514/1 și 376514/2 ambele emise în data de_ privind stabilirea contribuției la FNUASS și accesorii pentru perioada 2006-2011 precum și a Deciziei nr.E126/_ , emise de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii
, reclamanta a arătat că prin deciziile de impunere din oficiu susmenționate i s-a comunicat că figurează în evidențele pârâtei cu un debit principal in cuantum de 10.498 lei și obligații fiscale accesorii în cuantum de 9.378 lei și a invocat prescripția debitelor stabilite in sarcina sa pentru anul 2006.
A mai arătat reclamanta să actele administrativ fiscal atacate sunt nelegale având în vedere nemenționarea cuantumului exact al contribuției pentru fiecare perioadă impozabilă, fiind lovite de nulitate, ca urmare a necompetenței materiale a pârâtei de a emite decizii de impunere din oficiu.
De asemenea, a învederat că decizia de impunere din oficiu privind accesoriile este nulă absolut, actele contestate încălcând prevederile art.9 al.1 C.pr.fisc., art.222 din Legea nr. 95/2006 și art.6-8 din Ordinul nr.617/2007 și că anterior intrării in vigoare a OUG nr.125/2011, în lipsa unui contract de asigurare, reclamanta nu avea obligația de plată a contribuției sociale de sănătate, iar deciziile de impunere atacate se impun a fi anulate cel puțin sub acest aspect, deoarece pe perioada 2007-2011 pârâta nu putea stabili această obligație prin decizie de impunere, pe baza declarației de venit estimat/realizat, ci obligația de plată a contribuției depinde exclusiv de existența sau inexistența contractului de asigurare.
Prin întâmpinarea formulată
, pârâta C. de A. de S. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a arătat că
deciziile au fost emise cu respectarea termenului de prescripție și că în conformitate cu prevederile Legii nr.95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit.
Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între
C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis decizia de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS, act care constituie și înștiințare de plată, reclamantul luând cunoștință de cuantumul debitului și modul de calcul al sumelor datorate.
Cu privire la legalitatea dobânzilor și penalităților datorate, pârâta a susținut că obligația de plată se naște la data realizării venitului iar reclamanta nu poate fi ținută numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Începând cu anul 2006, reclamanta N. C. G. a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamanta nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate.
Ca urmare a Protocolului dintre CNAS și ANAF nr. P5282/_, respectiv nr. 95896/_, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe seama acesteia Deciziile de impunere din oficiu nr. 376514/1 și 376514/2 ambele emise în data de_ pentru stabilirea contribuției și accesoriilor datorate la FNUASS aferente anilor 2006-2011.
Cu respectarea procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale, respinsă prin Decizia nr. E 126/_, iar acum atacă în contencios administrativ deciziile de impunere, susținând că nu are calitatea asigurat la CAS C., neexistând un contract de asigurare pentru veniturile din activități independente, respectiv că nu datorează majorări de întârziere.
Cu referire la prescripția contribuției aferenta anului 2006, instanța reține că au fost stabilite debite principale și accesorii doar începând cu anul 2007, astfel invocarea prescripției este lipsită de interes.
În ceea ce privește cuantumul contribuțiilor,instanța reține că acesta a fost în mod expres menționat, aferent fiecărui an, iar reclamanta nu a dovedit cu niciun mijloc de probă că acesta a fost în mod greșit calculat.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din lectura acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele c are au obl ig aț ia de a se as igur a
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
Reclamanta mai susține că nu datorează nici accesorii, având în vedere că titlul de creanță nu a fost comunicat anual, astfel încât creanța fiscală este exigibilă și scadentă după această data a comunicării și tot după această dată se pot calcula dobânzi,majorări de întârziere și penalități.
Referitor la accesorii, instanța reține că, în materia fiscală acestea sunt datorate de drept ca urmare a neplății la termen a creanțelor principale, art.119 alin. 1 Cod de procedură fiscală prevăzând că pentru neachitarea la termenul scadent de către debitor a obligațiilor de plată se datorează după acest termen majorări de întârziere.
De asemenea, art. 120 prevede că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând chiar din ziua următoare termenului de scadență până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Aceste dispoziții legale se coroborează cu art. 257 alin. 5 lit. b din Legea nr. 95/2006, conform căruia contribuțiile FNUASS se datorează trimestrial de către persoanele fizice care realizează venituri din activități independente.
Prin urmare, instanța reține că reclamanta avea obligația declarării veniturilor, pe măsura realizării acestora, urmând ca sumele de bani datorate la FNUASS să devină scadente trimestrial. În raport cu această scadență se calculează în mod legal accesorii,majorări de întârziere și penalități și nu în raport cu data comunicării titlului de creanță.
Raportat la aspectele menționate, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, se va respinge ca nefondată cererea formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta N. C. G., cu domiciliul în C. -N., str. A. V. V., nr. 86, ap. 8, județul C., CNP
2., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. C., cu sediul în C. -N., str. C., nr. 5, județul C., CIF 11324762, Cont_ Z21626210550XXXXX.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul depunându-se la Tribunalul Cluj.
Pronunțată în ședința publică din 25 Octombrie 2013
PREȘEDINTE, GREFIER,
T. M. P. R. A.
Red.MT/tehn.MG 4 ex. 04.12.13