Sentința civilă nr. 1882/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1882

Ședința publică din 8 aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. N. C., judecător

P. A., grefier Completul asistat de asistenții judiciari :

P. R. S.

V. R. I.

Pe rol judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. V. cu domiciliul în C., nr.287/G, bl.1A, et.2, ap.4, Sălaj în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL SĂNĂTĂȚII P. ,C. N. DE P. P.

,cu sediul în B. ,str. L. ,nr.8,sector 2 și I. N. DE E. M. ȘI R. A C. DE M., cu sediul în Bucureșt, Șos. P., nr.22, sector 5, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantul, avocat Blaga Aurelia,reclamantul, lipsă fiind pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței faptul că pârâta C. N. de P. P. a depus un set de acte în probațiune..

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție invocată de către pârâta C. N. de P. P. prin întâmpinare.

Reprezentanta reclamantul, avocat Blaga Aurelia solicită respingerea excepției.

Nemaifiind cereri în probațiune, ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta reclamantul, avocat Blaga Aurelia solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată înscris.

Instanța, pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare

T R I B U N A L U L

Prin cererea sa, reclamantul B. V. a solicitat instanței anularea avizului comisiei superioare nr. 164 din_ emis de pârâtul I.N.E.M.R.C.M. și a deciziei nr. 15006 din_ a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu handicap.

În motivarea acțiunii se arată reclamantul se arată că reclamantul suferă de o serie de afecțiuni cronice care justifică încadrarea sa într-un grad de handicap.

Pârâtul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare prin care solicită admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a M. ui S. .

În motivarea întâmpinării se arată că INEMRCM este instituție publică cu personalitate juridică și autonomie științifică, aflată în subordinea Casei N. e de

P. P. .

Pârâtul I. N. de E. M. și R. a C. de M. a formulat întâmpinare prin care solicită instanței respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamantului, motivat de faptul că decizia contestată respectă toate condițiile legale, fiind întocmită în urma internării reclamantului la INEMRCM.

Pârâta C. N. de P. P. a formulată întâmpinare prin care solicită instanței să admită excepția lipsei calității procesuale pasive a C.N.P.P. și să respingă acțiunea dedusă judecății pe cale de excepție ca îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar pe fond ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se arată că, întrucât decizia medicală asupra capacității de muncă a fost emisă de Comisia M. Sălaj ce se află în subordinea INEMRCM, reclamantul poate emite pretenții numai față de această instituție care de altfel deține întreaga documentație care a stat la baza emiterii deciziei.

Asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 5 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și art. 2 alin. 3 din H.G. nr. 118/2012,

"C.N.P.P. are în subordine I. N. de E. M. și R. a C. de

  1. , denumit în continuare INEMRCM, care este instituție publică cu personalitate juridică și autonomie științifică. În subordinea INEMRCM se înființează centre regionale de expertiză medicală a capacității de muncă";.

    În această situație, instanța va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. N. de P. P., deoarece pârâtul INEMRCM se află în subordinea directă a acesteia.

    În baza art. 246 din codul de procedură civilă instanța va lua act de renunțarea la judecată a reclamantului B. V. împotriva pârâtului Ministerul Sănătății, făcută verbal în fața instanței de judecată în ședința publică din_ (f.66).

    Potrivit prevederilor art. 71 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice,

    "(1) Evaluarea capacității de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, de către medicul specializat în expertiza medicală a capacității de muncă din cadrul CNPP, denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale, iar în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), de către comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

    1. Pentru evaluarea capacității de muncă, cererea și documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii competente, în funcție de domiciliul solicitantului, sau, după caz, la comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

    2. În urma examinării clinice și analizării documentelor medicale, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacității de muncă și emite decizia medicală asupra capacității de muncă. În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională emit decizii medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, care vor fi avizate de comisia centrală de expertiză medico-militară a

      M. ui Apărării N. e, M. ui Administrației și Internelor sau a Serviciului Român de Informații, după caz.

    3. În situația în care, pentru emiterea deciziei medicale prevăzute la alin. (3), sunt necesare investigații sau examinări de specialitate suplimentare, medicul expert al asigurărilor sociale propune, după caz, prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii.

    4. Decizia medicală prevăzută la alin. (3) se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii și se comunică în termen de 5 zile de la emitere. În situațiile prevăzute la alin. (4), termenul de emitere a deciziei medicale se prelungește corespunzător.

    5. Decizia medicală asupra capacității de muncă poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile medicale de contestații sau la comisiile centrale de expertiză medico-militară ale M. ui Apărării N. e, M. ui Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz.

    6. Comisiile medicale de contestații funcționează în cadrul centrelor regionale de expertiză medicală a capacității de muncă și I. ui N. de E.

      M. și R. a C. de M. .

    7. Contestația prevăzută la alin. (6) se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare. Decizia emisă în soluționarea contestației se comunică în termen de 5 zile de la data soluționării.

    8. Deciziile comisiilor medicale de contestații și ale comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale M. ui Apărării N. e, M. ui Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații date în soluționarea contestațiilor prevăzute la alin. (8) pot fi atacate la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile de la comunicare.

Prin certificatul de încadrare în grad de handicap nr. 12364 din_ emis de către Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Consiliului Județean Sălaj, s-a stabilit că reclamantul B. V. nu se încadrează în gradul de handicap ușor.

Prin avizul nr. 164 din_ emis de Comisia Superioară din cadrul pârâtului I.N.E.M.R.C.M. s-a stabilit că se mențin concluziile internării din perioada 21-_ din INEMRCM privind deficiența funcțională, incapacitatea adaptativă și incapacitatea de muncă. Concluziile sunt bazate pe rezultatele investigațiilor efectuate conform protocolului de diagnostic, în concordanță cu HG 155/2011.

Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul M.M.F.P.S. a emis decizia nr. 15006 din_ prin care a fost respinsă contestația nr. 1. din_ împotriva certificatului de încadrare în grad și tip de handicap nr. 12364 din_ eliberat de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Sălaj, motivat de faptul că, au fost respectate criteriile medico- psihosociale aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/_ CAP. 7.I.

În conformitate cu prevederile art. 80 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, modificată și completată I.N.E.M.R.C.M. poate convoca persoanele convocate pe motiv de invaliditate, concluziile expertizării fiind obligatorii în privința stabilirii, după caz, a menținerii în același grad de invaliditate, încadrării în alt grad de invaliditate sau redobândirii capacității de muncă.

Prevederile Legii nr. 263/2010 sunt completate din punct de vedere metodologic prin dispozițiile art. 7¹ alin. 1 lit. c, alin. 2 și alin. 4 respectiv art. 8 lit. d¹ din anexa la H.G. nr. 1229/2005, modificată și completată, care stabilesc competența intimatului INEMRCM prin comisiile sale de avizare și control de a convoca pensionarii de invaliditate supuși revizuirii medicale, explorărilor funcționale și investigațiilor de laborator necesare evaluării capacității de muncă. Urmare acestor investigații, comisiile de avizare și control din cadrul intimatului emis decizii medicale asupra capacității de muncă.

Decizia asupra capacității de muncă a contestatorului nr. 437/_ a fost emisă de Comisia de avizare și control din cadrul intimatului INEMRCM în concordanță cu competențele sale legale prin dispozițiile art. 7¹ alin. 1 lit. c și alin. 4 din Anexa la H.G. nr. 1229/2005, modificată și completată. Decizia respectă toate condițiile cerute pentru validitatea sa, fiind întocmită în urma internării reclamantului la INEMRCM, în conformitate cu Criteriile și normele de diagnostic clinic, diagnostic funcțional și de evaluare a capacității de muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradul I, II și III de invaliditate, aprobate prin H.G. nr. 155/2011.

Având în vedere prevederile art. 78 alin. (6) din Legea nr. 263/2010 rap. la art. 7² alin. 2 lit. c din Anexa la H.G. nr. 1229/2005 și art. 99 din H.G. nr. 257/2011, în urma contestației formulate de reclamant, situația medicală al acestuia, întocmită în urma internării la INEMRCM, a fost reanalizat de Comisia Superioară de E. M. a C. de M. din cadrul intimatului.

Prin intermediul Avizului nr. 164/_ Comisia Superioară de E. M. a C. de M. din cadrul intimatului INEMRCM s-a pronunțat în sensul menținerii concluziilor medicale, care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 437/_ adoptată de Comisia de avizare și control care funcționează în cadrul pârâtului.

Prin încheierea civilă din_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în prezentul dosar, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar a reclamantului, motivat de lipsa de venituri a acestuia, acordându-i-se asistență avocațială gratuită.

Instanța va stabili onorariu definitiv în sumă de 300 lei pentru apărătorul din oficiu, avocat Blaga Aurelia, care va fi avansat din fondul statului către Baroul de Avocați Sălaj.

În aceste circumstanțe acțiunea reclamantului apare ca nefondată, urmând a fi respinsă în consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța să respingă ca nefondată acțiunea reclamantului.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. N. de P.

P., excepție invocată de către pârâtă.

Ia act de renunțarea la judecată a reclamantului B. V. față de pârâtul Ministerul Sănătății.

Respinge ca nefondată acțiunea precizată a reclamantului B. V. împotriva pârâților C. N. de P. P. și I. N. de E. M. și R. a C. de M. pentru anularea avizului comisiei superioare nr. 164 din_ emis de pârâtul I.N.E.M.R.C.M. și a deciziei nr. 15006 din_ a Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap.

Stabilește onorariu definitiv pentru avocatul din oficiu, avocat Blaga Aurelia în sumă de 300 lei, care va fi avansat din fondul statului către Baroul de Avocați Sălaj.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2013.

Președinte

Asistenți judiciari

Grefier

C. N. C.

P. R. S.

V. R. I. P.

A.

Red.C.N.C./_

Dcat.M.V./_

ex.6

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 1882/2013. Contencios. Anulare act administrativ