Sentința civilă nr. 15630/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 15630/2013Ședința publică din data de 25 noiembrie 2013 Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. G. C.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SA R. T. S. și pe pârât M. C. N. - D. DE I. ȘI T.
L., pârât P. M. C. -N., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă la prima strigare av. Mihai Teaha, iar la cea de-a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri.
Reprezentantul reclamantei solicită lăsarea cauzei la a doua strigare.
Tribunalul, procedând la verificarea din oficiu a competenței, conform dispozițiilor art.131 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, potrivit dispozițiilor art.10 din Legea nr.544/2004.
În temeiul art.255 alin. 1 Cod pr.civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei, și, apreciind că la dosar se află suficiente probe pentru justa soluționare a acesteia, o reține în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de_, ulterior completată, reclamanta SC A. R.
T. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții M. C. -N. - D. de I. și
L. și P. municipiului C. -N. să se dispună în principal anularea Deciziei de Impunere nr. 5203 din_, ca fiind netemeinică si nelegală iar în subsidiar, anularea a Deciziei de Impunere nr.5203/_ cu privire la penalitățile si majorările de întârziere calculate ca fiind netemeinică și nelegală.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că de la momentul dobândirii, declarării si luării în evidență a semiremorcilor proprietatea sa, a achitat în termen si în cuantumul stabilit si comunicat taxele si impozitele aferente acestora. Arată reclamanta că pârâtul a stabilit impozitul in baza art. 263 alin. 5 din codul fiscal, respectiv in mod cumulat pentru doua camioane si doua semiremorci luând in considerare numărul de axe si masa mai mare de 12 tone. Aceasta a avut in vedere combinațiile de autovehicule in sensul de autovehicul articulat sau tren rutier așa cum este prevăzut la punct 111 din HG nr. 44/2004, in considerarea faptului ca prin construcție semiremorcile nu pot circula separat. Acest lucru nu are corespondent insa in cauza de fata deoarece exista o reglementare speciala prevăzuta la art. 263 al. 4 si 6 din codul fiscal, in care se menționează in mod expres ca impozitul se
stabilește pentru fiecare mijloc de transport, remorca, semiremorca si rulota, ce are carte de identitate, cu precizarea expresa "chiar daca acestea circula in combinație". Astfel consideram corecta incadrarea inițiala făcuta de către M. C. si incorecta recalcularea impozitului. Precizează reclamanta că prin emiterea la sfârșitul anului 2012 a unei decizii retroactive la care se mai adaugă si penalități de intirziere pentru o plata pe care nu o datorează dar si in cazul in care a datora-o, greșeala calculului îi este imputabila, aduce atingere grava principiului securității raporturilor juridice si mai mult incalca chiar unul dintre principiile esențiale ale fiscalității si anume cel al certitudinii impunerii. Prin certitudinea impunerii, asa cum este definita in art.3 alin.l lit.b, Cod fiscal se intelege elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, pentru ca acesta sa poată intelege sarcina fiscala si sa poată determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii fiscale. Ori, din moment ce decizia s-a emis retroactiv pentru anii 2011-2012 si prin aceasta se stabilesc obligații fiscale cu mult mai mari decât cele inițiale, in mod evident autoritatea locala a încălcat principiul certitudinii impunerii si dreptul contribuabilului de a determina influenta sarcinii fiscale asupra activității sale. Mai apoi, in ceea ce privește motivarea deciziei, in conformitate cu art. 43 alin. 2 din Codul de Procedura Fiscala, "actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente:_ e) motivele de fapt; f) temeiul de drept". Organele fiscale nu au indicat decât faptul ca recalcularea impozitului se face in baza Deciziei nr.44/2011 a Curții de Conturi care in ceea ce ne privește echivalează cu lipsa uni motivări adecvate. Fata de dispozițiile art. 43 alin. 2 din Codul de Procedura Fiscala, actul administrativ fiscal trebuie sa cuprindă toate datele si informațiile necesare contribuabilului pentru a-i permite acestuia sa inteleaga modul de calcul a debitului care ii este impus. In speța, asta inseamna ca decizia de impunere trebuia sa menționeze actele normative incalcate, actele normative in baza cărora s-a calculat impozitul suplimentar, precum si modul concret de calcul al impozitului respectiv precum si a penalităților de intirziere si motivul aplicării acestora atit timp cit nu se poate retine o culpa a noastră in calcularea impozitului. Or, aceste mențiuni din actul administrativ fiscal contestat lipsesc. Motivarea unui act administrativ are doua laturi esențiale, respectiv indicarea textelor legale aplicabile situației date, precum si, in al doilea rând, indicarea împrejurărilor de fapt pe baza cărora s-a reținut aplicabilitatea acelor texte legale. In privința obligației autorităților administrative de a-si motiva deciziile, potrivit art. 31 alin. 2 din Constituția României, "autoritățile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetățenilor asupra treburilor publice si asupra problemelor de interes personal" De asemenea, conform art. 1 alin. 3 din Constituția României, "România este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea si pluralismul politic reprezintă valori supreme, in spiritul tradițiilor democratice ale poporului roman si idealurilor sale din decembrie 1989, si sunt garantate" Or, in condițiile in care autoritățile publice sunt obligate sa asigure informarea corecta a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora, in condițiile in care deciziile acestor autorități sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nu se poate susține ca este permisa absenta motivării explicite a actului administrativ atacat. Art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacra "dreptul la buna administrare". Conform alineatelor 1 si 2 din acest articol, (1) "orice persoana are dreptul de a beneficia, in ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil si intr-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor si agențiilor Uniunii (2) Acest drept include in principal: (a) dreptul oricărei persoane de a fi ascultata înainte de luarea oricărei masuri individuale care ar putea sa ii aducă atingere; (b) dreptul oricărei persoane de acces la
dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate si de secretul profesional si comercial; {o) obligația administrației de a-si motiva deciziile." Date fiind aceste obligații, absenta motivării actului administrativ atacat constituie o încălcare a principiului statului de drept, a dreptului la o buna administrare si a încălcare a obligației constituționale a autorităților administrative de a asigura informarea corecta a cetățenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora. Apoi, art. 15 alin. 2 din Constituția României, conform căruia "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile*stabilirea impozitului in litigiu urmează a fi făcuta pentru viitor si in nici un caz pentru trecut. Deci, chiar daca admitem ca s-a încadrat greșit impozitul aferent anilor 2011-2012 astfel cum am mai arătat acest lucru, nu ne poate fi imputat noua si in nici un caz nu se pot aplica penalități la acesta, care penalități sint aplicate pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, legiuitorul român stabilind că se datorează penalități de întârziere, conform dispozițiilor prevăzute la art. 119 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 1201 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, începând cu_, plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale. Ori, după cum rezulta insasi din decizia de impunere atacata, subscrisa, pe anii 2011-2012 a achitat suma datorata la scadenta. Suma recalculata nu a fost cunoscuta, deci nu a avut o scadenta, si deci nu este purtătoare de penalități de întârziere - conform textelor citate.
Pârâții au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată deoarece atât decizia de impunere cât și decizia de soluționare a contestației sunt temeinice și legale. În urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 desfășurat de M. C. -N. de către Camera de Conturi a Județului C. s-au constatat abateri de la legalitate și regularitate, conform Procesului verbal nr.06667/1/_ eliberându-se Decizia nr.44/_ . Conform deciziei menționate, s-a dispus in sarcina conducerii M. C. -N. obligația identificării cazurilor in care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat in conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor, precum și dispunerea măsurilor de încasare. Potrivit pct. I.3 din Decizia nr.44/_ se prevede că in condițiile în care vehiculele supuse impozitării, in speță remorcile și semiremorcile, au masa maximă autorizată de peste 12 tone, circulă în combinație de autovehicule prevăzute de Codul fiscal, respectiv autovehicule articulate sau trenuri rutiere, sunt destinate transportului de marfă, încadrarea in vederea stabilirii impozitului la art.263 alin.6 din Codul fiscal este eronată, întrucât aceste vehicule se impozitează în conformitate cu prevederile art.263 alin.4 din Codul fiscal, alineat care cuprinde grila de impozitare pentru vehicule de transport marfă cu masa autorizată egală sau mai mare de 12 tone. Prin urmare, în mod legal, în conformitate cu decizia Curții de Conturi, municipalitatea a procedat la recalcularea impozitului, impunerea acestuia și luarea de măsuri în vederea încasării, astfel cererea formulată este neîntemeiată.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., D. taxe și impozite s-a stabilit în sarcina reclamantei SA R. T. S. obligația de plată a unei diferențe de impozit aferent mijloacelor de transport pentru perioada 2008-2012 în sumă de 3081 lei și majorări de întârziere în sumă de 1365,15 lei, iar pentru anul 2013 s-a stabilit pentru aceeași remorcă un impozit în cuantum de 947 lei (fila 12).
Cu respectarea dispozițiilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal (filele 9-11), respinsă prin Dispoziția nr. 836/_ emisă de P. M. C. -N. (fila 5), iar acum societatea atacă în contenciosul fiscal acest din urmă act administrativ, susținând în esență că s-a realizat calcularea și stabilirea greșită a impozitului.
Decizia de impunere a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către Camera de Conturi a Județului C., finalizată cu emiterea Deciziei nr. 44/_, general obligatorie, prin care s-a stabilit în sarcina conducerii UATM C. (și) obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare.
Pe cale de consecință, remorcile deținute de reclamantă au fost reîncadrate de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art. 263 alin. 4 din Codul fiscal și s-a emis decizia de impunere pentru diferența dintre acest impozit și cel determinat anterior, prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
Verificând legalitatea actelor administrative contestate prin prisma motivelor indicate de reclamanta SA R. T. S., se reține că art. 263 din Codul fiscal stabilește că impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, alin. 4 și 5 indicând impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone.
Apoi, la alin. 6 se stabilește impozitul în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule.
În același sens, H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilește la pct. 113 că, pentru remorci, semiremorci si rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totala maxima autorizată a acestora, dar "Nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule - autovehicule articulate sau trenuri rutiere - de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (5) din Codul fiscal"; .
Pe de altă parte, pct. 115 din H.G. nr. 44/2004 statuează neechivoc că "Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație
";.
În cartea de identitate a acestor vehicule cu masa peste 12 tone este făcută mențiunea că "masa totală maximă autorizată în autotren este de...";, mențiune care confirmă neechivoc faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone, și de aceea din coroborarea textelor legale redate reieșea că impozitarea remorcilor și semiremorcilor trebuia să se realizeze conform art. 263 alin. 4 și 5 iar nu din Codul fiscal s-a realizat cu încadrarea greșită a acestora în altă grupă de impozitare.
Aceasta a fost și interpretarea Curții de Conturi, care a stat la baza deciziei menționate, interpretare confirmată în instanță, în cadrul procesului promovat de M. C.
-N. împotriva Deciziei nr. 44/2011. Cererea M. a fost respinsă prin Sentința civilă nr.7591/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, rămasă irevocabilă
prin Decizia civilă nr. 8294/_ a Curții de Apel C. prin care s-a respins recursul promovat de reclamant.
Cu toate acestea, tribunalul reține că pct. 1152 din H.G. nr. 44/2004 prevede în mod expres că "(1) Dacă mijlocul de transport, înregistrat, nu are caracteristicile unui autovehicul, nu intră sub incidența prevederilor art. 263 alin. (2), (4), (5) sau (6) din Codul fiscal, în vederea stabilirii impozitului pe mijloace de transport, fiind considerat utilaj.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie se impozitează conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal, pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți, axe și autopropulsie, impozitul se stabilește conform art. 263 alin. (2), (4) sau (5) din Codul fiscal, după caz.
Dacă un mijloc de transport prevăzut la alin. (1) și (3) nu are carte de identitate atunci se datorează taxa prevăzută la art. 283 alin. (2) și (3) din Codul fiscal
";.
Acest punct 1152 din Normele metodologice de aplicare a art. 263 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a fost introdus de pct. 8 al lit. F al art. I din H.G. nr.670/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13 iulie 2012.
Potrivit definiției existente în dicționarul explicativ al limbii române, remorcile și semiremorcile sunt vehicule fără autopropulsie, remorcate de un altul autopropulsat și destinate transportului de persoane sau de mărfuri. Pe cale de consecință, remorcile și semiremorcile se încadrează în sfera mijloacelor de transport indicate la alin. 2, urmând, deci a se impozita conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal.
Astfel, ulterior controlului efectuat de Curtea de Conturi și pronunțării instanței de contencios legiuitorul a intervenit și a arătat în mod expres care este modalitatea de impozitare a remorcilor și semiremorcilor.
Întrucât norma de interpretare a intrat în vigoare la data de_, anterior emiterii deciziei de impunere contestate (la data de_ ), trebuia aplicată și respectată întocmai, art. 9 din Codul civil prevăzând în mod expres că interpretarea oficială trebuie să se facă de cel care a adoptat norma iar interpretarea dată trebuie respectată pentru viitor.
Dacă textul legal este susceptibil de interpretări cu privire la sfera și condițiile de aplicare, revine instanței de judecată rolul de a realiza această delimitare, însă după ce legiuitorul adoptă norme metodologice în acest sens, interpretarea legii se poate realiza doar conform voinței exprimate.
De asemenea, reclamanta SA R. T. S. este un terț față de procesul anterior și de aceea nu i se poate opune decât opozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile, prevăzută de art. 435 din Cod. Or, prezumția relativă de adevăr, dată de puterea lucrului judecat, este înlăturată în condițiile art. 328 alin. 2 din Cod, tocmai prin norma interpretativă adoptată și intrată în vigoare ulterior pronunțării sentinței.
Pentru toate acestea, tribunalul apreciază că interpretarea legiuitorului se impune cu necesitate, impozitarea anterioară fiind cea corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite solicitarea reclamantei și va dispune anularea deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere emise.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SA R. T.
S.
cu sediul în C. -N., str. Fabricii nr. 2, ap. 36, având J_, CUI RO 22318480, cu domiciliul procesual ales la SCPA "Teaha, Fuzesi & Partners"; în C. -N., str. Nicolae
T. nr. 22, ap. 11, jud.C. în contradictoriu cu pârâții M. C. -N., D. de impozite și taxe locale, cu sediul în C. -N., P-ța U., nr.1, jud.C., CUI 4305857 și
municipiului C. -N.
, cu sediul în C. -N., str. M. nr. 1-3, jud.C., astfel cum a fost completată.
Anulează Dispoziția nr. 836/_ emisă de P. municipiului C. -N. și Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul M. C. -N., D. de impozite și taxe locale.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusă la Tribunalul Cluj, Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2013.
Președinte,
G. C.
Grefier,
C. -A. B.
Red.A.G.C./Tehnored.V.A.M.
4 ex./_
