Sentința civilă nr. 1574/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1574/2013
Ședința publică de la 01 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.
Grefier L. C.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii aspra cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC C. DE I. A. SA și pe pârât A. N.
A. R. A. B. DE A. S. - T., având ca obiect anulare act administrativ.
Se constată că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în ședința publică din_, conform încheierii de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin actiunea inregistrata sub nr de mai sus pe rolul Tribunalului C. reclamanta SC C. de I. Transilvania SA a solicitat in contradictoriu cu parata
A. N. A. R. -A. B. S. -T. anularea actului administrativ nr 13422/1/_ intitulat "notificare"; prin care a fost anulata organizarea licitatiei publice referitoare la inchirierea pe o perioada de 10 ani a suprafetei insulelor de pe lacul de acumulare Colibita si reluarea procedurii de inchiriere.S-a solicitat, de asemenea, obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In motivarea actiunii reclamanta arata ca a depus o oferta in vederea inchirierii pe o perioada de 10 ani a suprafetei de 1251 mp teren ( si insule) din cuveta lacului de acumulare Colibita, urmare a anuntului aparut in presa locala cu privire la organizarea unei licitatii publice in acest sens.
La data de_ Ocolul Silvic B. Bargaului, in calitatea sa de custode al Sitului de importanta comunitara ROSCI 0051 Cusma,a formulat o cerere de anulare a procedurii de concesionare prin licitatie a terenului din cuveta lacului,contestand procedura de licitatie cu motivarea ca exista un drept de preemtiune in favoarea autoritatilor administratiei publice locale.
In acest sens parata a expediat reclamantei o notificare prin care o instiinta despre reprogramarea licitatiei, decaland data de depunere a ofertelor (din_ in_ ) precum si data de deschidere a ofertelor depuse (din data de_ in _
).
La data de_ Ocolul Silvic a formulat o noua cerere de anulare a licitatiei pentru ca la data de_ parata sa dispuna anularea organizarii licitatiei
publice pentru inchirierea pentru o perioada de 10 ani a suprafetei insulelor de pe lacul de acumulare Colibita.
Reclamanta a formulat plangere prealabila la data de_ 1 prin care a solicitat anularea actului de anulare a licitatiei, parata comunicand ca plangerea trebuia calificata ca fiind o contestatie iar competenta de solutionare apartine Comisiei de solutionare a contestatiilor constituita la nivelul Administratiei Bazinale de A. S. T. .
A invederat reclamanta ca "notificarea"; emisa de parata la data de_ prezinta caracteristicile actului administrativ, raportat la definitia prevazuta de art 2 lit c din Legea nr 554/2004.
Art 20 din Ordinul nr 1222/2008 prevede ca ofertantii pot face contestatie privind eventuale incalcari ale dispozitiilor prezentelor instructiuni.Or, in speta, nu este vorba despre o incalcare a procedurii de desfasurare a licitatiei ci despre o decizie nelegala de anulare a unei licitatii, decizie care, fiind act administrativ, poate fi atacata in conditiile Legii nr 554/2004.Aceasta cu atat mai mult cu cat in alin 2 al aceluiasi articol se prevede ca "termenul de depunere a contestatiilor este de maximum doua zile de la data primirii instiintarii privind rezultatul licitatiei publice";.In speta licitatia nu s-a finalizat intrucat s-a dispus anularea organizarii la data de_, prin urmare este imposibil de determinat acest termen extinctiv de doua zile in ipoteza in care nu are un punct de plecare.
Mai arata reclamanta ca decizia de anulare a licitatiei este nelegala atat timp cat Ocolul Silvic nu este titularul dreptului de preemtiune, titular al acestui drept fiind administratia publica locala .Pe de alta parte existenta unui drept de preemtiune nu poate constitui motiv suficient pentru anularea licitatiei in conditiile in care acesta nu reprezinta decat un drept preferential la cumparare in conditii egale de oferta si pret. Asadar, beneficiarul acestui drept de preemtiune ( in speta autoritatea administratiei publice locale), in ipoteza in care s-a inscris la licitatie cu indeplinirea tuturor conditiilor legale in acest sens, in conditii egale de pret este preferat fata de orice alt participant la licitatie.Nu se poate invoca, asadar, incalcarea unui drept care devine activ doar dupa intrunirea mai multor conditii.
A invederat reclamanta ca anularea licitatiei este de natura a o prejudicia in considerarea faptului ca a efectuat deja o serie de investitii prefigurand un rezultat favorabil al licitatiei.
In drept s-au invocat dispozitiile art 2,art 7, art 8, art 10 din Legea nr 554/2004, art 2 alin 2, art 16, art 20 din Ordinul nr 1222, art 12 din Legea nr.46/2008, art 3 din Legea nr 15/1990.
Parata a formulat intampinare in cauza
solicitand respingerea actiunii ca fiind inadmisibila iar pe fond respingerea ca neantemeiata.
In motivarea exceptiei inadmisibilitatii parata arata ca notificarea prin care a fost instiintata reclamanta cu privire la anularea licitatiei nu este un act administrativ.Prin comunicarea facuta reclamantei nu s-a nascut, modificat sau stins un raport juridic iar notificarea nu a fost emisa in vederea executarii legii.
In sprijinul acestei afirmatii vine si conduita legiuitorului care a elaborat o procedura speciala de solutionare a eventualelor litgiii aparute pe parcursul procedurii de inchiriere, prin care confera competenta de solutionare unei comisii constituite in acest scop.Sediul materiei il constituie HG nr 632/2007 pusa in aplicare prin Ordinul nr 1222/2008 care cuprinde Instructiunile pentru organizarea si desfasurarea licitatiilor publice pentru atribuirea contractelor de inchiriere a unor
bunuri imobile, proprietate publica a statului, aflate in administrarea Administratiei Nationale "A. R. ";.
Transmiterea posesiei nu se face in baza unui contract de concesiune cum sustine reclamanta ci in baza unui contract de inchiriere.Contractul de inchiriere incheiat in temeiul Ordinului nr 1222/2008 poate fi asimilat actelor administrative potrivit Legii nr 554/2004 dar nu un astfel de contract este supus atentiei instantei in cauza de fata.
Conform prevederilor art 8 alin 2 din Legea nr 554/2004 instanta poate solutiona litigiile care apar in faza premergatoare incheierii unui contract administrativ, insa prin propunerea comisiei, licitatia ca faza premergatoare incheierii contractului, nu a mai avut loc.Astfel, conditiile de admisibilitate pentru promovarea unei actiuni in contencios administrativ nu sunt intrunite, actul contestat nefiind un act administrativ si nici un contract asimilat actului administrativ.Actul a carui anulare se solicita excede domeniului de competenta conturat de Legea nr 554/2004, modalitatea de solutionare fiind in mod concret stipulata legal prin art 20 din Instructiunile publicate in Anexa 1 la Ordinul nr 1222/2008.
In privinta fondului, parata arata ca potrivit prevederilor art 33 din Legea nr 107/1996 coroborate cu dispozitiile HG nr 632/2007 si ale Ordinului nr 1222/2008 A. B. de A. S. T. are dreptul iar nu obligatia de a valorifica prin inchiriere unele bunuri aflate in administrarea sa.In virtutea acestui drept a fost demarata procedura de inchiriere insa ulterior publicarii anuntului privind organizarea licitatiei au fost primite o serie de adrese care au schimbat starea de fapt .Analizand situatia creata de comunicarea potrivit careia suprafetele scoase la licitatie fac parte dintr-o arie naturala protejata si ca administratorul respectivei arii si-a manifestat dezacordul privind inchirierea, comisia a considerat ca nu exista certitudinea indeplinirii conditiei cerute imperativ de art 2 alin 1 din instructiuni, care impune ca inchirierea sa se faca numai cu conditia respectarii ariilor naturale protejate iar acesta a fost unul dintre motivele pentru care comisia a recomandat anularea licitatiei.
De asemenea, tinand seama de opozitia administratorului ariei naturale protejate comisia a cautat sa previna conflicte ulterioare intre eventualul chirias si administratorul ariei protejate, care ar fi putut duce la imposibilitatea garantarii linistitei posesii ca obligatie contractuala.
Avand in vedere toate aceste ratiuni si tinand seama de regula instituita prin art 8 alin 3 din Legea nr 554/2004 potrivit careia principiul libertii contractuale este subordonat principiului prioritatii interesului public, considerand ca interesul public de respectare a ariei naturale protejate prevaleaza interesului privat al reclamantei de a inchiria bunurile, propunerea comisiei a fost validata de conducatorul paratei si a fost comunicata in termen legal tuturor partilor implicate.
In drept s-au indicat prevederile HG nr 662/2007, Ordinul nr 1222/2008.
Asupra exceptiei inadmisibilitatii actiunii pentru lipsa caracterului de act administrativ a notificarii contestate instanta s-a pronuntata in conditiile art 137 Cod procedura civila, prin incheierea din sedinta publica din data de 12 octombrie 2012.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:
In temeiul art 33 din Legea nr 107/1996 si ale Ordinului nr 1222/2008 parata a demarat procedura de inchiriere prin licitatie a bunurilor pentru o perioada
de 10 ani a suprafetei de 1251 mp teren ( si insule) din cuveta lacului de acumulare Colibita, punand la dispozitia celor interesati caietul de sarcini aprobat prin H.C.C.
R. nr. 8 din data de_ .
Reclamanta a achizitionat caietul de sarcini, data depunerii ofertelor fiind stabilita pentru_ iar data deschiderii ofertelor_ . La data de_ reclamanta a receptionat Notificarea emisa de parata sub nr 12457/1/_ prin care era instiintata despre reprogramarea licitatiei in sensul stabilirii datei de depunere a ofertelor pentru_ si a datei pentru deschiderea ofertei pentru_ (f.14).
Prin Notificarea emisa sub nr 13422/1/_ parata a instiintat reclamanta despre anularea organizarii licitatiei publice pentru inchirierea suprafetei insulelor de pe lacul de acumulare Colibita.
Reclamanta a parcurs procedura prealabila, formuland contestatie impotriva actului prin care s-a dispus anularea licitatiei, contestatie inregistrata la parata sub nr 13734/_ .Prin procesul-verbal nr 426/_ contestatia reclamantei a fost respinsa ca fiind tardiv formulata.
In cauza de fata se impune, in principal, a fi identificat actul administrativ prin care s-a decis anularea organizarii licitatiei, acesta fiind singurul in masura sa produca efecte juridice, demersul de solutionare a fondului cauzei urmand sa continue cu analiza legalitatii actului adminsitrativ de anulare.
Pentru inceput instanta retine ca parata a demarat procedura de licitatie in vederea inchirierii suprafetei insulelor de pe lacul de acumulare Colibita facand aplicarea dispozitiilor Ordinului nr 1222/2008 republicat privind aprobarea Instrucțiunilor pentru organizarea și desfășurarea licitațiilor publice pentru atribuirea contractelor de închiriere a unor bunuri imobile, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administrației Naționale "A. R. ", a Contractului-cadru de închiriere a bunurilor imobile aflate în proprietatea publică a statului și în administrarea Administrației Naționale "A. R. ", precum și a Listei cuprinzând bunurile imobile propuse spre închiriere și durata închirierii.
Reclamanta a achizitionat caietul de sarcini ( dupa cum rezulta din cuprinsul Notificarii emise de parata sub nr 12457/1/_ ), aspect care presupune incheierea etapei de verificare si aprobare a documentatiei de inchiriere, derulata in conformitate cu prevederile art 3-8 din actul normativ mai sus indicat.
In conformitate cu prevederile art 10 alin 2 din Ordinul nr. 1222/2008:"; La licitația publică poate participa orice persoană fizică sau juridică de drept privat, română sau străină, care depune o ofertă, care cumpără caietul de sarcini și care constituie garanția de participare.";
Apoi, din topografia textelor art 13 si urmatoarele din acelasi act normativ precum si tinand seama de atributiile comisiei de evaluare, astfel cum acestea sunt enumerate limitativ de art 16 din Ordin rezulta ca aceasta comisie devine activa, respectiv isi preia si exercita atributiile doar de la data depunerii ofertelor.Prin urmare si prevederile cuprinse la lit g) a art 16 ( în cazuri justificate, elaborarea unei propuneri de anulare a licitației) pot fi interpretate doar in sensul ca propunerea de anulare vizeaza rezultatul licitatiei iar nu procedura derulata anterior datei depunerii ofertelor .
Pe de alta parte, instanta remarca faptul ca potrivit art 20 al Ordinului nr 1222/2008:"; Termenul de depunere a contestațiilor este de maximum două zile de la data primirii înștiințării privind rezultatul licitației publice. Contestațiile se depun la
sediul locatorului
."; Din nou legiuitorul identifica explicit momentul de la care incepe sa curga termenul de formulare a contestatiei, cu referire directa la "rezultatul licitatiei publice";.Or, rezultatul licitatiei presupune finalizarea procedurii neputand fi acceptata interpretarea data de parata textului art 20 potrivit careia un "rezultat al licitatiei"; poate fi si masura anularii organizarii acesteia.
In acest stadiu al analizei cauzei se ridica doua probleme a caror solutionare produce efecte directe asupra identificarii actului administrativ prin care s-a dispus anularea licitatiei:
existenta si natura raportului juridic nascut intre parti ca efect al achizitionarii caietului de sarcini de catre reclamant;
caile legale de contestare a masurilor luate de organizatorul licitatiei anterior datei stabilite pentru depunerea ofertelor.
Din economia Ordinului nr 1222/2008 republicat rezulta existenta unei faze premergatoare incheierii contractului administrativ de inchiriere, anume faza cuprinsa intre data publicarii anuntului licitatiei publice si data stabilita pentru depunerea ofertelor, cu privire la care Instructiunile nu reglementeaza o procedura de parcurs in situatia unor litigii .Acestei faze premergatoare ii sunt aplicabile prevederile generale in materie, mai precis art 8 alin 2 din legea nr 554/2004.
Pe de alta parte, intrucat comisia de evaluare organizata in baza art 14 si urmatoarele din Instructiuni nu are competente in ce priveste procedura organizarii licitatiei rezulta ca decizia de anulare a organizarii licitatiei poate apartine exclusiv organizatorului, anume A. N. "A. R. "; prin directia din subordine.
Astfel fiind, instanta stabileste ca Notificarea emisa sub nr 13422/1/_ este actul administrativ care a determinat stingerea raportului juridic nascut intre parti urmare a achizitionarii caietului de sarcini de catre reclamanta, prin masura efectiva a anularii organizarii licitatiei, procesul-verbal incheiat sub nr 13422/1/_ de catre comisia de evaluare a ofertelor nevand nicio relevanta in cauza de fata.
De altfel, actul emis de parata sub denumirea "Notificare"; avand numarul 13422/1/_ nu face trimitere la un alt act administrativ, anterior, prin care s-a dispus anularea organizarii licitatiei.Astfel, formularea la timpul prezent din continutul Notificarii :";A. N. A. R. -A. B. de A. S. T. (…) anuleaza, din motive obiective, organizarea licitatiei publice pentru inchirierea pe o perioada de 10 ani a suprafetei insulelor de pe lacul de acumulare Colibita, din localitatea B. Bargaului, judetul B. -Nasaud
"; exclude existenta unui act administrativ anterior prin care s-a dispus masura contestata.Asadar, din continutul lipsit de orice indoiala a Notificarii, rezulta ca intentia paratei nu a fost aceea de a comunica reclamantei o decizie anterioara, "notificarea"; insasi constituind actul administrativ prin care s-a stins raportul juridic nascut intre parti la data achiztionarii de catre reclamanta a caietului de sarcini .
In ce priveste legalitatea masurii anularii organizarii licitatiei ,instanta retine ca motivele care au stat la baza masurii nu a fost indicate in cuprinsul actului adminsitrativ contestat, masura fiind motivata in fapt exclusiv prin trimitere la o adresa a Ocolului Silvic B. Bargaului si nemotivata in drept.
Este adevărat că obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului în conduita administrației publice, menita, pe de o parte, să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i
cunoască și sa-i evalueze temeiurile și efectele și, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, o motivare insuficientă sau greșita echivalând cu lipsa motivarii. Totuși, instanța va retine îndeplinirea cerinței motivării actului administrativ prin referirea expresa la un alt înscris pe care îl înglobeaza.
Prin urmare, astfel cum acestea rezulta din cuprinsul actului administrativ precum si din apararile parata formulate prin intampinare,au fost urmatoarele
:suprafatele scoase la licitatie fac parte dintr-o arie naturala protejata, respectiv faptul ca administratorul ariei naturale protejate si-a manifestat dezacordul privind incheierea contractului de inchiriere dat fiind ca nu exista certitudinea indeplinirii conditiilor prevazute imperativ de art 2 alin 1 din Instructiuni.
Caracterul de arie naturala protejata a terenului ce urma sa faca obiectul inchirierii este evidentiat chiar in cuprinsul Ordinului nr 1222/2008 care a stat la baza organizarii licitatiei, mai precis in Anexa 3 pct 1 privind lista bunurilor imobile propuse spre inchiriere, prin urmare nu poate fi vorba despre o informatie obtinuta ulterior demararii procedurii, astfel cum a sustinut parata.De altfel, caracterul de arie protejata a terenului din cuveta lacului de acumulare Colibita a fost afirmat in cuprinsul caietului de sarcini emis de parata si aprobat de Administrației N. "A. R. "; prin HCC nr 8/_ .
In privinta dezacordului exprimat de administratorul ariei protejate instanta constata, raportat la adresa nr 1763/_ emisa de Ocolul Silvic B. Bargaului, ca acesta, in calitate de custode al sitului de importanta comunitara ROSCI0051 Cusma si-a exprimat intentia de a participa " la o eventuala concesionare a luciului de apa si a terenurilor din cuveta lacului Colibita";, afirmand existenta unui drept de preemptiune la inchiriere.Instanta remarca faptul ca Ocolul Silvic nu a reclamat o incalcare a dreptului sau de preemptiune, care sa atraga nelegalitatea procedurii licitatiei.
De asemenea, nu poate fi primit argumentul paratei potrivit caruia " nu exista certitudinea indeplinirii conditiei prevazute de art 2 alin 1 din Instructiuni"; in conditiile in care indeplinirea acestor conditii era impusa prin contractul de inchiriere iar o incalcare a obligatiilor contractuale putea fi invocata cu success doar si, in mod evident, ulterior finalizarii procedurii licitatiei publice si incheierii contractului de inchiriere.
Concluzionand, instanta constata ca procedura organizarii licitatiei s-a derulat in limitele legale stabilite prin Ordinul nr 1222/2008 modificat iar parata nu a probat existenta unor motive apte sa atraga nulitatea acestei proceduri, astfel ca urmeaza sa admita actiunea ormulata de reclamanta SC C. de I. A. SA în contradictoriu cu pârâta A. N. A. R. -A. B. de A. S. -
T.
sa dispuna anularea actului administrativ intitulat "Notificare";, emis de parata sub nr. 13.734/_, cu consecinta reluarii procedurii licitatiei in vederea închirierii suprafatei de 1251 mp din cuveta lacului de acumulare Colibita.
In temeiul art 274 Cod procedura civila, instanta va obliga parata sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 4622,9 lei reprezentand taxa de timbru, timbru judiciar mobil si onorariu avocatial justificat prin inscrisul depus la fila 60 dosar.
In temeiul art 13 alin 4 din Legea nr 554/2004 instanta, constatand ca inscrisurile solicitate paratei au fost depuse prin serviciul Registratura al Tribunalului C. la data de 7 decembrie 2012, va admite cererea de reexaminare formulata de directorul Administratiei Nationale A. R. -A. B. de A.
S. -T. si va dispune anularea amenzii aplicate acestuia prin incheierea pronuntata in sedinta publica din data de 7 decembrie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite actiunea formulata de reclamanta SC C. de I. A. SA, cu sediul în B., B-dul R., nr.53, etaj.1, camera 4, în contradictoriu cu pârâta A.
N. A. R. -A. B. de A. S. -T.,
cu sediul în C. -N., str. V.
, nr.17, jud.C. .
Dispune anularea actului administrativ intitulat "Notificare";, emis de parata sub nr. 13.734/_ .
Dispune reluarea procedurii licitatiei in vederea închirierii suprafatei de 1251 mp din cuveta lacului de acumulare Colibita.
Obliga parata sa plateasca reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 4622,9 lei.
Admite cererea de reexaminare formulata de directorul Administratiei Nationale A. R. -A. B. de A. S. -T. .
Dispune anularea amenzii aplicate acestuia prin incheierea pronuntata in sedinta publica din data de 7 decembrie 2012.
Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, in privinta fondului.
Irevocabila in privinta dispozitiilor privind anularea amenzii . Pronunțată în ședința publică de la 01 Februarie 2013
Președinte,
M. -F. B.
Grefier,
L. C.
L.C. 05 Februarie 2013