Sentința civilă nr. 5722/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. _

Date operator: 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR.5722

Ședința publică din data de 13 decembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. C.

GREFIER: C. C.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul G. I., cu domiciliul ales pentru comunicare la Cabinet de Avocat Bogdan Ilea în Z., str.Tudor Vladimirescu, bl.Lira, ap.6, parter, județul S., în contradictoriu cu pârâtele A. J. A F. P. S., cu sediul în Z. ,

P. I. M., nr.15, județul S., D. G. R. A F. P. C. -N., cu sediul procesual ales la A. J. a F. P. S. în localitatea Z., P. I. M., nr.15, județul S. și pârâta- chemată în garanție A. F. PENTRU M. - M. M. , cu sediul în B., sector 6, Splaiul I., nr.294, corp A, având ca obiect obligația de a face - restituire taxă auto.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art.87 și următoarele Cod procedură civilă.

Acțiunea este legal timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru

M. .

Instanța raportat la obiectul cererii și la actele de la dosar reține cauza în pronunțare, urmând

ca odată cu fondul cauzei să se pronunțe asupra excepției invocate din oficiu.

Deliberând, reține că:

T R I B U N A L U L,

Prin acțiunea formulată reclamantul G. I. solicită instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtelor A. J. a F. P. S., D. G. R. a F.

P. C. -N. și A. F. pentru M. la restituirea sumei de 3316 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată. S-a mai solicitat și anularea adresei emisă de pârâtă, prin care i s-a comunicat refuzul de restituire a taxei.

In fapt s-a arătat că a achitat suma cu titlu de taxa de poluare în vederea înmatriculării autovehiculului său.

Apreciază că pretinderea și încasarea acestei taxe este ilegală și discriminatorie în raport cu dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, făcând referire la jurisprudența CJCE în această materie.

In drept, acțiunea a fost întemeiata pe dispozițiile art. 110 din TFUE, art. 148 Constituția României.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Prin întâmpinare pârâtele au solicitat respingerea acțiunii deoarece dispozițiile OUG nr. 50/2008, în baza căreia a fost percepută taxa, nu contravin legislației comunitare, ci dimpotrivă respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene.

Cu aceeași ocazie pârâtele au formulat și depus cerere de chemare in garanție a Administrației

F. pentru M. solicitând ca în cazul admiterii acțiunii să fie admisă și cererea de chemare în garanție. În susținere s-a arătat că taxa constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M. .

Instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M. .

Analizând cu precădere excepția invocată

, instanța reține că potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, autoritatea fiscală competentă are în atribuție stabilirea taxei de poluare, verificarea, colectarea și executarea silită, iar faptul că ulterior colectării taxelor sumele sunt distribuite unui alt beneficiar, în speță Administrației F. pentru M., nu îi atrage acestei instituții calitatea procesuală pasivă în acțiunea introdusă de reclamantă pentru restituirea taxei. Prin urmare, tribunalul va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației F. pentru M.

și pe cale de consecință va respinge acțiunea formulată împotriva pârâtei A. F. pentru M. .

În privința fondului acțiunii, față de probatoriul administrat, instanța reține următoarele:

Prin decizia Î. nr. 24/_ de admitere a recursului în interesul legii s-a statuat că sunt admisibile acțiunile prin care se solicită restituirea taxei de poluare în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de art. 205-218 din OUG nr. 92/2003. În cuprinsul acestei hotărâri a fost expusă jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst).

Introducerea prezentei acțiuni este întemeiată pe refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, refuz care rezultă din practica administrativă a pârâtei anterioară introducerii acțiunii, din poziția procesuală a acesteia și răspunsul comunicat reclamantului în acest sens.

Reclamantul a achitat la Trezoreria Z. suma de 3316 lei reprezentând taxa de poluare pentru autoturismul proprietatea sa, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al UE, conform chitanței și dovezii de înmatriculare, anexate la dosar.

Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei, fără a primi un răspuns favorabil.

Tribunalul constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. Tatu c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

CJUE s-a pronunțat și în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008, inclusiv versiunea în baza căreia s-a achitat taxa de către reclamant în prezenta cauză, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Tribunalul reține că hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza care a generat sesizarea, ci în toate cauzele similare deduse judecății și produc efecte retroactive. În acest sens sunt dispozițiile art. 267 TFUE potrivit cărora interpretarea pe care Curtea o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci în prezenta cauză încă de la data de_, data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare achitată de reclamant a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE.

Tribunalul va mai reține că în conformitate cu prevederile art. 21 alin 4 din Codul de procedura fiscală, în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții si alte

venituri ale bugetului general consolidat a fost efectuată fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

De asemenea, principiul răspunderii patrimoniale presupune reparația in natură si integrală a prejudiciului, iar o justă reparație a prejudiciului suferit de contribuabil ca urmare a încasării și folosirii de către pârâtă a unei sume, fără temei legal, presupune restituirea nu numai a acestei sume ci și a dobânzii legale calculate pentru perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil.

Totodată, tribunalul reține că adresa privind refuzul de restituire a taxei pe poluare nu reprezintă un act administrativ în sensul prevăzut de art. 2 din Legea nr.554/2004, fiind exceptată controlului judecătoresc în procedura de contencios administrativ.

Pentru aceste motive cererea reclamantului va fi admisă, pârâta A. J. a F. P.

S. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului suma de 3316 lei reprezentând taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății, respectiv_ și până la data restituirii integrale.

În privința cererii de chemare în garanție, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 1 din OUG nr. 50/2008, având în vedere că sumele achitate cu titlu de taxă pe poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către chemata in garanție, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție și va obliga A. F. pentru M. să achite în favoarea pârâtei A. J. a F. P. S. suma de 3316 lei reprezentând taxă pe poluare restituită reclamantului cu dobânda legală în materie civilă începând cu data achitării ei, respectiv_ și până la data plății efective.

Cu privire la denumirea pârâtelor, tribunalul constată că, potrivit art.13 alin.1 raportat la art. 23 din HG nr.520/2013, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înființează direcțiile generale regionale ale finanțelor publice care au preluat prin fuziune prin absorbție activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, iar administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ, administrațiile finanțelor publice municipale (altele decât cele reședință de județ), administrațiile finanțelor publice orășenești și administrațiile finanțelor publice comunale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice, servicii fiscale municipale, servicii fiscale orășenești și respectiv birouri fiscale comunale.

Văzând disp. art. 274 Cod procedură civilă, raportat la principiul disponibilității, pârâta căzută în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,6 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. PENTRU M. - M.

M.

, cu sediul în B., sector 6, Splaiul I., nr.294, corp A, și în consecință respinge acțiunea formulată de reclamant împotriva acesteia.

Admite acțiunea formulată de reclamantul G. I., cu domiciliul ales pentru comunicare la Cabinet de Avocat Bogdan Ilea în Z., str.Tudor Vladimirescu, bl.Lira, ap.6, parter, județul S., în contradictoriu cu pârâtele A. J. A F. P. S. , cu sediul în Z., P-ța I. M., nr.15, județul S. și D. G. R. A F. P. C. -N., cu sediul procesual ales în Z., P-ța I.

M., nr. 15, jud. S. (la sediul A.J.F.P S. ), și, în consecință:

Obligă pârâta A. J. a F. P. S. să restituie reclamantului suma de 3316 lei, încasată cu titlu de taxă pe poluare, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A.

F. pentru M., cu sediul în B., Splaiul I., nr. 294, corp A, sector 6 și în consecință:

Obligă chemata în garanție să achite pârâtei A. J. a F. P. S. suma de 3316 lei reprezentând taxă pe poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală începând cu data de_ și până la data plății efective.

Obligă pârâta A. J. a F. P. S. să plătească în favoarea reclamantului 43,60 lei cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 13 decembrie 2013.

JUDECĂTOR, GREFIER,

D. C. C. C.

Red./Dact.CD/CC_ /6ex

Com.4ex/_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5722/2013. Contencios. Anulare act administrativ