Sentința civilă nr. 16564/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 16564/2013
Ședința publică de la 13 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. D. și pe pârât P. MUN.C. N., chemat în garanție C. DE C. A J. C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, pârâtul Municipiul C. N. a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.
Instanța reține cauza în pronunțare pe baza probelor de la dosar.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul B. D., în calitate de administrator al S.C. AD FORSTAR S.R.L. a contestat valoarea impozitului mijloace de transport marfa stabilită pentru semiremorca Srema în sumă de 2076 lei plus majorări de întârziere în sumă de 594.36 lei.
Învederează reclamantul că sumele inițial impuse si comunicate societății au fost achitate la nivelul stabilit în deciziile anterioare de impunere.
Prin întâmpinarea formulată la data de_ (filele 17-21), pârâtul Municipiul
C. -N. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și a arătat că actele administrative atacate de reclamantă au fost emise în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către C. de C. a J. C., constatându-se abateri de la legalitate și regularitate, iar pentru înlăturarea consecințelor acestor s-a emis Decizia nr. 44/_
, general obligatorie. A mai arătat pârâtul că remorca deținută de reclamantă, cu masa maximă autorizată de 12 t, a fost reîncadrată de organul fiscal prin decizia de impunere atacată în grila de impozitare cuprinsă în art.263 alin.4 C. fiscal, la un
impozit anual de 947 lei, față de impozitul anual de 55 lei stabilit anterior de organul fiscal prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art.263 alin.6 C. fiscal. În condițiile în care criteriile de impozitare din art.263 alin.4 raportat la criteriile de impozitare presupuse de art.263 alin.6 C. fiscal generează un impozit al cărui cuantum este mult mai mare decât cel stabilit inițial de Municipiul C. -N., s-a procedat la punerea în aplicare a Deciziei nr. 44/2011 în sensul recalculării
impozitului pentru mijlocul de transport deținut de reclamantă conform art.264 alin.4
C. fiscal, rezultând cuantumul impozitului cuprins în decizia de impunere, iar în conformitate cu prevederile art.1241C.pr. fiscală, reclamanta datorează și dobânzile
calculate asupra creanței fiscale stabilite. Pârâtul a susținut că din analiza prevederilor art. 15, art. 23, art. 90, art. 91 din OG 92/2003 reiese că în termenul legal de prescripție de 5 ani de zile organul fiscal are competența de a verifica legalitatea cuantumului obligațiilor fiscale stabilite inițial, și să dispună in situația în are acestea nu au fost stabilite prin raportare la baza de impunere reală, stabilirea în mod corect a acestora. Prin coroborarea acestor dispoziții cu art.33 alin.3 și art.43 lit.c din Legea nr. 94/1992 a Curții de C., rezultă faptul că emiterea deciziei de impunere atacată de reclamantă este consecința directă a respectării măsurilor dispuse de Curtea de C. a J. C. în Decizia nr.44/_ .
Pârâtul a formulat și cerere de chemare în garanție a Camerei de C. a J.
C., solicitând ca in cazul admiterii acțiunii reclamantei, chemata în garanție să fie obligată la despăgubirea pârâtului cu suma reprezentând cheltuielile de judecată aferente acestui litigiu (filele 15-16).
Chemata în garanție Curtea de Conturi a României, în nume propriu și pentru
C. de C. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării, chemata în garanție a arătat că susținerile pârâtului nu pot fi primite și că nu există nici un raport de cauzalitate directă cauză-efect între Curtea de
C. și pârât și nici nu a transmis nici un drept pârâtului, astfel că nu există nici un temei pentru chemarea în garanție a Curții de C. . Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că puterea judecătorească a consfințit deja prin trei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile normele juridice incidente la fondul pricinii deduse judecății. Chemata în garanție a apreciat că instanța investită in prezenta cauză este ținută să aibă în vedere că în speță suntem in prezența puterii de lucru judecat și trebuie să dea eficiență juridică efectului pozitiv al puterii lucrului judecat.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:
Prin Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul Municipiul C. -N.
, Direcția taxe și impozite s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a unei diferențe de impozit aferent mijloacelor de transport pentru perioada 2008-2012 în sumă de 2076 lei, a sumei de 594,36 lei cu titlu de majorări de întârziere și a sumei de 947 lei reprezentând totalul pe anul 2013 (fila 2).
Cu respectarea dispozițiilor art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestui act administrativ fiscal, respinsă prin Dispoziția nr. 551/_ emisă de Primarul Municipiului C. -N., iar acum societatea atacă în contenciosul fiscal acest din urmă act administrativ, susținând în esență că s-a realizat calcularea și stabilirea greșită a impozitului.
Decizia de impunere a fost emisă în urma desfășurării acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție bugetară pe anul 2010 efectuat de către
de C. a J. C., finalizată cu emiterea Deciziei nr. 44/_, general obligatorie, prin care s-a stabilit în sarcina conducerii UATM C. (și) obligația identificării cazurilor în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare.
Pe cale de consecință, remorcile deținute de reclamantă au fost reîncadrate de organul fiscal în grila de impozitare cuprinsă în art. 263 alin. 4 din Codul fiscal și s-a emis decizia de impunere pentru diferența dintre acest impozit și cel determinat anterior, prin încadrarea în grila de impozitare prevăzută de art. 263 alin. 6 Cod fiscal.
Verificând legalitatea actelor fiscale contestate prin prisma motivelor indicate de reclamantă se reține că art. 263 din Codul fiscal stabilește că impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport,
alin. 4 și 5 indicând impozitul datorat în cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, respectiv în cazul unei combinații de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone.
Apoi, la alin. 6 se stabilește impozitul în cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinație de autovehicule.
În același sens, H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal stabilește la pct. 113 că, pentru remorci, semiremorci si rulote impozitul anual este stabilit în sumă fixă în lei/an, în mod diferențiat, în funcție de masa totala maxima autorizată a acestora, dar "Nu intră sub incidența prevederilor pct. 113, mijloacele de transport care fac parte din combinațiile de autovehicule - autovehicule articulate sau trenuri rutiere - de transport marfa cu masa totala maxima autorizata de peste 12 tone, prevăzute la art. 263 alin. (5) din Codul fiscal"; .
Pe de altă parte, pct. 115 din H.G. nr. 44/2004 statuează neechivoc că
"Impozitul pe mijloacele de transport se stabilește pentru fiecare mijloc de transport cu tracțiune mecanică, precum și pentru fiecare remorcă, semiremorcă și rulotă care are cartea de identitate a vehiculelor, chiar dacă acestea circulă în combinație
";.
În cartea de identitate a acestor vehicule cu masa peste 12 tone este făcută mențiunea că "masa totală maximă autorizată în autotren este de...";, mențiune care confirmă neechivoc faptul că acestea circulă în combinații de autovehicule cu masa peste 12 tone, și de aceea din coroborarea textelor legale redate reieșea că impozitarea remorcilor și semiremorcilor trebuia să se realizeze conform art. 263 alin. 4 și 5 iar nu din Codul fiscal s-a realizat cu încadrarea greșită a acestora în altă grupă de impozitare.
Aceasta a fost și interpretarea Curții de C., care a stat la baza deciziei menționate, interpretare confirmată în instanță, în cadrul procesului promovat de Municipiul C. -N. împotriva Deciziei nr. 44/2011. Cererea Municipiului a fost respinsă prin Sentința civilă nr.7591/_ pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 8294/_ a Curții de Apel C. prin care s-a respins recursul promovat de reclamant.
Cu toate acestea, tribunalul reține că pct. 1152din H.G. nr. 44/2004 prevede în mod expres că "(1) Dacă mijlocul de transport, înregistrat, nu are caracteristicile unui autovehicul, nu intră sub incidența prevederilor art. 263 alin. (2), (4), (5) sau (6) din Codul fiscal, în vederea stabilirii impozitului pe mijloace de transport, fiind considerat utilaj.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți și axe fără a avea autopropulsie se impozitează conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal, pentru categoria remorci, semiremorci sau rulote.
Dacă mijlocul de transport, înregistrat, este prevăzut cu roți, axe și autopropulsie, impozitul se stabilește conform art. 263 alin. (2), (4) sau (5) din Codul fiscal, după caz.
Dacă un mijloc de transport prevăzut la alin. (1) și (3) nu are carte de identitate atunci se datorează taxa prevăzută la art. 283 alin. (2) și (3) din Codul fiscal
";.
Acest punct 1152din Normele metodologice de aplicare a art. 263 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal a fost introdus de pct. 8 al lit. F al art. I din H.G. nr.670/2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 481 din 13 iulie 2012.
Potrivit definiției existente în dicționarul explicativ al limbii române, remorcile și semiremorcile sunt vehicule fără autopropulsie, remorcate de un altul autopropulsat și destinate transportului de persoane sau de mărfuri. Pe cale de consecință, remorcile
și semiremorcile se încadrează în sfera mijloacelor de transport indicate la alin. 2, urmând, deci a se impozita conform art. 263 alin. (6) din Codul fiscal.
Astfel, ulterior controlului efectuat de Curtea de C. și pronunțării instanței de contencios legiuitorul a intervenit și a arătat în mod expres care este modalitatea de impozitare a remorcilor și semiremorcilor.
Întrucât norma de interpretare a intrat în vigoare la data de_, anterior emiterii deciziei de impunere contestate (la data de_ ), trebuia aplicată și respectată întocmai, art. 9 din Codul civil prevăzând în mod expres că interpretarea oficială trebuie să se facă de cel care a adoptat norma iar interpretarea dată trebuie respectată pentru viitor.
Dacă textul legal este susceptibil de interpretări cu privire la sfera și condițiile de aplicare, revine instanței de judecată rolul de a realiza această delimitare, însă după ce legiuitorul adoptă norme metodologice în acest sens, interpretarea legii se poate realiza doar conform voinței exprimate.
De asemenea, reclamanta este un terț față de procesul anterior și de aceea nu i se poate opune decât opozabilitatea hotărârii judecătorești irevocabile, prevăzută de art. 435 din Cod. Or, prezumția relativă de adevăr, dată de puterea lucrului judecat, este înlăturată în condițiile art. 328 alin. 2 din Cod, tocmai prin norma interpretativă adoptată și intrată în vigoare ulterior pronunțării sentinței.
Pentru toate acestea, tribunalul apreciază că interpretarea legiuitorului se impune cu necesitate, impozitarea anterioară fiind cea corectă, motiv pentru care, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală raportat la art. 18 din Legea nr. 554/2004, va admite solicitarea reclamantei și va dispune anularea deciziei de soluționare a contestației și a deciziei de impunere emise.
Cât privește cererea de chemare în garanție
formulată de pârâtul Municipiul
C. -N. în contradictoriu cu C. de C. a județului C., tribunalul reține că, prin prisma dispozițiilor art. 205 și urm și art. 117 din O.G. nr. 92/2003, parte în litigiul privind anularea deciziei de impunere și restituirea sumelor achitate necuvenit nu poate fi decât organul fiscal care a emis decizia și a încasat impozitul a cărui restituire se solicită - în speță, Municipiul C. -N. . Aceasta este instituția care a emis decizia de impunere și cea care a încasat suma de bani solicitată spre restituire prin prezenta cerere.
Pe cale de consecință, chiar dacă pârâtul a fost determinat să emită actul fiscal ca urmare a Deciziei Curții de C. nr. 44/2011, acest aspect privește exclusiv raporturile juridice dintre autorități, iar nu și raportul juridic dintre contribuabil și organul fiscal.
Tocmai de aceea, întrucât reclamanta din speță nu putea obține anularea deciziei de impunere și restituirea sumei achitate decât de la pârâtul Municipiul, urmează că acesta din urmă este ținut să suporte cheltuielile de judecată generate de proces.
Mai mult decât atât, prin decizia de măsuri emisă de C. de C. C. s-a dispus în sarcina ordonatorului de credite, conducătorul pârâtului, obligația de a identifica toate cazurile în care impozitul aferent mijloacelor de transport nu a fost determinat în conformitate cu prevederile legale, stabilirea corectă a impozitului și a accesoriilor aferente, precum și dispunerea măsurilor legale de încasare și a fost fixat un termen pentru ducerea la îndeplinire a acestei măsuri. Chemata în garanție nu a menționat în concret cum trebuie aceasta dusă la îndeplinire, ordonatorul de credite având posibilitatea de a emite noi decizii de impunere în sarcina contribuabililor ce intrau sub incidența deciziei ori să recupereze diferența de impozit stabilit incorect, în
afara cadrului legal, de la persoanele responsabile de aplicarea greșită a prevederilor Codului fiscal.
În plus, în sarcina Camerei de C. nu se poate reține nicio culpă, în condițiile în care decizia emisă a fost menținută în instanță iar interpretarea diferită, actuală, se datorează unei intervenții legislative ulterioare perioadei în care s-a efectuat controlul și s-a emis decizia.
Pentru acestea, în temeiul art. 72 din Codul de procedură civilă, se va respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. D. în calitate de administrator al S.C. AD Forstar S.R.L. CUI 24898856, cu sediul în C. -N., str. Nirajului nr. 7, ap. 29, jud. C. în contradictoriu cu pârâții Municipiul C. -N., Direcția de taxe și impozite locale, cu sediul în C. -N., Piața Unirii nr. 1, jud.C., CUI 4305857 și Primarul municipiului C. -N., cu sediul în C. -N., str. Moților nr. 1-3, jud. C. ,
Anulează Dispoziția nr. 551/_ emisă de Primarul municipiului C. -N. și Decizia de impunere nr. 5203/_ emisă de pârâtul Municipiul C. -N., Direcția de taxe și impozite locale.
Respinge ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Municipiul C. -N., Direcția de taxe și impozite locale în contradictoriu cu C. de
a județului C., cu sediul în C. -N., str. Moților, nr. 28, jud. C., reprezentată de Curtea de Conturi a României, Cod fiscal 4265922, cu sediul în București str. Lev Tolstoi, nr. 22-24, sectorul 1.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 13 Decembrie 2013.
Președinte,
-M. B.
Grefier,
C. T.
Red.A.M.B.
Tehnored.V.A.M. 5 ex./_
