Sentința civilă nr. 16596/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIV ILĂ NR. 16596/2013

Ședința publică din 13 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: T.

M.

GREFIER: P.

R.

A.

Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. L. AL S. D. A. P. L. C.

, în contradictoriu cu pârâtul P. M. N. PRIN P. E. B., având ca obiect anulare act administrativ.

Se constată că s-au depus la dosar de către reclamant, la_, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise.

Cauza s-a judecat pe fond la data de_, când pentru a da părților posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești la_ .

INSTANȚA

Prin acțiunea înregistrată

sub numărul de mai sus, reclamantul

S. L. al S. din A. P. L. ,,C. " sindicat reprezentat legal prin Valer Suciu -Presedinte, în nume propriu si in apararea drepturilor membrilor de sindicat, in calitate de reprezentant al salariatilor membri de sindicat indicati in tabelul anexat în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului C. -N., s-a solicitat anularea si suspendarea executării Dispozitiei P. ui municipiului C. -N. nr. 388/_ privind restituirea (reținerea) sumelor corespunzatoare sporului de stabilitate (fidelitate) si, dupa caz, a sporului de dispozitiv acordate salariatilor P. iei municipiului C. -N. si salariatilor serviciilor publice din subordinea Consiliului local al municipiului C. -N. pe perioada_ -_ .

În motivarea acțiunii

, se arată că prin actul administrativ atacat, Dispoziția nr. 388/_ paratul, a dispus, cu caracter de dispozitie cadru, ca in termen de 6 luni, Serviciul Resurse umane din cadrul P. iei sa calculeze cuantumul sumelor reprezentand sporul de stabilitate (fidelitate), și dupa caz, a sporului de dispozitiv acordate salariatilor pentru perioada_ -_ și sa emita acte administrative individuale pentru restituirea (reținerea) acestor sume.

Reclamantul a mai arătat că salariatii P. iei municipiului Clui-N. si ai serviciilor publice din subordinea Consiliului local, au beneficiat în mod legal si cu bună credință de acele drepturi, ca atare acestea nu pot fi imputate.

D. punct de vedere procedural, reclamantul arată că emiterea actelor administrative de imputare sau reținere se face exclusiv in condițiile legii, in speță ale legislației specifice funcționarilor publici, respectiv ale Codului muncii.

De asemenea, arată reclamantul că daca s-ar emite decizii/dispoziții de impunere, avand in vedere prevederile Legii nr.84/2012 privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice, sumele imputate ar fi exonerate de la plata oricum.

Se mai arată că, începand cu luna ianuarie 2010, doua sporuri de care salariatii au beneficiat in luna decembrie 2009 - si anume sporul de stabilitate si sporul de dispozitiv, au fost incluse in salariul de baza.

Ulterior, prin Dispozitia P. ui municipiului C. -N. nr. 2142/_ cele doua sporuri au fost excluse in mod expres din salariul de baza, chiar, in perioada imediat urmatoare, Dispozitia P. ui nr. 2142/_ prin care s-a dispus eliminarea celor doua sporuri din salariul de baza, a fost suspendata prin SENTINTA CIVILA nr. 1953/_

, mentinuta si in recurs de Curtea de Apel Clui prin Decizia nr. 2542/_

. Fiind suspendata executarea, salariatii au beneficiat de sumele aferente sporurilor. Aceste sume sunt cele care la acest moment, prin Dispozitia contestata nr. 388/_ P. urmeaza sa le impute Ori, pe acea perioada salariatii an beneficiat de ele in mod legal si in temeiul unor acte administrative si chiar ale unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.

Nu exista niciun act, nici administrativ (de pilda al Curtii de Conturi, nici judecatoresc (cum in de altfel este firesc) care sa constate, in mod definitiv si irevocabil, ca salariatii au incasat in mod nejustificat nelegal ori necuvenit acele sume de bani, urmand a fi obligati la restituire. Masura dispusa prin Dispozitia nr. 388/_ apare nu numai inoportuna si premature, cat si nelegala, sub aspectul temeiniciei ei.

D. punct de vedere procedural, vazand teza a Il-a a art. 1 din Dispoziția P. ui nr. 388/_ 3 conform căreia se dispune emiterea actelor administrative individuale privind restituirea (retinerea) sumelor acordate drept spor de stabilitate (fidelitate) si, dupa caz spor de dispozitiv salariatilor instituției", s-a arătat ca emiterea unor asemenea acte de imputare/retinere este nelegala, aceasta neindeplinind conditiile exprese si imperative ale legii in materia retinerilor din salariu prevazute de legislatia specifică.

In ce priveste functionarii publici, supuși legislatiei specifice lor și anume Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, legislatie care urmeaza a fi completata cu prevederile de dreptul muncii comun, o Dispozitie de imputare emisa de un angajator trebuie sa respecte si sa indeplineasca termenele si condițiile prevazute in mod expres si imperativ de textele art. 84-85 din Legea nr. 188/1999.

De asemenea, din punct de vedere al legislatei muncii, in special pentru personalul contractual din cadrul instituției, dar si pentru functionarii publici in măsura in care Codul muncii si celelalte reglementari de drept comun completeaza legislația specifica funcției

publice, orice reținere salarială operată in baza unei dispozitii de imputare si retinere, fara existenta unei hotarari iudecatoresti definitive si irevocabile este nelegala si contravine normelor de drept constituționale si europene.

Nu in ultimul rand, salariul reprezinta in conceptia Conventiei Europene a Drepturilor Omului, un bun, cu toate consecintele acestui aspect. Astfel, orice imputare a unor suine de bani, componente ale salariului, reprezinta in fapt o privare de un bun, ce a parti ne salariatului. Iar in conformitate cu art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Convenția pentru Apararea Drepturilor Omului si L. tatilor Fundamentale, precum si in optica Curfii Europene a drepturilor Omului, privarea de un bun nu poate fi considerată legala decat atunci cand sunt intrunite, in mod cumulativ trei conditii: privarea sa fie prevazuta de lege, privarea sa fie impusa de o cauza de utilitate publica, privarea sa fie con forma cu principiile generate ale dreptului international. Ori in speta, Onorata instanta, nici macar una din cele trei condiții ale privarii de un bun nu exista, existand doar o dispoziție de imputare și retinere.

S-a considerat ca Dispozitia nr. 388/_ este nelegala si sub aspectul in care dispune emiterea unor acte administrative care sunt nelegale la randul lor. Previzibilele si inerentele dispozitii/decizii de retinere si imputare, ce urmeaza a fi emise in baza Dispoziției nr. 388/_ nu indeplinesc conditiile legale in materia strict si imperativ reglementa de lege, cea a retinerilor si imputarilor salariale.

Referitor la petitul privind suspendarea executarii Dispoziției P. ui municipiului C. -N. nr. 388/_, se precizează că sunt indeplinite in mod cumulativ cele doua condiții: existenta unui caz bine justificat, iminenta producerii unei pagube.

Sub acest aspect s-a arătat ca instanta are posibilitatea de a efectua o cercetare sumara a dreptului și de a verifica prin "pipaire" aparenta de nelegalitate a actului administrativ a carui suspendare se cere. Fara a prejudeca fondul, se impune a se observa toate argumentele invocate si imprejurarile cauzei din care rezulta o puternica și evidenta indoiala asupra legalitații Dispozitiei nr. 388/_ invocate mai sus, atat sub aspect procedural, cat și pe fondul chestiunii.

În drept

, s-au indicat dispozițiile Legii 554/2004, Legii 188/1999,Codul Muncii.

În probațiune

s-au anexat dispoziția atacată, hotărâri judecătorești.

Prin întâmpinarea formulată în cauză s-a solicitat instanței respingerea cererii formulate.

Cu privire la cererea de anulare s-a arătat că prin Dispozitia 2142/_ emisă de P., s-a eliminat sporul de dispozitiv si de stabilitate din salariul de bază, stabilită potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 330/2009, a OUG nr. 1/2010 și HCL nr. 545/2009.

Au fost modificate si dispozitiile sau deciziile de reîncadrare a salariatilor.

Dispozitia nr.2142/2010 a făcut obiectul unei cereri în justiție, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, în dosarul nr._, respinsă în mod irevocabil.

În dosarul menționat însă a fost dispusă suspendarea dispoziției atacate până la pronunțarea instanței de fond în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind respinsă însă cererea de suspendare formulată în temeiul art. 15 din aceeași lege.

Urmare a respingerii acțiunii în anulare a dispoziției nr. 2142/2010, ținând cont de faptul că efectele acesteia au fost suspendate până la pronunțarea instanței de fond, prin Dispoziția primarului nr. 388/_ s- a dispus în sarcina Serviciului Resurse Umane din cadrul primăriei ca în termen de 6 luni să calculeze si să emită actele administrative privind restituirea sumelor acordate personalului în perioada de suspendare a deciziei.

Cu privire la solicitarea reclamantei de anulare se poate retine deci că aceasta este neîntemeiată, atâta timp cât Dispozitia nr. 2142/2010 a rămas în vigoare.

Cu privire la cererea de suspendare, se arată că nu sunt întrunite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând cererea formulată în baza probelor administrate, instanța retine că aceasta este neîntemeiată.

Dispoziția atacată, respectiv Dispoziția nr. 388/_ a fost emisă de către pârât în urma soluționării irevocabile a dosarului nr._ al Tribunalului Bihor, dosar în care s-a atacat Dispoziția nr. 2142/2010 prin care s-a eliminat sporul de dispozitiv si sporul de stabilitate din salariul de bază stabilit potrivit prevederilor art. 30 din Legea nr. 330/2009 a OUG 1/2010 si HCL nr. 545/2009. Dispozitia menționată a fost suspendată în intervalul de timp_ -_, astfel încât pentru o perioadă de 11 luni membrii reclamantului au beneficiat în continuare de sporul de dispozitiv si de stabilitate.

Prin dispoziția atacată în prezentul dosar, se dispune Serviciului Resurse Umane calcularea sumelor de bani acordate pe perioada suspendării în vederea recuperării acestora, având în vedere că Dispoziția nr. 2142/2010 a rămas în vigoare, ca urmare a respingerii cererii formulate de către reclamant.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit textului menționat, instanța retine că este absolut necesară în cauză pentru ca o acțiune în contencios administrativ să fie admisibilă, să existe un act administrativ .

Instanța nu a constatat însă în cauză existența unui act administrativ care să poată fi atacat pe calea contenciosului administrativ, invocând astfel excepția de inadmisibilitate a cererii formulate, având în vedere că dispoziția atacată prin cererea de chemare în judecată, respectiv Dispoziția primarului nr. 388/2013 nu are însușirile unui act administrativ.

Actul administrativ este un act juridic unilateral care emana de la un organ al administratiei publice, adoptat în temeiul puterii de stat, pe baza si în vederea executarii legii.

Instanța a apreciat că actul atacat nu este un act administrative ci o operațiune administrativă necesară în vederea emiterii actelor administrative individuale pentru fiecare dintre reclamanți.

Deosebirea dintre actele si operatiunile administrative prezinta importanta în cazul litigiilor de contencios administrativ, deoarece instanta judecatoreasca poate controla numai actele administrative nu și operatiunile administrative pe baza carora a fost emis actul administrativ.

Pentru a fi în prezenta unui act administrativ, este necesar ca actul să să producă efecte juridice.

În cauză însă instanța apreciază că lipsesc efectele juridice ale actului atacat.

Prin Dispoziția nr. 388/_ emisă de pârâtul P. Municipiului

C. -N., se dispune Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei să calculeze cuantumul sumelor reprezentând sporul de stabilitate si sporul de dispozitiv acordate salariaților pentru perioada_ -_ si să emită acte administrative individuale pentru restituirea acestor sume.

Prin urmare, în concret, dispoziția atacată nu a produs efecte în raport cu reclamanții, nefiind emise actele administrative individuale, instanța apreciind că dispoziția are cel mult caracterul unei măsuri premergătoare, astfel încât aceasta nu poate fi atacată pe calea contenciosului administrativ.

Reclamantul apreciază că actul atacat se încadrează în definiția dată de doctrină cât si în definiția dată de art. 2 alin.1 lit.c din Legea nr. 554/2004 îndeplinind toate cerințele, respectiv este un act unilateral cu caracter individual, este emis de o autoritate publică, este emis în regim de putere publică, este emis în vederea executării legii si este emis în scopul de a modifica raporturi juridice de muncă si raporturi juridice de serviciu. Astfel, apreciază reclamantul că actul atacat este un act administrativ si poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.

Instanța retine însă că actul nu modifică în concret raporturile de serviciu sau raporturile de muncă, astfel în concret este lipsit de efecte.

De altfel, toată argumentația reclamantului în sprijinul cererii de suspendare și de anulare este fundamentată pe modificarea raporturilor de serviciu și la diminuarea drepturilor salariale, însă în concret acestea nu s- au produs în temeiul actului atacat ci urmează să se producă.

Fiind o măsură administrativă premergătoare, dispoziția atacată nu poate fi cercetată decât pe calea acțiunii formulate împotriva unui act administrativ individual, act ce va fi emis de către pârât după calcularea drepturilor acordate necuvenit personalului.

Raportat la aspectele menționate, în baza art.1,8,10 din Legea 554/2004, instanța retine că atâta timp cât dispoziția atacată nu este un act administrativ, este inadmisibilă atât cererea de anulare formulată cât si cererea de suspendare dispunând respingerea acestora ca inadmisibilă.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge ca inadmisibilă cererea în contencios administrativ formulată de către reclamantul S. L. al S. din A. P.

L. ,,C. " sindicat reprezentat legal prin Valer Suciu-Presedinte, în nume propriu si in apărarea drepturilor membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâtul P. Municipiului C. -N., având ca obiect anularea si suspendarea Dispoziției nr. 388/_ emisă de către pârât.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare în privința cererii de anulare si cu recurs în 5 zile de la comunicare în privința cererii de suspendare.

Pronunțată în ședința publică de la 13 Decembrie 2013.

Președinte,

M. T.

Grefier,

R. P.

Red.MT/tehn.MG _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 16596/2013. Contencios. Anulare act administrativ