Decizia civilă nr. 9562/2013. Contencios. Anulare act administrativ
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,
DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
DECIZIA CIVILĂ NR. 9562/2013
Ședința publică din data de 09 Octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE D. M. JUDECĂTOR F. T. JUDECĂTOR M. H. GREFIER D. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de reclamanta A. R. PENTRU
P. P. W. împotriva sentinței civile nr. 7445 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr._, în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N., PRIN P., având ca obiect - anulare act administrativ decizie de impunere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta- reclamantă prin avocat Militarul Sorin Mihai, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsind intimata-pârâtă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:
Procedura de citare este legal îndeplinită.
De la dosar lipsește dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferent recursului promovat.
Prin Serviciul Registratură, la data de_, intimatul a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare.
Curtea, din oficiu, în temeiul art. 1591al. 4 C.pr.civ., raportat la art.21 din Constituție, art.10 al. 2 din Legea nr.554/2004 și art. 3 pct. 3 C.pr.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Reprezentantul recurentei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, căruia instanța îi comunică un exemplar de pe întâmpinarea depusă de partea adversă.
Nemaifiind excepții de invocat și cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 7445 din data de_, pronunțată de Tribunalul Cluj cu consecința modificării în totalitate a sentinței în sensul admiterii acțiunii introductiv.
Se relevă că reclamanta a încredințat, pe baza unui contract de comodat, dreptul de folosință a unui imobil către o unitate de învățământ, în speță Școala
W., care realizează un serviciu de interes public. Prin urmare apreciază că sunt incidente normele referitoare la scutirea de impozit pentru acest imobil. Problema care se pune este dacă de scutirea de impozit beneficiază proprietarul imobilului sau utilizatorul acestuia. Raportat la dispozițiile legale care se refă expresis verbis la imobile (clădiri și teren), pentru acordarea beneficiului scutirii de impozit legiuitorul a avut în vedere strict afectațiunea imobilului, iar nu condiția ca imobilul să aparțină unui anumit proprietar.
Față de aceste considerente și de cele evocate în cuprinsul demersului, solicită admiterea recursului și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de
judecată reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat, datorate pentru judecata în fond și recurs a pricinii.
Curtea, raportat la concluziile părților prezente și actele dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7445 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. R. PENTRU P. P. W. în contradictoriu cu pârâtul M. C. -N. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia de impunere nr. 2012-25492/492/_ a fost stabilită în sarcina reclamantei obligații de plată aferente impozitului pentru clădirile situate în C. -N., str. Anatole France, nr. 12-16, nr.l4, și nr. 16, pentru anul fiscal 2012, în conformitate cu prevederile art. 249 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
Articolul 249 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal statuează expres faptul că orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. Potrivit pct.4 alin.l al art.250 din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri "clădirile care constituie patrimoniul unităților și instituțiilor de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, cu excepția încăperilor care sunt folosite pentru activități economice." În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.
Cota de impozit se stabilește prin hotărâre a consiliului local și poate fi cuprinsă între 0,25% și 1,50% inclusiv. Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare ( Art 253 -Legea nr. 571/2003).
Conform actelor existente la dosarul fiscal al reclamantei și a celor depuse în probațiune de către aceasta, respectiv extrasul CF 1., contractul de comodat nr. 286/_, clădirile situate în C. -N., str. Anatole France, nr.12-16, nr. 14, și nr. 16, în care se desfășoară activitate de învățământ sunt proprietatea Asociației pentru promovarea pedagogiei W., iar instituția care desfășoară activitatea de învățământ este Liceul W. .
Din lecturarea prevederilor art. 249 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, legiuitorul a stabilit în sarcina proprietarului unei clădiri obligația de a achita impozitul aferent acesteia, cu excepțiile menționate în art. 250 alin. 1 din Legea nr. 571/2003.
Scutirea care se acordă conform art. 250 alin. 1 pct. 4 din Legea nr. 571/2003 vizează exclusiv impozitul care se plătește de către proprietar, împrejurare ce rezultă și din celelalte aliniate ale aceluiași articol care se referă în mod expres la proprietar și nu la alte persoane juridice sau fizice ce dețin alte drepturi reale sau de creanță în temeiul unui act juridic încheiat cu proprietarul clădirii. Aceeași interpretare rezidă și din lectura pct.17, pct. 27 din HG. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, în care se menționează faptul că atât persoanele fizice cât și persoanele juridice, inclusiv instituțiile publice, pentru clădirile pe care le dobândesc, construiesc sau înstrăinează au obligația de a depune declarațiile fiscale, chiar dacă nu datorează impozit pe clădiri sau sunt scutite de la plată, coroborat cu dispozițiile pct. 61 din
HG. nr. 44/2004 în care se menționează expres faptul că prin expresia clădire dobândită se înțelege orice clădire intrată în proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor juridice.
Prin urmare, instanța a apreciat că dreptul de folosință deținut de Liceul
în temeiul contractului de comodat 286/_ încheiat cu A. pentru promovarea pedagogiei W., asupra imobilului clădire aflată în proprietatea reclamantei, nu poate determina aplicarea scutirii prevăzute de art. 250 alin. 1 pct. 4 din Legea nr. 571/2003 în persoana reclamantei, deoarece imobilul clădire, ca element al dreptului de proprietate, în lumina art. 249 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, nu se regăsește în patrimoniul Liceului W., în patrimoniul acesteia regăsindu-se un simplu drept patrimonial personal de folosință dobândit în temeiul contractului de comodat încheiat cu proprietarul clădirii.
Apoi, contrar celor susținute de către reclamantă în sensul că în temeiul contractului de comodat Liceul W. ar fi dobândit un drept real patrimonial asupra clădirii deținută în proprietate de către A. pentru promovarea pedagogiei W., în conformitate cu legislația civilă aflată în vigoare în România printr-un contract de comodat se constituie totdeauna un simplu drept personal de folosință, nu un drept real patrimonial.
Criteriul impozabil stabilit de legiuitor în art. 249 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, este calitatea de proprietar asupra unui imobil clădire. Teza finală a art. 249 alin. 1 din Legea nr. 571/2003, exclude stabilirea obligației fiscale în situațiile în care proprietarul unui imobil îndeplinește condițiile exprese ale art. 250 alin. 1. În speță, A. pentru promovarea pedagogiei W. nu îndeplinește condițiile imperative stabilite de legiuitor în art. 250 alin. 1 pct. 4 din Legea nr. 571/2003, în sensul că deși fiind proprietar asupra imobilului clădire, nu deține calitatea juridică de unitate sau instituție de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizată să funcționeze provizoriu sau acreditată, această calitate fiind deținută de Liceul W., unitate de învățământ ce nu deține în proprietate și implicit în patrimoniu clădirea ce privește obiectul cererii de scutire și în persoana căreia nu au fost stabilite obligații de plată prin deciziile de impunere contestate.
În aceste condiții nu sunt aplicabile în speță nici prevederile art. 285 alin. 1 lit. a din Codul Fiscal potrivit cărora impozitul pe clădiri nu se aplică oricărei instituții sau unități care funcționează sub coordonarea M. ui Educației, Cercetării și Tineretului, cu excepția incintelor folosite pentru activități economice, deoarece prin deciziile de impunere din speță nu au fost stabilite obligații de plată în sarcina Liceului W., ci în sarcina proprietarului imobilului, respectiv A. pentru promovarea pedagogiei W., persoană juridică ce nu are calitatea de unitate sau instituție de învățământ. Ținând cont de cele de mai sus și de faptul că A. pentru promovarea pedagogiei W. nu a prezentat documente din care să rezulte că este instituție de învățământ autorizată provizoriu sau acreditată, nu beneficiază de scutirea menționată de prevederile art.250 alin. 1 pct. 4 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Așa fiind, în temeiul art. 8, 18 din Legea 554/2004 a respins acțiunea reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta A. R. PENTRU P. P. W.
solicitând admiterea recursului, cu consecința modificării în totalitate a sentinței în sensul admiterii acțiunii și, în consecință:
Să se constate că reclamanta are calitatea de persoană scutită de la plata impozitului pe teren și clădire în ce privește imobilul situat în C. -N., str. Anatole France nr. 14, jud. C. ;
Să se dispună anularea Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren în cazul persoanelor juridice nr. 2012-25492/492, eliberată la data de_, și a Deciziei de impunere pentru stabilirea impozitului/taxei pe clădiri în cazul contribuabililor persoane juridice nr. 2012- 25492/492 eliberată la data de_ - emise de pârât;
Să se dispună anularea Dispoziției nr. 1274/19 aprilie 2012 și a Dispoziției nr. 1276/19 aprilie 2012 - emise de intimatul-pârât.
În motivare reclamanta a arătat că prima instanță a respins acțiunea însușindu-și practic apărările intimatului. Se vede deci nevoită a relua propriile sale apărări, în calea de atac.
Prin cele două decizii de impunere menționate la petitul 2, se reține în sarcina reclamantei obligația de plată a impozitului pe terenul și clădirea situate în C. -N., str. Anatole France, nr. 14, jud. C. .
Acest imobil este deținut în proprietate de reclamantă, dar este utilizat pentru activitatea de învățământ desfășurată de către Școala W. .
Astfel, prin contractul de comodat nr. 286 din data de_, contrasemnat de pârât/intimat în calitate de ordonator principal de credite, a fost transferat dreptul de folosință gratuită asupra spațiului aferent activității de învățământ, în favoarea Școlii W., în calitate de comodatar.
Aceasta din urmă este unitate de învățământ de stat, înființată prin Ordinul M. ui învățământului nr. 5921/_, care realizează « un serviciu de interes public», în sensul dispozițiilor art. 10 din Legea educației naționale nr. 1 din 2011.
Cele de mai sus nu sunt contestate nici de intimat.
Ca urmare, fiind o unitate de învățământ de stat prestatoare a unui serviciu de interes public, devin incidente, în raport cu ea, următoarele prevederi legale:
Art. 250 alin. 1 pct. 4 din Codul fiscal, în conformitate cu care sunt scutite de plata impozitului pe clădiri, "clădirile care constituie patrimoniul unităților și instituțiilor de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate" - dreptul de folosință dobândit de către Școala W. în temeiul contractului de comodat mai sus menționat reprezintă un drept patrimonial și deci se circumscrie ipotezei reglementate prin textul citat.
(într-o paranteză, arată că reclamanta nu a susținut că acest drept ar fi unul real, așa cum eronat se consemnează în sentință, pagina a 3-a, primul alineat - ci doar a afirmat că este un drept patrimonial, fară îndoială prima instanță având dreptate când califică dreptul ca fiind unul personal de folosință.);
Art. 257 alin. 1 lit. f) din Codul fiscal, coroborat cu pct 21 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, potrivit cărora impozitul pe teren nu se datorează pentru "orice teren deținut, administrat sau folosit de către o instituție publică, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice"
Toată problematica acestei spețe se circumscrie până la urmă unei chestiuni de apreciere: în esență, apărările pârâtei, însușite de instanța fondului, se centrează pe afirmația că impozitul este o sarcină a proprietarului și, în speță, nu proprietarul este unitatea de învățământ, ci doar comodatarul.
In opinia reclamantei (care este contrară), la soluționarea speței trebuie avute în vedere următoarele considerente:
chiar dacă este adevărat că proprietarul nu este unitatea de învățământ, trebuie observat că această condiție nu este impusă de lege ca și condiție pentru acordarea scutirii de impozit;
din formularea textelor legale se poate observa intenția legiuitorului de a acorda beneficiul scutirii impozitului în funcție de apartenența imobilului la una sau alta din categoriile vizate. Cu alte cuvinte, impozitul este, în viziunea legiuitorului, o obligație atașată imobilului, adică o obligație propter rem, nu una atașată proprietarului (legea spune ca terenul sau clădirea sunt scutite de impozit, nu proprietarul terenului sau clădirii, formularea nefiind deloc întâmplătoare);
așadar, esențială pentru analiza problemei scutirii de impozit este afectațiunea imobilului, indiferent că acea afectațiune îi este dată de chiar proprietarul lui sau de un alt titular al dreptului de folosință;
în sprijinul afirmației anterioare stă și principiul de drept Ubi eadem est ratio, eadem sohttio esse debet. într-adevăr, dacă rațiunea care stă la baza scutirii de impozit este afectațiunea imobilului unui serviciu de interes public, aceeași rațiune subzistă atât în cazul în care afectațiunea este dată de proprietar, cât și în cazul în care este dată de o altă persoană.
în fine, menționează și în recurs că, într-o speță practic identică, s-a pronunțat o decizie irevocabilă în favoarea unei alte școli W., din Timișoara, de către Curtea de Apel Timișoara (Dec. civilă nr. 741 din 11 mai 2011), acea instanță de recurs reținând, printre altele, că "textele legale menționate nu impun ca terenul, respectiv clădirea, să se afle în proprietatea unității de învățământ, dat fiind că în noțiunea de patrimoniu folosită de Codul fiscal în cadrul articolelor menționate, intra și alte drepturi reale decât dreptul de proprietate, cum ar fi de exemplu dreptul de folosință gratuită acordat unității de învățământ."
Pentru cele ce preced, solicită a privi recursul ca fiind fondat.
În drept s-au invocat dispozițiile: art. 20 din Legea nr. 554/2004.
În apărare, pârâtul intimat M. C. -N., PRIN P. a formulat întâmpinare
solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat - filele 6-13.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată următoarele:
Actele administrativ fiscale care fac obiectul acțiunii în contencios fiscal stabilesc obligații fiscale în sarcina reclamantei-recurente constând în impozitul pe clădire și pe terenul aflat în proprietatea acesteia.
Prin contractul de comodat nr. 286/_ a fost transferat dreptul de folosință gratuită asupra imobilului situat în C. -N., str. Anatole France nr. 14, jud. C. în favoarea Școlii W. .
Astfel, recurenta consideră că urmare acestui contract, imobilul se află în patrimoniul unei instituții de învățământ care are un drept de folosință asupra acesteia operând cazul de scutire prevăzut la art.250 pct.4 alin.1 C.fiscal și ca atare, nu datorează impozitul stabilit în sarcina proprietarilor de imobile de către prevederile art.249 alin.1 C.fiscal.
Curtea constată că scutirea care se acordă conform art.250 alin.1 pct.4 C.fiscal, vizează exclusiv impozitul care se plătește de către proprietar. În acest sens sunt și prevederile pct.27 din HG 44/2004 care arată ce se înțelege prin clădire dobândită .
Este de remarcat că imobilul nu poate fi simultan în patrimoniul a două persoane juridice, astfel că trebuie avut în vedere criteriul impozabil stabilit în art.249 alin.1 C.fiscal care este determinat de calitatea de proprietar asupra unui imobil clădire. Reclamanta-recurentă este proprietara acestui imobil care nu a ieșit din patrimoniul său deoarece Liceul W. are un drept de folosință și ca atare, neavând calitatea de instituție de învățământ, proprietarul imobilului ci comodatarul său, nu sunt îndeplinite condițiile de scutire prevăzute la art.250 alin.1 pct.4 C.fiscal. Din moment ce obligația fiscală se raportează la dreptul de proprietate și scutirea trebuie să privească pe proprietar, iar aserțiunea că
art.250 C.fiscal se referă la clădiri pentru care nu se datorează impozit indiferent de titularul dreptului de proprietate, nu poate fi avută în vedere raportat și la prevederile pct.75 din HG 44/2004.
Având în vedere interpretarea coroborată a art.249 și 250 C.fiscal, Curtea va aprecia că recursul este nefondat, astfel că în conformitate cu prevederile art.312 C.pr.civ., raportat la art.20 din Legea 554/2004, îl va respinge și va menține în totalitate sentința civilă atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A. R. PENTRU P. P. W. împotriva sentinței civile nr. 7445 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C. pe care o menține în întregime.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, D. M. | Judecător, F. T. | Judecător, M. H. |
Grefier, D. C. |
Red.M.H./dact.L.C.C.
2 ex./_
Jud.fond: A. -M. B.
