Sentința civilă nr. 2127/2013. Contencios. Ordonanță președințială
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2127
PREȘEDINTE C. | G. | -judecător |
GREFIER V. | G. | S. |
Ședința publică din 27 Martie 2013 Instanța constituită din:
Pe rol fiind judecarea cererii formulată de reclamantul C. G. cu domiciliul ales în B. M., str.N. I., nr.6, ap.47, județul M. la av. M. Petrușe, în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P. C.
R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str.Ș., nr.1 județul M., având ca obiect ordonanță președințială.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosarul cauzei prin serviciul registratură al instanței, la data de_, întâmpinare formulată de pârâtă, iar la data de _
, reclamanta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, a timbrului judiciar și dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de art.581 Cod procedură civilă, respectiv adeverință și certificat de înregistrare societate comercială.
Instanța, după verificarea actelor și lucrărilor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul T. ui M. la data_, sub nr. de mai sus, reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâta I. P. Județului M. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună înmatricularea provizorie a autovehiculului marca AUDI, identificat cu nr. WAUZZZ8LZVAO97625, până la soluționarea irevocabilă a cererii de contencios administrativ care face obiectul dosarului de fond nr._
.
În motivarea cererii reclamantul susține că este proprietarul autoturismului cu datele de identificare menționate mai sus și pentru care a
solicitat deja instanței de judecată înmatricularea definitivă a acestuia în acest sens fiind înregistrat dosarul nr._, fiind întrunită una din condițiile de admisibilitate prevăzute de lege și anume vremelnicia.
Mai arată că pentru efectuarea și desfășurarea activității de serviciu este imperios necesară deplasarea zilnică și constantă a reclamantului în teren, respectiv dinspre și către localitatea de domiciliul, astfel că în fiecare zi este nevoit a parcurge mai mulți kilometri dus-întors în vederea îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. De fiecare dată, și pentru ca de altfel legislația prevăzută prin prisma OUG 50/2008 (situație menținută și prin L.9/2012) nu mai permite eliberarea de numere provizorii decât limitat la un nr. de trei, fiind nevoit a recurge chiar la bunăvoința altor persoane sau a închiria pentru perioade scurte de timp alte autovehicule.
De altfel, așa cum este bine știut, pârâta condiționează eliberarea Autorizației de Circulație Provizorie cu atașarea la dosarul pentru înmatricularea provizorie a unei hotărâri judecătorești sau a unei ordonanțe președințiale care să-i impună acest lucru.
Urgența este justificată prin imposibilitatea reclamantului de a folosi vehiculul al cărui proprietar este fiindu-i restrâns exercițiul acestuia drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statului, iar prejudicierea în acest sens decurge în concret din necesitatea efectivă și obiectivă de a utiliza autovehiculul pentru a se deplasa pe traseul prevăzut conform atribuțiilor la care s-a obligat și la distanță de mai mulți kilometri de localitatea de domiciliul - destinaței.
Singurul mijloc leal pentru a înlătura temporar - și până la constatarea nelegalității ori dimpotrivă a legalității actului printr-o hotărâre de fond- efectele refuzului de înmatriculare pe care îl apreciez abuziv îl constituie doar această cale a ordonanței președințiale.
Mai susține că, prejudicierea reclamantului evident decurge din necesitatea și imposibilitatea de a utiliza acest vehicul pentru a onora obligațiile pe care și le-a asumat.
În ceea ce privește neprejudicierea fondului, solicită a aprecia aparența dreptului ca fiind conturată de probele administrate în favoarea reclamantului care în calitate de proprietar a parcurs procedura reglementată de art.7 din Ordinul MAI nr.1501/2006 pentru înmatricularea permanentă a vehiculului.
Menționează că, având în vedere cele de mai sus sunt necesare măsuri urgente și cu caracter vremelnic pentru a preîntâmpina o pagubă iminentă reținând că aparența dreptului de care se prevalează îi este favorabilă.
În drept se invocă art. 581 - 582 Cod procedură civilă, art.82, 112 Cod procedură civilă, art.274 Cod procedură civilă.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de arat. 581 Cod procedură civilă.
Analizând actele și probele de la dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit disp.art.581 Cod pr.civilă, pentru admisibilitatea cererii de ordonanță președințială trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: urgența și neprejudecarea fondului cauzei.
În absența unei definiții legale a urgenței aceasta se determină prin prisma " cazurilor grabnice"; enumerate în alineatul 1 al art. 581 Cod pr. civilă și anume: păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara și înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în cazul unei executări, ultimă ipoteză exclusă având în vedere împrejurările invocate în cuprinsul cererii.
Urgența nu este o chestiune principală, ci se impune a fi stabilită de către judecător pe baza unor împrejurări concrete care în cauza dedusă judecății nu a fost confirmată prin probele administrate .
Urgența este justificată în cuprinsul cererii prin imposibilitatea reclamantei de a folosi vehiculul al cărui proprietar este, fiindu-i restrâns exercițiul acestui drept printr-un act de autoritate al instituțiilor statului . Prejudicierea în acest sens ar decurge în concret din necesitatea efectivă și obiectivă de a utiliza autovehiculul pentru a se deplasa și mai ales pentru a efectuarea desfășurării activității sale de serviciu.
În speță, condiția urgenței nu a fost dovedită, nefiind probat că reclamantului îi este imposibil să se deplaseze cu regularitate cu un alt mijloc de transport, inclusiv mijloace de transport în comun.
Mai apoi, urgența nu se justifică nici din perspectiva faptului că reclamantul poate plăti taxa pe emisiile poluante iar ulterior poate solicita instanței judecătorești restituirea taxei pe poluare dacă apreciază ca ilegală.
Dobândirea autovehiculului este supusă dispozițiilor legale care reglementează condițiile de înmatriculare a vehiculelor în România, condiții pe care se prezumă că partea le cunoștea în momentul în care a cumpărat vehiculul și pe care le-a acceptat, inclusiv sub aspectul duratei îndelungate a procedurilor judiciare în contenciosul administrativ determinat de refuzul autorității administrative de a înmatricula vehiculele de import fără plata taxei de poluarea. Această circumstanță nu poate fi invocată în favoarea sa câtă vreme și-a asumat toate consecințele regimului de înmatriculare a vehiculelor instituit prin Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 și a optat pentru acest demers juridic, alternativ posibilității de a obține înmatricularea vehiculului, cu achitarea taxei de poluare, taxă a cărei restituire să o solicite pe calea unei acțiuni distincte în contencios fiscal.
Legea prevede condițiile cerute pentru înmatricularea permanentă sau temporară, în art.7 alin.1 din Ordinul 1501/2006. Autorizarea provizorie pentru circulație a autovehiculelor este prevăzută la art.15 din Ordinul 1501/2006 și aceasta nu poate depăși 30 zile, cu posibilitatea de eliberare a unei nou autorizații provizorii a căror perioadă nu poate depăși cumulat 90 zile, cu condiția achitării tuturor taxelor și tarifelor legale necesare înmatriculării, înainte de eliberarea următoarei autorizații.
Reclamantul a solicitat însă "autorizarea provizorie", iar a se pronunța instanța asupra acestei modalități de punere în circulație solicitată de reclamantă înseamnă a analiza îndeplinirea condițiilor prevăzute la art.15 din Ordinul 1501/2006, inclusiv dacă se datorează taxă de primă înmatriculare, ceea ce ar echivala cu judecarea fondului cauzei.
Instanța reține că cererea de înmatriculare chiar pe o durată scurtă de timp cu consecințe ulterioare pe terenul folosirii autovehiculului, respectiv dacă s-ar soluționa favorabil cererea de ordonanță președințială s-ar tranșa definitiv și cererea de înmatriculare fără plata taxei pe emisiile poluante.
În ceea ce privește aparența dreptului de a înmatricula vehiculul fără plata taxei de emisie instituită de noua lege în absența unei jurisprudențe relevante la nivel național consolidată de o hotărâre a CJUE privind încălcarea normelor dreptului european prin noua Lege nr. 9/2012 care a abrogat OUG nr. 50/2008, act normativ care condiționează în prezent înmatricularea autovehiculului de import de plata taxei de emisie, o atare cerință nu este dată deoarece tranșarea acesteia ar însemna prejudecarea fondului dreptului.
Pentru aceste considerente, întrucât nu sunt întrunite cumulativ condițiile procedurii speciale a ordonanței președințiale în temeiul art. 581 Cod procedură civilă instanța va respinge cererea.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea
de ordonanță președințială formulată de către reclamantul C. G. cu domiciliul ales în B. M., str.N. I., nr.6, ap.47, județul M. la av. M. Petrușe, în contradictoriu cu pârâta I. P.
M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M., str.Ș., nr.1 județul M., având ca obiect ordonanță președințială.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
C. G. | V. | G. -S. |
Red.C.G/_
T-red.V.G/_
4 ex.