Sentința civilă nr. 2150/2013. Contencios. Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2150/2013

Ședința publică din data de 26 Noiembrie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul

H. V.

în contradictoriu cu pârâții A. de P. și I. pentru A.

și C. J. B.

-N.

, având ca obiect anulare act administrativ.

Cauza s-a judecat în fond la data de 12 noiembrie 2013, concluziile reclamantului fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.

Deliberând constată;

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul H. V. în contradictoriu cu pârâții A. de P. și I. pentru A. și C. J. B. -N. a solicitat anularea, ca nelegal și netemeinic a procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.724/_ și a Deciziei nr. 51/_ de soluționare a contestației, să se dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a contestației, cu cheltuieli de judecată.

În motivare s-a arătat că prin procesul verbal specificat in petitul acțiunii, organul constatator a reținut că în urma controlului administrativ efectuat în sistem pentru campania 2008 s-a constatat că nu se respectă suprafața parcelelor declarate și prin urmare fermierul apare cu sume plătite necuvenite.

In final, s-a constatat că suma totală datorată de H. V. este de 944,24 lei.

Împotriva procesului verbal de constatare am formulat o contestație in conformitate cu dispoz.art.47 din OUG nr.66/2011, care i-a fost respinsă prin decizia atacată.

Acest proces verbal de constatare și decizia emisă în urma contestației sunt nelegale si netemeinice.

In primul rând înțelege să invoce câteva "nereguli" ale procesului verbal de constatare.

Din conținutul procesului verbal rezultă că Directorul C. ui J. al APIA ar fi delegat o echipă de control pentru a efectua "o verificare documentară a cazului de suspiciune";.

Potrivit art.20 alin.4 din OUG nr.66/2011, autoritățile competente în gestionarea fondurilor europene pot delega activități de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare organismelor intermediare care funcționează în cadrul unei instituții publice.

Echipa de control a fost compusă din consilieri superiori sau principali la C.L. N. . Deoarece echipa de control nu face parte dintr-o autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene, trebuia să se precizeze dacă acești inspectori au competențe în acest sens.

Din procesul verbal rezultă că verificarea s-a făcut în perioada_ -_ - pct.1 lit. c din procesul verbal. Procesul verbal a fost emis în data de_, întrebarea este cum s-a făcut verificarea pentru perioada ulterioara datei de_ până în data de_ .

Aceste omisiuni și inadvertențe demonstrează superficialitatea procesului verbal de constatare.

Pe fond, procesul verbal de constatare este profund netemeinic.

Reclamantul a depus în data de_ cererea de plată înregistrată sub nr.3195592 pentru pachetul P.1 pentru o suprafața de 1,00 ha. individualizată cu parcela 2 și pentru suprafața de 2,00 ha., individualizată cu parcela 3. Pentru acordarea plăților a depus harta cu Blocurile Fizice 98 si

respectiv 129. In momentul acordării plaților, reprezentanții C. ui Local N. al APIA au verificat in teren, suprafața declarată. Ulterior i s-a solicitat și declarația de eligibilitate și evident documentele privind proprietatea asupra acestor suprafețe de teren. In urma verificărilor efectuate s- a constatat că suprafețele declarate sunt reale ca suprafață, sunt eligibile, reclamantul este utilizatorul acestora și în aceste condiții este îndreptățit să beneficieze de plăți în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, plăți care i s-au acordat.

Ulterior, invocând o serie de planșe foto digitale, reprezentații C. ui Local N. al APIA i-au reproșat că acestea nu ar fi identice ca suprafață cu cele depuse anterior și pe baza cărora au fost întocmite Blocurile Fizice inițiale.

Această împrejurare nu are nici o relevanță în cauză. Reclamantul este proprietarul întregilor parcele pentru care a depus cererea de plată. Aceste parcele sunt în posesia sa de foarte mulți ani si ele sunt eligibile. Împrejurarea că pe planșa foto digitala întocmită ulterior nu ar fi cuprins întregul Bloc Fizic nu are nici o relevanță și ea nu este de natură să conducă la concluzia că există o supradeclarare de teren. In ipoteza în care s-a dispus efectuarea unui control, inspectorii aveau obligația să verifice suprafața declarată în teren și nu in birou așa cum au făcut-o și cum de altfel rezultă și din conținutul procesului verbal de constatare. Pe baza unei verificări documentare - pct.1 lit. a din procesul verbal - nu se poate stabili realitatea din teren în ceea ce privește suprafața parcelelor.

Cu ocazia semnării declarației de eligibilitate, reprezentanții Primăriei comunei Romuli au verificat în teren suprafața parcelelor, dacă este utilizatorul acestora și dacă suprafețele declarate sunt eligibile. Această declarație nu a fost infirmată. Așa cum a precizat, cu ocazia întocmirii blocurilor fizice absolut necesare pentru acordarea plăților, s-au efectuat măsurători din care a rezultat suprafața eligibilă. Aceste blocuri fizice au stat și ele la baza acordării plăților, împrejurările consemnate în aceste blocuri fizice nu au fost contestate de către reprezentanții C. ui Local N. al APIA.

Pentru acordarea plăților au fost efectuate verificări în teren de către inspectorii din cadrul APIA. Rezultatul verificărilor nu a fost contestat sau anulat.

Se solicită și suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a contestației. Deși suma imputată nu este mare, concluziile din procesul verbal de constatare vor fi invocate și în deciziile emise în anii ulteriori, inclusiv pentru campania 2013. Totalizate, sumele vor fi considerabile. La soluționarea cererii de suspendare urmează să fie avute în vedere și motivele de evidentă nelegalitate a procesului verbal de constatare invocate.

Raportat la starea de fapt expusă este indiscutabil că, atât procesul verbal de constatare cât și decizia emisă în cadrul soluționării plângerii, sunt profund netemeinice și date cu încălcarea esențiala a legii, impunându-se anularea lor.

In drept, s-au invocat dispoz.art.10 alin.1, art.14 si art.18 alin.3 din Legea nr.554/2004, ale art.6 din OUG nr.125/2006 cu modificările ulterioare, art.2,3,5 si 6 din Ordinul nr.l18/2009 al MADR de modificare a Ordinului nr.246/2008.

Pârâtele A. de P. și I. pentru A.

și A. de P. și I. pentru A.

-

C. J. B. -N.

au depus la dosar întâmpinări,

prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare s-a arătat că A.P.I.A.- aparat central realizează către beneficiarii sprijinului pe suprafață doar plata efectivă a acestuia către fermieri, centrele locale și cele județene ale A.P.I.A, acolo unde se depun cererile de sprijin, fiind cele care evaluează și autorizează plata către beneficiarii sprijinului.

În fapt, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. N., reclamantul H. V. a chemat în judecată A.P.IA. - C. J. B. N. și A.P.IA. - aparat central, solicitând instanței de judecată " să dispună anularea ca nelegal și netemeinic a procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.724 din data de_ și a deciziei nr.51/_ de soluționare a contestației, să dispună suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea irevocabilă a contestației, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată".

În ceea ce privește capătul de cerere privind suspendarea actului administrativ fiscal: procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 724/_, vă rugăm să constatați faptul că din conținutul art. 14 alin.(l) al Legii nr.554/2004, reiese că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie justificat și paguba să fie iminentă.

Or, în cauză nu sunt întrunite cele două cerințe esențiale ale suspendării actului administrativ fiscal, referitoare la cazuri bine justificate și la iminența unei pagube. Astfel, nu se face referire la vreo probă din care să rezulte pe de o parte, existența unui caz bine justificat, iar pe de altă parte, nu rezultă că prin executarea actului administrativ fiscal, reclamantul ar suferi o pagubă iminentă.

Cele două condiții imperative prevăzute de lege denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări de natură a argumenta existența cazului bine justificat și iminenta producerii unei pagube.

În ceea ce privește cazul bine justificat, se arată faptul că nu există o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal emis de A.P.I.A. - C. J. B. -N. și nu a fost dovedită o astfel de împrejurare, întrucât procesul verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 724/_ a fost emis în baza și cu respectarea actelor normative în vigoare, anume: O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora,

O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată cu modificările si completările ulterioare, Regulamentul CE nr. 1122/2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 796/2004 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a ecocondiționalității, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Reg. (CE) nr. 1782/2003 și (CE) nr. 73/2009 ale Consiliului și de aplicare a ecocondiționalității în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 479/2008 al Consiliului, O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plați directe și plați naționale directe complementare, care se acorda în agaricultura începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultura, cu modificările și completările ulterioare, etc.

Conform art. 2, lit. t) - semnificația expresiei caz bine justificat - din Legea nr. 554/2004, prin "cazuri bine justificate se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ".

Se mai arată faptul că prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ fiscal determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.

Principiul legalității actelor administrative presupune ca toate deciziile autorităților administrative să se întemeieze pe lege și așa cum a arătat procesul verbal nr.-724/_ este bazat pe dispozițiile legale în vigoare.

Prin urmare, suspendarea executării actelor administrative fiscale constituie o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.

Mai mult decât atât, Î., Secția contencios administrativ si fiscal, prin Decizia nr. 2537/2010 a statuat următoarele "Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ fiscal care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art.2 alin.(l) Ut. ș) din Legea nr. 554/2004. într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului. "

În ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, se arată faptul că în cauza dedusa judecății, reclamantului nu i-a fost produsă nicio pagubă iminentă, astfel cum este aceasta prevăzută de Legea nr. 554/2004, actul administrativ contestat fiind emis în conformitate cu prevederile legale mai susmenționate.

Conform art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 prin "pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public ".

De altfel, simplele susțineri ale reclamantului, potrivit cărora "deși suma imputată nu este mare, concluziile din procesul verbal de constatare vor fi invocate și în deciziile emise în anii ulteriori, inclusiv pentru campania 2013.", nu sunt de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal.

Totodată, se arată faptul că, dimpotrivă, prin suspendarea executării actului administrativ atacat s-ar crea grave prejudicii instituției noastre, și nu reclamantului, întrucât ne-am afla în imposibilitatea recuperării acestei sume de bani nedatorată, purtătoare de dobânzi.

Astfel, conform dispozițiilor art. 42 alin.1 și alin.2 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, " Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță, respectiv în 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță", iar "Debitorul datorează pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a creanței bugetare, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alin. (1) până la data stingerii acesteia. "

Totodată, în ceea ce privește a doua condiție impusă de lege, "este necesar ca reclamantul să fie amenințat cu producerea unei pagube iminente și ireparabile, precum și să facă dovada acestui aspect, instanța supremă reținând, în cauze similare, că simpla menționare a creanței contestate și a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o asemenea pagubă." (Decizia nr. 2199/2009 a I.

, secția contencios administrativ și fiscal).

Se arată faptul că sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva verificărilor ulterioare, aceste creanțe bugetare rezultate din nereguli ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele naționale.

Instituțiile publice cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare si a cofinanțării aferente au obligația de a efectua verificări asupra modului de soluționare al cererilor de acordare a sprijinului pe suprafață în vederea stabilirii, individualizării obligațiilor de plată și, totodată, au competența emiterii titlului de creanță, toate acestea fiind indisolubile rate de obligația recuperării prejudiciilor cauzate fondurilor comunitare și fondurilor de cofinanțare aferente.

Raportat la speța de față, se învederează instanței de judecată art. 4 din OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, potrivit căruia "Entitățile publice care au calitatea de autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau de beneficiari ai programelor finanțate integral ori parțial din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora au obligația organizării si exercitării activității de control intern, de control preventiv si de identificare si gestionare a riscurilor, precum și a exercitării activității de audit intern, în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare".

Conform art.215 alin.(2) teza a II-a din Ordonanța Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 174/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei constatate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei".

Având în vedere dispozițiile legale de mai sus, precum și faptul că obiectul cererii este evaluabil în bani, vă rugăm să stabiliți în sarcina reclamantului o cauțiune de pana la valoarea de 20% din cuantumul sumei stabilită prin procesul verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare și să-i puneți în vedere acestuia să depună la dosarul cauzei dovada plății cauțiunii, astfel stabilită.

Având în vedere cele de mai sus, se solicită a se constata că nu sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiții speciale de admisibilitate ale cererii de suspendare a actului administrativ fiscal și în consecință să se respingă capătul de cerere privind suspendarea procesului

  • verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 724/_, ca fiind neîntemeiat.

    În ceea ce privește capătul de cerere privind "anularea ca nelegal și netemeinic a procesului verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 724 din data de_ și a deciziei nr. 51/_ de soluționare a contestației, să dispună suspendarea executării actului administrative până la soluționarea irevocabilă a contestației", se fac următoarele precizări:

    Echipa de verificare constituită din cadrul A.P.I A.- C. J. B. N. a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de nereguli ce a avut drept scop verificarea aspectelor menționate în Nota de fundamentare pentru desfășurarea unei acțiuni de verificare nr. 3895661/_, iar în urma constatărilor s-a procedat la emiterea Procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor nr. 724/_ . Prezentul act administrativ constituie titlu de creanță pentru suma plătită cu titlu necuvenit domnului H. V., urmare cererii depuse în cadrul schemei de sprijin pe suprafață - campania 2009.

    Se menționează faptul că la baza legală a verificării s-au avut în vedere următoarele acte normative: a) Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    1. O.U.G. nr. 66/2011, privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;

    2. Prevederile Legii nr.1/2004 privind înființarea și organizarea Agenției de P. și

      I. pentru A., cu modificările și completările ulterioare;

    3. Prevederile Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr.125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăti directe si plăti naționale directe complementare, care se acorda in agricultura începând cu anul 2007, si pentru modificarea art. 2 din Legea nr.36/1991 privind societățile agricole si alte forme de asociere in agricultura;

Potrivit art.6 din O.U.G. nr.125/2006 "Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea. "

Potrivit dispozițiilor art. 7 din OUG 125/2006 "Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie_ sa îndeplinească următoarele condiții generale:

  1. să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha. In cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha;

  2. să declare toate parcelele agricole;

  3. să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață si în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor;

  4. să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plată să fie introduse în baza de date IACS, procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice, în condițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;

  5. sa respecte bunele condiții agricole și de mediu, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației;

  6. să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea;

  7. să furnizeze toate informațiile solicitate de A. de P. și I. pentru A. în termenele stabilite;

  8. să permită efectuarea controalelor de către A. de P. si I. pentru

  1. sau de către alte organisme abilitate în acest sens _".

    1. să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeași cultură cu a parcelelor învecinate;

j) să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenției de P. și I. pentru A. orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plății. Aceste modificări se referă la suprafața agricolă utilizată a exploatației, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informațiilor din formularul de cerere.

Pentru o mai bună cunoaștere a mecanismului de autorizare cereri - plăți, în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață, vă facem cunoscute următoarele aspecte:

O condiție esențială pe care statul român trebuie să o îndeplinească pentru a putea absorbi fondurile pentru plățile directe este crearea unui sistem care să asigure administrarea și controlul riguros al cererilor de plată ale fermierilor. Acesta este S. ul Integrat de Administrare si Control (IACS), iar crearea, implementarea și gestionarea lui intră în atribuțiile Agenției de P. și I. pentru A. (APIA).

Prin sistemul IACS sunt gestionate următoarele scheme de plată pe suprafață: SAPS

{schema de plată unică pe suprafață), PNDC (plăți naționale directe complementare), LFA (plăți pentru zone defavorizate), măsuri de agromediu, schema pentru culturi energetice și, începând cu 2008, plăți tranzitorii pentru tomate.

IACS este format dintr-un ansamblu de componente reunind personal, proceduri, tehnică de calcul și telecomunicații în vederea gestionării cererilor de plată depuse de fermieri și verificării corectitudinii informațiilor declarate de aceștia.

Verificarea corectitudinii se realizează prin compararea datelor declarate de fermieri cu o serie de date de referință stocate în bazele de date ale sistemului. întrucât suma plăților directe acordate unui fermier depinde în mod direct de suprafața de teren utilizată de acesta, un important rol în cadrul IACS îl deține sistemul de identificare a parcelelor agricole (LPIS).

Pe lângă construcția infrastructurii logistice și de IT necesare pentru a putea avea un IACS funcțional la momentul aderării, APIA a realizat, înainte de integrarea României în Uniunea Europeană, o serie de activități de importanță primordială :

  • înregistrarea fermelor în conformitate cu Ordinul Ministrului nr. 302/25 aprilie 2005, și crearea bazei de date Registrul fermierilor (ca element component al S. ului integrat de administrare și control, în vederea identificării fermierilor care pot beneficia de sprijin național și de sprijin comunitar la data integrării României în Uniunea Europeană - artl alin.(l) din Ordinul MADR nr. 302 din 25 aprilie 2005 privind realizarea Registrului fermelor).

  • crearea LPIS - realizat pe bază de ortofotoplanuri pe care sunt identificate blocurile fizice. S-a creat un sistem de blocuri fizice unic identificate la nivel național Aceste două tipuri de date (ortofoto și blocuri fizice) s-au reunit într-un sistem de informații geografice (GIS).

  • pre-identificarea parcelelor agricole. Potrivit art.12 al in.3 din Regulamentul CE nr.1122 din 30 noiembrie 2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol "în vederea identificării tuturor parcelelor agricole ale exploatației menționate la alineatul (1) litera (d), în formularele pretipărite distribuite agricultorilor în conformitate cu articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 se menționează suprafața maximă eligibilă per parcelă de referință, în scopul punerii în aplicare a schemei de plată unică sau a schemei de plată unică pe suprafață. în plus, materialul grafic furnizat apicultorului conform acestei dispoziții indică limitele parcelelor de referință, precum și identificarea lor unică, iar agricultorul precizează localizarea fiecărei parcele."

Datele declarate de fermieri în cererea de plată sunt introduse în baza de date IACS a cererilor. Suprafața agricolă a fiecărui bloc fizic este cunoscută după încheierea procesului de digitizare. Suma suprafețelor parcelelor declarate de fermieri în cadrul unui bloc fizic este comparată cu suprafața de referință a blocului fizic.

In cazul în care suma suprafețelor declarate de către fermieri ca parcele agricole utilizate în cadrul unui bloc fizic este mai mare decât suprafața de referință a acestuia, înseamnă că unul sau mai mulți fermieri au supradeclarat suprafețele pe care le utilizează.

După depunerea cererii de plată de către solicitant, aceasta este verificată formal (vizual), pentru a se constata dacă sunt erori formale (evidente), și pentru a i se da posibilitatea solicitantului să le corecteze.

Totodată, la încheierea perioadei de depunere a cererilor, după introducerea acestora în baza de date IACS, are loc un control administrativ, care se realizează automat în software. Scopul acestui control administrativ, presupune verificarea corectitudinii și completitudinii datelor din cereri și în principal o verificare încrucișată cu baza de date LPIS.

Odată cu depunerea cererii privind solicitarea sprijinului pentru plăți directe pe suprafață, solicitantul are obligația să facă o schiță a parcelelor agricole utilizate, pe materialul grafic pus la dispoziție de reprezentanții centrelor locale și județene A.P.IA.

Astfel, în conformitate cu prevederile O.U.G. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăti naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, reclamantul a depus la A.P.I.A. - C. Local N. cererea unică de plată pe suprafață - campania 2009, înregistrată cu nr. 7905/_, pentru o suprafață totală de 5,70 ha, solicitând plata atât pentru schema SAPS, PNDC, cât pentru Măsuri de Agromediu - Pachetul 1 - Pajiști cu înaltă valoare naturală - PI și Pachetul 2 - Practici agricole tradiționale - PI.2., în acest din urmă caz, 5,10 ha din cele 5,70 ha.

Menționează faptul că pentru a accesa plata pentru Măsuri de Agromediu, solicitantul trebuie să dețină suprafața de teren pe raza comunelor eligibile, precum și să semneze pe propria răspundere formularul III.2 Angajamente și Declarații - Măsuri de Agromediu din cererea de plată, prin care se angajează că va menține practicile de aero-mediu pe suprafețele pentru care solicită acest tip de sprijin timp de 5 ani de la semnarea angajamentului.

Reclamantul H. V. a semnat un astfel de angajament în campania 2009.

In campania 2010, reclamantul H. V. a depus la A.P.I.A. - C. Local N. cererea unică de plată pe suprafață nr. 24720/_, pentru suprafața totală de 6,12 ha, din care suprafața de 5,52 ha aflată sub angajament de agromediu - Pachetul 2 - Practici agricole tradiționale -P1.2.

Si în campania 2011, reclamantul H. V. a depus cerere de sprijin la A.P.I.A. - C. Local N., unde a fost înregistrată sub nr. 621/_, pentru suprafața totală de 3,96 ha, din care suprafața de 3,66 ha aflată sub angajament de agromediu - Pachetul 2 - Practici agricole tradiționale - P1.2.

Din analiza documentelor privind autorizarea la plată a reclamantului, a controalelor administrative efectuate, se constată o diferență între suprafața parcelelor aflate sub angajament de agromediu declarate în campania 2009 și suprafața determinată în campania 2011, astfel:

  • suprafața parcelei 2 din blocul fizic nr. 34360-124, aflată sub angajament de agromediu Pachetul 2 - Practici agricole tradiționale - PI.2, a scăzut de la 1 ha în campania 2009 la 0,89 ha în campania 2011, diferența constituind plată necuvenită;

  • suprafața parcelei 3 din blocul fizic nr. 34360-129, aflată sub angajament de agromediu Pachetul 2 - Practici agricole tradiționale - PI.2, a scăzut de la 3 ha în campania 2009 la 2,85 ha în campania 2011, diferența constituind plată necuvenită;

  • suprafața parcelei 5 din blocul fizic nr. 34360-127, aflată sub angajament de agromediu Pachetul 2 - Practici agricole tradiționale - PI.2, a scăzut de la 0,80 ha în campania 2009 la 0,75 ha în campania 2011, diferența constituind plată necuvenită.

Așadar, reclamantul H. V. nu a respectat III.2 Angajamente și Declarații - Măsuri de Agro-Mediu din cererea de plată, prin care se angaja că va menține practicile de aero-mediu pe suprafețele pentru care solicită acest tip de sprijin timp de 5 ani de la semnarea angajamentului, declarație semnată în campania 2009, reducându-și suprafața din cerere la 3,96 ha în campania 2011 față de 5,70 ha în campania 2009.

Dacă între suprafața determinată eligibilă a parcelei/parcelelor din anul anterior de angajament și suprafața determinată eligibilă a parcelei/parcelelor din anul curent de angajament intervine o scădere de suprafață, atunci când angajamentul se desfășoară în continuare, se recuperează plățile efectuate în anii anteriori pe diferența de suprafață.

Potrivit prevederilor art. 73 - Recuperarea sumelor necuvenite - din Regulamentul (CE) Nr. 796/2004 de stabilire a normelor de aplicare a eco-condiționării, a modulării și a sistemului integrat de gestionare și control, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1782/2003 al Consiliului din 29 septembrie 2003 de stabilire a normelor comune pentru schemele de sprijin direct în cadrul politicii agricole comune și de stabilire a anumitor scheme de sprijin pentru agricultori, "(1) In cazul în care a primit plăți necuvenite, agricultorul în cauză are obligația de a returna sumele respective, majorate cu dobânzile calculate în conformitate cu dispozițiile alineatului (3) ".

(3) "Dobânzile se calculează pentru perioada dintre data la care agricultorului i se comunică obligația de rambursare și data respectivei rambursări sau deduceri a sumelor datorate ".

De asemenea, potrivit Legii 139/2007 privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, "Art. 12*1. -

(1) Sumele necuvenite acordate sub formă de sprijin se recuperează cu aplicarea dobânzilor și penalităților prevăzute de legislația în vigoare."

În urma controlului administrativ, s-a constatat o diminuare a suprafeței pentru care reclamantul a solicitat sprijin financiar aferent măsurilor de agromediu în anul 2009, încălcând astfel angajamentul asumat, drept pentru care trebuie să restituie sumele acordate necuvenit.

Așadar, diminuarea de suprafață este imputabilă numai reclamantului și nu vreunui funcționar A.P.I.A., cum în mod greșit susține reclamantul.

Pentru pachetul 1 de agromediu, diferența dintre suprafața solicitată (5,2) și suprafața determinată (4,79) este mai mare de 3%, dar mai mare sau egală decât 30%. Diferența actuală este de 0,41 ha ceea ce reprezintă 8,56% din suprafața determinată și este mai mare decât diferența permisă.

Pentru pachetul 2 de agromediu, diferența dintre suprafața solicitată (5,2) și suprafața determinată (4,79) este mai mare de 3% >, dar mai mare sau egală decât 30%. Diferența actuală este de 0,41 ha ceea ce reprezintă 8,56% din suprafața determinată și este mai mare decât diferența permisă.

Ținând cont de aspectele relatate mai sus, A.P.I.A. - C. J. B. N. a procedat la emiterea procesului - verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor nr. 724/_, prin care reclamantului i s-a stabilit un debit în valoare de 944,24 lei, creanță bugetară rezultată din neregulă.

Conform art.2, alin.1, lit. a din O.U.G. nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, "neregula reprezintă orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit".

Împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor nr. 724/_, reclamantul a formulat contestația înregistrată la A.P.I.A. - C. J. B. N. cu nr. 44/P/5894/_, prin care solicită autorității emitente să anuleze acest act administrativ fiscal.

Prin Decizia nr. 51/_ de soluționare a contestației formulată de către H. V., a fost respinsă solicitarea acestuia, menținându-se ca debit suma de 944,24 lei, la care se adaugă dobânda conform prevederilor legale în vigoare.

Potrivit art. 80 - Recuperarea sumelor necuvenite - alin.1 din Regulament (CE) Nr. 1122/2009 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea, modularea și sistemul integrat de administrare și control în cadrul schemelor de ajutor direct pentru agricultori prevăzute de regulamentul respectiv, precum și de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1234/2007 al Consiliului în ceea ce privește ecocondiționalitatea în cadrul schemei de ajutoare prevăzute pentru sectorul vitivinicol, "în cazul în

care a primit plăți necuvenite, agricultorul în cauză are obligația de a returna sumele respective, majorate cu dobânzile calculate în conformitate cu dispozițiile alineatului (2)".

Potrivit prevederilor art. 20 alin.(1) din OUG nr. 66/2011 "activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se efectuează de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora ".

În cererea de plată semnată de reclamant, acesta declară pe proprie răspundere următoarele:

"datele înscrise în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor, sunt reale, corecte, complete și perfect valabile" "sunt de acord ca datele din cerere să fie introduse în baza de date IACS, procesate și verificate în vederea calculării plății...".

De asemenea, în aceeași cerere semnată de reclamant se menționează că "Nerespectarea condițiilor de eligibilitate pentru acordarea plăților directe la completare, precum și înscrierea cu intenție în formular a informațiilor incomplete/neconforme cu realitatea atrag după sine sancțiuni de natură financiară sau penală, după caz."

Se precizează că o copie a angajamentelor și a instrucțiunilor de completare cerere au fost puse și la dispoziția fermierului.

Prin urmare, fermierii au obligația de a depune cereri de sprijin corect întocmite, datele să fie exacte, complete și valabile, A.P.I.A. având numai ROLUL de a verifica aceste date, prin metode specifice (control încrucișat, administrativ, control pe teren, control prin teledetecție, etc).

Se mai arată faptul că sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva verificărilor ulterioare, aceste creanțe bugetare rezultate din nereguli ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele naționale.

Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ fiscal determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea ceea ce într-un stat de drept este de neconceput.

Raportat la speța de față, se invocă art. 4 din OUG nr.66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, potrivit căruia "Entitățile publice care au calitatea de autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau de beneficiari ai programelor finanțate integral ori parțial din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora au obligația organizării și exercitării activității de control intern, de control preventiv si de identificare si gestionare a riscurilor, precum si a exercitării activității de audit intern, în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare".

Se mai arată că pârâta gestionează fonduri comunitare în domeniul agriculturii, în conformitate cu Legea nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de P., sumele acordate fermierilor reprezentând prefinanțare și cofinanțare din fondurile europene FEGA și FEADR ( ex - plățile SAPS - sprijin agricol pe suprafață sunt plătite din FEGA -Fondul European de Garantare Agricolă).

Instanța trebuie să țină cont de procedura de verificare și autorizare a cererilor de plată gestionată de A.P.IA. ca fiind una deosebit de complexă, bazată pe prevederile legale naționale și comunitare.

Potrivit art. 148 alin. (2) din Constituția României, republicată, "(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."

La o analiză atentă și aprofundată a tuturor înscrisurilor depuse de A.P.I.A., se va observa faptul că A.P.I.A. - C. J. B. N. a gestionat în mod corect și legal cererea de sprijin a reclamantului.

Cu privire la eventuala obligare a instituției noastre la plata cheltuielilor de judecată, vă solicităm să dispuneți respingerea cererii, sau cel puțin sa le cenzurați, pentru următoarele considerente:

A.P.I.A. este o entitate publica finanțată de la bugetul de stat și este nelegitim ca resursele financiare ale statului și ale sectorului public, în loc sa primească o destinație utilă și în concordanță cu misiunea legală a fiecărei entități publice, să fie folosite pentru plata fie a onorariilor de avocați, fie a cheltuielilor de judecată, astfel că bugetul APIA nu prevede sume care să poată fi alocate unei astfel de destinații.

In drept, s-au invocat prevederile art. 205-208 din Codul de Procedură Civilă; O.U.G. nr. 125/2006pentru aprobarea schemelor de plați directe și plați naționale directe complementare, care se acorda în agricultură începând cu anul 2007, și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultura, cu modificările și completările ulterioare; O.G. nr. 92/2003privind Codul de Procedură fiscal; OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora; Legii nr. 1/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de P. și I. pentru A., cu modificările și completările ulterioare. Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 724/_ emis de APIA - C. J. B. -N. vizând cererea de plată depusă de reclamant în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață - campania 2009, s-a stabilit că reclamantul a primit necuvenit pentru campania 2009, sume în cuantum total de 944,24 lei, reprezentând finanțare europeană: FEADR - AMP1: 527,55 lei; FEADR - AMP2: 246,75 lei, respectiv finanțare de la bugetul de stat: FEADR - AMP1: 115,78 lei și FEADR - AMP2: 54,16 lei.

Împotriva acestui proces-verbal, s-a formulat contestația înregistrată sub nr. 44P/5984/_ la APIA - C. J. B. -N., iar prin decizia nr.51/_ a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că analizele făcute au fost raportate la anul 2011 față de 2008, 2009 și 2010, după cum urmează: parcela 2 din blocul fizic nr.34360-124, declarată în anul 2009 în suprafață de 1 ha, în anul 2011 a fost redusă la 0,89 ha, diferența constituind plată necuvenită; parcela 3 din blocul fizic nr.34360-129, declarată în anul 2009 în suprafață de 3 ha, în anul 2011 a fost redusă la 2,85 ha, diferența constituind plată necuvenită; parcela nr.5 din blocul fizic nr.34360-127, declarată în anul 2009 în suprafață de 0,80 ha, în anul 2011 a fost redusă la 0,75 ha. Totodată, s-a mai relevat că în anul 2011 s-au transferat 2 parcele la ginerele contestatorului, numitul Toma I., parcele care nu au nici o legătură cu plățile necuvenite și la restituirea cărora a fost obligat reclamantul, fiind vorba despre ; parcelele nr.8 din blocul fizic nr.34360-129, în suprafață de 0,82 ha și nr.9 din blocul fizic nr.34360-98, în suprafață de 0,30 ha, conform anexei 33 - file 91-95 dosar, aspectele reținute figurând și în "nota de fundamentare pentru desfășurarea unei acțiuni de verificare"; nr.38995661/_ emisă de APIA - fila 88.

Actele dosarului evidențiază că, pentru campania 2009, reclamantul a depus cererea de plată nr.7905/_, pentru accesarea plații directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață (SAPS) pentru o suprafață totală de 5,80 ha, iar prin deciziile nr.2291438/_ și nr.3399582/_ ( file 108,109) s-au stabilit sumele de plată față de reclamant, în total 5623,52 lei.

Fermierul s-a obligat ca, în privința parcelelor pentru care a solicitat plăți de agro-mediu, să mențină angajamentul timp de 5 ani de la semnarea acestuia( fila 104, ultima rubrică).

În data de_ reclamantul a depus o cerere pentru accesarea plații directe în cadrul Schemei de plată unică pentru o suprafață de 3,96 ha, reducând suprafața parcelei 5: de la 1 ha la 0,75 ha, parcelei 2: de la 1 ha la 0,89 ha, respectiv a parcelei 3: de la 3 ha la 2,85 ha, în total mai puțin cu 0,31 ha, aspecte care reies fără dubiu din coroborarea înscrisurilor depuse la filele 140 și 103 dosar, transmițând, cedând practic doar suprafețele aferente parcelelor 7, 8 și 9 din blocurile fizice 129 și 98, lui Toma I., ginere - 1,43 ha( anexa 33 - fila 141 dosar), astfel că suprafață pentru care a solicitat plăți în anul 2011 + suprafață cedată, adică 3,96 ha și 1,43 ha totalizează 5,39 ha, mai puțin, după cum a relevat și calculul anterior, cu 0,31 ha față de suprafață declarată în anul 2009 - 5,70 ha.

Evident toate înscrisurile menționate vin să dovedească aspectul că transmiterea suprafețelor de teren din parcelele arătate nu are legătură cu sancțiunea aplicată prin procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.724/_, iar depunerea cererii unice de plată pe anul 2011( cu suprafețe diminuante) nu a fost străină de voința reclamantului, fiind certă obligația de menținere a angajamentul asumat prin cererea unică de plată din anul 2009, timp de 5 ani de la semnarea acestuia, diferența dintre suprafața solicitată pentru P1, 2 - 5,2 ha și cea determinată 4,79 ha ( fila 91 dosar), fiind de 8,56 %, mai mare de 3% și mai mică de 30%, raportat la prevederile art.7 din OUG nr.125/2006 și art.47-51 din OUG nr.66/2011, tribunalul va respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul H. V., ca nefondată.

Nici cererea de suspendare a executării actului administrativ în cauză până la soluționarea definitivă a prezentei acțiuni, nu poate fi primită pentru aceleași argumente expuse și care privesc fondul cauzei, în condițiile în care este cunoscut că principiul legalității actelor administrative unilaterale fie ele individuale sau normative, presupune atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Prezumția de legalitate și executarea din oficiu a actului administrativ cu caracter unilateral, care constituie regula, cunoaște, este adevărat și situații de excepție, când efectele acestuia sunt vremelnic întrerupte prin suspendarea executării actului în temeiul art.14 alin.1 sau, după caz, art.15 din Legea nr.554/2004, dar în ambele ipoteze legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții: cazul bine justificat și paguba iminentă.

Prin caz bine justificat se înțelege, potrivit art.2 alin.1 lit. t din Legea nr.554/2004, împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, iar prin pagubă iminentă, în sensul art.2 lit. ș din același act normativ, prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, datele speței de față nu vin în sprijinul conturării nici uneia dintre cele două condiții, simpla invocare a aspectului că, deși nu este în discuție o sumă mare, totuși efectele ar putea fi considerabile prin preluarea concluziilor procesului verbal de constatare în deciziile ce vor fi emise în anii următori nu are relevanță în cauză, nefiind suficientă pentru a se lua această măsură până la urmă de excepție.

Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea formulată de reclamantul H. V. , având ca obiect suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr.724/_ emis de A. de P. și I. pentru A. - C. J. B. -N., ca neîntemeiată.

Respinge acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul H. V. , domiciliat în Romuli, sat D. Ș., nr. 58, jud. B. -N., CNP 1., împotriva pârâtelor

A. de P. și I. pentru A.,

cu sediul în B., bvd. C. I, nr. 17, sector 2 și A. de

P. și I. pentru A. - C. J. B. -N.

, cu sediul în B., str. T., nr. 21, jud. B. -N., ca nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, în ceea ce privește soluția asupra capătului de cerere având ca obiect suspendarea executării actului administrativ și de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește soluția pe fond.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul B. -N., sub sancțiunea nulității, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.

Pronunțată astăzi, 26 noiembrie 2013, prin punerea soluției la dispoziția părților, conform art.396 alin.2 Codul de procedură civilă.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. E. L. M. DP

Red/dact: DEL/HVA

_ / 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2150/2013. Contencios. Anulare act administrativ