Sentința civilă nr. 2375/2013. Contencios. Ordonanță președințială

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2375

Ședința publică din 09 Aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S. - președintele Secția a II-a Civilă

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect ordonanță președințială, promovată de reclamantul N. D. C. , cu domiciliul în B. M., str. C. lui T., nr. 2, județul M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M.

-S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.

, cu sediul în B.

M., Aleea Ș., nr. 1, județul M. .

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța văzând actele și lucrările dosarului, constatând lămurită cauza o reține în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul T. ui M., sub numărul mai sus indicat, reclamantul N. D. C. în contradictoriu cu pârâta I. P.

  1. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a vehiculelor a solicitat, pe calea ordonanței președințiale, obligarea la înmatricularea provizorie a autoturismului marca VOLKSWAGEN GOLF, cu seria de șasiu WVWZZZ1HZPW228144, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauzei înregistrată pe contencios administrativ.

    În motivarea cererii, în esență, reclamantul a arătat că la momentul judecării prezentei cereri de ordonanță președințială a înregistrat o cerere având ca obiect obligația de a face, sub dosar nr. 5757/_, respectiv înmatricularea fără taxa de poluare. Dosarul a fost soluționat prin sentința civilă nr. 7582/_, cererea fiind admisă, însă, pârâta a formulat recurs, termenul stabilit de Curtea de Apel C. fiind fixat abia la data de_ .

    1. S. P. C. R. P. de C., Înmatriculări Autovehicule, cu ocazia solicitării de înmatriculare eliberează autorizație provizorie pe o perioadă de 30 zile care poate fi prelungită de 2 ori câte 30 de zile, astfel că în total numerele roșii se eliberează pe o perioadă de 90 zile. Se

arată faptul ca până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cererii de înmatriculare fără taxă perioada de 90 zile expiră, situație în care este în imposibilitatea de a circula cu mașina pe drumurile publice. Se susține că autovehiculul a cărui înmatriculare o solicită este necesar familiei pentru a se asigura transportul unui membru al familiei la tratament medical periodic, aspect ce reiese din adeverința medicală atașată cererii. Se arată că atâta timp cât mașina nu deține nici măcar autorizație provizorie de circulație familia sa se află în imposibilitatea de a circula cu mașina pentru transportul bolnavului, vehiculul fiind singurul mijloc de transport, până la soluționarea definitivă familia sa fiind privată de acest drept punându-se în pericol chiar viața bolnavului.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 581 și urm. Cod procedură civilă.

Pârâta I.

P.

Județului M. - S. P.

C.

R.

P.

de C.

și Î.

a V.

, a solicitat respingerea cererii.

Analizând actele și lucrările dosarului, judecătorul reține următoarele:

Din capul locului trebuie spus că o asemenea cerere este admisibilă în lumina asigurării eficacității dreptului UE.

Cu toate acestea, în conformitate cu dispozițiile art. 10 Cod procedură civilă aprobat prin Legea nr.134/2010, reclamantul trebuie să-și probeze pretențiile și afirmațiile.

Or, în speță reclamantul nu a făcut dovada împrejurărilor din care să rezultă că este îndeplinită condiția urgenței prevăzută de art. 996 Cod procedură civilă aprobat prin Legea nr.134/2010.

Simplul fapt că nu poate să-și folosească autovehiculul nu este de natură să realizeze condiția urgenței, în caz contrar nemaiexistând aproape nicio diferență între acțiunea de fond și procedura specială a ordonanței președințiale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul N. D. C. , cu domiciliul în B. M., str. C. lui T., nr. 2, județul M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P.

C. R. P. DE C. ȘI Î. A V.

, cu sediul în B. M., Aleea Ș., nr. 1, județul M. .

Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureș - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședința publică de azi 09 Aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. S.

A.

Ana C.

Red. AS/_

Tred. A.C./11 Aprilie 2013 - 4 ex.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca nefondată cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantul N. D. C. , cu domiciliul în B. M., str. C. lui T., nr. 2, județul M., în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -S. P.

  1. R. P. DE C. ȘI Î. A V.

    , cu sediul în B. M., Aleea Ș., nr. 1, județul M. .

    Cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Maramureș - Secția a II - a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

    Pronunțată în ședința publică azi, 09 Aprilie 2013.

    PREȘEDINTE,

    1. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2375/2013. Contencios. Ordonanță președințială