Sentința civilă nr. 2584/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2584/2013
Ședința publică din data de 17 Decembrie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
K. T. J.
în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -N.
, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Cauza s-a judecat în fond la data de 10 decembrie 2013, concluziile reprezentantei pârâtei fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul K. T. J. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -N. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 19/_, comunicată în data de 07.0., emisă de către C. de A. de S. B. -N., solicitând admiterea contestației, anularea in totalitate a deciziei nr.19/2013 prin care a fost admisă în parte contestația inițială împotriva deciziilor nr._, nr.98902/2012 si_ referitor la obligații principale și accesorii la plata contribuției de sănătate și să se dispună suspendarea actelor administrative atacate până la soluționarea irevocabilă a prezentei contestații, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamantul a contestat la CAS BN, deciziile nr._ 2,_ prin care i s-au impus a fi plătite unele sume de bani, reprezentând credite principal nerecuperat și accesorii la contribuția la sănătate pentru anii 2007-2011, astfel că aceste decizii au fost nelegale și netemeinice, nefiind o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Decizia emisa de CAS BN la contestația la primele acte de impunere este una netemeinică și nelegală, nu respectă nici una din dispozițiile legii speciale a sănătății, nu respectă de asemenea nici una din dispozițiile codului de procedură fiscală și această contestație nu a fost soluționată pe fondul ei. Cele cinci critici invocate în contestație, nefiind o creanță certă, lichidă și exigibilă, nefiind delimitat clar și corectă perioada pentru care se solicită contribuțiile accesorii, inexistența contractului de asigurare, nerespectarea obligației Casei de sănătate de informare a plătitorului și lipsurile evidente în completarea deciziei, nu au fost analizate și conduc spre unica soluție de anulare a acestei decizii și în principal retrimiterea spre competenta soluționare organului emitent si în subsidiar reținerea spre soluționare de către instanța de fond și anularea ei ca fiind netemeinic si- nelegal emis.
Consideră, că si normele din Codul de proc. fiscală au fost grav încălcate cu emiterea acestei decizii și mai mult au fost încălcate dispozițiile legii sănătății, care au stabilit niște orientări generale, dând putere atât obligațiilor plătitorilor, respectiv contribuabililor, cât și drepturilor acestora cu privire la informare, dreptul de a alege liber casa și altele, obligații ale casei care au fost flagrant încălcate și astfel nu se pot emite decizii de impunere accesorii, care este termenul de la care curg aceste penalități, fiind astfel grav încălcate și normele și directivele UE în acest domeniu.
Este un non sens, ca o persoană să fie obligată să fie solidar cu alte persoane doar după trecerea unei perioade de apr. 5 ani, înainte ca sumele să fie prescrise, și să fie obligat la plata unor sume atâta timp cât ordonatorul principal nu și-a îndeplinit obligația.
In cadrul contestației inițiale, a precizat, aspectul că în cursul anului 2007 au fost achitate toate contribuțiile către casa de sănătate, iar în cursul anului 2009 si 2010, de asemenea au fost
achitate. Pentru anul 2012, este achitată în totalitate contribuția, astfel că nu se pot stabili accesorii la suma inițială. Este cunoscut, faptul că, în practica instanțelor de judecată, accesoriile pot fi calculate doar din momentul în care partea a fost pusă în întârziere. In situația de față nu este clar dată la care reclamantul datora aceste sume, și de când curg accesoriile și penalitățile la soldul inițial.
In cadrul admiterii contestației nu se poate cunoaște dacă pentru anii_ a fost considerat achitat suma aferenta veniturilor sau această sumă a fost menținută în continuare, fără a cunoaște cuantumul lor. Este neîntemeiat să fie obligat la plata unor sume de bani care nu sunt certe, lichide si exigibile, în lumina art. 379 Cod de proc civ. vechi și de asemenea nu s-a avut in vedere, aspectul ca decizia nr.29/2011, emisă de către DGFP BN a fost anulată de Tribunalul BN, pentru a se anula în consecință și deciziile anterioare, prin care au fost contestate anumite sume aferente deciziilor de impunere. Care este suma achitată în parte si de când curg penalitățile de întârziere. Raportat la acest aspect, consideră că pârâta nu s-a pronunțat asupra fondului problemei, nu arată clar și fără dubiu, dacă sumele achitate sunt reținute din calcul sau nu și cum se poate face deducerea corectă a acestora. S-a limitat a preciza că se vor emite noi decizii de impunere, pentru anii 2008 si 2011.
Nu a beneficiat de serviciile dr. Forfota Ileana - medic de familie, neavând nici un control medical efectuat la acest cabinet si nesolicitând nici un serviciu medical. Reclamantul este asigurat în baza unui contract de asigurare privata la ING, astfel că aceste servicii de proastă calitate și lipsa unui contract semnat și a unui minim de servicii garantate nu pot conduce a achita sume necuvenite.
Toate calculele din anexa sunt eronate, nu s-au avut în vedere sumele achitate și dovedite prin extrasele de cont, astfel că deciziile emise sunt nelegale și netemeinice.
Nu a fost soluționată contestația în timp util, a fost necesar apr. 8 luni pentru studiu, astfel că nu sunt îndeplinite nici dispozițiile din CEDO și protocolul semnat cu ocazia aderării, privind respectarea principiul "unui proces echitabil" chiar dacă este în fața organelor administrativ fiscale, având clar un caracter contencios.
Consideră că pârâta nu a răspuns tuturor criticilor aduse deciziei, astfel că se impune anularea în totalitate și a trimite din nou înapoi a se emite noi decizii și să aibă în vedere plățile efectuate. Mai precizează, că și instanța poate reține spre judecare și a anula deciziile emise nelegal. Înțelege să mențină și toate criticile aduse actelor administrative prin contestația depusă la
CAS BN prin adresa nr. 11720/2012 și solicită anularea deciziei ca fiind netemeinică și nelegală.
Cu privire la termenul de a contesta, arată că răspunsul a fost comunicat în data de_, iar ultima zi a contestației ar fi fost_, iar acest aspect a fost complinit prin comunicarea contestației la Tribunalul BN, prin e-mail în data de_, mai ales că este o zi de luni după _
,_, care sunt zile nelucrătoare.
In drept, s-au invocat disp. art. 112,242 alin. 2, 274 Cod de proc civ., Legea nr. 95/2006.
Pârâta C. de A. de S. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivare cu privire la cererea de suspendare, s-a arătat că în materie fiscală dispozițiile art. 14,15 din Legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, astfel încât, suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai după depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Din analizarea acestui text de lege, rezultă că depunerea cauțiunii este o etapă prealabilă obligatorie pentru analizarea oportunității suspendării actului administrativ și că această condiție, impusă imperativ de lege trebuie îndeplinită anterior dispunerii măsurii suspendării.
Pe fondul cererii de suspendare se arată că suspendarea executării unui act administrativ fiscal este o măsură excepțională care nu poate fi dispusa decât în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, cazuri care prin prisma art. 14,15 din L.554/2004 reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a activității ce i s-ar produce reclamantului in cazul unei executări imediate.
Raportat la ansamblul circumstanțelor speței și intereselor prezente, contestatorul nu are niciun argument aparent valabil de nelegalitate a actelor administrative contestate care să justifice temeinicia suspendării.
Contestatorul nu a probat existența unei îndoieli serioase în privința legalității actului de impunere contestat și producerea unei pagube iminente prin punerea sa în executare.
Astfel, conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Condiția existenței unui caz bine justificat ar fi îndeplinită în situația în care in speța se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu, prin urmare, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege.
Argumentele prezentate de către contestator in speța: - inexistenta unui contract de asigurare încheiat cu CAS B. -N., în condițiile în care potrivit art.208(3) lit. e din L.95/2006 asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii; - lipsa caracterului cert, lichid si exigibil al creanței - în condițiile în care din chiar conținutul deciziilor 9890/2012 se poate identifica atât suma reprezentând contribuții cât și accesoriile precum și modalitatea de calculare a acestora; afirmarea că toate contribuțiile au fost achitate fără a se arăta în schimb și chitanțele de plată aferent fiecărei perioade pentru care, potrivit legii se datorează contribuția. Se precizează în acest context, că potrivit art.257(2) lit. b coroborat cu art. 257(5) lit. b din L.95/2006 si Ordinul CNAS nr. 617/2007 art.8, persoanele care desfășoară activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția la venitul estimat, până la 15 a ultimei luni din fiecare trimestru. Contestatorul nu a dovedit achitarea tuturor transelor de contribuții aferent intervalului urmărit 2007 - 2012.
Astfel, în raport de criticile invocate nu există temeiuri în vederea suspendării actelor administrative contestate, nefiind dovedite condiția existentei cazului bine justificat care să creeze o îndoială serioasă asupra legalității și temeiniciei actului administrativ contestat și nici condiția existentei unei pagube iminente, care potrivit art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea 554/2004, reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. In cauză nu este îndeplinită nici această condiție, ținând cont de faptul că plata contribuției la asigurările sociale de sănătate, fiind o contribuție legală ce se circumscrie în cadrul obligației generale a cetățenilor de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice, nu poate fi privită ca o pagubă. Pentru toate acestea solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
Pe fondul contestației
se arată că aceste contribuții în sistemul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă, venituri publice, se cuvin bugetului general consolidat, fiind prevăzute ca anexă la legile bugetare anuale. Reglementarea legală a organizării și funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate prevede obligația generală a persoanelor asigurate și a angajatorilor (persoane juridice și persoane fizice) de a plăti contribuția, în raport cu veniturile realizate, la fondul de asigurări de sănătate, având calitatea de asigurat toți cetățenii români cu domiciliul în țară, toți aceștia având obligația plății contribuției de asigurare, în raport cu veniturile pe care le realizează.
Legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate dar si obligația acestora de a contribui la Fond. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute la art.213, "astfel ca in afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintita"" - se arată în considerentele unor decizii ale Curții Constituționale (nr. 1240/2010, nr. 1304/2009), neachitarea contribuției la asigurările de sănătate fiind justificată doar în aceste situații, din imposibilitatea obiectivă a păturilor defavorizate material de a îndeplini această obligație, iar nu pe ignorarea lor.
Contestatorul se încadrează la categoria de asigurați prevăzută la art.257(2) lit. b din L.95/2006, desfășurând activitate independentă, pentru care avea obligația nu numai a declarării in temeiul art.215 din L.95/2006 dar și obligația achitării contribuțiilor aferent veniturilor estimate, pana la 15 a ultimei luni din fiecare trimestru. Cum nu plătise de bunăvoie contribuțiile, C. de asigurări de sănătate B. -N. a procedat la emiterea deciziilor de impunere, în conformitate cu dispozițiile art.35 din Ordinul 617/2007 emis de CNAS, pe baza informațiilor comunicate de ANAF privind veniturile din activitate independenta aferent intervalului 2007-2012.
Debitorul nu a depus vreo declarație la C. de asigurări de sănătate, astfel că emiterea actelor administrativ fiscale s-a realizat în baza informațiilor privind veniturile realizate, astfel cum fuseseră comunicate de către ANAF pe baza de Protocol.
Astfel, au fost emise decizia_ pentru contribuții aferent intervalului_ .2/2012 contribuții aferent anului 2012 si 9890.3/_ pentru accesorii pana la data de_ . Deciziile emise au fost contestate cu contestația 11720/_ care s-a soluționat prin decizia 19/_ cu admiterea in parte a contestației si dispunerea la emiterea unei decizii prin care să fie recalculate obligațiile de plata aferent anului 2008 si 2011, funcție de veniturile realizate efectiv de către contestator.
Prin contestația adresată Casei s-a invocat lipsa contractului de asigurare, lipsa caracterului cert, lichid si exigibil al creanței, precum și unele aspecte de procedura in emiterea deciziei, si aspecte de forma, si s-a solicitat reexaminarea stării de fapt fiscale pentru ca in urma acestei reexaminării, să fie revocate "în totalitate deciziile de impunere contestate pentru veniturile calculate din activități independente si încetarea in totalitate a calculării si curgerii creanțelor si penalităților, ca fiind netemeinice si nelegale".
Întrucât a arătat că veniturile aferent anilor 2008, 2009 si 2010 au fost contestate în instanță, fără să fie arătate și dovezi concrete în privința veniturilor sale, CAS BN a solicitat prin adresa 286/_ ca autoritatea fiscală teritorială să îi comunice situația veniturilor reale ale debitorului in scopul efectuării analizei fiscale care s-a solicitat. In consecința, în baza înscrisurilor care au fost comunicate, respectiv, decizii de impunere aferent intervalului 2007 - 2011 si 2012, organul de soluționare a procedat la reevaluarea obligațiilor de plata ale debitorului, în raport cu veniturile efectiv realizate de către acesta, așa cum au fost transmise de către autoritatea fiscală teritorială.
Prin reanalizarea stării fiscale a debitorului, urmare înscrisurilor comunicate de către DGFP
B. -N. a rezultat că pentru anul 2008 si 2011, veniturile realizate sunt altele decât cele care au stat la baza emiterii deciziei_ . Astfel, veniturile realizate in 2008 au fost identice cu veniturile estimate, adică 51614 lei și nu mai mari cum s-a comunicat inițial, când potrivit Situației cu veniturile astfel comunicate, debitorul ar fi realizat venituri de 62264 lei in loc de 51614 lei, iar in 2011, au fost mai mici, respectiv 15183 lei in loc de 20000 lei. Din acest motiv, in mod corect, prin decizia de soluționare s-a dispus admiterea în parte a contestației și în consecință, emiterea unei noi decizii cu recalcularea obligațiilor aferent veniturilor-realizate în 2008 si 2011.
In consecința au fost emise deciziile 3076.1/_ aferent intervalului 2007 -2011 in care obligațiile aferente anului 2008 si 2011 au fost recalculate, decizia nr. 3076.2/_ aferent anului 2012 si decizia nr.3076.3/_ cu calculul de accesorii.
Fata de cele menționate sunt nefondate criticile in sensul ca organul de soluționare a contestației nu a analizat fondul contestației. Contrar acestei afirmații, din considerentele deciziei rezulta ca s-a analizat starea fiscala solicitata, sub acest aspect criticile formulate fiind considerate întemeiate in parte, in ce privește contribuțiile aferente veniturilor realizate in 2008 si 2011, dispunându-se din aceasta cauza emiterea unei decizii cu recalcularea in mod corespunzător a obligațiilor de plată. S-a mai arătat că existența unor procese în care figurează ca părți contestatorul si DGFP nu reprezintă cauze de exonerare de la plata sumelor datorate la FNUASS având în vedere că potrivit art.35 din Ordinul CNAS nr.617/2007, în cadrul termenului de prescripție fiscală, se pot face regularizări în plus ori în minus în funcție de veniturile efectiv realizate, daca vor fi prezentate documente justificative in acest sens.
De asemenea au fost analizate criticile referitoare la calitatea de asigurat a contestatorului, care a apreciat că în lipsa unui contract nu are această calitate. Potrivit legii - art.208(3) lit. a din L.95/2006, toți asigurații își pot alege în mod liber C. de asigurări de sănătate, însă contestatorul nu a dovedit că ar fi ales o anume C. de asigurări de sănătate din subordinea CNAS iar neexercitarea acestei opțiuni nu îl exonerează de obligația de a contribui, potrivit veniturilor realizate, la constituirea FNUASS. Au fost analizate și criticile în ce privește lipsa de rol activ al organului emitent al actelor administrative, care, în opinia contestatorului, nu a ținut cont de plățile pe care acesta le-a efectuat. Se arată în acest context, că potrivit datelor aflate în evidența CAS BN, contestatorul a realizat plăți către FNUASS conform situațiilor încasărilor. In intervalul supus urmăririi se observa plata sumei de 200 lei cu chitanța 6916/_ și plata sumei de 2000 lei la _
. Aceste plăți au stins obligații de plată restante, așa cum s-a arătat în decizia de soluționare, contrar
afirmațiilor în sensul că nu au fost analizate aceste plăți ori că nu s-a ținut cont de sumele achitate la emiterea deciziilor contestate.
S-a arătat de asemenea temeiul legal pentru calcularea de accesorii. Potrivit legii, acestea se datorează în cazul nerespectării termenului legal scadent al obligației de plată principale. Obligația de plată a contribuției în cazul asiguraților prevăzuți la art.257(2) lit. b, se naște la data realizării veniturilor, scadența obligației de plată fiind trimestrială (art.257 (5) lit. b), iar nerespectarea termenului legal de plată determină ope legis curgerea accesoriilor creanței principale, începând cu ziua imediat următoare scadentei, neachitarea în termen nefiind imputabilă Casei. Conform art.257(5),(8) si art.259(7) lit. b) din L.95/2006 "Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat: să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă", iar art.H9(l) din C.P. fiscala prevede ca pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere.
Reprezintă venituri ale bugetului FNUASS atât contribuțiile cât și majorările de întârziere, concluzie care se desprinde nu numai din reglementările legale mai sus menționate dar si din prevederile Codului de procedura fiscala care la art.21(l),(2) lit. b si 22 lit. d unde se definește natura de creanțe fiscale accesorii, ale acestor majorări, ele urmând situația debitului principal, fiind accesorii ale acestuia, conform principiului accesorium sequitur principalae.
Prin urmare, majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadentei obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele, exceptând cazurile in care prin lege se prevede acordarea unor facilitați.
In consecința neplata la termenul legal scadent a obligației principale a determinat aplicarea de accesorii potrivit reglementarilor legale menționate, asupra acestora neexistând dreptul de dispoziție, în sensul achitării sau nu funcție de opțiunea reclamantului.
Față de toate aceste, în mod corect au fost apreciate ca neîntemeiate criticile în ce privește aplicarea de penalități și de asemenea ca neîntemeiate și criticile cu referire la forma deciziilor, respectiv completarea acestora cu lipsuri - se arată în acțiunea introductiva la pag.2 și în contestația administrativa la pag.4 ultim alineat. Aceste critici au fost analizate și respinse pentru motivele menționate în decizia de soluționare a contestației, unde se motivează că nu se constată existența vreunei cauze de anulare/modificare/desființare/ în raport de prevederile art.43 din Codul procedură fiscală unde sunt prevăzute elementele care trebuie să fie menționate în actul administrativ fiscal și art.46, 47 din același Cod unde se menționează și situațiile care reprezintă cauze de anulare, de înștiințare ori modificare a actelor administrativ fiscale. In consecință nu sunt întemeiate nici aceste critici și de altfel, din modalitatea de redactare a acestora rezultă foarte clar că sunt prevăzute, contrar susținerilor contestatorului, toate elementele necesare atât pentru o verificare formală a acesteia (datele de identificare ale contribuabilului, obiectul actului administrativ, temeiul de fapt si de drept, etc.) cât și cele necesare pentru o verificare de fond (contribuția, intervalul de timp pentru care se datorează, baza de raportare, procentul aplicat, anexa care detaliază modul de calcul al accesoriilor).
Față de toate acestea, contestatorul face parte din categoria persoanelor obligate potrivit legii la plata tipului de contribuție analizat, nu a dovedit că a efectuat plata tuturor contribuțiilor la termenul legal de scadență, neexistând niciun temei pentru ca acesta să fie exonerat nici de la plata contribuțiilor principale și nici de la plata accesoriilor creanței. Această obligație nu poate să fie lăsată la opțiunea sa, nu a adus niciun motiv de nelegalitate ori netemeinicie a deciziilor de impunere și nici a deciziei de soluționare a acesteia.
In drept, s-au invocat disp. art.205 NCPC, art.208, 215, 257, 259 din L.95/2006; Ordin 617/2007 al CNAS.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține pe fondul cauzei următoarele:
Constatându-se că obligația de declarare și de virare a contribuțiilor la FNUASS nu a fost îndeplinită de reclamant, s-a procedat de către C. de A. de S. B. -N. la emiterea deciziilor de impunere nr.9890.1/_, nr.9890.2/_ și nr.9890.3/_ pentru contribuția estimată restantă de 11.500 lei, respectiv 275 lei, aferentă perioadei 2007 - 2011, 2012, plus
majorări/penalități de întârziere - 9361 lei, aferente perioadei_ -_, total: 21.136 lei, în baza veniturilor transmise de către ANAF prin Protocolul nr.5282/95896/_ - fila 58 dosar, fiind necontestat că, în intervalul 2007 - 2012, debitorul a realizat venituri din activități independente.
Prin contestația administrativă adresată Casei de A. de S. B. -N. și înregistrată sub nr.11720/_, reclamantul a invocat, în esență, aceleași motive pe care și-a întemeiat acțiunea de față.
Prin decizia nr.19/_ rectificată prin decizia nr.49/_ - file 81-87 dosar, C. de A. de S. B. -N. a admis în parte contestația promovată, în esență pe motivul că debitorul face parte din categoria persoanelor care, obținând venituri din activitate independentă, are obligația suportării contribuțiilor aferente acestor venituri, iar calculul sumelor datorate pentru perioada 2007-2012 s-a realizat în conformitate cu art.257 alin.2 lit. f din Legea nr.95/2006, prin aplicarea unei cote de 6,5% - anul 2007, sem. I 2008, anul 2009 și 5,5% - sem. II din_, 2012, asupra veniturilor estimate de autoritatea fiscală teritorială, din activități independente, calculându-se și accesorii conform art.119, 120 din OG nr.92/2003; de asemenea, s-a relevat că prin adresa nr.286/_ s-a solicitat AFP B. situația veniturilor realizate de debitor, din răspunsul comunicat și actele anexate reieșind că în anul 2008 veniturile realizate sunt egale cu cele estimate - 51.614 lei, iar pentru anul 2011 - 15.183 lei în loc de 20.000 lei, cu precizarea că pentru anul 2007, 2009 și 2010 s-a efectuat regularizarea anuală în funcție de veniturile estimate, respectiv realizate.
În soluționarea contestației, s-a constatat că debitorul nu avea veniturile din activitatea independentă declarate la casa de asigurări de sănătate, conform art.215 și 219 din Legea nr.95/2006 și că, în aceste condiții, se vor avea în vedere veniturile transmise de către autoritatea fiscală teritorială la data de_ ca bază de calcul a contribuțiilor care se cuvin FNUASS, pentru perioada 2007 - 2012, în acest sens fiind înscrisurile depuse la filele 90-102 dosar, astfel că s-a dispus emiterea unei noi decizii de impunere pentru anul 2008, 2011 cu recalcularea obligațiilor de plată în funcție de veniturile realizate, ceea ce s-a și realizat prin emiterea deciziilor de impunere nr.3076.1/_, nr.3076.2/_ și nr.3076.3/_, pentru contribuția estimată restantă de
8.596 lei, respectiv 550 lei, aferentă perioadei 2007 - 2011, 2012, plus majorări/penalități de întârziere - 8.694 lei( file 110-118).
Indubitabil, reclamantul se încadrează în categoria persoanelor fizice ce au realizat venituri din activități independente, iar în această calitate avea obligația să plătească contribuții la FNUASS, în termenele prevăzute de lege, până în data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru, conform art. 257 (2) lit. b coroborat cu art.213 alin.(2) lit. h și art.257 alin.(3) din Legea nr. 95/2006, respectiv cu art.8(1) din Ordinul nr.617/2007 al CNAS ("contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru").
Tribunalul reține că potrivit prevederilor art. 208 alin.(3) lit. e) din Legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, unul din principiile sale fiind participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. În acest sens, art.211 din același act normativ prevede că sunt asigurați, prin efectul legii, toți cetățenii români cu domiciliul în țară.
Prin urmare, calitatea de asigurat la sistemul asigurărilor sociale de sănătate nu reprezintă o chestiune ce implică opțiunea persoanei ce are calitate de cetățean român și domiciliul în România. Astfel, în considerarea principiului solidarității menționat la art. 208 alin.(3) lit. b), toți trebuie să contribuie la constituirea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, indiferent dacă au beneficiat sau nu de servicii medicale de la acest sistem. Altfel spus, cei care sunt sănătoși și nu au nevoie de servicii medicale contribuie la acest fond în funcție de veniturile lor, fiind solidari și ajutând pe cei care au nevoie de servicii medicale ale căror costuri nu le-ar putea acoperi în sistem privat sau în sistem individual.
În acest sens, sunt și prevederile art.213 alin.(4) din actul normativ menționat, potrivit cărora categoriile de persoane care nu sunt exceptate potrivit alin. (1) și (2) de la același articol au obligația să se asigure în condițiile art.211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi, aceasta fiind practic o obligație legală ce decurge din calitatea de cetățean român cu domiciliul în țară. Această prevedere dă forță principiului liberei alegeri a casei de
asigurări de sănătate, contribuabilul fiind liber să încheie contractul cu orice casă de asigurări de pe cuprinsul țării, dar nu are libertatea de a opta dacă încheie sau nu contract de asigurare.
Apoi, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală. Nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede măsuri de colectare, cât timp reclamantul care avea obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp instituția pârâtă se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Tribunalul reține că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art.32 alin. (4) din Ordinul nr.617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art.110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată, art.111 alin.(1) Cod procedură fiscală stabilește: ,,Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art.119 Cod procedură fiscală prevede că "(1 ) Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar, neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat, iar prevederile art. XI din OG nr.30/2011: ";(1) Pentru obligațiile fiscale restante la 31 august 2011, penalitățile de întârziere se anulează sau se reduc, astfel: a) penalitățile de întârziere se anulează dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 31 decembrie 2011; b) penalitățile de întârziere se reduc cu 50% dacă obligațiile principale și dobânzile aferente acestora se sting prin plată voluntară sau compensare până la 30 iunie 2012. (2) Pentru dobânzile datorate până la data stingerii și stabilite prin decizii comunicate după această dată, condiția se consideră îndeplinită dacă dobânzile se sting până la termenul de plată prevăzut la art. 111 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (3) În cazul prevăzut la alin. (1), se desființează, total sau parțial, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu căi de atac, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii aferente creanțelor fiscale principale, stinse potrivit alin. (1)";, nu puteau fi incidente deoarece debitorul nu a achitat în întregime obligațiile principale și dobânzile aferente - fila 103 - 106 dosar.
Concluzionând, cu privire la apărările formulate de reclamant, tribunalul subliniază caracterul obligatoriu al contribuției la plata asigurărilor sociale de sănătate, libertatea contractuală fiind stabilită în acest caz doar în privința alegerii entității asigurătoare de către asigurat, iar în lipsa existenței unei manifestări de voință din partea asiguratului, asigurarea obligatorie acționând în temeiul legii speciale, asupra tuturor veniturilor impozabile obținute atât din salarii, cât și din activitatea independentă.
Raportat la considerentele de fapt și de drept expuse anterior, cu sublinierea că baza de calcul este reprezentată de veniturile din activitățile independente desfășurate de reclamant, conform datelor furnizate de autoritatea fiscală competentă( reclamantul nefăcând dovada unei situații fiscale diferite până la momentul soluționării contestației), iar soluția adoptată în dosarul nr._ prin care s-a anulat decizia nr.20/_ a DGFP B. -N. - vizând TVA, impozit pe venit anual net suplimentar, nu este de natură a determina concluzia neverificării cerințele
impuse pentru creanță de a fi certă, lichidă și exigibilă, dovada fiind însuși conținutul titlurile de creanță atacate care sunt conforme cu art.43 și 46 Cod pr. fiscală, tribunalul, în temeiul art.218 cu referire la art.209 alin.4 C.pr.fiscală, va respinge ca neîntemeiată acțiunea.
Evident, pornind de la aspectul neachitării cauțiunii, stabilită la suma de 1780 lei, prin încheierea de ședință din_, în contextul în care pentru soluționarea cererii de suspendare, în materie fiscală, dispozițiile art. 14,15 din Legea nr. 554/2004 se completează cu prevederile art. 215 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, instanța va respinge ca inadmisibil capătul de cerere din acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul K. T. J. în contradictoriu cu intimata C. Județeană de A. de S. B. -N., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
În temeiul art.453 C.pr.civ., față de soluția adoptată, se va respinge, în consecință, cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibil capătul de cerere din acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul K. T. J. în contradictoriu cu intimata C. Județeană de A. de S.
B. -N., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Respinge acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul K. T.
J.
, domiciliat în B., str. C., nr. 3, ap. 4, jud. B. -N., CNP 1. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -N.,
cu sediul în B., str. G., nr. 5, jud. B. -N.
, ca neîntemeiată.
Respinge, în consecință, cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare în ceea ce privește soluția asupra cererii de suspendare și în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește soluția pe fond. Cererea de recurs se depune la Tribunalul B. -N., sub sancțiunea nulității, conform art.490 alin.1 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată astăzi, 17 decembrie 2013, prin punerea soluției la dispoziția părților, conform art.396 alin.2 Codul de procedură civilă.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: DEL/HVA
_ / 4 ex
