Sentința civilă nr. 3219/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA CIVILA Nr. 3219/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.
Grefier M. -M. C.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant R. D. L. și pe pârât A. J. PENTRU P. SI I. S.
C., având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă av. Maxim I. Andrei, lipsă fiind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care reprezentantul reclamantului învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta R. D. L. în contradictoriu cu pârâta A. J. pentru P. și I. S. C., a solicitat anularea Deciziei de debit nr.1334836009509/_ emisă de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajata Universității "Babeș-Bolyai"; și că în perioada_ -_ contractul său muncă a fost suspendat, deoarece s-a aflat in concediu pentru creșterea copilului.
Reclamanta a mai arătat că pârâta i-a emis două decizii prin care s-a dispus recuperarea unor sume, reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului necuvenit iar în urma contestației formulate, prin Decizia nr.264/_ s-a dispus anularea unei decizii, fiind menținută decizia atacată.
De asemenea, reclamanta a susținut că prin decizia de debit nr. 1334836009509/_ s-a stabilit în sarcina sa obligația de plată a sumei de 1340 lei, reprezentând drepturi bănești necuvenite, deoarece în luna iulie 2011 figurează cu 21 zile stagiu de cotizare la angajator și cu 19 zile în care a beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului, ceea ce este nereal, deoarece în această lună a înregistrat un total de 21 zile de stagiu de cotizare, din care 19 zile corespunzătoare concediului pentru îngrijirea copilului și 2 zile corespunzătoare activității prestate.
Pârâta A. J. pentru P. și I. S. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii și menținerea deciziilor atacate ca fiind legale.
În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că a acționat în îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de actele normative în vigoare și în scopul ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a Județului C., având în vedere că din documentul de suprapunere a bazei de date a A.N.P.S. cu cea a Casei județene de pensii C. reiese că în perioadele_ -_ și_ -_ reclamanta a figurat în evidențele
C.J.P.C. atât cu stagiu de cotizare, în calitate de beneficiară a indemnizației pentru creșterea copilului, cât și cu stagiu de cotizare și venit profesional realizat, în baza calității de salariată a Universității "Babeș-Bolyai"; C. -N. . Pârâta a mai arătat că din interpretarea dispozițiilor OUG nr.148/2005 reiese faptul că în perioada concediului pentru creșterea copilului, este incompatibilă cumularea indemnizației pentru creșterea copilului cu alte venituri profesionale supuse impozitului, astfel cum sunt definite de prevederile Legii nr.571/2003, și că decizia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale și în baza constatării că potrivit Casei Județene de Pensii C., reclamanta a figurat în luna iulie 2011 atât ca beneficiară de indemnizație pentru creșterea copilului, cât și ca realizând
venit profesional impozabil.
Din actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Decizia nr. 1334836009509/_ emisă de pârâta A. J. pentru P. și I. S. C., s-a stabilit în sarcina reclamantei R. D.
L. un debit în sumă de 1340 lei, reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului pentru perioada 01.07-_ .
Tribunalul constată că decizia susmenționată este nelegală, deoarece așa cum reiese din Adeverința nr.5309/_ emisă de Universitatea
"Babeș-Bolyai"; C. -N., pentru perioada 01.07-_ contractul de muncă al reclamantei a fost suspendat, aceasta aflându-se în concediu pentru îngrijirea copilului, iar perioada în care o persoană se află în concediu pentru îngrijirea copilului este considerată stagiu de cotizare, astfel că cele 19 zile lucrătoare din perioada susmenționată au fost considerate ca atare de către angajator.
Reclamanta și-a reluat activitatea începând cu data de_, astfel că a fost remunerată pentru cele 2 zile lucrătoare, respectiv 28 și 29 iulie 2011.
Astfel, în luna iulie 2011 reclamanta a înregistrat un total de 21 de zile de cotizare, din care 19 zile corespunzătoare concediului pentru îngrijirea copilului și 2 zile pentru activitatea prestată.
Se observă că pe întreaga perioadă în care reclamanta s-a aflat în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani nu a realizat venituri, astfel că în mod nelegal s-a dispus prin decizia atacată restituirea sumei de 1340 lei, reprezentând indemnizație pentru creșterea copilului.
Pentru considerentele mai sus arătate, tribunalul va dispune admiterea acțiunii formulate de reclamantă.
În baza art.274 C.pr.civ., va obliga pârâta la plata sumei de 620 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta R. D. L., cu domiciliul procesual ales în A., str.A. nr.3, jud.A. în contradictoriu cu pârâta A.
pentru P. și I. S. C., cu sediul în C. -N., str.G. C. nr.2, jud.C. .
Obligă pârâta la plata sumei de 620 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte,
-M. B.
Grefier,
M. -M. C.
Red.AMB/tehn.MG 4 ex. 18.03.13