Sentința civilă nr. 324/2013. Contestație act administrativ fiscal
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 324/2013
Ședința publică din data de 19 Martie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta
SC I. S.
în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. B. -N.
și A. F.
P. B.
, având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă emisii poluante. La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici o parte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
S-au analizat actele și lucrările dosarului, se constată că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței de a achita taxa de timbru în cuantum de 43 lei și timbru judiciar de 0,6 lei, astfel că instanța invocă din oficiu, excepția netimbrării acțiunii și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta SC I. S. a chemat în judecată pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B., solicitând anularea actului administrativ fiscal - decizia de calcul a taxei pe poluare nr. 5410/_ și restituirea taxei speciale pe poluare pentru autoturisme în suma de 11523 lei cu plata dobânzilor legale calculată din data de_ și până la data restituirii efective.
În motivare se arată că reclamanta a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să achite taxa solicitată prin acțiune.
A formulat cerere pentru restituirea acestei taxe, însă organul fiscal a refuzat, motivat de faptul că taxa s-a perceput legal.
Consideră că refuzul de a i se restitui suma achitată este nelegal, taxa percepută fiind contrară normelor comunitare, deoarece este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, orientând astfel cumpărătorii spre autoturisme second-hand deja înmatriculate în România. Astfel, se instituie o discriminare între mașinile identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, în condițiile în care TUE interzice categoric astfel de discriminări. Rezultă că faptul generator al acestei taxe este prima înmatriculare pe teritoriul statului român.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N.
a formulat întâmpinare
, în nume propriu și pentru AFP B., prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. B. -N., iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind neîntemeiată.
De asemenea, D. G. a F. P. B. -N. a formulat cerere de chemare în garanție în nume propriu și pentru pârâta A. F. P. B., a Administrației F. pentru M. prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamant, a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată, în cazul în care instanța va admite acțiunea introductivă.
Chemata în garanție A. F. pentru M. nu a depus întâmpinare și nu și-a delegat reprezentant în instanță.
Analizând actele dosarului
, tribunalul reține că atât la primul termen de judecată din data de_, cât și pentru termenul din data de_ s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a
1
achita taxa de timbru în cuantum de 43 lei și timbru judiciar de 0,6 lei
, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.
Cum în ședința publică din_, tribunalul a constatat că aceste sume nu au fost achitate, din oficiu, a invocat excepția netimbrării acțiunii, astfel că față de dispozițiile art. 20 alin.3 din Legea nr.146/1997 și art.9 din OG nr.32/1995 cu referire la art.3 lit. m) liniuța 2 din Legea nr.146/1997, cunoscut fiind principiul plății anticipate a taxelor judiciare de timbru, urmează a fi admisă excepția cu consecința anulării ca netimbrată a acțiunii.
Pe cale de consecință, nefiind întrunite cerințele art.60 C.pr.civ., respectiv obligarea la plata sumelor de bani pretinse de reclamantă se vor respinge, ca neîntemeiate, cererile de chemare în garanție formulate de DGFP B. -N. în nume propriu și pentru AFP B. împotriva Administrației F. Pentru M. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu și, în consecință, anulează acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SC I. S., cu sediul procesual ales în B., str. I. R., nr. 3, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F. P. B., ambele cu sediul în B., str. 1 D.
, nr. 6-8, jud. B. -N. .
Respinge cererile de chemare în garanție formulate de DGFP B. -N. în nume propriu și pentru AFP B. împotriva Administrației F. Pentru M., cu sediul în B., str. S. I., nr.294 corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. L. M. DP
Red/dact: DEL/HVA
_ / 4 ex
2