Sentința civilă nr. 3242/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3242/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier I. -M. P.
Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. A. și pe pârât M. - A. - D. G. A F.
C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților asupra fondului au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere prin care s-a dispus și amânarea de pronunțare pentru data din_ și, ulterior pentru_ ,
15.02 ȘI_, încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta sentință.
Cauza este reținută în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată
sub nr. de mai sus, reclamanta C. A. în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. a Județului C., a solicitat să se dispună :
anularea Deciziei nr. 502/_ de soluționare a contestației ,
anularea Deciziilor de impunere nr. 51663/_ și nr.
51663/_
și
anularea Raportului de inspecție fiscala nr. 51663/_
.
anularea în întregime a debitului principal
in sumă de
22.007 lei, reprezentând TVA stabilit suplimentar, precum și
anularea majorărilor de întârziere
aferente TVA în sumă de 8367 lei și 3301 lei,
cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii
, reclamanta a arătat că prin Raportul de inspecție fiscala nr. 51663/_, s-a constatat că ar fi realizat împreună cu soțul ei, C. L. M. operațiuni taxabile, prin cumpărarea și apoi vânzarea unui număr de 3 apartamente și s-a stabilit în sarcina sa obligații
de plată de TVA rezultat din tranzacții imobiliare în cuantumul susmenționat.
A mai arătat reclamanta că deciziile de impunere sunt lovite de nulitate pentru nerespectarea art. 43 din OG nr. 92/2003, în sensul că nu conțin numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, lipsă fiind și semnătura directorului general.
Pe fond se arată că reclamanta nu are calitate de comerciant, vânzarea imobilelor fiind esențialmente civilă, așa încât nu poate fi reținută calitatea sa de persoană impozabilă. Prin urmare, în mod greșit a fost controlată din punct de vedere fiscal, în mod greșit a fost considerată persoană impozabilă și în mod greșit s-au stabilit în sarcina sa obligații de plată a TVA și accesorii.
În drept,
s-au indicat dispozițiile Legii nr. 571/2003 și OG nr.92/2003.
În probațiune
, s-au anexat actele administrative atacate, Decizia nr. 502/_ de soluționare a contestației, Deciziile de impunere nr. 51663/_ și nr. 51663/_, Raportul de inspecție fiscala nr. 51663/_ .
Prin întâmpinarea formulată
, pârâta D. G. a F. P. a Județului C. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția de nulitate a deciziilor de impunere s-a arătat că aceasta este neîntemeiată deoarece deciziile de impunere atacate nu au niciun viciu de formă, conținând toate elementele prevăzute de art. 43 din OG 92/2003.
Cu privire la aspectele de fond,s-a arătat că reclamanta împreună cu soțul său au desfășurat activități economice cu caracter de continuitate, devenind astfel persoane impozabile, fiind ținute la plata de TVA.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În urma unui control efectuat în privința reclamantei, s-a reținut că în perioada 2006- 2011, reclamanta, împreună cu soțul său, au efectuat tranzacții imobiliare, constând în vânzări-cumpărări de apartamente, fapte ce se încadrează la art. 127 din Codul fiscal.
S-a reținut că soții au cumpărat în perioada menționată, un număr de 9 apartamente, în anii_, 2010, 2011 înstrăinând 5 apartamente, inclusiv apartamentul de domiciliu.
Ca urmare, au fost întocmite Raportul de inspecție fiscală nr.
51663/_ și Decizia de impunere nr. 51662/_ .
Conform Adresei nr. 51663/_ /f.10/, în ceea ce o privește pe reclamantă au mai fost întocmite Raportul de inspecție fiscală nr. 51663/_ și Decizia de impunere nr. 51663/_ privind TVA stabilită suplimentar, care au corectat unele erori materiale constatate și au înlocuit Decizia de impunere nr. 51662/_ și Raportul de inspecție fiscală nr. 51663/_ .
Reclamanta a contestat ambele decizii de impunere, contestațiile fiind conexate de către organul de soluționare a contestațiilor, adoptându-se Decizia de soluționare a contestațiilor nr. 502/_ .
Reclamanta consideră modalitatea de soluționare a contestației ca fiind greșită și ca urmare, pe calea prezentei cereri în contencios administrativ a solicitat anularea deciziei de soluționare a contestației și a tuturor actelor premergătoare.
Reclamanta arată că nu contestă realitatea tranzacțiilor efectuate, ci aprecierea făcută de organul fiscal în sensul că operațiunile pe care le-a întreprins ar constitui o activitate economică prevăzută de art. 127 alin. 2 Cod fiscal, operațiune purtătoare de TVA. În plus, a mai invocat și nulitatea deciziilor de impunere care nu conțin elementele prevăzute de art. 43 din OG 92/2003.
Cu privire la nulitate
, reclamanta susține că actele administrative atacate nu conțin numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite potrivit legii să reprezinte organul fiscal și nu sunt semnate de către directorul general.
Legat de motivele de nulitate a actelor atacate, instanța reține că acestea sunt nefondate, în condițiile în care acestea poartă semnătura directorului executiv M. Viorel . In plus, instanța constată că actele atacate cuprind datele referitoare la numele și prenumele organelor de inspecție fiscală care au efectuat inspecția, sunt avizate de șeful de serviciu
prin semnătură și aprobate de către conducătorul unității, așa cum s-a menționat mai sus. Pe cale de consecință, toate condițiile prevăzute de art. 43 din OG 92/2003 sunt întrunite.
Cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 127 Cod fiscal,
instanța reține că, p
rincipalul argument al reclamantei este că activitatea pe care a desfășurat-o nu este, în sensul art. 127 Cod fiscal (care, deși a fost modificat în timp, a păstrat reglementarea de principiu), o exploatare de bunuri, în sprijinul poziției sale invocând faptul că simpla dobândire și simpla vânzare a unui bun nu poate constitui o exploatare a unui bun în scopul obținerii de venituri, aceasta reflectându-se, mai degrabă, în activități de închiriere, concesiune, împrumut.
În primul rând, instanța observă că, potrivit legislației fiscale în vigoare pe întreaga perioadă a desfășurării activității reclamantului, chiar dacă sub forme diferite, este supusă TVA orice persoană impozabilă, adică orice persoană care desfășoară o activitate economică, în această definiție intrând și activitățile de exploatare a bunurilor în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate (exprimare care reia întocmai prevederile art. 9 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al TVA), indiferent că operațiunile pot fi sau nu calificate drept comerciale, în sensul art. 3 și 4 din Codul comercial, în vigoare la acel moment.
În sensul art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112 este persoană impozabilă orice persoană care desfășoară o activitate economică, iar activitatea economică este orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate .
Criteriile stabilite prin jurisprudența CJUE pentru calificarea unei activități ca fiind sau nu economică au fost în sensul că activitatea trebuie apreciată în sine, indiferent de scopurile sau rezultatele sale (C-246/08), trebuie să prezinte un caracter permanent (activitatea trebuie desfășurată în mod continuu sau măcar să existe indicii ale intenției persoanei respective de a o repeta), trebuie să fie efectuată în schimbul unei remunerații încasate de autorul operațiunii. CJUE a precizat, totuși, că încasarea unei plăți nu este, în sine, de natură a conferi un caracter economic unei activități (C- 408/06).Tot în legătură cu criteriile de apreciere, se reține că persoana în
cauză trebuie să fi avut intenția de a obține venituri cu caracter de continuitate (C-230/94) iar scopul operațiunilor desfășurate de o anumită persoană impozabilă, de a obține venituri cu caracter de continuitate, trebuie analizat în considerarea ansamblului activităților desfășurate de acea persoană și nu pentru fiecare operațiune în parte.
Instanța a analizat susținerea reclamantei potrivit căreia vânzarea de imobile efectuată în cauză nu este o exploatare a bunurilor, ci un act normal în contextul exercitării dreptului său de proprietate și, în acest context reclamanta nu ar avea calitatea de comerciant, din acest punct de vedere,instanța împărtășind opinia reclamantei.
În calificarea activității desfășurate de reclamant, instanța are în vedere faptul că este vorba despre operațiuni izolate, ocazionale de administrare a patrimoniului, materializate în 5 de operațiuni de vânzare de imobile, din care doar o operațiune a fost considerată de instituția pârâtă purtătoare de TVA .
Prin urmare, în speță, reclamanta nu a desfășurat o activitate în care să fi învestit importante resurse financiare și umane, specifice unei activități economice, în vederea construirii sau comercializării unor imobile noi, a căror înstrăinare să-i aducă profit. O asemenea activitate nu poate fi calificată ca fiind economică, în sensul exploatării unor bunuri imobile
(terenuri cumpărate sau închiriate/concesionate pe care s-au construit clădiri și parcări) în scopul obținerii unor venituri cu caracter de continuitate, neintrând astfel sub incidența art. 127 alin. 2 din Codul fiscal.
În consecință, instanța apreciază că în mod nelegal și netemeinic organul fiscal a considerat că reclamantul este o persoană impozabilă în sensul art. 127 din Codul fiscal care a efectuat operațiuni care intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată.
Pentru aceste considerente acțiunea reclamantei, în temeiul art. 8-18 din Legea 554/2004 urmează a fi admisă, iar actele atacate urmează a fi anulate.
În temeiul art. 274 C.pr.civ va obliga parata la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecata in favoarea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta C. A. , cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Academician DP nr. 24, jud. C. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A JUDETULUI C., cu sediul în C. -N., P. A. I. nr. 19, jud. C. și in consecință:
Anulează Decizia de soluționare a contestației nr. 502/_ emisă de pârâtă.
Anulează Decizia de impunere nr. 51663/_ și Decizia de impunere nr. 51663/_ emise de pârâtă.
Anulează Raportul de inspecție fiscala nr. 51663/_ .
Obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 22 Februarie 2013.
Președinte,
M. T.
Grefier,
-M. P.
Red.MT/tehn.MG 4 ex. 03.06.13
