Sentința civilă nr. 4285/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 4285/2013

Ședința publică din data de 11 martie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: A. G. C. Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul SS F. în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. LOCAL AL C. C., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, avocat C.

G. L. u, lipsă fiind pârâții.

P. edura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că pârâții nu au răspuns interogatoriilor comunicate la termenul anterior de judecată.

Reprezentanta reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța, în baza art. 167 Cod procedură civilă încuviințează reclamantului proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei ca fiind legală, pertinentă și utilă soluționării cauzei și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată în scris, iar pe cale de consecință constatarea rezilierii de drept a contractului de concesiune nr. 1639/_, obligarea pârâtei de rândul 1 la restituirea sumei de 4449,50 EURO la cursul BNR din ziua plății, reprezentând prețul concesiunii, cu dobânda legală de la data introducerii prezentei cereri și până la data plății efective, pentru motivele expuse pe larg prin cererea de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de_, reclamantul Ș. S. -F. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. Local al comunei C. să constate rezilierea de plin drept a contractului de concesiune nr. 1639 din_ încheiat cu pârâta

C. C., obligarea pârâtei de rând 1 la restituirea sumei de 4449, 50 Euro la cursul BNR din ziua plății reprezentând preț al concesiunii, obligarea pârâtei de rând 1 la plata dobânzii legale aferente calculată de la data introducerii prezentei cereri (_ ) și până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de_ a încheiat cu pârâta C.

  1. contractul de concesiune înregistrat sub nr. 1639 având ca obiect preluarea în concesiune a terenului în suprafață de 500,80 mp, situat pe terenul administrativ al comunei, în locul numit "Ambravediu"- parcela nr. 111. Prețul concesiunii a fost stabilit la valoarea

    totală de 5023,02 Euro. Ulterior, a încheiat actul adițional nr. 4571 din_, prin care s-a modificat obiectul și prețul contractului, sens în care obiectul este reprezentat de preluarea în concesiune a terenului în suprafață de 443,62 mp, situat pe terenul administrativ al comunei, în locul numit "Ambravediu"- parcela nr. 9, iar prețul a fost stabilit la valoarea totală de 4449,50 Euro (echivalentul în lei a sumei de 10,03 Euro/m.p). Astfel, în baza acestui contract, respectând clauzele contractuale, în_, a achitat suma de 2000 Euro - chitanța nr. 977 din_ apoi în_ a achitat a doua tranșă de 1007,68 Euro -chitanța seria NN nr. 3584, în_ rata a IlI-a de 796 Euro- chitanța seria NN nr. 4266, iar ultima rată de 645,42 Euro am achitat-o în_ - chitanța nr. 513 din_ . Învederează instanței că în calitate de concesionar si-a onorat toate obligațiile existente în sarcina lui la acea dată, însă concedentul nu a înțeles să procedeze în același sens. Solicită instanței să constate că nici până în prezent nu există un proces-verbal de predare-primire încheiat cu un reprezentant al C. ui Local în ceea ce privește terenul în suprafață de 443,62 mp, situat pe terenul administrativ al comunei, în locul numit "Ambravediu"- parcela nr. 9. De aceea, este necesar să se constate că există o neexecutare și de asemenea că există stipulat în contract un pact comisoriu de gradul IV, care operează de drept și își produce efectele. Solicită, totodată, acordarea dobânzii legale aferente pentru suma achitată fără echivalent din partea pârâtei, până la data restituirii efective (daune moratorii).

    Deși legal citați, pârâții nu au formulat întâmpinare și nici nu au fost reprezentați în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.

    În cauză, instanța a administrat la solicitarea reclamantului proba cu înscrisuri și a încuviințat proba cu interogatoriul pârâților, însă aceștia nu au depus răspunsul la interogatoriu.

    Analizând înscrisurile dosarului, instanța reține următoarele:

    Prin contractul de concesiune nr. 1639 încheiat la data de_ între C. C. în calitate de concedent și reclamantul Ș. S. -F. în calitate de concesionar s-a convenit preluarea în concesiune a terenului în suprafață de 500,80 mp, situat pe terenul administrativ al comunei, în locul numit "Ambravediu"; - parcela nr. 111. Prețul concesiunii a fost stabilit la valoarea totală de 5.023,02 euro (filele 8-16).

    Prin actul adițional nr. 4571 din_ s-a modificat obiectul și prețul contractului, în sensul că terenul preluat în concesiune este în suprafață de 443,62 mp, situat pe terenul administrativ al comunei, în locul numit "Ambravediu"; - parcela nr. 9, iar prețul a fost stabilit la valoarea totală de 4.449,50 euro (filele 17-18).

    Art. 1 alin. 2 din contract prevede în mod expres faptul că terenul în discuție se predă concesionarului pe bază de proces-verbal de predare-primire, obligație reluată și prin art. 8 lit. e: concedentul avea obligația "să predea concesionarului terenul concesionat, liber de orice sarcini, pe baza unui proces-verbal de predare-primire încheia de către concesionar cu reprezentantul C. ui Local";.

    De altfel, predarea terenului constituia premisa necesară pentru exercitarea tuturor drepturilor concesionarului, cu atât mai mult cu cât scopul concesiunii îl reprezintă construirea unei locuințe individuale (case), conform documentațiilor de urbanism aprobate și caietului de sarcini.

    Concedenta C. C. nu și-a îndeplinit, însă, obligația contractuală, aspect care rezultă din lipsa răspunsului la interogatoriu, căruia instanța îi acordă valoarea probatorie de mărturisire, în condițiile art. 225 din Codul de procedură civilă. De altfel, proba pozitivă a întocmirii procesului verbal menționat ar fi revenit pârâtei.

    Raportat la acestea, tribunalul apreciază că sunt întrunite cerințele legale pentru a constata rezilierea contractului de concesiune nr. 1639/_, prevăzute de art. 1021 din vechiul cod civil (aplicabil în speță în temeiul art. 6 alin. 2 din noul Cod civil).

    În acest scop, pârâta nu și-a executat obligația contractuală de a preda terenul concesionat. În mod evident, această obligație era apreciată drept esențială la încheierea contractului, iar neexecutarea este imputabilă pârâtei; de asemenea, prin prezenta cerere de chemare în judecată s-a realizat și punerea în întârziere a acesteia.

    Pentru acestea, se va da eficiență pactului comisoriu stipulat prin art. 9 lit. g din contract și se va constata rezilierea de plin drept a contractului de concesiune.

    În temeiul art. 10 din contract, pârâta este ținută să suporte prejudiciul suferit de reclamant, urmând a fi obligată să plătească acestuia suma de 4.449,50 euro la cursul BNR din ziua plății reprezentând prețul concesiunii, achitat conform chitanțelor depuse de reclamant la dosar (filele 19-22). Față de neexecutarea obligației primordiale asumate de pârât prin contract, instanța consideră că se impune restituirea integrală a acestei sume.

    Pentru repararea corespunzătoare a prejudiciului, inclusiv cu contravaloarea lipsei folosinței sumei de bani, se acordă reclamantului și dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

    În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată la plata ]n favoarea reclamantului a sumei de 1.539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial (fila 37), a taxei judiciare de timbru și timbrelor judiciare avansate.

    PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

    Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SS -F., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. 21 D. 1989 nr.57, ap. 3, jud. C., în contradictoriu cu pârâții C. C. și C. Local al comunei C., cu sediul în comuna C., str. P. nr. 144, jud. C. .

    Constată rezilierea de plin drept a contractului de concesiune nr. 1639/_ .

    Obligă pe pârâta de rând 1 să plătească reclamantului suma de 4.449,50 euro la cursul BNR din ziua plății, la care se adaugă dobânda legală aferentă calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective.

    Obligă pârâta de rând 1 la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

O. -R. L.

Red.AGC/Tehnored.VAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4285/2013. Contencios. Anulare act administrativ