Sentința civilă nr. 459/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Comentarii

0

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA A II-A CIVILĂ,

DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.459/2013

Ședința publică din data de 23 Septembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G. GREFIER: M. V. -G.

Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantele SC A. I. -E. SRL, SC C. COM SRL, în contradictoriu cu pârâta S. R. DE R., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 16 septembrie 2013,

încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A:

Reclamanta SC A. I. -E. SRL a formulat acțiune în contencios administrativ împotriva pârâtei S. R. DE R. (SRR).

Reclamanta solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea adreselor de răspuns nr. 56.945 si nr. 56.946/_ emise de către parata S. R. DE R. prin care aceasta apreciază ca fiind legala facturarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune de către S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A. si refuza scutirea de la plata taxei radio-tv a subscriselor S.C. A. I. -E. S.R.L. si S.C. C. COM S.R.L. si, in consecința, obligarea paratei la recunoașterea aplicabilității deciziei nr. 2102 din data de_ pronunțata de I.C.C.J. in dosar nr._ si publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 691 din_ in ceea ce le privește pe subscrisele; anularea instiintarii de plata nr. 317512/_ emisa de parata prin care aceasta aduce la cunostiinta subscrisei S.C. C. COM S.R.L. ca figurează in evidente cu un debit in suma de 453.48 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si penalități de "întârziere si ii pune in vedere sa o achite.

Cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezenta.

În dezvoltarea motivelor acțiunii se arată că, prin înștiințarea de plata nr. 317512/_ emisa de parata S. R. de R., aceasta a incunostiintat-o pe subscrisa S.C. C. COM S.R.L. cu privire la faptul ca figurează cu un debit in suma de 453,48 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si penalități de întârziere.

Prin cererile de scutire de la plata taxei radio-tv formulate de către reclamante in data de_, acestea au solicitat paratei, in temeiul prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 raportat la decizia nr. 2102 din data de_ pronunțata de I.C.C.J. in dosar nr._ si publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 691 din_, scutirea, cu efecte pentru viitor, de la plata taxei radio-tv.

Prin adresele de răspuns nr. 56.945/_ si nr. 56.946/_ la aceste cereri, parata, in baza prevederilor Legii 41/1994, s-a invederat faptul ca toate persoanele juridice cu sediul in România au obligația sa plătească o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii.

Mai mult, parata a susținut faptul ca obligația de plata a taxei de radiodifuziune este instituita in sarcina tuturor persoanelor juridice, neavand relevant faptul ca acestea sunt sau nu deținătoare de receptoare radio/tv.

Prin adresele de răspuns, parata a concluzionat faptul ca facturarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune de către S.C. ELECTRICA FURNIZARE

S.A. este legala si, mai mult, ca in situația neachitarii acesteia, se va adresa instanței de judecata.

Se susține că acțiunea este întemeiata, afirmație care are la baza următoarele argumente, probe si dispoziții legale:

Reclamantele arată că, prin sentința pronunțata de Curtea de Apel C. la data de_ in dosar nr._, instanța a admis acțiunea reclamantei societate comerciala împotriva Guvernului României si, in consecința, a dispus anularea prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 si a prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 978/2003 ca fiind nelegale.

Prin decizia nr. 2102 din data de_ pronunțata de I.C.C.J. in dosar nr._ si publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 691 din_, instanța de recurs a respins ca nefondat recursul declarat de paratul Guvernul României si a anulat ca netimbrat recursul declarat de intervenienta in interes propriu S.

R. de R., menținând astfel sentința atacata prin care s-a dispus anularea prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 si a prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 978/2003.

Prevederile art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 si art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 978/2003 sunt nelegale si, in consecința s-a dispus anularea acestora cu efecte erga omnes începând cu data de_, întrucât acestea nu țineau cont de calitatea de beneficiar a persoanei juridice plătitoare.

Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, "Hotărârile judecătorești definitive si irevocabile prin care s-a anulat, in tot sau in parte, un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor."

Reclamantele au apreciat faptul ca, in baza prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 raportat la considerentele si dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțata de Curtea de Apel C. la data de_ in dosar nr._, hotărâre rămasa definitiva si irevocabila prin respingerea de către I.C.C.J. a recursurilor declarate impotriva acesteia, respectiva hotărâre este general obligatorie, fiind aplicabila si subscriselor.

Astfel, prin faptul ca, prin sentința pronunțata de Curtea de Apel C. la data de_ in dosar nr._ au fost anulate prevederilor art. 3 alin. 1 din

H.G. nr. 977/2003 si a prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 978/2003. acestea nu mai au aplicabilitate de la data publicării hotărârii judecătorești in Monitorul Oficial, respectiv de la data de_, fata de nicio persoana juridica care nu deține mijloace tehnice de receptionare a informației radio-tv, respectiv aceste

prevederi anulate nu se mai aplica nici fata de subscrisele C. COM S.R.L. si A.

I. -E. S.R.L..

Se menționează faptul ca, si in prezent, aceasta taxa radio-tv care s-a dovedit a fi nelegala in condițiile in care persoana juridica nu deține mijloace tehnice de receptionare radio-tv, este in continuare impusa, fiind ignorata nelegalitatea prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 si a prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 978/2003.

In concret, se mai învederează faptul ca si la acest moment, cu toate ca nu dețin aparate de receptionare radio-tv, le este impusa taxa radio-tv, lunar, prin intermediul facturii emisa de S.C.ELECTRICA FURNIZARE S.A., respectiv 10 lei pentru taxa radio si 15 lei pentru taxa tv, fiindu-le percepute si penalități pentru aceste sume care practic nu sunt datorate.

Efectul anularii prevederilor cuprinse in art. 3 alin. 1 din Hotărârile de Guvern nr. 977 si 978 din 2003, este acela ca persoanele juridice care nu dețin mijloace tehnice de receptionare a informației radio-TV nu vor mai fi obligate sa achite taxa instituita de lege pentru aceste servicii.

Reclamantele susțin că, având in vedere faptul ca, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezulta faptul ca cele doua hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat in mod corect in art. 3 alin. (1) dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 care, asa cum s-a menționat, face distincție in ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune intre persoanele juridice beneficiare si cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.

ICCJ a subliniat ca, a interpreta in sens contrar, fara a se face aceasta distincție, inseamna a impune plata acestor taxe, spre exemplu, si persoanelor

juridice cărora legiuitorul le recunoaște dreptul de a-si suspenda temporar activitatea sau de a declara ca nu desfășoară activitate la sediul social, or, acest lucru nu este posibil, aducându-se prejudicii acestor persoane juridice, acestea fiind vătămate

Fara dubiu ca prevederile cuprinse in art. 3 alin. 1 ale HG-urilor citate se vor considera anulate numai in ceea ce privește obligația de a achita taxele radio si tv de către microîntreprinderile care nu dețin receptoare radio/tv.

Conform prevederilor Legii nr. 41/1994, persoanele juridice au obligația de a achita taxele radio-TV numai in calitate de beneficiare ale serviciilor prestate de cele doua Societăți.

Preluând trunchiat textul legal, Hotărârile de Guvern atacate au stabilit ca persoanele juridice sunt obligate sa achite taxele radio-tv indiferent de calitatea acestora de beneficiar al serviciilor respective, cu toate ca normele constituționale nu permit unui act normativ cu rang inferior, cum este o hotărâre de guvern, sa depășească limitele stabilite de actul normativ superior, si anume legea.

Potrivit prevederilor art.40 alin.3 din legea nr.41/1994, "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii."

Or, potrivit acestor dispoziții legale, reiese in mod clar faptul ca calitatea de plătitor a taxei radio-tv trebuie sa se identifice cu calitatea de beneficiar a serviciilor de radiodifuziune si televiziune furnizate de S. R. de R. .

In situația de fata, reclamantele susțin că, nu au calitatea de beneficiari a serviciilor de radiodifuziune si televiziune prestate de parata, astfel ca trebuie sa se constate vis-a-vis de subscrisele aplicabilitatea prevederilor art.23 din Legea

nr.554/2004 raportat ia decizia nr.2102 din data de_ pronunțata de

I.C.C.J. in dosar nr._ si publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr.691 din_ .

Astfel, potrivit prevederilor art.23 din Legea nr.554/2004, "Hotărârile judecătorești definitive si irevocabile prin care s-a anulat, in tot sau in parte, un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor."

Având in vedere considerentele deciziei nr. 2102/_ pronunțata de

I.C.C.J. in dosar nr._, faptul ca subscrisele nu au calitatea de beneficiare a serviciilor furnizate de parata S.R.R., precum si prevederile art. 23 din Legea nr.554/2004, considera ca, începând cu data publicării deciziei amintite in Monitorul Oficial, respectiv_, taxa de radiodifuziune si taxa de televiziune sunt nelegale si nu au aplicabilitate in ceea ce le privește pe subscrisele.

Pârâta S. R. DE R. (SRR

) prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la fila 28 solicită respingerea acțiunii introductive de instanța ca neîntemeiata, menținerea ca legale si temeinice a adreselor de răspuns ale SRR nr.56945, nr.56946/_, precum si a instiintarii de plata nr.317512/_ ; solicitând si obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.

Pârâta susține că, având în vedere decizia instanței de judecată pronunțata în legătură cu art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003, precum si publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, dar și efectele publicării lor, Guvernul României a emis o nouă hotărâre având numărul 1012/_ (publicată în Monitorul Oficial nr. 695/_, prin HG nr. 1012/_, legiuitorul a modificat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003, iar articolul respectiv a devenit următorul (forma care se păstrează si în prezent): " Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor. potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale." Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003, persoanele juridice cu sediul in România, inclusive filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunități ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația sa plătească o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.

Astfel, având in vedere art. 3 alin. 1si 2 din HG nr. 977/2003-in forma sa actuala-dar si prevederile art.40 alin 3 din Legea 41/1994 rezulta indubitabil obligația legala a societăților reclamante de a plați taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.

În consecință, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar in accepțiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin 3., iar în cazul de față nu se poate da o alta interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii, precum și Curtea Constituțională la momentul când a stabilit prin Decizia nr.297/2004 că textul de lege este constituțional.

Pârâta maia arată că, Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.1930/_, s-a pronunțat deja pe noțiunea de beneficiar de servicii radio a persoanelor juridice, având în vedere totodată Decizia Curții Constituționale nr.297/2004. Astfel, în interpretarea acestei sintagme, trebuie să se aibă în vedere rațiunile/motivările Curții Constituționale care au condus la luarea Deciziei Curții Constituționale nr.297/2004, dar mai ales criticile invocate la textul de lege, critici înlăturate de Curtea Constituțională prin respingerea excepției de neconstituționalitate a art 40 alin 3 din Legea 41/1994.

Având în vedere cele menționate mai sus, se retine obligativitatea societăților reclamante în ceea ce privește plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.

Reclamanta SC A. I. -E. SRL

a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare la fila 42.

În dezvoltarea răspunsului la întâmpinare se arată că prin acțiunea introductiva de instanța, in condițiile in care prevederile art. 3 alin.1 din H.G. nr.977/2003 si ale art. 3 alin.1 din H.G. nr.978/2003 au fost anulate ca fiind nelegale, hotărârea definitive prin care s-a dispus anularea, respectiv decizia nr. 2102/_ pronunțata de I.C.C.J., produce efecte cu privire la toate persoanele juridice care nu au calitatea de beneficiare ale acestor servicii, incepand cu data publicării deciziei in Monitorul Oficial, respectiv_ .

Or, in condițiile in care, asa cum s-a arătat si in acțiunea introductiva de instanța, subscrisele nu dețin receptoare radio-tv si, prin urmare, nu au calitatea de beneficiare ale serviciului public de radiodifuziune, acestea nu pot fi obligate la plata unor servicii de care nu beneficiază.

Se apreciază faptul ca, impunerea taxei radio-tv in alte condiții decât celor care beneficiază in mod efectiv de serviciile paratei, ar constitui un abuz de drept din partea Statului Roman.

Instituirea si încasarea taxelor de către Statul Roman nu poate avea la baza prezumția calității de beneficiar, ci, in contrapartida plații unei taxe, trebuie sa existe prestarea unui serviciu concret, in cauza, din partea paratei.

Referitor la H.G. nr. 1012/_ publicata in Monitorul Oficial din data de_ prin care a fost completata si modificata H.G. nr. 977/2003, in sensul ca, potrivit prevederilor art.3 alin. 2 "Persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunități ale lor fara personalitate juridica! si sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația sa plătească o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.", reclamantele apreciază ca acestea au fost anulate prin decizia civila nr.607/_ pronunțata de I.C.C.J. in dosar nr._

.

Astfel, la data de_, Curtea de Apel C. a fost investita de reclamanta

S.C. NEWVISSA S.R.L. cu soluționarea acțiunii in anularea prevederilor art.3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 si art.3 alin. 2 din H.G. nr. 978/2003.

Prin sentința civila nr. 185 pronunțata la data de_ in dosar nr. _

, Curtea de Apel C. a admis acțiunea formulata de reclamanta NEW VISSA

S.R.L. in contradictoriu cu paratul Guvernul României si, in consecința, a dispus anularea prevederilor art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 si ale art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 978/2003.

Guvernul României si S.R.R. au declarat recurs impotriva acestei sentințe, recursuri soluționate de I.C.C.J. prin decizia civila nr. 607/_, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile si, prin urmare menținută sentința pronunțata la fond prin care s-a dispus anularea prevederilor art. 3 alin. 2 din

H.G. nr. 977/2003 si art.3 alin. 2 din H.G. nr. 978/2003. Aceasta sentința a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 318/_, data de la care, potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, ist produce efectele erga omnes, respectiv si cu privire la subscrisele.

Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, "Hotărârile judecătorești definitive si irevocabile prin care s-a anulat, in tot sau in parte, un act administrativ cu character normative sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor".

Astfel, considera faptul ca, prevederile cuprinse in H.G. nr. 977/2003 astfel cum au fost completate si modificate prin H.G. nr.1012/_ au fost anulate

prin sentința nr.185/_ pronunțata de Curtea de Apel C. si rămasa definitiva prin decizia civila nr. 607/_ pronunțata de I.C.C.J. prin care au fost response recursurile declarate de Guvernul României si de către SRR, publicata in Monitorul Oficial nr. 318 din data de_, data de la care isi produce efectele.

Privitor la rațiunea instituirii taxei radio-tv, considera faptul ca obligativitatea plații taxelor pentru serviciul public de radio si televiziune ar trebui instituita doar in sarcina societăților romane care dețin efectiv aparate radio sau TV, ceea ce, de altfel, rezulta si din prevederile Legii nr. 41/1994, care precizează ca au obligația de a achita aceasta taxa doar beneficiarii acestor servicii, precum si ale Legii finanțelor publice, care definește "taxa ca fiind suma plătită de către o persoana fizica sau juridica, de regula, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, instituție publica sau serviciu public."

Nicăieri in cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicata, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel incat sensul acesteia nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva" sau "o autoritate, instituție, societate etc. pentru care se face o lucrare.

De asemenea, instanța, la pronunțarea sentinței prin care au fost anulate prevederile art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 si art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 978/2003, a avut in vedere si faptul ca nu se poate susține ca plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă in fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea surselor de finanțare a principalelor mijloace de informare: radio si televiziunea publica. Așadar, dreptul constituțional la informare nu poate fi transformat intr-o obligație.

Se mai arată că, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței potrivit căreia se impunea anularea prevederilor legale mai sus amintite au fost următoarele:-prevederile cuprinse in art.3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 si art.3 alin. 2 din H.G. nr. 978/2003 instituie derogări de la dispozițiile art.40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio si tv, iar in interpretarea data de Guvern se denaturează insusi sensul noțiunii de "taxa", asa cum este aceasta definita in Legea finanțelor publice. -cele doua H.G. nu au aplicat in art. 3 alin. 2 in mod corect dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, având in vedere ca aceasta taxa incumba numai beneficiarilor celor doua servicii publice, noțiunea de "beneficiar" fiind atribuita atat in interpretarea oficiala, cat si in interpretarea gramaticala numai subiectelor care sunt in mod direct destinatarii acestor servicii.-prezumția cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice cu sediul in România, fara a condiționa aceasta de posesia receptoarelor este nelegala si contravine prevederilor Legii fndamentale.- Potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata, "persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația sa plătească o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii".

- Nicăieri in cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicata, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel incat sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva" sau "o autoritate, instituție, societate etc. pentru care se face o lucrare".

-Prin Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale, excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 a fost respinsa cu motivarea ca "obligația prevăzuta de text este doar in sarcina

persoanelor juridice care beneficiază, in diferite modalități, de serviciile publice respective".

Se susține că, aceleași considerente au fost avute in vedere si prin pronunțarea Deciziei nr. 331/2006 a Curții Constituționale.

Prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio-TV indiferent de existenta calității de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin. (15) trebuie interpretate in favoarea cetățeanului.

Reclamanta SC A. I. -E. SRL

a depus concluzii scrise la dosarul cauzei, în care a solicitat anularea adreselor de răspuns nr. 56.945 si nr. 56.946/_ emise de către parata S. R. DE R. prin care aceasta apreciază ca fiind legala facturarea taxei pentru serviciul public de radiodifuziune de către S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A. si refuza scutirea de la plata taxei radio-tv a subscriselor S.C. A. I. -E. S.R.L. si S.C. C. COM

S.R.L. si, in consecința, obligarea paratei ia recunoașterea aplicabilității deciziei .

Anularea inștiințarii de plata nr 317512/_ emisa de parata prin care aceasta aduce la cunostiinta subscrisei S.C. C. COM S.R.L. ca figurează in evidente cu un debit in suma de 453.48 lei, reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si penalități de întârziere si ii pune in vedere sa o achite.

Se susține ca cererea de chemare in judecata formulate de reclamante este întemeiata, afirmație care are la baza următoarele argumente, probe si dispoziții legale:

Cererile de scutire de la plata taxei radio-tv in ceea ce le privește pe subscrisele sunt intemeiate si au un suport legal, fiind îndeplinite in acest sens condițiile pentru scutirea de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.

In condițiile in care prevederile art. 3 alin. 1 din H.G. nr.977/2003 si ale art. 3 alin. 1 din H.G. nr.978/2003 au fost anulate ca fiind nelegale, hotărârea definitiva prin care s-a dispus anularea, respectiv decizia nr. 2102/_ pronunțata de I.C.C.J., produce efecte cu privire la toate persoanele juridice care nu au calitatea de beneficiare ale acestor servicii, incepand cu data publicării deciziei in Monitorul Oficial, respectiv_ .

Or, in condițiile in care, asa cum am arătat si in acțiunea introductiva de instanța, subscrisele nu dețin receptoare radio-tv si, prin urmare, nu au calitatea de beneficiare ale serviciului public de radiodifuziune, acestea nu pot fi obiigate la plata unor servicii de care nu beneficiază.

Se apreciază faptul ca, impunerea taxei radio-tv in alte condiții decât celor care beneficiază in mod efectiv de serviciile paratei, ar constitui un abuz de drept din partea Statului Roman.

Instituirea si incasarea taxelor de către Statul Roman nu poate avea la baza prezumția calității de beneficiar, ci, in contrapartida plații unei taxe, trebuie sa existe prestarea unui serviciu concret, in cauza, din partea paratei.

Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, "Hotărârile judecătorești definitive si irevocabile prin care s-a anulat, in tot sau in parte, un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor.""

Subscrisele apreciază faptul ca, in baza prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004 raportat la considerentele si dispozitivul hotărârii judecătorești pronunțata de Curtea de Apel C. la data de_ in dosar nr._, hotărâre rămasa definitiva si irevocabila prin respingerea de către I.C.C.J. a recursurilor declarate impotriva acesteia, respectiva hotărâre este general obligatorie, fiind aplicabila si subscriselor.

Astfel, prin faptul ca, prin sentința pronunțata de Curtea de Apel C. la data de_ in dosar nr._ au fost anulate prevederilor art. 3 alin. 1 din

H.G. nr. 977/2003 si a prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 978/2003, acestea nu mai au aplicabilitate de la data publicării hotărârii judecătorești in Monitorul Oficial, respectiv de la data de_, fata de nicio persoana juridica care nu deține mijloace tehnice de receptionare a informației radio-tv, respectiv aceste prevederi anulate nu se mai aplica nici fata de subscrisele C. COM S.R.L. si A.

I. -E. S.R.L..

Se menționează faptul ca, si in prezent, aceasta taxa radio-tv care s-a dovedit a fi nelegala in condițiile in care persoana juridica nu deține mijloace tehnice de receptionare radio-tv, este in continuare impusa, fiind ignorata nelegalitatea prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 977/2003 si a prevederilor art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 978/2003.

In concret, reclamanatele invedereaza faptul ca si la acest moment, cu toate ca nu dețin aparate de receptionare radio-tv, le este impusa taxa radio-tv, lunar, prin intermediul facturii emisa de S.C.ELECTRICA FURNIZARE SA, respectiv 10 lei pentru taxa radio si 15 lei pentru taxa tv.

Mai mult, subscriselor le sunt impuse si penalități pentru aceste sume care practic nu sunt datorate.

Având in vedere faptul ca, potrivit art. 108 alin. (2) din Constituție, hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, rezulta faptul ca cele doua hotărâri ale Guvernului, nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si, respectiv, nr. 978/2003 privind taxa pentru serviciul public de televiziune, nu au aplicat in mod corect in art. 3 alin. (1) dispozițiile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 care, asa cum s-a menționat, face distincție in ceea ce privește plata taxelor pentru serviciul public de radiodifuziune si televiziune intre persoanele juridice beneficiare si cele care nu au calitatea de beneficiar al acestor servicii.

ICCJ subliniază ca, a interpreta in sens contrar, fara a se face aceasta distincție, inseamna a impune plata acestor taxe, spre exemplu, si persoanelor

juridice cărora legiuitorul le recunoaște dreptul de a-si suspenda temporar activitatea sau de a declara ca nu desfășoară activitate la sediul social, or, acest lucru nu este posibil, aducandu-se prejudicii acestor persoane juridice, acestea fiind vătămate practic in drepturile lor.

Fara dubiu ca prevederile cuprinse in art. 3 alin. 1 ale HG-urilor citate se vor considera anulate numai in ceea ce privește obligația de a achita taxele radio si tv de către microintreprinderile care nu dețin receptoare radio/tv.

Conform prevederilor Legii nr. 41/1994, persoanele juridice au obligația de a achita taxele radio-TV numai in calitate de beneficiare ale serviciilor prestate de cele doua Societăți.

Preluând trunchiat textul legal, Hotărârile de Guvern atacate au stabilit ca persoanele juridice sunt obligate sa achite taxele radio-tv indiferent de calitatea acestora de beneficiar al serviciilor respective, cu toate ca normele constituționale nu permit unui act normativ cu rang inferior cum este o hotărâre de guvern, sa depășească limitele stabilite de actul normativ superior, si anume legea.

Potrivit prevederilor art. 40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994, "Persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii."

Or, potrivit acestor dispoziții legale, reiese in mod clar faptul ca calitatea de plătitor a taxei radio-tv trebuie sa se identifice cu calitatea de beneficiar a serviciilor de radiodifuziune si televiziune furnizate de S. R. de R. .

In situația de fata, subscrisele nu avem calitatea de beneficiari a serviciilor de radiodifuziune si televiziune prestate de parata, astfel ca trebuie sa se constate vis-a-vis de reclamante aplicabilitatea prevederilor art.23 din Legea nr. 554/2004 raportat la decizia nr. 2102 din data de_ pronunțata de I.C.C.J. in dosar nr._ si publicata in Monitorul Oficial, partea I, nr. 691 din_ .

Având in vedere considerentele deciziei nr. 2102/_ pronunțata de

I.C.C.J. in dosar nr._, rezultă faptul ca reclamantele nu au calitatea de beneficiare a serviciilor furnizate de parata S.R.R., precum si prevederile art. 23 din Legea nr. 554/2004, începând cu data publicării deciziei amintite in Monitorul Oficial, respectiv_, taxa de radiodifuziune si taxa de televiziune sunt nelegale si nu au aplicabilitate in ceea ce le privește pe subscrisele.

Referitor la H.G. nr. 1012/_ publicata in Monitorul Oficial din data de_ prin care a fost completata si modificata H.G. nr. 977/2003, in sensul ca, potrivit prevederilor art.3 alin. 2 "Persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunități ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația sa plătească o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.", reclamantele susțin că, au fost anulate prin decizia civila nr.607/_ pronunțata de I.C.C.J. in dosar nr._ .

Astfel, se arată că, la data de_, Curtea de Apel C. a fost investita de reclamanta S.C. NEW VISSA S.R.L. cu soluționarea acțiunii in anularea prevederilor art.3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 si art.3 alin. 2 din H.G. nr. 978/2003.

Prin sentința civila nr. 185 pronunțata la data de_ in dosar nr. _

, Curtea de Apel C. a admis acțiunea formulata de reclamanta NEW VISSA

S.R.L. in contradictoriu cu paratul Guvernul României si, in consecința, a dispus anularea prevederilor art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 si ale art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 978/2003.

Guvernul României si S.R.R. au declarat recurs împotriva acestei sentințe, recursuri soluționate de I.C.C.J. prin decizia civila nr. 607/_, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile si, prin urmare menținută sentința pronunțata la fond prin care s-a dispus anularea prevederilor art. 3 alin. 2 din

H.G. nr. 977/2003 si art.3 alin. 2 din H.G. nr. 978/2003. Aceasta sentința a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 318/_, data de la care, potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 554/2004, isi produce efectele erga omnes, respectiv si cu privire la subscrisele.

Potrivit prevederilor art.23 din Legea nr. 554/2004, "Hotărârile judecătorești definitive si irevocabile prin care s-a anulat, in tot sau in parte, un act administrativ cu caracter normative sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor".

Astfel, reclamantele considera faptul ca, prevederile cuprinse in H.G. nr. 977/2003 astfel cum au fost completate si modificate prin H.G. nr.1012/_ au fost anulate prin sentința nr.185/_ pronunțata de Curtea de Apel C. si rămasa definitiva prin decizia civila nr. 607/_ pronunțata de I.C.C.J. prin care au fost respinse recursurile declarate de Guvernul României si de către SRR, publicata in Monitorul Oficial nr. 318 din data de_, data de la care isi produce efectele.

Se mai susține că, instanța, la pronunțarea sentinței prin care au fost anulate prevederile art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 si art. 3 alin. 2 din H.G. nr. 978/2003, a avut in vedere, intre altele, si faptul ca nu se poate reține ca plata taxei radio de către persoanele juridice reprezintă in fapt o aplicare a dispozițiilor constituționale care garantează dreptul la informare al cetățenilor prin asigurarea surselor de finanțare a principalelor mijloace de informare: radio

si televiziunea publica. Așadar, dreptul constituțional la informare nu poate fi transformat intr-o obligație.

Reclamantele consideră că, motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței potrivit căreia se impunea anularea prevederilor legale mai sus amintite au fost următoarele:-prevederile cuprinse in art.3 alin. 2 din H.G. nr. 977/2003 si art.3 alin. 2 din H.G. nr. 978/2003 instituie derogări de la dispozițiile art.40 alin. 3 din Legea nr. 41/1994 negând dreptul persoanelor juridice de a beneficia de scutiri independent de condiția deținerii de receptoare radio si tv, iar in interpretarea data de Guvern se denaturează insusi sensul noțiunii de "taxa", asa cum este aceasta definita in Legea finanțelor publice,-cele doua H.G. nu au aplicat in art. 3 alin. 2 in mod corect dispozițiile art. 40 din Legea nr. 41/1994, având in vedere ca aceasta taxa incumba numai beneficiarilor celor doua servicii publice, noțiunea de "beneficiar" fiind atribuita atat in interpretarea oficiala, cat si in interpretarea gramaticala numai subiectelor care sunt in mod direct destinatarii acestor servicii-prezumția cu privire la calitatea de beneficiar a tuturor persoanelor juridice cu sediul in România, fara a condiționa aceasta de posesia receptoarelor este nelegala si contravine prevederilor Legii fundamentale.

Se susține că, potrivit art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994, republicata,

"persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile si reprezentantele acestora, precum si reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația sa plătească o taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si o taxa pentru serviciul public de televiziune, in calitate de beneficiari ai acestor servicii".

- Nicăieri in cuprinsul Legii nr. 41/1994, republicata, nu se regăsește o definiție a noțiunii de "beneficiar", astfel incat sensul acestei noțiuni nu poate fi decât cel comun, respectiv "cel care beneficiază de ceva" sau "o autoritate, instituție, societate etc. pentru care se face o lucrare".

-Prin Decizia nr. 297/2004 a Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 a fost respinsa cu motivarea ca "obligația prevăzuta de text este doar in sarcina persoanelor juridice care beneficiază, in diferite modalități, de serviciile publice respective".

-Aceleași considerente au fost avute in vedere si prin pronunțarea Deciziei nr. 331/2006 a Curții Constituționale.

-Prin Constituția României nu s-a impus plata taxei radio-TV indiferent de existenta calității de beneficiar, iar componentele dreptului la informare prevăzut de art. 31 alin. (15) trebuie interpretate in favoarea cetățeanului.

Examinând acțiunea prin prisma motivelor invocate, Curtea de Apel constată următoarele:

Prin înșțiințarea de plata nr.317512/_, SRR a adus la cunoștința reclamantei SC C. COM SRL ca figurează in evidentele sale cu un debit in suma de 453,48 lei reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune si penalități, conform facturilor remise către societatea respectiva de către furnizorul de energie electrica pentru codul de client 11032504, plată ce urma a se efectua in termen de 5 zile de la primirea instiintarii respective.

Urmare a înștiințării de plata nr. 317512/_, SC C. COM SRL, dar si SC A. I. -E. SRL au formulat la data de_ cereri de scutire de la plata taxei radio-tv, cereri adresate SRR si care au făcut referire la Decizia 2102/_ pronunțata de ICCJ in dosar_, decizie publicata in Monitorul Oficial.

Prin adresele nr.56946/_ si nr.56945/_, SRR a răspuns SC C. COM SRL si SC A. I. -E. SRL referitor la cererile de scutire de la plata taxei radio-tv, arătând ca cererile lor sunt neîntemeiate, nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de legiuitor pentru scutirea lor de la plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune.

Prin cererea de chemare in judecata formulata de SC A. I. -E. SRL si SC C. COM SRL, acestea au solicitat atât anularea înștiințării de plata a SRR nr. 317512/_, dar si a adreselor nr. 56946/_ si nr. 56945/_, cu consecința obligării SRR la recunoașterea aplicabilității Deciziei 2102/_ in ceea ce le privește pe reclamante.

Curtea reține ca reale susținerile reclamantelor din cererea de chemare in judecata depusa la dosarul cauzei, prin care au arătat că, prin Decizia civilă nr. 2102/_ pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios Administrativ și Fiscal, instanța a anulat art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003, decizia respectivă a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 691/_ . Se mai reține de asemenea că, potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004,

"hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanțelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale județelor or al municipiului B., fiind scutite de plata taxelor de publicare".

Ulterior deciziei instanței de judecată pronunțata în legătură cu art. 3 alin.

1. din HG nr. 977/2003, precum si publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Guvernul României a emis o nouă hotărâre având numărul 1012/_

   , publicată în Monitorul Oficial nr. 695/_ .

   Astfel, se reține că prin HG nr. 1012/_, legiuitorul a modificat prevederile art. 3 alin. 1 din HG nr. 977/2003, articolul respectiv având forma care se păstrează si în prezent, respectiv: " Persoanele juridice cu sediul în România, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor. potrivit prevederilor art. 103 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune, cu excepția celor care și-au suspendat activitatea, potrivit prevederilor legale." Potrivit art. 3 alin. 2 din HG nr. 977/2003, persoanele juridice cu sediul in România, inclusiv filialele acestora, precum si sucursalele si celelalte subunități ale lor fara personalitate juridica si sucursalele sau reprezentantele din România ale persoanelor juridice străine au obligația sa plătească o taxa lunara pentru serviciul public de radiodifuziune.

   Curtea, având in vedere art. 3 alin. 1 si alin.2 din HG nr. 977/2003- in forma sa actuala-dar si prevederile art.40 alin 3 din Legea 41/1994, care arată, că, "persoanele juridice cu sediul în România, inclusiv filialele acestora, precum și sucursalele și celelalte subunități ale lor fără personalitate juridică și sucursalele sau reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine, au obligația să plătească o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune", reține obligația legala a societăților reclamante de a plați taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.

   Față de cele arătate mai sus, Curtea reține că, toate persoanele juridice, inclusiv microîntreprinderile, au prezumată calitatea de beneficiar in accepțiunea Legii nr.41/1994 art.40 alin 3., iar în cazul de față nu se poate da o alta interpretare termenului de beneficiar, față de cea pe care a avut-o în vedere legiuitorul la momentul adoptării legii.

   Astfel, se reține că, prin Decizia nr. 1930/_, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat următoarele: "în cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înțeles să facă deosebire între cele care dețin și cele care nu dețin

   receptoare radio sau TV, instituindu-se așa cum rezultă în mod clar

   ...obligativitatea plății acestor două taxe".

   " De altfel, dacă în intenția legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincție acest lucru s-ar fi făcut în mod expres așa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice..." "Sintagma - beneficiari ai acestor servicii - nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care Curtea Constituțională și Curtea de Apel C. au abordat-o".

   De asemenea, legat de rațiunea plății taxei radio de către beneficiarii de servicii publice de radiodifuziune, de care ar trebui să țină seama instanța de judecată la pronunțarea hotărârii, se menționează faptul că din punct de vedere constituțional, în sistemul de drept românesc, rațiunea existenței SRR, ca și fundamentul plății taxei radio iși găsește reglementarea constituționala in art. 31 alin 5 din Constituția României, care stabilește, printre drepturile si libertățile fundamentale ale cetățenilor, dreptul la informare. Alin. 2 al acestui articol prevede faptul că autoritățile publice, potrivit competențelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice și asupra problemelor de interes personal, iar alin. 5, ca o concretizare a acestei obligații a statului, a stabilit ca serviciile publice de radio sunt autonome. Dreptul la informare al cetățenilor se corelează cu obligația statului de a-i informa corect, atât dreptul cetățenesc cât si obligația corelativă a statului fiind prevăzute constituțional.

   Obligația statului de a asigura prin mijloace adecvate dreptul la informare al cetățenilor implică o cheltuială publică, inclusiv cu organizarea si funcționarea serviciilor publice de radio și televiziune menționate la art. 31 alin.5 din Constituție. Din această perspectivă, este de remarcat faptul că art. 56 alin. 1 din Constituție instituie obligația cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice prin taxe și impozite.

   In acest context, fundamentul plații taxei radio de către persoanele fizice și juridice este reprezentat în concluzie, în mod esențial, de obligația constituțională a cetățenilor de a contribui la cheltuielile publice ale statului (cheltuiala privind organizarea si funcționarea SRR, rezultând, după cum am arătat, din obligația constituțională a statului de a informa corect pe cetățeni, dar și din cea de a asigura și de a stimula accesul la cultură) o desființare a acestor taxe însemnând lipsirea statului de principala resursa financiara pentru suportarea cheltuielii publice aferente concretizării dreptului de informare a cetățeanului și deci afectarea acestui drept, al oricărui cetățean, persoana fizica sau juridică (fiind cunoscut faptul că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului și persoana juridică este considerată cetățean).

   Curtea mai are în vedere și faptul că, potrivit art.2 din Precizările emise de SRR pentru aplicarea HG nr.977/2003 prin "receptor radio" se înțelege orice aparat care poate recepta programele de radio, respectiv: radio la domiciliu, mașina personală, telefonul mobil, calculator, Ipoduri sau orice alte aparate de natura celor care pot recepționa în orice mod programele radio, precum si abonamentele la cablu TV.

   Curtea mai reține și Decizia Curții Constituționale nr.297/2004, decizie care a clarificat problema obligativității plații taxei, indiferent de deținerea sau nu de receptoare, iar prevederile HG nr.977/1994 art. 3 alin. 2 nu contravin cu nimic celor prevăzute de art.40 alin 3 din Legea nr.41/1994.

   Având în vedere cele menționate mai sus, Curtea retine obligativitatea societăților reclamante în ceea ce privește plata taxei pentru serviciul public de radiodifuziune, astfel că pretinderea acestor taxe prin documentele menționate a căror anulare au solicitat-o reclamantele, este legală.

   În consecință, Curtea va respinge acțiunea formulată de către reclamantele

   SC A.	I.	-E.	SRL și S.C. C.	COM S.R.L, împotriva pârâtei S.	R.
   DE R.		.

   PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

   D E C I D E

   Respinge acțiunea formulată de către reclamantele SC A. I. -E. SRL și S.C. C. COM S.R.L, ambele cu domiciliul procesual ales în C. -N. str. B- dul 21 Decembrie 1989, nr.57, ap.3 județul C., împotriva pârâtei S. R. DE R. cu sediul în municipiul B., str G. B. nr. 60-64, Sector

   Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

   Președinte,

   V. G.

   Grefier,

   M. V. -G.

   Red. V.G./M.N.

2. ex./

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Sentința civilă nr. 1158/2013. Contencios. Anulare act administrativ Sentința civilă nr. 2123/2013. Contencios. Anulare act administrativ Decizia civilă nr. 11205/2013. Contencios. Anulare act administrativ Sentința civilă nr. 1980/2013. Contencios. Anulare act administrativ Sentința civilă nr. 8985/2013. Contencios. Anulare act administrativ Decizia civilă nr. 11967/2013. Contencios. Anulare act administrativ Sentința civilă nr. 2191/2013. Contencios. Anulare act administrativ Sentința civilă nr. 3681/2013. Contencios. Anulare act administrativ