Sentința civilă nr. 49/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 49/2013
Ședința publică din data de 18 Ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: A. P. M. GREFIER I. D. M.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulate de reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâta C. J. DE A. DE S. B. -N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Cauza s-a dezbătut în fond la data de 11 ianuarie 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în scris prin încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezente sentință.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus reclamantul S. I. în contradictoriu cu pârâta
de A. de S. B. -N. a formulat contestație împotriva deciziei nr. 15/_ solicitând anularea acesteia ca fiind nelegală și neîntemeiată, iar pe cale de consecință anularea deciziei de impunere nr. 834/_ și a titlului executoriu nr. 211/_ .
Urmare a precizării depuse de reclamant pentru termenul de judecată din data de_, instanța a dispus, în ședința publică din_, disjungerea capătului de cerere având ca obiect contestația la executare vizând titlul executoriu nr. 211 din_ și formarea unui nou dosar (dosar în care ulterior s-a admis excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei și declinarea acesteia în favoarea Judecătoriei B. ). Prin contestația administrativa formulata si înregistrata la casa de sănătate sub nr. 16.136/_, împotriva deciziei de impunere 834/_ si a titlului executoriu nr. 211/_ pentru suma de 3.532,76 lei, (contribuție 1.731,00 lei si majorări 1,801,76 lei), am solicitat ca prin Decizia de soluționare a contestației sa revoce titlul executoriu nr. 211/_ emis in baza deciziei de impunere care nu a fost comunicata.
În motivarea cererii de chemare în judecată, așa cum a fost precizată, se arată că intimata, prin decizia nr. 15/_ contestată nu anulează așa cum a solicitat titlul executoriu nr. 211/_, emis in mod nelegal, prin care reclamantul este obligat la plata sumei de 3.532,76 lei, reiterând articolele din legea sănătății, din Codul de procedura fiscala, din Codul fiscal, fără respectarea prevederile legale de comunicare a titlului de creanța, respectiv Decizia anuala de impunere 834/_
, împrejurare față de care a fost privat de posibilitatea de a se apăra prin contestarea acestei decizii.
Se solicită anularea Deciziei de impunere nr. 15/_ fiind nelegală si neîntemeiată, în măsura în care menține decizia de impunere 834/_, in baza căreia s-a emis in mod nelegal titlul executoriu nr. 211/_ .
Reclamantul înțelege să solicite anularea Deciziei de impunere 834/_ deoarece nu a fost comunicată conform OG 92/2003, actul administrativ fiscal trebuind a fi comunicat contribuabilului căruia îi este destinat în vreuna din formele prevăzute de lege prin prezentarea contribuabilului la sediul organului emitent pentru primire, prin remiterea sub semnătura de către persoane împuternicite, prin poștă la domiciliul fiscal al contribuabilului cu scrisoare recomandata cu aviz de primire pentru a o însuși, pentru a face plata de bunăvoie sau pentru a o contesta în condițiile art. 209 și urm. din OG 92/2003, iar intimata are obligația dovedirii legalei comunicări.
Decizia de impunere nr. 834/_ a fost comunicată prin publicitate pe pagina de Internet www.casbn.ro prin afișare electronică, modalitate de comunicare pur formală, care nu îndeplinește condițiile legale de comunicare a actelor administrativ fiscale pentru a produce efecte în condițiile art. 45, al. 1, cod procedură fiscală și concomitent a fost afișată la sediul CASBN, contestatorul neavând posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul ei pentru a fi contestată.
Comunicarea prin publicitate în condițiile art. 95 cod procedură civilă, se dispune atunci când intimata dovedește că deși a făcut tot ce i-a stat in putință nu a izbutit să afle domiciliul contestatorului, iar din înscrisurile comunicate reiese că avea cunoștința adresei de domiciliu.
Nerespectarea legii cu privire la comunicarea deciziei de impunere cauzează contestatorului mari prejudicii prin vătămarea intereselor sale legitime.
Având în vedere că nu s-a respectat procedura de comunicare legală a deciziei de impunere nr. 834/_, decizia nu a devenit titlu executoriu în sensul prevederilor art. 141 al. 2 din OG 92/2003, drept urmare în considerarea prevederilor art. 172 și urm. din același act normativ solicităm să dispuneți anularea acesteia.
Totodată, Decizia de impunere nr. 834/_ reprezintă o însumare a presupuselor debite din anii 2005-2010, măsură care contravine prevederilor legale deoarece se impunea emiterea și comunicarea anuală a deciziei de impunere iar executarea silită se face numai în baza unui titlu de creanță valabil care devine executor potrivit prevederilor art. 110, 141 cod procedură fiscală și a Legii 95/2006 și chiar dacă contestatorul era obligat să își asigure sănătatea potrivit art. 259 al. 4, din legea 95/2006, această lege nu conține nici o prevedere că executarea silită se poată face fără existența unui titlu de creanță valabil;
S-a contestat Decizia nr. 15/_, respectiv decizia de impunere 834/_ și pentru următoarele motive:
între contestator ca persoană fizică și casa de sănătate BN nu există nici un raport contractual;
măsurile de executare silită se iau în baza unui titlu de creanță care devine executor;
nu s-a comunicat și nu a primit decizie anuală de impunere la plata obligației către fondul de sănătate;
în perioada 2005-2010 nu a beneficiat de servicii asigurate prin casa de sănătate;
Anterior emiterii titlului de executare nu a fost somat să depună declarații fiscale, nu am primit nici o notificare sau înștiințare de plată prin care să i se aducă la cunoștință că figurează cu debite, contribuții, dobânzi, penalități de întârziere față de casa de sănătate ca persoană fizică, iar ca agent economic persoana fizică autorizată contribuția să fie calculată pe baza veniturilor comunicate de ANAF B. prin protocolul 5282/95896/2007;
Este real că nu a depus ca persoană fizică declarație potrivit prevederilor art. 215 din legea sănătății, deoarece nu avea obligația legală la o astfel de declarație, iar casa de sănătate a stabilit debitul și a emis titlul executor pe baza evidențelor de la finanțe, dar acele venituri proveneau din activități independente dobândite de un agent economic separat și de sine stătător față de persoana fizică a contestatorului, cu sediu și cod unic de înregistrare la Oficiul Registrul Comerțului și pentru acel agent economic trebuia emis titlul executoriu nu pentru persoana fizică care să fie obligata în mod abuziv la plata unei contribuții pentru servicii de sănătate pe care nu le-a cerut, nu a beneficiat de ele, nu a încheiat nici un contract în acest sens cu casa de sănătate;
Creanța presupusă de CAS BN înscrisă în decizia 834/_ conține sume prescrise, pentru anii 2005-2006, nu este certă și lichidă, nu rezultă din actul de creanță, art. 379 cod procedură fiscală;
Este evident că titlul de creanță, respectiv decizia de impunere nu a fost comunicată potrivit art. 44 cod procedură fiscală, în consecință neexistând un titlu de creanță valabil care sa poată fi atacat potrivit art. 205, 218 cod procedură fiscală și nefiind prevăzută procedura executării silite fără existența unui titlu de creanță legal și valabil, consideră admisibilă contestația formulata.
In drept s-au invocat disp. art. 172 și urm. din OG 92/2003, art.371 si urm. Cod procedura civila, Legea 554/2004.
Pârâta C. de A. de S. B. -N. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, pentru motive ce vizează în esență următoarele:
Contestatorul deși a realizat venituri impozabile din activitate independenta, dispozițiile art.257(2)lit.b fiind incidente, nu a plătit contribuțiile cuvenite la Fond,
Obligația de declarare a veniturilor astfel cum se menționează la art.215 din aceeași lege nu fusese nici aceasta îndeplinita si nici nu s-a efectuat plata voluntara a contribuțiilor, in consecința, CAS BN a procedat la demararea activităților proprii colectării sumelor cuvenite FNUASS, respectiv s-a constituit dosarul de urmărire al debitoarei întemeiat pe prevederile art.216 din L.95/2006 unde se arata ca in cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de
ANAF, CNAS prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Se precizează că până la comunicarea bazei de date de ANAF, in 2010, debitorul nu figura in evidentele pârâtei, el însuși recunoscând că nu a depus vreodată declarație la C. de asigurări de sănătate BN, astfel ca in aceste condiții, C. nu avea cum să-l pună în întârziere pe debitor, motiv pentru care această critică menționata la pct.4 este neîntemeiată, nefiind culpa Casei de asigurări de sănătate faptul că nu i s-a comunicat anterior, vreun document de urmărire. Din această cauză, informarea asiguraților s-a realizat prin campanii de mediatizare a drepturilor si obligațiilor asiguraților, in presa scrisă, televiziune cât și pe pagina proprie de internet a CAS BN, debitorul neputând culpabiliza C. de asigurări de sănătate care oricum a respectat si termenul de prescripție fiscala si care, in materie fiscala este de 5 ani, de la data constituirii bazei de impunere (art.91, 23 CP.fiscala).
Astfel, CAS BN prin Compartimentul de specialitate a emis actele de urmărire împotriva debitorului, emițând mai întâi decizia de impunere 834/_ pe baza datelor transmise pe baza de Protocol, conform art.35 din Ordin 617/2007, pentru sumele de plata aferent intervalului 2005- 2010, apoi Somația si titlul executoriu.
Se contestă printre altele, ca CAS BN nu este subiect al raportului juridic fiscal, insa aceste afirmații sunt lipsite de orice temei juridic, având in vedere ca potrivit art.216, 259 alin.7, 261 din Legea 95/2006, Casele de A. de S. au abilitarea legală de a proceda la recuperarea sumelor restante datorate fondului și a majorărilor de întârziere aferente, în condițiile OG 92/2003. CNAS a aprobat norme privind desfășurarea activității de executare silită a creanțelor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF. Rezulta ca persoanele care au obligația de a se asigura si nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate si obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Codul de procedura fiscala, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioada.
Prin urmare toate reglementările menționate se completează cu reglementările din materie fiscală în ceea ce privește colectarea acestor sume, iar potrivit dispozițiilor din Codul de procedura fiscala (art.l si 2), acest cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, si se aplică și pentru administrarea creanțelor provenind din contribuții și alte sume ce constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit legii, în măsura în care prin lege nu se prevede altfel.
In consecința afirmația potrivit căreia creanța pretinsa nu intra sub incidența Codului de procedura fiscala nu poate fi primita.
Nu se poate reține nici motivul prin care se susține ca nu datorează aceste sume pentru că nu a încheiat contract cu CAS BN. A. le de sănătate reglementate atât de OUG. 150/2002 cat si de L.95/2006 consacra principiul caracterului obligatoriu al asigurărilor sociale de sănătate si al solidarității in colectarea si utilizarea fondului. Așa fiind susținerea că sumele către FNUASS nu sunt datorate motivat pe neîncheierea unui contract cu CAS BN este în totală contradicție cu principiile menționate ce rezultă din toate actele normative ce au reglementat succesiv organizarea si funcționarea sistemului asigurărilor sociale de sănătate. Acest sistem își poate realiza obiectivul principal de asigurare a sănătății publice a cetățenilor datorită solidarității celor care contribuie la constituirea Fondului, legea ocrotind in acest caz, un interes general ce se realizează prin plata impozitelor, taxelor, contribuțiilor etc. la cheltuielile publice ale cetățenilor. Acest raționament se desprinde si din numeroase decizii ale Curții Constituționale in soluționarea unor excepții de neconstituționalitate ale unor articole din L.95/2006, decizii mai recente fiind: cea cu nr.847/2011, nr.644/2011 dar in același timp s-a statuat in acest fel si de către Tribunalul BN, dar si alte instanțe din tara, in soluționarea unor contestații la executare ori contestații împotriva unor acte administrativ fiscale in care s-au invocat (printre altele) motivul neîncheierii contractului cu CAS BN (dosar_ al Tribunalului B. -N. ; dosar_ al Curții de Apel C., dosar_ a Tribunalului Prahova). Orice asigurat are dreptul sa opteze pentru alegerea unei Case de asigurări de sănătate, insa refuzul exprimării acestei opțiuni nu îl scutește de obligația de a contribui la Fond,
in aceasta situație colectarea sumelor cuvenite realizându-se de către C. de asigurări de sănătate pe raza căruia contestatorul își are domiciliul, cum este cazul in speța.
La stabilirea acestor sume s-a ținut cont de faptul ca potrivit art.257(2)Iit.b, "contribuția se stabilește sub forma unei cote procentuale aplicata asupra veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar."
S-a ținut cont de asemenea de faptul ca potrivit art.257 (8): " Termenul de prescripție a plății contribuției de asigurări sociale de sănătate se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale " - sumele astfel stabilite nefiind prescrise întrucât termenul de prescripție in materie fiscala este de 5 ani si începe să curgă de la 1 ianuarie a anului următor celui in care s-a născut creanța fiscala. Prin urmare obligațiile de plata aferent anului 2005 s-ar fi prescris la 1 ianuarie 2011 ceea ce nu este cazul, întrucât Somația 211/_ a întrerupt prescripția, astfel încât excepția privind prescrierea unor sume este neîntemeiată.
Se mai precizează, că în materia executării silite a creanțelor bugetare incidența in speța, actele emise sunt executorii. Se întemeiază această afirmație pe considerentele expuse de Curtea Constituționala in mai multe decizii, de exemplu decizia nr.1495/2010 in care se arata: " Spre deosebire de executarea silită de drept comun, specific executării silite a creanțelor fiscale este faptul că această fază a procedurii fiscale este pornită și se desfășoară de către organele fiscale fără încuviințarea altor organe ale statului, în speță instanța de judecată. Titlul de creanță fiscal devine ope legis titlu executoriu, astfel că el va fi pus în executare fără a mai fi necesară parcurgerea vreunei proceduri prealabile ca în cazul unui titlu de creanță din dreptul comun
Așa fiind legea, nu prevede obligativitatea pentru organul de executare, sa aștepte până când debitorul își exercită ori nu opțiunea contestării pe cale administrativă a titlului de creanță, (ceea ce de altfel a formulat) ori să aștepte până când soluția ce urmează să se pronunțe rămâne irevocabilă și numai după aceea să continue executarea silită prin emiterea Somației și a titlului executoriu, întrucât potrivit art.l41(2) titlul de creanța devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege.
În drept, s-au invocat disp. art.115 C.pr.civilă si urm., art.208, 215, 257, 259 din L.95/2006, art.35 din Ordin 617/2007 al CNAS.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de_, C. de A. de S. B. -N. a procedat la emiterea deciziei de impunere nr. 834 prin care a stabilit în sarcina reclamantului S. I. obligația achitării sumei de 1731 lei cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate pentru perioada_ -_ și a sumei de 1599,25 lei cu titlu de majorări de întârziere, sume stabilite în baza veniturilor transmise de către ANAF prin Protocolul nr. 5282/95896/_, reținându-se că în intervalul 2005-2010 debitorul a realizat venituri din activități independente.
Prin decizia nr. 15/_ C. de A. de S. B. -N. a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant (înregistrată sub nr. 16136/_ ), motivat de faptul că debitorul face parte din categoria persoanelor care, obținând venituri din activitate independentă are obligația suportării contribuțiilor aferente acestor venituri.
Tribunalul reține că potrivit art. 208 alin. 1 și 3 din Legea nr. 95/2006, asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației, sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări sociale de sănătate se realizează inclusiv pe baza principiului participării obligatorii la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Potrivit art. 211 alin. 1 și 2 din aceeași lege, "Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, (…), în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație. (2) Calitatea de asigurat și drepturile de asigurare încetează odată cu pierderea dreptului de domiciliu sau de ședere în România";.
Prin urmare, legea instituie ca regulă asigurarea obligatorie pentru fiecare român cu domiciliul în țară. Asigurarea atrage plata unei contribuții, cu anumite excepțiile stricte prevăzute de art. 213.
Obligativitatea asigurării nu dă voie persoanelor vizate de lege să opteze între a plăti sau nu contribuția sub pretextul că nu au încheiat un contract cu casa de asigurări.
Încheierea respectivului contract este o obligație derivată din obligativitatea asigurării.
Potrivit art. 257 alin. 1, 2 și 5 și 7 și art. 259, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate. În cazul persoanelor ce desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit contribuția se plătește trimestrial sub forma unei cote ce se aplică asupra veniturilor impozabile realizate de aceștia. Pentru aceștia, obligația virării contribuției de asigurări sociale de sănătate revine asiguraților.
Nu are suport interpretarea potrivit căreia legea, deși stabilește obligativitatea asigurării, lasă la aprecierea persoanelor vizate ca și asigurați încheierea contractului cu casa de asigurări.
Este real că, potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, "persoanele care nu fac dovada calității de asigurat"; (potrivit art. 212 alin. 1 "documentele prin care se atestă calitatea de asigurat sunt, după caz, adeverința de asigurat sau carnetul de asigurat eliberate prin grija casei de asigurări la care este înscris asiguratul";) "beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgențelor medico-chirurgicale și al bolilor cu potențial endemo-epidemic și cele prevăzute în Programul național de imunizări, monitorizarea evoluției sarcinii și a lăuzei, servicii de planificare familială în condițiile art. 223, în cadrul unui pachet minimal de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru";.
Aceasta însă nu înseamnă că persoanele respective nu au obligația plății contribuției legale către FNUASS. Reducerea serviciilor medicale de cate beneficiază aceste persoane este doar consecința neplății contribuției și/sau a nedovedirii calității de asigurat.
Un argument în plus al obligativității asigurării îl constituie și acela că, potrivit art. 305 din Legea nr. 95/2006, constituie contravenție refuzul de a pune la dispoziția organelor de control ale ANAF și ale caselor de asigurări a documentelor justificative și a actelor de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la fond.
Prin urmare, chiar dacă nu se încheie contract de asigurare, o persoană obligată să se asigure în temeiul Legii nr. 95/2006 păstrează obligația de a se asigura și de a achita contribuția legală.
Art. 216 din Legea nr. 95/2006 prevede că "În cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuțiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenția Națională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, CNAS, prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere în condițiile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare";.
Art. 36 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 prevede că "CNAS, prin CAS sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea masurilor de executare silita pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului si a majorărilor de întârziere datorate de persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea se realizează de către ANAF, potrivit prevederilor Codului de procedura fiscala si ale prezentelor norme metodologice";.
Potrivit art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 "Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări";.
Conform art. 261 alin. 4 din Legea nr. 95/2006, "În cazul neachitării în termen a contribuțiilor datorate fondului, aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate și a majorărilor de întârziere se realizează potrivit procedurilor instituite de Legea nr.571/2003
, cu modificările și completările ulterioare, și Ordon anța G uvernului nr. 92/2003
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și normelor aprobate prin ordin al președintelui CNAS, cu avizul consiliului de administrație";
Astfel, C. de asigurări de sănătate este obligată să colecteze sumele cuvenite fondului în cadrul termenului de prescripție fiscală, care este de 5 ani, conform art.91 Cod procedură fiscală.
Or, în raport de momentul de la care acesta începe să curgă potrivit prevederilor textului de lege menționat, respectiv "de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23";, susținerea reclamantului conform cu care pentru o parte din sume ar fi împlinit termenul de prescripție nu se fondează.
Totodată, nu se poate invoca vreo culpă din partea Casei că nu a întreprins mai repede masuri de colectare și de atenționare a reclamantului, cât timp acesta din urmă, care are obligația de declarare/virare impusă de lege, nu și-a îndeplinit aceste obligații și cât timp se încadrează în termenul de prescripție extinctivă.
Tribunalul mai reține că titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4) din Ordinul nr. 617/2007 sau decizia de impunere emisă de organul competent al CAS. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Potrivit art. 110 alin.3 Cod proc. fiscală, titlul de creanță fiscală este caracterizat ca fiind "actul prin care se constată și se individualizează creanța fiscală" atât a impozitelor și taxelor, cât și a contribuțiilor, amenzilor și altor sume de bani ce reprezintă venituri publice, întocmite de organele de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii.
Totodată art.111 (1) Cod pr. fiscală stabilește: ,, Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează"", iar art. 119 Cod proc. fiscală prevede că "(1)Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."
Potrivit art.141 (2) din Cod procedură fiscală "Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege".
Majorările de întârziere în materie fiscală se particularizează prin aceea că ele curg din ziua imediat următoare scadenței obligației fiscale, de drept, cu excluderea posibilității de renunțare la ele și nefiind necesară punerea în întârziere a debitorului, excepție de la regimul juridic al evaluării legale a daunelor-interese din dreptul comun și sunt neplafonate, calculându-se și datorându-se până în ziua încasării sumei inclusiv, pentru fiecare zi de întârziere.
Așadar neachitarea acestor contribuții la scadență determină ope legis obligativitatea suportării majorărilor de întârziere, determinat de particularitățile titlurilor de creanță fiscală ce reprezintă venituri ale bugetului general consolidat.
Coroborând prevederile legale sus citate, instanța constată, contrar interpretării realizate de reclamant, că pârâta emitentă a deciziei de impunere contestată are neîndoielnic calitatea de subiect al raportului juridic fiscal.
Totodată, se mai impune precizarea că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 95/2006, organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate a fost reglementat de OUG nr. 150/2002 care conținea, cu privire la colectare, dispoziții similare celor prevăzute în Legea sănătății.
Relativ la criticile formulate de reclamant cu privire la pretinsele neregularități ale comunicării deciziei de impunere, instanța apreciază că nu prezintă relevanță în cauză aspectele legate de comunicarea titlului de creanță contestat, câtă vreme nu s-a invocat și pus în discuție tardivitatea formulării contestației impuse de procedura administrativă la care s-a făcut trimitere în cele ce preced, ci însăși legalitatea actului administrativ fiscal, apărările formulate de reclamant în acest sens putând fi eventual valorificate în cadrul dosarului având ca obiect contestația la executare silită, dosar în care se analizează legalitatea executării demarate în temeiul unui titlu de creanță care, în opinia reclamantului nu a devenit și titlu executoriu ca urmare a necomunicării legale a acestuia
Față de cele ce preced, în temeiul prevederilor legale mai sus invocate, constatând legalitatea Deciziei nr. 15/_ și a Deciziei de impunere nr. 834/_, instanța va respinge, ne nefondată, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul
S. I.
, domiciliat în localitatea J. B., nr. 52, județ B. -N., în contradictoriu cu pârâta
de A. de S. B. -N.,
cu sediul în B., str. G., nr.5, jud. B. -N., ulterior precizată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. M. I. D. M.
