Sentința civilă nr. 22/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 22/2013
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: B. L. T. GREFIER: M. D.
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
SA, împotriva pârâtelor D. G. A F. P. B. -N., A. F. P. N.
, și a cererii de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M., având ca obiect contestație act administrativ fiscal - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă niciuna dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul, față de actele dosarului și de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților, reține dosarul în pronunțare, urmând ca asupra excepțiilor invocate să se pronunțe odată cu fondul cauzei.
Deliberând, constată:
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul SA a chemat în judecată pârâtele D. G. a F. P. B. -N., A. F. P. N. și A. F.
pentru M. solicitând anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr. 991/_ și restituirea taxei speciale de poluare pentru autoturisme in suma de 2680 lei, cu plata dobânzilor legale calculate de la data plății și până la data restituirii efective.
În motivare se arată în esență că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr- un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamanta a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N.
a formulat întâmpinare
, în nume propriu și pentru pârâta A. F. P. N.
, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B. -N., excepția lipsei procedurii prealabile cu privire la petitul de anulare a deciziei de calcul a taxei pe emisiile poluante nr. 991/_, cu consecința respingerii acestui capăt de cerere, ca inadmisibil, iar în subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP B-N se susține că nu poate avea calitate procesuală pasivă deoarece, raportat la disp. art. 33 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,se constată că între reclamant și pârâta DGFP B.
-N. nu a existat nici un fel de raport juridic cu ocazia stabilirii și achitării taxei pe poluare a autoturismului în speță, care să justifice calitatea procesuală în cauză.
Cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile se arată în esență că, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Conform art. 207 din acest act normativ contestația împotriva deciziei de calcul trebuia depusă la organul emitent al actului administrativ fiscal în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii.
Reclamantul nu a atacat această decizie pentru a avea posibilitatea formulării unei acțiuni în contencios fiscal. Neurmarea corespunzătoare a procedurii administrativ-fiscale de către
reclamant face ca decizia de calcul a taxei de poluare să rămână definitivă în sistemul administrativ al căilor de atac, astfel că suma încasată cu titlu de taxă pe poluare de la reclamant nu mai poate fi pusă sub discuție atâta timp cât actul administrativ fiscal nu mai poate fi atacat.
Formularea ulterioară a unei cereri de restituire, fără atacarea deciziei de calcul a taxei pe poluare, nu mai poate fi luată în considerare în acest context, întrucât raportul de drept material fiscal nu poate fi analizat în lipsa urmării unei proceduri administrativ-fiscale.
Pe fond
, se arată că reclamantul a solicitat instanței să dispună restituirea taxei pe emisiile poluante susținând că dispozițiile în baza cărora a fost încasată această taxă sunt în contradicție cu prevederile art. 90, paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si in Normele metodologice de aplicare.
Taxa se plătește, conform art.4 din Legea 9/2012 cu ocazia înscrierii în evidentele autorității competente a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare. Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care înlocuiește O.U.G. 50/2008, instituie, în concordanță cu principiile europene de impozitare, o taxă de mediu care descurajează poluarea produsă de autovehicule.
Această lege continuă strategia de reducere a emisiilor de poluanți cu impact asupra mediului, prin aplicarea unei taxe autovehiculelor în raport cu gradul de poluare. Sumele astfel colectate se transformă într-un instrument cu efecte pozitiv asupra calității mediului, în primul rând pentru ca descurajează circulația autovehiculelor uzate, cu grad ridicat de poluare și, în al doilea rând, pentru că se constituie venit la bugetul F. pentru M. .
Sumele colectate prin achitarea acestei taxe sunt destinate în exclusivitate finanțării proiectelor și programelor pentru protecția mediului. Așadar taxa nu se restrânge doar la proiectele
și programele privitoare la poluante, ci își găsește finalitatea într-o arie mult mai largă ce vizează îmbunătățirea factorilor de mediu.
Legea 9/2012 asigură instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele existente sau care intră în Parcul auto național și de asemenea aplicarea echitabilă a acesteia prin acordarea posibilității solicitării restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite.
In acest mod, dând eficiență deplină principiului "poluatorul plătește", taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule este plătită o singura dată, de către toți cei care achiziționează autovehicule și le înmatriculează și de către cei care au achiziționat, dar pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare.
Modalitatea de calcul a taxei este unitară pentru toate situațiile în care aceasta se achită. Ea se calculează în mod identic indiferent dacă este achitată la momentul primei înmatriculări în România sau la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor care se înstrăinează, după data intrării în vigoare a legii, și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule.
Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrica,emisia de C02 si norma de poluare), luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, conform coeficienților descriși in Anexa nr.4 a legii. Astfel, pentru condiții identice, taxa pentru emisiile provenite de la autovehicule are același cuantum, indiferent că este vorba de un autovehicul second-hand, care se înmatriculează pentru prima dată în România, sau un autovehicul second-hand înmatriculat în România si pentru care se transcrie dreptul de proprietate.
In ceea ce privește O.U.G. nr.1/2012 prin care au fost suspendate prevederile art.4, al.2 din Legea 9/2012 până la data de_, se arată că adoptarea acestei măsuri s-a impus luând în considerare dificultățile de ordin tehnic ce ar fi putut fi întâmpinate prin aplicarea imediată a dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de
proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, si având în vedere necesitatea înlăturării acestor dificultăți, care să permită aplicarea corectă a taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule și înlăturarea riscului de întârziere a procesului de stabilire exactă a cuantumului acesteia,
Această măsură este una temporară, întrucât s-a apreciat necesară alocarea unui interval de timp de 1 an în scopul reevaluării impactului pe care măsurile cuprinse în acest act normativ le au în plan economic și social.
Se mai arată că prin adoptarea acestei ordonanțe nu a avut loc o exonerare de la plata taxei pentru autovehiculele prevăzute la art.4,al.2 din Legea nr.9/2012, respectiv autovehiculele rulate pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003 sau taxa pe poluare pentru autovehicule, ci, doar suspendarea momentului plații taxei până la data de_, pentru considerentele mai-sus indicate.
Se apreciază așadar că nu există motive pentru a se reține că prin adoptarea O.U.G. nr.1/2012 s-ar fi produs o discriminare a unei categorii de autovehicule față de altele, întrucât toate categoriile de autovehicule sunt obligate, in continuare, la plata taxei pentru emisiile poluante, indiferent că sunt înmatriculate pentru prima dată în România după intrarea in vigoare a Legii nr.9/2012 sau au fost anterior înmatriculate fără plata taxei speciale de primă înmatriculare sau poluare, pentru acestea din urma obligația de plata intervenind cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate.
Pentru cea din urma categorie de autovehicule, a avut loc doar o amânare a momentului plății și nu o exonerare de plată a taxei, motiv pentru care se solicită a se constata că, prin adoptarea
O.U.G. nr.1/2012, nu se poate reține caracterul discriminatoriu al noii taxe stabilită prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,
Mai invocă reclamanta încălcarea art.25 din Tratat, articol conform căruia se interzice între statele membre instituirea unor taxe vamale la import și export sau taxe cu efect echivalent, inclusiv taxele vamale cu caracter fiscal. Se apreciază nefondată această susținere, dat fiind că, așa cum reiese din practica CJCE, atâta timp cât această taxă nu este percepută pentru faptul că un autoturism traversează frontiera unui stat, ci pentru înregistrarea acestuia în vederea punerii în circulație, aceasta nu constituie o taxă vamală în sensul prevăzut de art.25 din Tratat.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului. Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România un autoturism second-hand, importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Se mai invocă încălcarea prevederilor art.90 din Tratat conform căruia nici un stat membru, nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se menționează că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art.90 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, devenit art.110 după consolidarea tratatului, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate în baza unor criterii diferite.
CJCE a mai stabilit și că acest text de lege trebuie interpretat ca interzicând o taxa pe poluare perceputa cu ocazia primei înmatriculări atât timp cât valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului și clasificarea din punct de vedere al poluării, este calculată fără a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduala a unor autoturisme second hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate.
Din analiza dispozițiilor cuprinse in Legea Nr.9/2012 rezultă că determinarea taxei pe poluare se realizează pe baza unor criterii obiective (tipul motorului, capacitatea cilindrica) și clasificarea din punct de vedere al poluării, luându-se în considerare și deprecierea autoturismului, astfel încât exigentele stipulate de CJCE sunt respectate.
Curtea Europeana de Justiție (CJCE) a arătat ca o consecință a dreptului comunitar este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehicule un sistem de taxă al cărei cuantum creste progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
Prin urmare, existența taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu este contrara dispozițiilor comunitare, această noua lege respectă principiile europene de impozitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa achitată de reclamanta, astfel că se solicită respingerea acțiunii formulate ca neîntemeiată.
Reclamantul a solicitat restituirea taxei, precum și a dobânzii calculate până la restituirea efectiva a sumei.
Se consideră că cererea reclamantului este nefondată și nelegală, acordarea dobânzilor contravine art. 9 din O.G. nr. 13/2011, unde se prevede că dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, de bănci, de Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. - S.A., de organizațiile cooperatiste de credit și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.
Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.
În privința cheltuielilor de judecată, se apreciază că nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată, neputând fi reținută vreo culpă a celor doua pârâte care au perceput o taxă prevăzută de legislația în vigoare.
De asemenea DGFP B-N a formulat cerere de chemare în garanție în nume propriu și pentru pârâta A. F. P. N., a Administrației F. pentru M. prin care a solicitat obligarea chematului în garanție la plata sumei solicitate de reclamant, a dobânzilor legale și a cheltuielilor de judecată, în cazul în care instanța va admite acțiunea introductivă.
În motivare se arată că suma solicitată de reclamant reprezintă taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxa ce a fost încasată de către organul fiscal competent, în baza dispozițiilor Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Conform art. 5, al.1-3, din Legea nr.9/2012 organul fiscal teritorial calculează cuantumul taxei, însă taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru M. .
Potrivit prevederilor O.M.F.P. nr.1899/2004, Cap.II, pct.12 dobânzile cuvenite contribuabilului se suportă din același buget și cont de venit bugetar din care s-a făcut și restituirea sumei pentru care s-a solicitat plata dobânzii. Pentru acest motiv se solicită să se dispună obligarea chematei în garanție A. F. pentru M. și la plata dobânzii legale la suma solicitată de către reclamant.
Chemata în garanție A. F. pentru M.
nu și-a delegat reprezentant în instanță și nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Examinând, cu prioritate conform art. 137 al. 1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate
, tribunalul constată că excepția lipsei procedurii prealabile
invocată de pârâta DGFP B. -N. este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.
Astfel, interpretând art. 13 în lumina propriei jurisprudențe, CEDO a stabilit că art. 13 solicită ca în fiecare țară să existe un mecanism care să permită persoanei remedierea în plan național a oricărei încălcări a unui drept consacrat în convenție. Această dispoziție solicită deci o cale internă de atac în fața unei autorități naționale competente care să examineze orice cerere întemeiată pe dispozițiile convenției, dar care să ofere și reparația adecvată, chiar dacă statele contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce privește modalitatea de a se conforma obligațiilor impuse de aceasta dispoziție. Calea de atac la care art. 13 face referire trebuie să fie "efectivă" atât din punct de vedere al reglementarii, cât și al rezultatului practic (Hotărârea Wille impotriva Licchtenstein [GC]m nr. 28396/95, alin. 75, CEDO 1999-III).
"Autoritatea" la care se refera art. 13 nu trebuie să fie neapărat o instanță de judecată.
Totuși atribuțiile și garanțiile procesuale oferite de o astfel de autoritate prezintă o deosebită importanță pentru a determina caracterul efectiv al căii de atac oferite (Hotărârea Klass si alții mai sus citata, pag. 30, alin. 67).
În această privință, în speță, se pot ridica suspiciuni cu privire la o eventuală încălcare a art. 13 din CEDO în condițiile în care reclamantul nu a demonstrat că o astfel de cale de atac ar fi fost efectivă, având în vedere soluțiile constante de respingere a contestațiilor contribuabililor, pronunțate de către organele administrativ-fiscale în privința cererilor de restituire a taxelor de primă înmatriculare/poluare.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/_ , publicată în Monitorul Oficial nr. 1/_, în soluționarea recursului în interesul legii, statuând că procedura de contestare prev. la art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 Cod procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe disp. art. 117 al. 1 lit. d din același cod, întrucât "în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr._ pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată. Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul . . . . . . .
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu. Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită";.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D.
G. a F. P. B. -N. și A. F. pentru M. ,,
tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, cu motivarea că aceste pârâte nu au fost cele care au procedat la încasarea de la reclamant a taxei de poluare a cărei restituire se solicită, taxa fiind percepută de pârâta A. F. P. N. și în consecință va respinge acțiunea față de aceste pârâte.
Referitor la fondul cauzei
, instanța reține următoarele:
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand dintr-un stat membru al uniunii europene pentru înmatricularea căruia a fost obligat să plătească taxa solicitată prin acțiune.
Ulterior, reclamanta a solicitat organului fiscal ca această taxă să-i fie restituită, însă i s-a comunicat că a fost încasată legal.
Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine
orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul art. 110 din TFUE prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.
Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 110 din TFUE precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.
Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.
De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)
S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindrii, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).
Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.
În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/5008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale
similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.
Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.
În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.
În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr- o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C- 402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin disp. OUG nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în MO, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu disp. art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ -_ .
De asemenea, având în vedere conținutul ierarhic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu data de_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în MO partea I- a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în cazul Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă și în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de_ .
Așa cum a stabilit în mod constant CJUE, în propria sa jurisprudență, o hotărâre preliminară este obligatorie pentru instanța națională care a solicitat aceasta. Curtea a mai decis că "scopul
hotărârii preliminare este de a decide asupra dreptului, iar această hotărâre este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și a actului comunitar în cauză"; (C 52/76, Benedettic.Munari).
Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite conform dispozitivului prezentei sentințe.
Instanța va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor prevăzute de art. 124 Cod proc. fiscală, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de acest articol, cu precizarea că reclamantul nu a solicitat dobânda legală în materie civilă, prev. de OG nr. 9/2000, astfel că aceasta din urmă nu se poate acorda. Este real că încasarea nelegală a unei taxe produce un prejudiciu prin lipsirea de respectiva sumă de bani pentru perioada cuprinsă între data încasării taxei și data restituirii efective. Normele speciale din materia dreptului fiscal nu reglementează acoperirea acestui prejudiciu, situație în care devin incidente normele dreptului comun. Nu se poate accepta aplicarea prin analogie a dispozițiilor art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 6 și art. 117 Cod pr. fiscală., deoarece este vorba de norme de excepție, de strictă interpretare și aplicare, doar la situația pe care o reglementează.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța va obliga pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Pe cale de consecință, față de soluția adoptată referitor la acțiunea principală și dispozițiile art. 60 C.pr.civ., art. 1 alin. 1 și art. 5 alin.1 din OUG nr.50/2008 care dispun că "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu si se gestionează de A.
F. pentru M.
, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului";, taxă care se calculează de autoritatea fiscală competentă, conform art. 7 din același act normativ
"stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, realizându-se de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscală";, rezultă că cel ce încasează taxa de poluare este organul fiscal teritorial competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, potrivit dispozițiilor OG nr. 92/2003, însă destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxa de poluare este A. F. pentru M., fapt ce reiese și din dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008, "taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. ";, tribunalul va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. N., conform dispozitivului prezentei sentințe. Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de către pârâta D. G. a F.
P. B. -N., tribunalul constată că aceasta este nefondată, având în vedere că această pârâtă nu a fost obligată la restituirea sumelor arătate mai sus, astfel că ipoteza normei legale instituită de legiuitor prin art.60 alin.1 C.pr.civ. nu este întrunită în speță - această parte nu a căzut în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la pârâtele D. G. a F.
B. -N. și A. F. Pentru M. B. în consecință respinge acțiunea față de pârâte.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâte.
Admite, în parte, acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamantul SA, domiciliat în Feldru, nr.107, jud. B. -N. împotriva pârâtei A. F. P. N. , cu sediul în N., P. U., nr. 2, jud. B. -N. și în consecință:
obligă pârâta A. F. P. N. să restituie reclamantului suma de 2.680 lei, reprezentând taxă pe poluare achitată la data de_ ;
respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea dobânzii fiscale. Obligă pârâta să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. | F. | P. | N. | |
împotriva chematei în garanție A. F. PENTRU M., cu sediul în B. | , S. | I. | , |
nr. 294, Corp A, sector 6 și în consecință:
- obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2.680 lei, cu titlu de taxă pe poluare și cheltuieli de judecată în cuantum de 39,30 lei.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D. G. a F. P. B.
-N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi,_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. L. T. M. D.
Red/dact: BLT/HVA
_ /4ex
