Sentința civilă nr. 5247/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5247

Ședința publică din 15 Noiembrie 2013

Completul compus din:

Președinte: M. S., judecător Grefier: A. L.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. P. S., cu sediul în

Z., str. P., nr. 30, jud. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. Z. prin D.

G. A F. P. S.

, cu sediul în Z., str. P. I. M., nr. 15, Județul S. și în calitate de pârâtă - chemata în garanție A. F. PENTRU M.

, cu sediul în B., sector 6, S.

  1. , nr. 294, corp A, având ca obiect obligația de a face.

    La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților de la dezbateri.

    Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.

    Acțiunea este legal timbrată.

    S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, acțiunea este legal timbrată iar părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă.

    Instanța, apreciind că la dosar există suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, în baza dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

    T R I B U N A L U L :

    Prin cererea sa, din data de_, reclamanta S.C. P. S. a solicitat obligarea pârâtei

    1. F. P. Z. prin D. G. a F. P. S., la restituirea sumei de 5529 lei, pe care a achitat-o la data de _ , cu titlu de taxă pentru emisii poluante, încasată în baza dispozițiilor Legii nr. 9/2012.

      În motivarea cererii se arată că această lege este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatricualte într-un alt stat membru UE, în speță Franța și că nu aduce nimic inovator față de OUG nr.50/2008, în ceea ce privește tratamentul discriminator al taxei pe poluare.

      Asupra cauzei de față, tribunalul reține următoarele

      :

      Corepunde adevărului faptul că, fiind confruntat cu avalanșa importurilor de automobile second-hand, dar supus și unor presiuni din partea producătorilor autohtoni de autovehicule, făcute cu scopul de a proteja industria națională, Statul Român a aplicat de-a lungul vremii diverse soluții fiscale, consacrate legislativ, pentru a descuraja introducerea în țară a autovehiculelor uzate (second-hand) și care s-au dovedit ulterior, pe cale judiciară, a fi contrare art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene (în prezent, art.110 din tratatul de Funcționare a Uniunii Europene), însă, începând cu data de_, o astfel de incompatibilitate a normelor legale interne nu mai subzistă, după cum se va arăta în continuare.

      1. Succesiunea în timp a legislației. La început, a fost taxa specială pentru autoturisme și autovehicule care a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006[1], sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea legii, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2006, legea a fost amendată, inclusiv prin prevederea categoriilor de persoane exceptate de la plata taxei.

1

Taxa specială a fost înlocuită cu taxa pe poluare prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ care a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 și a instaurat o taxă de poluare pentru autovehiculele din categoriile M1-M3 și N1-N3..

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule a exceptat de la obligația de plată a taxei de poluare

"autovehiculele a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc și care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene."; Pentru autovehiculele care nu corespundeau acestor criterii, valoarea taxei de poluare a fost majorată.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008 a fost abrogată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, privind modificarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. La art. III se prevedea: "Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008."; Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008 a fost ulterior respinsă prin Legea nr. 335/2009 (publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 776 din_ ).

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, astfel cum a ea fost modificată și completată ulterior, se înlocuiesc valorile conținute în anexele nr. 1, 2 și 4 ale primei cu cele prevăzute în anexele nr. 1, 2 și 3 ale actului normativ modificator.

Ulterior, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule - intrată în vigoare la 30 decembrie 2009 - prevedea următoarele: "Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc, precum și autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, beneficiază de exceptarea de la plata taxei de poluare pentru autovehicule, potrivit art. III alin. (1) din OUG nr. 218/2008 privind modificarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, în condițiile în care acestea se înmatriculează pentru prima dată în România în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.";, oferind astfel o amnistie fiscală temporară și limitată.

O nouă ";reformă"; este făcută apoi în domeniu prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2010 privind modificarea și completarea OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care modifică din nou cuantumul taxei de poluare. De asemenea, potrivit art. II alin. (2), "pentru autovehiculele achiziționate în vederea înmatriculării în România înainte de data de 31 decembrie 2010 și care nu au fost înmatriculate în România până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se aplică nivelul taxei de poluare pentru autovehicule prevăzut în OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare până la data de 1 ianuarie 2011.";

Consecutiv deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-402/09 Tatu vs. România, prin care taxa pe poluare a fost declarată incompatibilă cu art. 110 al Tratatului UE, Parlamentul a adoptat Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prin care se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Prin Legea nr. 9/2012

se instituia obligația plății taxei nu doar la prima înmatriculare a unui autovehicul în România, dar și atunci când se schimbă proprietarul cu ocazia înmatriculării mașinii (indiferent de proveniența acesteia), cu condiția ca o astfel de taxă să nu mai fi fost plătită anterior

. De asemenea, toate persoanele care au plătit o taxă de poluare auto

2

mai mare conform vechii legislații pot solicita autorității fiscale restituirea diferenței rezultate din calculul prevăzut de noua lege.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege s-a suspendat până la 1 ianuarie 2013 aplicarea taxei de poluare pentru autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de 1 ianuarie 2007. Se menținea în vigoare taxa pe poluare, redusă cu 25%, pentru proprietarii de autovehicule care înmatriculează mașini în România începând cu data de 13 ianuarie 2012.

Cu alte cuvinte, începând cu data de 1 ianuarie 2013, au fost "reactivate"; dispozițiile nediscriminatorii ale Legii nr. 9/2012, menținute și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013, privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aplicabilă începând cu data de 15 martie 2013 și conform căreia timbrul de mediu se plătește o singură dată, la prima înmatriculare în România, sau la transcrierea dreptului de proprietate (dacă vânzătorul nu a plătit taxa de primă înmatriculare, sub diferitele sale denumiri, ori a achitat-o, dar a recuperat-o ulterior pe cale judiciară). Timbrul se aplică doar vehiculelor cu maxim 8 locuri, iar celelalte vehicule (tiruri, microbuze, autocare) vor plăti în continuare taxa veche.

Față de cele mai sus arătate, acțiunea reclamantei se va respinge ca nefondată, în timp ce cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă apare în această situație ca fiind lipsită de interes, pentru a mai fi analizată, pe fond, de instanță.

În numele L E G I I, H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge ca nefondată acțiunea reclamantei S.C. P. S., cu sediul în Z., str. P.

, nr. 30, jud. S. în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. S. - A. F.

P. Z.,

cu sediul în Z., str. P. I. M., nr. 15, Județul S. și chemata în garanție A.

F. PENTRU M.

, cu sediul în B., sector 6, S. I., nr. 294, corp A, având ca obiect restituire taxă specială pentru autovehicule.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 15 noiembrie 2013. Președinte, Grefier,

M. SA L.

Red.MS/_ /6 ex

Dact.AL/_ Com. 4 ex

3

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5247/2013. Contencios. Obligația de a face