Sentința civilă nr. 6641/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6641
Ședința publică din_ Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. H. - judecător
G. ier: E. -A. I. C.
Pe rol fiind soluționarea cauzei privind pe reclamanta Ș. G. N.
I.
cu sediul în B. M., str. Gheorghe B., nr. 1 și pe pârâții M. B. M.
- PRIN P., D. DE V. B. M. și P. M. B. M.,
având ca
obiect contestație act administrativ fiscal.
Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul din_ ,_ ,_, apoi pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea sentință.
T.
Deliberând asupra cererii de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea și înregistrată la data de_ pe rolul acestei instanțe sub numărul_, precizată la data de_ (f.128) reclamanta Ș. G. N.
I. a chemat în judecată pe pârâții M. B. M. ,D. de V. a M.
B. M. și P. M. B. M. ,solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze raportul de inspecție fiscală nr. 6707/_ și decizia de impunere 1767/_ emise de D. de V. prin care i-a fost impusă plata sumei de 98.660,28 lei reprezentând venituri din închirieri, precum și dispoziția nr. 1709/_ emisă de către P. M. B. M., cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii se arată că în urma verificărilor efectuate de către D. de V. din cadrul Primăriei B. M. s-a stabilit că în perioada_ -_ reclamanta ar fi încasat suma de 98.660,28 din închirierea bunurilor, sumă pe care nu a virat-o la bugetul local, încălcând astfel dispozițiile art. 16 din Legea 213/1998, reținere greșită, întrucât în temeiul Legii 84/1995 și a Ordinului Ministerului Învățământului nr. 3320/1996 aceste sume de bani rămân la dispoziția unităților de învățământ.
Potrivit Legii 1/2011 a educației naționale, art. 8, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii, iar potrivit Legii 273/2006 a finanțelor publice locale, art. 68, veniturile proprii ale instituțiilor publice finanțate în condițiile art. 67 alin. 1 lit. b si c se încasează, se administrează, se utilizează și se contabilizează de către acestea. V. le proprii ele bugetelor instituțiilor publice finanțate potrivit art. 67 alin. 1 lit. b și
c provin din prestări servicii, chirii, manifestări culturale și sportive, concursuri artistice și altele.
Rezultă astfel, indiscutabil, că veniturile proprii ale reclamantului, provenite din închirierea bunurilor în perioada_ -_, puteau fi reținute de către unitatea școlară și utilizate potrivit necesităților, în condițiile în care, în tot acest interval de timp, a existat o subfinanțare a învățământului, iar primăria B. M. -Consiliul Local aveau obligația de a se preocupa și de a asigura o finanțare adecvată a activității de învățământ.
Că reclamantul nu era obligat să vireze la bugetul local veniturile obținute din închirieri rezulta și din aspectul că, anual, s-a întocmit bugetul de venituri și cheltuieli care a fost aprobat de Primăria Baia Mare unde de altfel se depune și contul de execuție bugetară atât din venituri proprii cât și din bugetul local. Rezultă deci că sumele din închirieri au fost obținute și cheltuite cu aprobarea ordonatorului de credite și a consiliului de administrație. Mai mult, în toată această perioadă au avut loc verificări și de la Curtea de Conturi și niciodată nu a fost reținut faptul că în mod incorect reclamantul a încasat și utilizat în interesul colegiului sumele obținute din chirii în final obținând descărcarea de gestiune pentru această perioadă.
Din faptul că în tot acest interval de timp pârâta nu a emis o hotărâre de Consiliu Local prin care să stabilească procentul ce trebuie achitat din veniturile din chirii (abia prin HCL nr. 182/2011 făcând acest lucru), cât și aspectul că anual a fost aprobat reclamantului bugetul de venituri și cheltuieli, rezultă că pârâta a înțeles să lase aceste venituri la dispoziția reclamantului în vederea finanțării activității colegiului.
În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 554/2004.
În susținerea cererii reclamanta depune în copie raportul de inspecție fiscală din data de_, contestația administrativă, dispoziția nr. 1707/_
.
La data de_ reclamanta și-a completat cererea și a solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze(f.15).Asupra cererii de suspendare instanța s-a pronunțat prin încheiere separată la data de_ (f.116-117), cererea fiind respinsă pentru nedepunerea cauțiunii.
La data de_ pârâții M. B. M. și D. de V. a M.
B. M. au formulat întâmpinare(f.22-26) prin care pe cale de excepție invocă lipsa calității procesuale pasive a M. B. M. în ceea ce privește petitul de anulare a dispoziției primarului, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. S-a arătat că, potrivit prevederilor art. 68 alin. 1 din Legea nr. 215/2001, a art. 77 din Legea 215/2001 primăria este considerată o structură funcțională cu activitate permanentă, care nu are personalitate juridică și patrimoniu propriu.Pentru aceste considerente primăria nu poate sta in judecată în nume propriu.
Ulterior extinderii cadrului procesual de către reclamantă prin cererea precizatoare depusă la data de_ (f.128) prin care a chemat în judecată pe
P. M. B. M. și acest pârât a formulat
depus la data de _
întâmpinare
prin care a invocat apărări de fond comune cu ceilalți doi pârâți.
Pe cale de excepție P. M. B. M. a invocat tardivitatea cererii formulate împotriva sa pentru nerespectarea art.7 din Legea nr.554/2004.
În esență,pe fondul litigiului pârâții au susținut că sumele încasate sub formă de chirie de către unitatea de învățământ au fost reținute integral ca venit propriu, deși potrivit art. 16, al 1 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale. De asemenea al. 2 al aceluiași articol prevede faptul că, în cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă-parte între 20-50%, stabilită, după caz, prin hotărâre a [...] consiliului local prin care s-a aprobat închirierea.
Întreaga sumă încasată din închirierea unor spații din clădirile proprietate publică aflate în administrarea școlii trebuia virată în contul bugetului local, nefiind emisă o hotărâre de consiliu local, prin care să se stabilească cota-parte din sumele încasate care ar fi putut fi reținute de către unitatea de învățământ.
Abia în iulie 2011 a fost adoptată H.C.L 182/2011 prin care unitățile de învățământ, care realizează sume cu titlu de chirie pentru bunurile din patrimoniul public pe care le au în administrare, rețin 50% din veniturile încasate, diferența fiind virată lunar la bugetul local.
Aferent sumelor reprezentând venituri din chirii reținute de către unitățile școlare, cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, au fost calculate majorări de întârziere, considerând ca termen de plată cel prevăzut la art. 1, lit. f din Ordinul Nr._ .
Este adevărat că, potrivit Legii nr. 84/1995 a învățământului, unitățile de învățământ pot beneficia și de alte surse de venituri, cum ar fi venituri proprii, subvenții, donații, dar acestea tot legea prevede că "trebuie dobândite în condițiile Legii" (art. 270, al 3-Legea nr. 84/1995).
Având în vedere faptul că, terenurile și clădirile închiriate, aflate în administrarea unității de învățământ sunt proprietatea publică a M. B.
M., închirierea bunurilor și încasarea veniturilor din chirii trebuia să se realizeze cu respectarea prevederilor Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.
B. M. se constată că această excepție a fost invocată doar prin raportare la petitul de anulare a dispoziției primarului. Or, atâta timp cât prin acțiunea introductivă se contestă decizia de impunere și raportul de inspecție,emise de către D. de V., organ administrativ fără personalitate juridică care funcționează ca și autoritate de specialitate în materie fiscală în structura primăriei, pârâtul M. B. M. deține calitate pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care excepția urmează a fi respinsă.
Cu privire excepția invocată de către pârâtul P. M. B. M. întemeiată pe nerespectarea art.7 din Legea nr.554/2004 instanța o va respinge
de asemenea întrucât procedura prealabilă a fost parcursă prin contestația soluționată de către pârât conform dispoziției atacate, fără a se mai justifica din punct de vedere legal parcurgerea unui noi proceduri prealabile întrucât actele și operațiunea administrativ fiscale atacate sunt decizia de impunere nr.1767/_ și raportul de inspecție fiscală și nu dispoziția de soluționare a contestației.
Instanța mai reține că reclamanta a procedat la introducerea în cauză a pârâtului P. M. B. M. urmare a punerii în discuție de către instanță potrivit art.16 indice 1 din Legea nr.554/2004 a caracterului insuficient al cadrului procesual întrucât acest pârât este emitentul dispoziției de soluționare a contestației, a cărei anulare face obiectul acțiunii în contencios administrativ. Era, prin urmare obligatorie întregirea cadrului procesual conform art.1 și art.2 alin.1 lit.b coroborat cu art.7 din Legea nr.554/2004 prin chemarea în judecată și a autorității administrative abilitată potrivit legii să soluționeze etapa procedurii administrative de contestare, în cazul concret primarul unității administrativ teritoriale.
Pe fondul cauzei
instanța constată următoarele:
La data de_ pârâta D. de V. a M. B. M. a întocmit raportul de inspecție fiscală nr. 5957/2012 în temeiul căruia s-a emis decizia de impunere nr. 6707 din_, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 98.660,28 lei, din care 54.074,34 lei reprezintă debit principal iar suma de 44.585,97 lei accesorii.
S-a constatat că în perioada_ -_ unitatea de învățământ verificată a încasat suma de 54.074,34 lei din închirierea spațiilor aflate în administrarea Școlii Gimnaziale N. I. și în domeniul public al M. B.
M. ,sumă pe care nu a virat-o la bugetul local. S-a reținut în cuprinsul raportului de inspecție fiscală că astfel s-au încălcat prevederile art. 16 din Legea nr. 213/1998, deoarece sumele încasate cu titlu de chirie trebuiau făcute venit la bugetul local, în condițiile în care pentru perioada verificată nu a fost emisă nicio hotărâre de consiliu local prin care să se stabilească cota parte din sumele încasate care ar fi putut fi reținute ca venituri proprii.
Decizia de impunere nr.1767/_ emisă în baza acestui raport de inspecție fiscală a fost contestată de către reclamant prin contestație adresată pârâtului P. M. B. M. care prin dispoziția nr. 1709/_ a respins contestația ca nefondată.
Instanța reține că reclamanta exercită un drept de administrare asupra unor clădiri și terenuri aflate în domeniul public al M. B. M., imobile cu privire la care a încheiat contracte de închiriere cu terțe persoane.
Sumele încasate cu titlu de chirie de către unitatea de învățământ reclamantă au fost reținute integral ca venituri proprii, fără a fi virate total sau parțial în contul bugetului local.
Potrivit art. 16 din Legea nr. 213/1998 sumele încasate din închirierea sau concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale. În cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare(cum este cazul de față), acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă parte între 20-50%, stabilită prin hotărâre a consiliului local prin care s-a aprobat închirierea.
Așadar, potrivit legii, reclamanta, în calitate de titular al dreptului de administrare și de parte în contractul de închiriere, era îndreptățită să încaseze din chirie o cotă parte cuprinsă între 20 și 50%, iar diferența să o vireze la bugetul local, bunul închiriat aflându-se în proprietatea publică a M. B.
M. .
Până în anul 2011, Consiliul Local al M. B. M. nu a emis o hotărâre prin care să stabilească procentul din chirie pe care unitățile de învățământ le pot reține ca venituri proprii, astfel încât, pentru perioada_ -_ (perioada în care reclamantul a încasat și reținut integral chiria), nu exista o hotărâre, prin care organul deliberativ al M. B. M. să-și fi îndeplinit obligația instituită de prevederile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 213/1998.
Pasivitatea de care a dat dovadă autoritatea locală, chemată să stabilească procentul din chirie pe care unitățile de învățământ le pot reține ca venituri proprii, nu poate înfrânge îndreptățirea pe care o recunoaște acestora legiuitorul însuși, în sensul încasării unei cote părți din chirie. Textul Legii nr. 213/1998 este clar, fiind evident dreptul conferit de legiuitor, de încasare de către titularul dreptului de administrare a unui procent din chirie.
Consiliul local nu stabilește îndreptățirea la parte din chirie, ci este chemat să hotărască asupra procentului fixat de legiuitor între 20 și 50%.
În situația neîndeplinirii de către consiliul local a obligației de a determina cota din chirie cuvenită reclamantului, nu putem afirma că dreptul conferit de legiuitor la încasarea unei părți din chirie nu subzistă, decât cu ignorarea totală a legii. Și aceasta cu atât mai mult dacă avem în vedere și contextul legislativ în care administrației publice locale îi revine obligația de a contribui la finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Nu se poate afirma însă, nici că reclamantul are temei legal pentru păstrarea integrală a sumelor încasate cu titlu de chirie pentru bunurile aflate în proprietate publică și în administrarea sa, pentru care încheie contracte de închiriere.
Actele normative invocate de către reclamant în susținerea acțiunii sale nu îi conferă unității de învățământ acest drept și ele trebuie interpretate prin coroborare cu dispozițiile Legii nr. 213/1998 care în art. 16 instituie un plafon maximal.
Astfel încasarea ca venit propriu a tot ceea ce depășește procentul de 50%, s-a făcut de către reclamantă cu încălcarea dreptului prevăzut și limitat în același timp de art. 16 din legea 213/1998, fapt reținut cu luarea în considerare a lipsei unei hotărâri de consiliu local care să stabilească procentul exact, în marja dintre 20 % și 50 % stabilită deja prin Lege.
Pentru suma pe care instanța o constată ca fiind datorată reprezentând 50 % din chiria încasată, în virtutea prevederilor art. 1241din OG nr. 92/2003, reclamantul datorează și majorări de întârziere, întrucât înlăturarea răspunderii fiscale nu intervine decât în caz de forță majoră sau în ipoteza cazului fortuit. Or, faptul că bugetul de venituri și cheltuieli al reclamantului a fost aprobat anual de către Primăria Baia Mare sau faptul că urmare a verificărilor efectuate de Camera de Conturi M. în intervalul de timp suspus
discuției nu s-au constatat nereguli în legătură cu sumele încasate cu titlu de chirii, nu se pot circumscrie nici noțiunii de forță majoră și nici celei de caz fortuit, pentru a putea conduce la exonerarea de răspundere.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 218 din OG nr. 92/2003 instanța va admite în parte acțiunea reclamantului, va anula actele atacate în parte, în limita a 50 % din suma stabilită cu titlu de debit principal. Diferența de 50 % din totalul chiriilor este datorată de către reclamant, urmând ca majorările de întârziere să fie calculate doar în limita sumei de 27.037,17 lei.
În temeiul art. 274 și art.276 Cod procedură civilă de la 1865 instanța urmează să oblige pârâții la plata către reclamantă a sumei de 1043,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, acordate proporțional admiterii în parte a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția tardivității invocată de către pârâții M. B. M. și P. mun. B. M., ambii cu sediul în B. M., str. Gh. Ș. nr. 37.
Admite în parte cererea formulată de către reclamanta Ș. G. N.
I. cu sediul în B. M., str. Gheorghe B., nr. 1 în contradictoriu cu pârâții
M. B. M., D. de V. a M. B. M. și P. M. B. M.
, toți cu sediul în B. M., str. Gh. Ș. nr. 37.
Anulează în parte Dispoziția nr. 1709/_ emisă de către pârâtul P. mun. B. M., Decizia de impunere nr. 1767/_ și raportul de inspecție fiscală nr. 6707/_ ambele emise de către pârâții M. B. M. și D. de V. în sensul că diminuează obligațiile de plată suplimentare impuse reclamantei cu titlu de venit la bugetul local la nivelul sumei de 27.037,17 lei cu titlu de creanță principală și 22.292,985 lei cu titlu de accesorii.
Obligă pe pârâți să achite reclamantei suma de 1043,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi,_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
M. H. | E. -A. | I. C. |
Red. M.H./_
Tehnored. E.A.I.C./_ - 6 ex.
