Decizia civilă nr. 1064/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1064/2013
Ședința publică de la 31 Ianuarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. D.
Judecător R. -R. D. Judecător L. U. Grefier M. T.
S-a luat în examinare - în vederea pronunțării - recursul formulat de reclamanta SC T. R. SA, împotriva sentinței civile nr. 9663/2012, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâta D. G. A F. P. A J. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că la data de_, reclamanta recurentă a depus la dosar concluzii scrise.
Se constată totodată faptul că prin încheierea de ședință din data de_ s-au consemnat atât mersul dezbaterilor, cât și concluziile orale ale părților, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 9663 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta SC T. R. S.A. C. -N. împotriva pârâtei MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE AGENȚIA NAȚI. ALĂ DE A. FISCALĂ-D. G. A F. P. A J. C. .
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele
:
Reclamanta a achiziționat în luna martie 2007 de la S.C. NEWCO SRL un ansamblu de clădiri și terenul aferent pentru suma de 23.712.003 lei. Pentru această sumă s-au aplicat prevederile art. 160 alin.2 lit.b din Codul Fiscal în vigoare la data respectivă și anume s-au aplicat măsurile de simplificare TVA aferentă tranzacției în sumă de 4.509.758 lei.
În urma controlului fiscal efectuat, organele de control au stabilit suplimentar în sarcina reclamantei suma de 218.394 lei ca și TVA de ajustat pe considerentul că în autorizația de desființare sunt înșirate toate numerele topo aferente extraselor C.F.
Concluzia organelor de control a fost că s-a desființat întregul corp A și nu doar corpul A1 (construcția C2 - sala de pompe și rezervare) în suprafața construită de 80 mp. care conform unor calcule de proporționalitate aveau o valoare de 42.493 lei.
În extrasul C.F: nr. 1. sunt înscrise corpurile C.1 și C.2 cărora le-au fost atribuite numerele topo 11474/_ 3/_ 2/_ 1/_ 0/_ 9/1/_ 5/2/1/3 și 11197//2/1/3 valabile pentru ambele corpuri C.1 + C.1, iar suprafața cadastrală înscrisă în această carte funciară este de 762 mp. fără vreo delimitare a acestei suprafețe între cele două corpuri C.1 și C.2.
Prin autorizația de desființare nr.97/_, autoritatea emitentă a autorizat executarea lucrărilor de desființare pentru bunurile de capital cuprinse pe
numărul cadastral 1. cu toate numerele topografice cuprinse în acesta. După finalizarea lucrărilor de demolare, Primăria Municipiului C. -N. prin Adresa nr. 160418/43/_ confirmă desființarea construcțiilor identificate în C.F. nr.
1., lucrări executate în baza autorizației de desființare nr. 97/_ . Această adeverință a fost eliberată în vederea radierii construcțiilor di cele două cărți funciare și din evidența Direcției de Taxe și Impozite din cadrul Consiliului Local al Municipiului C. -N. .
Valoarea construcțiilor din C.F. nr. 1. rezultă din raportul de evaluare nr.104/_, și din evidența contabilă a societății. Din aceste documente rezultă că bunurile de capital înscrise în C.F. nr. 1. au fost desființate integral și nu parțial pentru suprafața de 80 mp., așa cum susține reclamanta.
Potrivit prevederilor art. 64 și art. 65 alin.1 din Codul de procedură Fiscală, documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului precum și alte acte doveditoare constituie probe la stabilirea bazei de impunere, contribuabilul având sarcina de a dovedi actele și faptele sale care au stat la baza declarațiilor sale.
La emiterea actelor administrativ-fiscale contestate de către reclamantă, pârâtul a avut în vedere actele de carte funciară, rapoartele de evaluare, autorizațiile emise de către primărie și evidența contabilă a societății care a înscris întreaga valoare a bunului de 1.191.933,87 lei.
În lipsa unor documente justificative care să ateste realitatea demolării clădirii doar în suprafață de 80 mp. respectiv proces-verbal de constatare a demolării, acte constatatoare a situației prezentate, situații de lucrări, devize, de execuție și registru al bunurilor de capital care să cuprindă informații referitoare la achiziționarea, transformarea, modernizarea și valoarea bunurilor, cererea reclamantei apare ca nedovedită și a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC T. R. S.A.
, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate ca nelegală și netemeinică și pe cale de consecință să se admită acțiunea formulată așa cum a fost formulată și precizată la instanța de fond.
În motivarea recursului reclamanta invocă incidența dispozițiilor art. 149 C.fiscal, art.304 pct. 7, 9 și art.3041C.pr.civ..
Pentru a pronunța sentința civilă nr. 9663/_ instanța de fond a reținut (în considerente) că, « în extrasul CF nr. 1. sunt înscrise corpurile C1 și C2 cărora le-au fost atribuite numerele topo. 11474/_ 3/_ 2/_ 1/_ 0/_ 9/1/_ 5/2/_ 7/2/1/3, valabile pentru ambele corpuri C1 + C2, iar suprafața cadastrală înscrisă În această carte funciară este de 762 mp, fără vreo delimitare a acestei suprafețe între cele două corpuri CI și C2".
Instanța, în analiza stării de fapt, a pornit de la ideea complet eronată că suprafața totală utilă a clădirilor înscrise în CF 1. era de 762 mp..
Acest aspect prezintă relevantă întrucât denotă o neînțelegere gravă a stării de fapt, instanța preluând aceasta concluzie din întâmpinarea depusă de pârâtă (fila 112 verso), fără a cerceta personal înscrisurile depuse în probatiune la dosarul cauzei.
În realitate. suprafața de 762 mp este suprafața terenului pe care au fost construite cele două corpuri de clădire (CI și C2), iar nu suprafața utilă a construcțiilor.
Ideea mai sus enunțată rezultă evident și din faptul că, în cuprinsul extrasului de Carte Funciară nr. 1. datat_ ( în forma de după radierea construcțiilor desființate, aflat la fila 76 din dosar), suprafața înscrisă este aceeași (762 mp!), deși au fost radiate o parte din construcțiile înscrise.
De altfel, ar fi fost suficientă o simpla studiere comparativă (de către instanța de fond) a extras ului de Carte Funciară nr. 1. în forma de dinainte de radiere (fila 49 din dosar) si după operarea radierii construcțiilor desființate (fila
76 din dosar) pentru ca aceasta să poată trage concluzia corectă și evidentă că din acest CF nu au fost radiate toate construcțiile, așa cum a susținut pârâta și cum, în mod eronat, a concluzionat instanța, ci doar o parte din construcție, și anume corpul C2, construcția CI rămânând în picioare.
Instanța reține în continuare că, « prin autorizația de desființate nr. 97/_, autoritatea emitenta a autorizat executarea lucrărilor de desființare pentru bunurile de capital cuprinse pe numărul cadastral 1. cu toate numerele topografice cuprinse în acesta », idee reprodusă identic din cuprinsul întâmpinării formulate de pârâtă (a se vedea fila 112 din dosar, verso, alin. 4).
Că este vorba despre o copiere automată a motivelor invocate în apărare de pârâtă, o demonstrează faptul că reproducerea s-a făcut cu tot cu eroarea evidentă (din cuprinsul întâmpinării), în sensul că autorizația nr. 97/_ s-a solicitat pentru bunurile de capital cuprinse în cartea funciară nr. 1., iar nu «pe numărul cadastral 1. cu toate numerele topografice cuprinse în acesta» fapt ce denotă că onorata instanță nu a analizat și înțeles corect starea de fapt descrisă.
O altă interpretare eronată a instanței este și cu privire la faptul că, dacă în autorizația de demolare nr. 97/_ au fost înscrise toate numerele topografice din CF nr. 1., este o dovadă că au fost desființate toate construcțiile din acel CF.
În realitate, din analiza cărții funciare nr. 1. (atât în forma de dinainte de radiere - fila 49 și după operarea radierii construcțiilor desființate - fila 76) se poate observa cu ușurință că numerele topo Înscrise nu se pot asocia unui anumit corp de clădire.
Aferent numerelor topo enumerate, au fost înscrise mai multe construcții, acestea fiind evidențiate sub codificarea C1 și C2.
Întrucât nu a fost și nu este posibilă, în acest caz, asocierea unui corp de clădire cu un anumit număr topografic, a fost obligatoriu ca, la momentul solicitării autorizației de desființare, să fie inserate toate numerele topografice din acea carte funciară, chiar daca se dorea, în fapt, desființarea doar a unora dintre construcțiile înscrise sub acele numere topografice.
Este evident însă că, numerele topo, care sunt asociate unei parcele de teren. iar nu construcțiilor, continuă să existe indiferent de existenta sau demolarea unor construcțiilor de pe respectivul teren;
Având în vedere concluzia eronată a instanței, în sensul că, întrucât în autorizația de desființare au fost enumerate toate numerele topo, înseamnă ca a fost autorizata și s-a realizat desființarea întregului corp de clădire înscris în acea carte funciară, sentința recurată este neîntemeiată și sub acest aspect.
Mai mult, interpretarea eronată rezultă și din faptul că, în cuprinsul autorizației de desființare nr. 97/_ eliberată de Primăria C. (fila 47), se prevede în mod expres că, aceasta a fost emisă: «în baza proiectului pentru autorizarea lucrărilor de desființare (PAD) nr._ elaborat de S.C. ARHIMAR SERV S.R.L. [...]» și că: « Documentația tehnică PAC - vizată spre neschimbare - împreună cu avizele și acordurile obținute, fac parte integrantă din prezenta autorizație» (a se vedea pag. l din Autorizația de desființare, pct. A de la partea de precizări-fila 47), documente din care rezultă clar corpurile de clădire ce urmau a fi demolate.
Prin urmare, pentru a stabili care anume construcții au fost desființate (înainte de a se concluziona că acestea au fost desființate integral), instanța ar fi trebuit să observe, în cuprinsul acestei documentației tehnice pentru obținerea autorizației de desființare (parte integrantă a autorizației de desființare nr. 97/_
),(filele 120-126) care anume, construcții au fost propuse spre demolare.
O simpla analiză a acestei documentații (Proiect P.A.D. 400-2005 elaborat de S.C. ARHIMAR SERV S.R.L pentru beneficiarul S.C. T. R. S.A.- filele 120- 126, documentație vizată spre neschimbare de Primăria C. ), ar fi scos la iveală
faptul că la pagina 4 (fila 123), se indicii expres suprafața propusă pentru demolare ca fiind de 580.66 mp.. suprafață care de altfel a și fost reținută de expert în cuprinsul expertizei contabile judiciare administrată în cauză.
Tot din cuprinsul acestei documentații (Planșa Plan desființare - fila 105 bis) rezultă, fără altă posibilitate de interpretare că suprafața construită desfășurată totală a construcțiilor din CF 1. este de 2.264,65 mp. adică de aproape 4 ori mai mult decât a fost demolat!!!
[Sală pompe, rezervor apă și Corpul Al, care au fost demolate, în suprafața construită desfășurata de 580,66 mp + Corpul A2, care a rămas în picioare, cu o suprafața construită desfășurată de 561,33 mp pe nivel X 3 nivele = 1.683,99 mp, adică, în total 2.264,65 mp].
În concluzie instanța nu a analizat autorizația de desființare, ci a preluat apărarea pârâtei (așa cum am prezentat anterior) și ignorând documentația tehnică aflată la dosarul cauzei (parte integrantă a Autorizației de desființare) nu a observat faptul că. din cuprinsul acesteia rezultă în mod evident că, din suprafața desfășurată totală a construcțiilor de 2.264,65 m.p. a fost propuși pentru demolare și autorizată. din CF 1., doar o suprafața desfășurată de 580.66 m.p. (fila 123), restul construcțiilor rămânând în picioare.
De altfel, instanța a ignorat și alte înscrisuri depuse în probațiune de subscrisa recurenta-reclamantă, și anume:
Extrasul CF nr. 1. C. -N., datat_ (fila 76 ), adică în forma de după operarea radierii construcțiilor demolate, evidențiază în mod clar construcțiile rămase în această carte funciară:
- sub serial (nr. de ordine) 1, parcela cu nr. topo. 11474/_ 3/_ 2/_ 1/_ 0/_ 9/1/_ 5/2/_ 7/2/1/3, în suprafață de 762 mp, având categoria de folosință "Construcție în str. Salcâmului nr. 37, cu CI: la P. - casa scării, 1 lift, 1 coridor, 2 birouri, sala pompe, încăpere control cu 2 magazii, 2 grupuri sanitare cu câte 3 cabine, tablou general joasă tensiune; la Etaj 1- casa scării, 1 lift, 1 coridor, 1 sala urzit; la Etaj 11- casa scării, 1 lift, 1 hol, 1 magazie, hală preparație, 2 grupuri sanitare cu câte 3 încăperi".
Din conținutul CF-ului menționat rezultă clar că, imobilul - construcție C1 nu a (ost demolat continuând să fie Înscris În această carte funciară. Daca toate construcțiile aferente extrasului CF 1. ar fi fost demolate, pe noul extras CF ar fi apărut doar terenul din CF nr. 1., (liră nicio construcție!!!
Din cuprinsul documentației cadastrale de alipire întocmită ulterior (pentru alipirea imobilele aferente ansamblului - filele 80 - 82, documentație avizata de OCPI C. ) rezultă fără niciun dubiu ca, imobilele ramase în CF nr. 1. după demolare, adică construcția C1 sunt înscrise sub aceleași numere topografice, 11474/_ 3/_ 72/_ 1/_ 0/_ 9/1/_ 5/2/_ 7/2/1/3. Acest fapt arată, încă o data ca, deși au fost radiate o parte din clădiri, numerele topografice sunt tot aceleași, acestea nefiind asociate construcțiilor, ci terenului.
În concluzie, este greșit a se considera că, fiind trecute pe Autorizația de desființare toate topograficele, s-au demolat toate construcțiile, în contradicție cu documentele invocate și concluziile expertizei ordonate.
De altfel, și în extrasul CF nr. 1. C. -N., rezultat în urma acestui proces de comasare (fila 93), se poate vedea ca aceleași construcții care inițial erau trecute în extrasul CF nr. 1. sub codificarea C1, apar în continuare în extrasul CF nou, nr. 1. C. -N., datat_ (sub codificarea nou atribuită, C3);
Mai mult, la dosarul cauzei (filele 127-129), recurenta-reclamantă a depus în probațiune fotografii realizate ulterior demolării, din care, prin analiză comparativă cu fotografiile depuse de arhitect ca parte a documentației de desființare (filele 124-126) este evident ca o parte din clădirea înscrisă în CF nr. 1.
denumită de arhitect artificial - corpul A2- a rămas în picioare și pentru aceasta parte nu trebuia calculată ajustarea de TVA.
Instanța mai retine că, «după finalizarea lucrărilor de demolare, Primăria Municipiului C. -N., prin Adresa nr. 160418/43/_ confirmă desființarea construcțiilor identificate în CF nr. 1., lucrări executate în baza autorizației de desființare nr. 97/_ ».
Aceasta concluzie este eronată, fiind lipsită de temei legal, cu efectul aplicării greșite a legii, și, inevitabil al pronunțării unei soluții greșite!!!, fiind în contradicție cu specificația (nu lipsită de importanță, din conținutul Adresei nr. 160.418/_ emisă de Primăria Cluj-Napoca, privitoare la dovada de neexistentă a imobilelor demolate - fila 75), prin care se confirmă într-adevăr desființarea unor construcții, dar se face precizarea, foarte importanta, că este vorba de construcții identificate În CF nr. 1. la C2 !!! ["desființarea construcțiilor identificate în CF 1., cu nr topografie 11474/_ 3/_ 72/_ 1/_
0/_ 9/1/_ 5/2/_ 7/2/1/3, la C21.
În concluzie, prin actul menționat mai sus se confirmă în mod oficial că doar construcția C2 din CF nr. 1. C. -N., nr. topografic 11474/_ 3/_ 72/_ 1/_ 0/_ 9/1/_ 5/2/_ 7/2/1/3 a fost demolată, deci si-a încetat existenta. Restul construcțiilor înscrise în Cartea funciara nr. 1. C. -N. au rămas nedemolate, fapt ce demonstrează, încă o dată nelegalitatea și netemeinicia sentinței recurate.
Concluzionând, instanța retine că "din aceste documente rezultă că bunurile de capital înscrise în CF nr. 1. au fost desființate integral și nu parțial pentru suprafața de 80 mp, așa cum susține reclamanta ", reținere care este în vădită contradicție cu cele prezentate anterior și cu toate înscrisurile depuse în probațiune.
Referitor la cele reținute de instanță și citate anterior reiterează susținerile recurentei (din precizarea de acțiune filele 114-119), privitor la faptul că ajustarea de TVA-ului trebuia și trebuie să se facă raportat la suprafața construită desfășurată (așa cum rezultată din documentația de desființare vizată spre neschimbare de Primăria C. ), respectiv la suprafața de 580,66 mp, iar suma care trebuie restituiții de către DGFP trebuie calculată raportat la aceasta suprafața, după cum s-a concluzionat și de către expert (în expertiza contabilă ordonată în cauză). Ca urmare a celor prezentate recurenta și-a precizat cuantumul sumei ce urma a fi restituită de DGFP, de la 276.803 lei la 216.412 lei.
Dacă s-ar accepta ideea susținută de intimata și însușită de către instanță, cum că TVA-ul trebuie calculat la valoarea întregii suprafețe construite desfășurate (ce are o valoare substanțială de 1.191.933,87 lei) contrar prevederilor art. 149 alin.4 lit.d) Cod Fiscal, și nu la valoarea aferentă suprafeței efectiv demolate - " ca urmare a încetării parțiale a existentei unor bunuri de capital", așa cum a susținut și expertul, s-ar aduce o gravă vătămare a drepturilor și intereselor legitime ale recurentei și o îmbogățire fără just temei a Statului Român. Menționează că, nu există nicio dispoziție legală prin care recurenta să fie obligată a plăti TVA la valoarea întregii construcții, din care doar o parte și-a Încetat existența, și nu la valoarea acestei părții demola te, situație ce nu a putut
fi încadrată în niciun articol din Codul Fiscal de către intimată.
Astfel că, obligarea la plata TVA-ului stabilit de către intimată consideră ca. în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile ar fi o plată nedatorată, ceea ce duce evident la concluzia că sentința recurată este și din acest punct de vedere nelegală și netemeinică.
Instanța retine totodată, că "la emiterea actelor administrativ - fiscale contestate de reclamantă pârâta a avut în vedere actele de carte funciară, rapoartele de evaluare, autorizațiile emise de către primărie și evidenta contabilă a societății care a înscris întreaga valoare a bunului de 1.191.933,87 lei".
Această concluzie a instanței este în contradicție cu aspectele prezentate mai sus și conținutul tuturor actelor enumerate și pe care, instanța retine ca le-ar fi avut în vedere intimata - pârâtă DGFP.
În concluzie sentința recurată este netemeinică și nelegală pentru că, în conformitate cu:
extrasele CF nr. 1. (filele 49, 76)- rezultă clar că. din acest CF nu au fost radiate toate construcțiile, ci doar o parte din construcție, și anume corpul C2. construcția C1 nefiind demolată.
documentele emise și/sau avizate de Primăria Cluj-Napoca (Autorizația de desființare nr. 97/_ - fila 47. din care face parte integranta și documentația tehnică - filele 120- 126) - se specifică clar care construcții au fost propuse pentru demolare din CF 1., adică o suprafață construită de 580.66 m.p. din totalul de
mp. desfășurați ai construcțiilor înscrise în CF 1. (filele 123 și 105 bis),
rapoartele de evaluare - valoarea cu care construcțiile care si-au încetat existenta (demolate) au fost înregistrate în contabilitatea recurentei-reclamante (așa cum arată și expertul răspunzând la obiectivului nr. 1 din expertiza contabilă administrata în cauza filele 151-164 ) a fost stabilită prin metoda proporționalității. prin împărțirea valorii contabile la suprafața totala desfășurata a acelei construcții și înmulțirea valorii rezultate cu suprafața construita desfășurată, demolata. valoare ce a stat la baza de ajustării TVA-ului.
evidenta contabila a recurentei - pornind de la raportul de evaluare a bunului nr. 104/_ (filele 36-46) rezultă în mod evident că ajustarea de TVA s- a făcut corect, doar prin raportare la valoarea construcțiilor demolate;
prevederile codului fiscal - recurenta a ținut corect un registru al bunurilor de capital care a cuprins informațiile referitoare la achiziționare, transformarea. modernizarea și valoarea acestor bunuri. așa cum rezultă din expertiza contabilă ordonată în cauză (paragraf 6 fila 153),
expertiza ordonată în cauză - la determinarea bazei impozabile (răspunsul la obiectivul 1) expertul a avut În vedere, doar suprafața construită desfășurată și efectiv demolată de 580.66 m.p. constatând și el că este vorba de o încetare parțiala a existentei unor bunuri de capital. iar nu de o demontare totala (fila 156- răspuns la obiectivul 1) și ca atare, în mod legal a stabilit:
valoarea TVA-ului care trebuia ajustată de recurentă (fila 157, răspunsul la obiectivul 2),
care este suma care a fost reținuta în mod nejustificat de către DGFP și care trebuie restituita subscrisei contestatare, rezultând suma de 217.059 lei.
Din cele prezentate consideră recursul întemeiat și, pe cale de consecință solicită admiterea conform petitului, cu cheltuieli de judecată.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 8 ianuarie 2013 (f.16) pârâta D.
G. a F. P. a județului C.
a solicitat respingerea recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 9663/_, pronunțată de Tribunalul Cluj, prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de S.C. T. R. S.A., având în vedere următoarele:
În fapt, recurenta critică hotărârea pronunțată de Tribunalul Cluj, considerând că instanța de fond a apreciat în mod eronat starea de fapt, reținând doar cele arătate de pârâtă în întâmpinarea depusă la dosar, și anume că a existat o desființare totală a construcțiilor ce a determinat o ajustare a TVA în valoare de
218.394 lei.
Recurenta vine și expune pe parcursul mai multor pagini aceiași idee, respectiv că în fapt nu a existat o demolare totală a imobilelor înscrise în CF nr. 1.
, ci doar o demolare parțială a construcției C2, fapt pentru care ajustarea TVA prin decizia contestată este nelegală.
Raportat la susținerile recurentei, pârâta arată că la data controlului, respectiv la data soluționării contestației, reclamanta-intimată nu a pus la dispoziția organului de inspecție fiscală documentele justificative ce atestă realitatea demolării sau alte documente din care să probeze cu date concrete demolarea parțială a bunurilor de capital.
Este irelevant că aceste documente au fost puse la dispoziția expertului, respectiv au fost anexate la cererea de chemare În judecată, atâta timp cât aceste date nu au putut fi luate În considerare de organul de inspecție fiscală la momentul controlului efectuat.
Astfel, documentele prezentate de societate pe perioada inspecției fiscale, documente ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, nu evidențiază faptul că, doar anumite clădiri sau părți de clădire au fost demolate și nu justifică suprafețele clădirilor ( în mp) propuse spre demolare, fapt ce nu a fost probat nici cu ocazia depunerii contestației.
De asemenea, reiterează că potrivit prevederilor art.64 și art.65 alin.(1) din
nr. 92/2003, În stabilirea bazei de impunere, un rol primordial îl dețin documentele justificative și evidențele contabile ale contribuabilului, precum și orice alte acte doveditoare ce pot fi luate în considerare în stabilirea bazei impozabile, toate având forță probantă în dovedirea stării de fapt fiscale.
În acest sens sunt și prevederile art. 10 Cod procedură fiscală, potrivit cărora contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realității, prin indicarea mijloacelor doveditoare care îi sunt cunoscute și prin întreprinderea măsurilor necesare pentru procurarea acestor mijloace doveditoare.
Ori, în speță, reclamanta nu a pus la dispoziția organului fiscal documentele justificative, acestea fiind puse doar la dispoziția expertului și în anexă la cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că în lipsa prezentării documentelor justificative care să ateste realitatea demolării clădirii doar în suprafață de 80 mp, organul de control fiscal a procedat corect la stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare.
Un alt argument ce trebuie avut în vedere este faptul că societatea este obligată țină un registru al bunurilor de capital care să cuprindă informații referitoare la achiziționarea bunurilor, transformarea și modernizarea lor, valoarea (baza de impozitare) a bunului de capital, ajustările efectuate conform art.149 alin.(4) din Legea nr. 571/2003 - Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, registru care trebuia pus la dispoziția organului de inspecție fiscală pentru a justifica modul de efectuare și calcul al ajustărilor la TVA, aferent bunurilor demolate în raport cu suprafața demolată și cu elementele cadastrale ce definesc aceste suprafețe.
Ori, în speță, reiterăm că reclamanta-intimată a procedat la calcule de ajustare a TVA prin metoda de proporționalitate fără a avea documente justificative înregistrate în contabilitate sau documente din care să rezulte În mod neîndoielnic că suprafața demolată ar fi doar de 80 mp.
Sarcina probei aparține contribuabilului, care, potrivit prevederilor art. 65 Cod procedură fiscală, trebuia să dovedească actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal, la momentul controlului, nu ulterior.
În concluzie, organul fiscal a procedat corect la stabilirea în sarcina reclamantei - intimate a diferenței de TVA în sumă de 218.394 lei, reprezentând ajustarea TVA dedusă inițial de societate, la întreaga valoare a bunului de capital rezultată din Raportul de evaluare și din evidențele contabile ale societății, fapt
pentru care solicită respingerea recursului și pe cale de consecința, menținerea ca legala și temeinica hotărârea instanței de fond.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât si a dispozitiilor legale pertinente incidente în materie, Curtea retine următoarele
:
Principala chestiune ce trebuie abordată cu prioritate în economia rezolvării recursului reclamantei este incidenta efectelor produse de jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene de la Luxembourg (CJUE).
In acest context Curtea retine că prin Hotărârea pronuntată la data de 29 noiembrie 2012 în dos. nr. C-257/11, în procedura preliminară privind pe SC Gran Via Moinesti SRL, CJUE a decis pe cale de interpretare că: Articolele 167 și 168 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, o societate care a achiziționat o suprafață de teren și construcții edificate pe aceasta din urmă, în vederea demolării acestor construcții și a realizării unui complex rezidențial pe suprafața de teren respectivă, are dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziționării construcțiilor menționate. Articolul 185 din Directiva 2006/112 trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, demolarea unor construcții, achiziționate împreună cu suprafața de teren pe care au fost edificate, efectuată în vederea realizării unui complex rezidențial în locul acestor construcții, nu determină o obligație de regularizare a deducerii inițiale a taxei pe valoarea adăugată aferente achiziționării construcțiilor menționate.
Această din urmă statuare a CJUE lipseste de efecte obligatia impusa de autoritaile fiscale romane privind regularizarea deducerii initiale a TVA aferenta achizitionarii constructiilor mentionate, atata vreme cat demolarea constructiei achizitionate initial este prevazuta de achizitor inca de la momentul tranzactiei, practic anterior exercitarii dreptului de deducere al TVA.
Asa cum rezulta din speta, constructiile au fost achizitionate de reclamanta cu scopul de a fi demolate, ceea ce in realitate s-a si intamplat. Scopul urmarit la data achizitiei a fost acela de a realiza o investitie ce urma a fi folosita pentru operatiuni taxabile, respectiv vanzarea de apartamente in cadrul complexului de locuinte, aspect de altfel necontestat de organele inspectiei fiscale.
Tinand seama de interpretarea data de CJUE dispozitiilor art. 185 alin. 2 din Directiva 2006/112, transpusă în legislatia interna prin art. 149 alin. 4 lit. d) din Codul fiscal, privind institutioa ajustarii TVA, reclamanta recurenta avea dreptul sa deduca TVA aferenta achizitionarii constructiilor respective, fără să să aibă însă si obligatia de ajustare a TVA la demolarea acestora.
Că este asa rezultă fără echivoc nu numai din solutia continută în dispozitivul hotărârii CJUE dar si din considerentele pe care se sprijină. Astfel, CJUE retine fără echivoc la parag. 27 că cel care efectuează cheltuieli de investiții cu intenția, confirmată de elemente obiective, de a desfășura o activitate economică, în sensul respectivului articol 9 alineatul (1), trebuie să fie considerat drept persoană impozabilă. Prin urmare, acționând într-o astfel de calitate, acesta are, în conformitate cu articolul 167 și următoarele din Directiva 2006/112, dreptul de a deduce imediat TVA-ul datorat sau achitat asupra cheltuielilor de investiții efectuate în considerarea operațiunilor pe care intenționează să le realizeze și care dau naștere dreptului de deducere (a se vedea în acest sens Hotărârea Rompelman, citată anterior, punctele 23 și 24, Hotărârea INZO, citată anterior, punctele 16 și 17,
Hotărârea Ghent Coal Terminal, citată anterior, punctul 17, Hotărârea Gabalfrisa și alții, citată anterior, punctul 47, precum și Hotărârea din 8 iunie 2000, Breitsohl, C-400/98, Rec., p. I-4321, punctul 34)
.
Mai apoi, jurisdictia de contencios al dreptului european retine în paragraful următor cu titlu conclusiv că: achiziționarea bunurilor de către o persoană impozabilă care acționează în această calitate este cea care determină aplicarea sistemului de TVA și, prin urmare, aplicarea mecanismului de deducere. Utilizarea dată unui bun sau unui serviciu ori care este avută în vedere pentru acestea determină numai întinderea deducerii inițiale la care persoana impozabilă are dreptul în temeiul articolului 168 din Directiva 2006/112 și întinderea eventualelor regularizări în perioadele următoare, care trebuie efectuate în condițiile prevăzute la articolul 184 și următoarele din aceeași directivă (a se vedea Hotărârea Lennartz, citată anterior, punctul 15, Hotărârea Ghent Coal Terminal, citată anterior, punctul 18, Hotărârea din 8 iunie 2000, Schloßstrasse, C-396/98, Rec., p. I-4279, punctul 37, Hotărârea Breitsohl, citată anterior, punctul 35, Hotărârea Centralan Property, citată anterior, punctul 54, Hotărârea din 16 februarie 2012, Eon Aset Menidjmunt, C-118/11, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 57, și Hotărârea din 19 iulie 2012, X, C-334/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 17).
Cat priveste efectul achizitiilor unor constructii cu scopul de a fi demolate si construite alte edificii, sub aspectul efectelor fiscale ce implica regularizarea a deducerii initiale a TVA -ului aferent achizitionarii constructiilor mentionate, CJUE a retinut în esenta cu trimitere la jurisprudenta acesteia ca regulile referitoare la regularizarea deducerilor constituie un element esențial al sistemului instituit prin Directiva 2006/112, întrucât urmăresc să asigure precizia deducerilor și, în consecință, neutralitatea impozitării (a se vedea Hotărârea din 30 martie 2006, Uudenkaupungin kaupunki, C-184/04, Rec., p. I-3039, punctul 26). Prin regulile menționate, această directivă are ca obiectiv să stabilească un raport strâns și direct între dreptul la deducerea TVA-ului achitat în amonte și utilizarea bunurilor sau serviciilor respective în vederea unor operațiuni impozitate în aval (a se vedea Hotărârile citate anterior Centralan Property, punctul 57, și TETS Haskovo, punctul 31). A retinut apoi ca în ceea ce privește nașterea unei eventuale obligații de regularizare a unei deduceri a TVA-ului efectuate pentru taxa achitată în amonte, articolul 185 alineatul (1) din directiva menționată instituie principiul potrivit căruia o astfel de regularizare se efectuează în special atunci când modificările factorilor utilizați la stabilirea cuantumului sumei de dedus au apărut ulterior întocmirii declarației privind TVA-ul (a se vedea Hotărârea TETS Haskovo, citată anterior, punctul 32).
In fine CJUE evoca conclusiv ca în ceea ce privește litigiul cu care a fost sesizată instanța de trimitere, demolarea construcțiilor în discuție în litigiul principal nu constituie o modificare în sensul respectivului articol 185 alineatul (1) de vreme ce, astfel cum rezultă de la punctele 32-35 din prezenta hotărâre, această demolare era prevăzută de GVM din momentul achiziționării construcțiilor respective.
Transpuse mutatis mutandis aceste statuări sunt esențiale și în pricina de față, care constituie o cauză similară cu cea care a determinat sesizarea CJUE cu cerere de obtinere a unie hotarâri preliminare prin procedura prevazuta de art. 267 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene (TFUE).
Pe cale de consecinta, Curtea retine ca interpretarea data de CJUE dreptului UE transpus in legislatia interna prevaleaza fata de orice alta dispozitie legala de drept intern ori fata de orice alta interpretare furnizata de alte organe inclusiv cele judiciare.
Si este asa, deoarece conform unei jurisprudențe constante a CJUE, interpretarea pe care instanta de contencios auropean, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea
24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C- 415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C- 290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (Nemeth), par. 62].
În aplicarea acestui deziderat, în lipsa armonizarii dreptului intern cu dreptul UE ori cu interpretarea dată de CJUE normelor directivei, instanțele de contencios fiscal sunt obligate conform art. 142 alin. 2 și 4 din Constitutia României să aplice ele însele dreptul european așa cum este interpretat de CJUE.
Într-o astfel de ambiantă legală de drept intern si european Curtea a acceptat ca pertinente observatiile recurentei privind incidenta la speta a intepretarii CJUE chiar daca aceasta nu a fost amintita in recurs, caci acest aspect fiind de ordine publica prevaleaza fata de orice alte aspecte, incidente fiind in acest sens nu numai dispozitiile constitutionale evocate, cat si in plan procesual sunt de retinut dispozitiile art. 306 alin. 2 rap. la art. 304 pct. 5 si 9 C.pr.civ. de la 1865.
În acest context, se impune ca în temeiul art. 20 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 corelat cu art. 312 și art. 304 pct. 5 și 9 C.pr.civ. de la 1865 să fie admis recurusl, să fie casată în întregime sentința atacată și ca o consecință, în rejudecare să se decidă că acțiunea de contencios fiscal promovată de reclamantă este pe deplin întemeiată, sens în care se va admite ca atare conform art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, așa cum se va arăta pe larg în dispozitivul deciziei de față.
Curtea reține că, în recurs, singura apărare pe care o face pârâta intimată este legată de împrejurarea că la data controlului și respectiv la data soluționării contestației, reclamanta intimată nu a pus la dispoziția organului de inspecție fiscală documentele justificative ce atestă realitatea demolării sau documente din care să se probeze cu date concrete demolarea parțială a bunurilor de capital, fără însă să facă considerații de fond asupra probelor depuse în faza de control judecătoresc a deciziei administrative și a actului administrativ fiscal, limitându- se să releve că nu este semnificativ pe plan procesual că aceste documente au fost puse la dispoziția expertului ori administrate efectiv ca probe în instanță.
Trebuie notat că faza administrativă de control administrativ asupra actului administrativ fiscal este reglementată de Codul de procedură fiscală, în special art.
209 -218, iar faza judecătorească și judiciară a acestor litigii este guvernată alături de unele dispoziții speciale din Codul de procedură fiscală, în principal este grefată pe normele procedurale conținute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 completat de normele de drept procesual civil.
Așa fiind, procedura în fața instanței judecătorești trebuie să ofere toate garanțiile specifice unei atari proceduri judecătorești. În acest context, ținând seama și de calificarea procedurii de contestare a actului administrativ fiscal reținută constant de jurisdicția de contencios constituțional la care s-a alăturat fără rezerve și I. -SCAF, se poate reține că în faza judiciară nu se poate invoca ori paraliza demersul persoanei ce se pretinde vătămată dacă nu a supus analizei toate motivele de nelegalitate ori toate probele în faza administrativă.
Așa fiind, contenciosul administrativ fiscal specie a contenciosului administrativ definit de legea organică nr. 554/2004 la art. 2 și garantat constituțional în art. 126 alin. 6 și art. 52 din Constituția României, permite instanței judecătorești să realizeze un control de legalitate sub toate aspectele, inclusiv asupra aspectelor care nu au fost deduse spre soluționare în faza administrativă și totodată poate permite să se propună și să se încuviințeze toate probele legale, utile și pertinente în vederea stabilirii corecte a stării de fapt fiscale și a probării susținerilor părților litigante.
În acest context, dacă nu s-a reținut și, de altfel nici nu s—a invocat, exercitarea cu rea credință a drepturilor procesuale conform art. 129 alin. 1 din codul de procedură civilă de la 1865 sub sancțiunea prevăzută de art. 723 din
același cod, încuviințarea probelor și stabilirea stării de fapt fiscale cu ajutorul probei cu expertiza fiscală judiciară în limitele de contradictorialitate este perfect validă din punct de vedere procesual.
Nu trebuie omis faptul că procedura administrativă prevăzută de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală nu este o procedură administrativ-judiciară și nici acțiunea în contencios fiscal prevăyută de art. 218 alin. 2 din acerlași cod corelată cu art. 1 alin. 1 și arty. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi calificată ca fiind o cale judiciară de atac, deci nu se poate invoca principiul specific căilor de atac.
Așa fiind, chiar dacă dispozițiile art. 65 alin. (1) C. pr. fisc. instituie contribuabilul sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal iar corelativ, organul fiscal are sarcina de a motiva decizia de impunere pe bază de probe sau constatări proprii, aceste reguli nu lipsesc de valoare probatorie probele propuse în faza de control judecătoresc a actelor administrative fiscale.
Din această perspectivă, apărarea intimatei va fi înlăturată cu atât mai mult cu cât din răspunsul la întâmpinare formulat de recurentă rezultă contrariul, respectiv că actele si documentele care atestă dreptul invocat au fost depuse încă din faza administrativă a contestatiei.
Că este asa rezultă chiar din cuprinsul Decizie contestate nr. 229 din_ unde sunt enumerate actele din care rezultă fără echivoc starea de fapt dedusă judecatii: adresa nr. 160.418/_ emisă de Primăria municipiului C. -N. privitoare la dovada de neexistentă a imobilelor demolate prezentată organelor de inspectie fiscala confirmă cele sustinute de reclamanta cu privire la demolare si la ceea ce a mai ramas edificat posterior acestei operatiuni, edificator în acest sens fiind atât extrasele CF ante si post demolare cât si autorizatia de desfiintare nr. 97/_ precum si documentatia cadastrala de alipire avizata de OCPI întocmită ulterior demolării.
Fată de cele ce precedă, Curtea, în urma rejudecării, va admite actiunea asa cum a fost formulată.
În temeiul art. 274 C.pr.civ. pârâta urmează să fie obligată la plata sumei de 16.704 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele faze procesuale, constând în onorariu de expert si de avocat cât si taxele judiciare de timbru si timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de reclamanta SC T. R. SA împotriva sentinței civile nr. 9663 din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că admite cererea formulată de reclamanta SC T.
R. SA, în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. C. .
Anulează decizia nr. 229/_ emisă de D. G. a F. P. C. și, ca urmare anulează în parte raportul de inspecție fiscală nr. 28437/_ și Decizia de modificare a bazei de impunere nr. 961/_, în sensul anulării reținerii obligației de plată a sumei de 218.394 lei și a penalităților de întârziere în sumă de 52.409 lei, aferente acestei sume.
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 276.803 lei, reprezentând TVA și penalități de întârziere stabilite prin Decizia de modificare a bazei de impunere nr. 961/_ .
Obligă intimata D. G. a F. P. C. la plata, în favoarea SC T.
R. SA a sumei de 16.704 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fond și recurs.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 31 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, M. D. | JUDECĂTOR, R. -R. D. | JUDECĂTOR, L. U. |
GREFIER, M. T. |
Red.L.U./Dact.S.M 2 ex./_ Jud.fond. U. P.
