Sentința civilă nr. 7076/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința civilă Nr. 7076/2013 Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. T.
Grefier I. -M. P.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant F. F. E. W. și pe pârât A. R. PENTRU P.
M. A., pârât SC S. I. 2., având ca obiect anulare act administrativ
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților asupra fondului au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere prin care s-a dispus și amânarea de pronunțare pentru data din_ și, ulterior pentru_ ,_ și_, încheierile de la termenele menționate făcând parte
integrantă din prezenta sentință.
Cauza este reținută în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea formulată de către reclamanta F. | F. | E. | W. |
în contradictoriu cu pârâtele A. R. PENTRU P. | M. | A. | și SC |
I. 2004 SRL, s-a solicitat instanței să dispună anularea autorizației de mediu având ca obiect bazin piscicol cu extractia pietrisului si a nisipului din localitatea Musătești, sat Vâlsanului, jud. A., eliberată beneficiarei S.C. S. I. 2004 SRL și să suspende executarea actului administrativ atacat, până la soluționarea irevocabilă a dosarului.
În motivarea cererii
, s-a arătat că reclamanta are calitatea de custode al ariei naturale protejate SIT Natura 2000 Valea Vâlsanului, respectiv Rezervația Naturală 2125 Valea Vâlsanului.
Reclamanta arată că aria naturală protejată este unicul habitat la nivel mondial al endemitului Romanichthys valsanicola, habitatul speciei fiind pietrele din cursul de apă existent pe teritoriul ariei protejate.
Pârâta A. de P. M. A. a emis o autorizație de mediu având ca obiect bazin piscicol cu extractia pietrisului si a nisipului în favoarea pârâtei SC S. I. 2004 SRL.
Reclamanta apreciază că această autorizație de mediu este nelegală prin prisma OUG nr.195/2005, OUG nr. 57/2007, Ordinul 860/2002 al
M.A.P.N. fiind nesocotite si prevederile Directivei habitate a U.E.
Reclamanta a formulat plângere prealabilă, pârâta A.P.M. A. comunicând reclamantei refuzul de revocare a actului administrativ motivând că acesta nu există, dar chiar si dacă ar fi existat, revocarea sa nu mai este posibilă întrucât a produs efecte juridice.
În acest sens reclamanta s-a adresat instanței, solicitând anularea autorizației de mediu, normele comunitare prevăzând că în zonele protejate nu pot fi derulate activități incompatibile cu obiectivele de protecție a habitatelor si a speciilor.
Cât privește suspendarea, aceasta se impune, având în vedere consecințele asupra mediului.
În drept,
s-au invocat prevederile Legii nr. 554/2004, OUG nr.
195/2005, OUG nr. 57/2007, Ordinul 860/2002, Directiva habitate a U.E.
În probațiune,
s-a anexat Decizia de emitere a autorizației de mediu nr. 5718/2010, dovada efectuării procedurii prealabile, Decizia de emitere a acordului de mediu 1263/2009, raport preliminar asupra stării actuale a rezervației naturale Râul Vâlsan.
Prin întâmpinarea formulată
pârâta S.C. S. I. 2004 SRL a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj întrucât a fost introdusă greșit la instanță de la sediul reclamantei, fără respectarea prevederilor art. 5 din Codul Procedură Civilă.
Pârâta A. de P. M. A. a
formulat întâmpinare invocând excepția lipsei de interes a reclamantei, aceasta neputând justifica un interes legitim si actual.
Arată pârâta că reclamanta a promovat acțiunea în calitate de custode al ariei protejate, însă, între timp a încetat Convenția de custodie nr.0145/_, astfel că în această situație reclamanta nu mai are calitatea de custode, prin urmare, nu mai are nici interes în promovarea cauzei.
Analizând cererea formulată, în baza probelor administrate, instanța apreciază că aceasta nu poate fi admisă.
Prin Încheierea de ședință din data de_, instanța a respins cererea de suspendare formulată de către reclamantă în privința actului administrativ atacat, cu motivarea expusă în încheierea de ședință de la data menționată.
Cu privire la excepțiile invocate în cauză, instanța este ținută a se pronunța cu prioritate, în baza art. 137 C.pr.civ.
Cu privire la excepția lipsei de competență teritorială a Tribunalului Cluj invocată de către pârâta S.C. S. I. 2004 SRL, instanța retine că aceasta este neîntemeiată, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 5 Cod Procedură Civilă care conferă competență instanței de la domiciliul pârâtului ci dispozițiile art.10 din Legea 554/2004, cauza fiind introdusă în materia contenciosului administrativ care prevede competența alternativă a instanței de la domiciliul pârâtului sau al reclamantului. Cum reclamanta are sediul în Cluj-Napoca iar reclamanta a ales să introducă acțiunea la instanța sa de domiciliu, Tribunalul Cluj este competent în soluționarea cauzei.
Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de către pârâta A. de P. M. A., instanța apreciază că această excepție este întemeiată.
Astfel, interesul este o condiție esențială în promovarea acțiunii, reclamanta fiind ținută a face dovada unui interes juridic, recunoscut și ocrotit de lege, născut și actual,personal și direct.
Reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în calitate de custode al ariei naturale protejate SIT Natura 2000 Valea Vâlsanului, respectiv Rezervatia Naturală 2125 Valea Vâlsanului.
Potrivit Adresei nr. 4416/RP/_ a Ministerului M. și Pădurilor, Conventia de custodie nr. 0145/_ în baza căreia reclamanta a dobândit calitatea de custode al ariei protejate, a fost reziliată de drept în temeiul art. 6 lit. j din convenția menționată.
Prin urmare, în lipsa calității de custode, instanța reține că reclamanta nu mai poate justifica un interes personal în promovarea acțiunii.
În legătură cu problema lipsei de interes raportată la un posibil interes public al reclamantei, practica judiciară, respectiv instanța supremă a decis că potrivit art. 1 teza finală, raportat la art. 2 alin 1 lit. a din Legea 554/2004, vătămarea unui interes public printr-un act administrativ poate fi invocată doar de organismele sociale,în timp ceo persoană fizică sau juridică poate invoca numai vătămarea unor drepturi subiective sau interese legitime private.
Pe de altă parte, chiar dacă reclamanta ar putea justifica un interes public în cauză, instanța constată că cererea reclamantei este nedovedită.
Astfel, reclamanta a solicitat pe calea administrativă revocarea autorizației de mediu având ca obiect bazin piscicol cu extracția pietrișului si al nisipului și ulterior anularea în justiție a acestei autorizații, motivând că Râul Vâlsan este unicul habitat la nivel mondial al endemitului Romanichthys valsanicola, habitatul speciei fiind pietrele din cursul de apă existent pe teritoriul ariei protejate.
1. Din actele existente la dosar, instanța nu poate reține că această specie trăiește în aria protejată, că această specie este pe cale de dispariție și că exploatarea bazinului piscicol cu extracția pietrișului si nisipului ar pune în pericol această specie. Singurul înscris referitor la această împrejurare este o descărcare de pe internet a unui extras din lista speciilor pe cale de dispariție al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, ,, The IUCN Red List of Threatened Species";, care însă nu poate avea, în forma depusă, valoarea probantă.
Prin urmare, în lipsa unor alte probe, instanța nu poate să retină cele pretinse de către reclamantă.
Pentru motivele arătate, în baza art. 1, art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanța va respinge cererea formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta F. F. E. W., cu sediul în Cluj-Napoca, str. Câmpului nr.141B/3, jud.Cluj în contradictoriu cu pârâtele A. R. PENTRU P. M. A., cu sediul în P., str. Egalității nr. 50/A, jud.A. și SC S. I. 2004 SRL, cu sediul în C. de A., Aleea Trandafirilor nr. 1, bl.1A, sc.A, ap. 3, jud.A. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Aprilie 2013.
Președinte,
M. T.
Grefier,
-M. P.
Red.MT Tehnored.VAM 4 ex./_