Sentința civilă nr. 759/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 759/2013
Ședința publică din data de 14 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S. M. în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -N. , având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
În procedura verificării competenței instituită de dispozițiile Legii nr.202/2010, în conformitate cu art.159¹ alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanța apreciază că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial a judeca prezenta cauză, raportat la disp. art. 2 pct.2 C.pr.civ. coroborat cu art. 1 și art. 10 din Legea 554/2004.
Se constată depus la dosar, prin Serviciul de registratură la data de_, întâmpinare formulată de către pârâtă, precum și actele care au stat la baza emiterii deciziei nr. 15907.3/_, contestată de către reclamantă.
Instanța, constatând faptul că întâmpinarea a fost depusă cu respectarea disp. art. 1141alin. 2 C.pr.civ., văzând și faptul că s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa părților, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând constată;
Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr._ la Judecătoria Bistrița, contestatoarea S.
M. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C. de A. de S. B. -N., să se dispună anularea majorărilor de întârziere și a penalităților în sumă de 911 lei stabilite prin Decizia nr.
15907.3 din data de_ .
Prin sentința civilă nr.137/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B., invocată de intimată prin întâmpinare și declinată competența de soluționare a cauzei, având ca obiect "anulare act";, în favoarea Tribunalului B. -N. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că potrivit art. 1 pct. 1 Cod de procedură civilă, judecătoriile judecă în primă instanță toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. d din Codul de procedură civilă, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ, în afară de cele date în competența curților de apel.
Actul reprezentând Decizie de impunere nr. 15907.3 din data de_ emisă de pârâtă, referitoare la obligațiile de plată și calculul accesoriilor, privind contribuții la fondul de sănătate, reprezintă un act administrativ fiscal în sensul definit de art. 41 Cod de procedură fiscală, motiv pentru care, raportat la textele legale mai sus menționate care exclud din competența judecătoriilor procesele și cererile în materie de contencios administrativ, incluzându-le în sfera de competență a tribunalelor, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului B. - N. .
În aceste condiții, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului B. -N. sub nr. _
.
Pârâta C. de A. de S. B. -N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației ca inadmisibilă.
În motivare s-a arătat că contribuțiile in sistemul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă, venituri publice, se cuvin bugetului general consolidat, fiind prevăzute ca anexa la legile bugetare anuale. Reglementarea legală a organizării și funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate prevede obligația generală a persoanelor asigurate și a angajatorilor (persoane juridice și persoane fizice) de a plăti contribuția, în raport cu veniturile realizate, la fondul de asigurări de sănătate, având calitatea de asigurat toți cetățenii români cu domiciliul în țară, toți aceștia având obligația plății contribuției de asigurare, în raport cu veniturile pe care le realizează.
Prin acțiunea formulata se contestă decizia de impunere 15907.3/_ emisa de C. de A. de sănătate B. -N. .
Decizia de impunere reprezintă un act administrativ fiscal emis in virtutea atribuțiilor legate de colectarea sumelor cuvenite către FNUASS in temeiul art. 256(1) din L.95/2006 care stipulează: Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate se formează din:
a)contribuții ale persoanelor fizice și juridice"", precum si al.(2) al aceluiași articol:
"Colectarea contribuțiilor persoanelor juridice și fizice care au calitatea de angajator se face de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF, în contul unic deschis pe seama CNAS în condițiile legii, iar colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări".
Debitorul deși a realizat venituri din activitate independenta, pentru care plata contribuțiilor cuvenite Fondului de asigurări sociale de sănătate constituit in temeiul L.95/2006 este obligatorie, potrivit art.257(2) lit. b, cu modificările ulterioare, nu a achitat la termenul legal obligațiile de plata si nici nu si-a îndeplinit obligațiile declarative menționate la art.215 din aceasta lege.
Pentru situațiile in care debitorii nu înțeleg să respecte obligația de declarare și de virare a acestei contribuții, în mod voluntar, colectarea contribuțiilor se efectuează de către C. de A. de
S., așa cum am menționat mai sus", iar art.216 prevede ca procedurile de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere se realizează în conformitate cu reglementările cuprinse în OG.92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările ulterioare.
Art. 261 din L.95/2006 stipulează dreptul CNAS de a aproba norme metodologice pentru desfășurarea activității de executare silită. Aceste norme au fost aprobate prin Ordinul nr.617/2006, în temeiul cărora casele de asigurări de sănătate iau masuri în vederea colectării creanțelor datorate FNUASS.
Astfel, CAS BN prin Compartimentul de specialitate a emis actele de urmărire împotriva debitorului, emițând decizia de impunere 15907.1/_ pe baza datelor transmise pe baza de Protocol, conform art.35 din Ordin 617/2007, pentru sumele de plata a căror scadenta legala a expirat conform art.257(5) lit. b, coroborat cu art.8 din Ordin 617/2007 al CNAS, neachitate, aferent intervalului 2007-2009 si decizia 15907.3/_ referitoare la obligațiile de plata accesorii. Baza de impunere, in speța, o constituie veniturile din activitate independenta, astfel cum au fost comunicate de ANAF, reglementate de art.257(2)lit. b din L.95/2006, si precizam faptul ca, potrivit reglementarilor legale, in situația in care nu exista declarație depusa de către debitor, potrivit art.32(4) din ordin 617/2007 al CNAS, titlul de creanță îl constituie decizia de impunere ce poate fi emisa de către CAS si pe baza informațiilor transmise de ANAF, așa cum este cazul din speța. Setul de acte a fost comunicat personal debitoarei sub semnătura, după cum se observa pe chiar formularul deciziei de impunere 15907.1/_ unde se confirma de primire la_ . Debitoarea contestă numai accesoriile din decizia 15907.3/_ pe care a și anexat-o acțiunii sale.
Aceasta fiind situația de fapt, raportat la împrejurările spetei, se invocă excepția de inadmisibilitate a acțiunii adresată direct instanței de contencios administrativ, in baza următoarelor argumente:
Potrivit OG.92/2003 împotriva titlului de creanța și a altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație, potrivit legii. Potrivit art.206 CPF contestația se adresează in scris si se depune la organul fiscal al cărui act administrativ este atacat. Tot astfel se prevede prin art.210 ca in soluționarea contestației organul competent se pronunța prin decizie, iar decizia de soluționare poate fi atacata la instanța judecătoreasca de contencios administrativ.
Cu alte cuvinte legea specială consacră principiul contestării actului administrativ în fața organului fiscal și apoi a atacării deciziei în soluționarea contestației, ori a refuzului de soluționare sau a cererii de emitere a actului, după caz, așa cum prevede art.205(2), în fața instanței de contencios, pentru ca nu se poate analiza legalitatea unui act administrativ fără ca acesta să fie analizat în cadrul contestației administrative obligatorii.
Contribuția de asigurări sociale de sănătate având ca bază legală Legea 95/2006 reprezintă una din contribuțiile sociale obligatorii pe care toate persoanele care realizează venituri din activitate independenta au obligația sa o suporte, potrivit legii..
Prevederile art.208 din Legea 95/2006 consacră participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Iar obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine și persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități independente - cum e cazul in speța.
Debitorul a realizat venituri impozabile din desfășurarea unei activități libere care se supun impozitului pe venit și avea obligația legală de a plăti o contribuție lunară către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate în forma unei cote procentuale care se aplică asupra veniturilor impozabile. Nu și-a îndeplinit obligația de depunere a declarațiilor prevăzute atât de OG 92/2003 și art.215 din Legea 95/2006, astfel ca individualizarea de către CAS BN a obligațiilor de plata s-a făcut in funcție de veniturile realizate astfel cum se aflau in evidenta ANAF, care au fost transmise Casei de asigurări de sănătate pe baza de protocol.
La data prezentei, debitoarea nu a efectuat nicio plata reprezentând contribuții de asigurări sociale de sănătate.
Contribuția se calculează la venitul estimat, întrucât potrivit art.8(l) din Normele aprobate prin Ordin 617/2007 al CNAS se menționează: "contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculata la venitul estimat, pana la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru ". Nerespectarea acestui termen de plata determina curgerea majorărilor de întârziere așa cum se prevede la art.259(7)lit. b din aceeași lege.
Procedând la examinarea, cu prioritate, conform art.137 alin.1 C.pr.civ., a excepției inadmisibilității, invocată de intimată, tribunalul reține că prin decizia de impunere nr.15907.3 din data de_ emisă de C. de A. de S. B. -N., în temeiul art. 261 din Legea nr. 95/2006, art.88 lit. c și 119 din OUG nr. 92/2003, în sarcina contestatoarei au fost stabilite majorări/dobânzi de întârziere și penalități de întârziere - total 911 lei, pentru obligații de plată a unor sume la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, calculate la veniturile obținute de contestator din activități independente.
Conform art. 41 din OUG nr. 92/2003, actul administrativ fiscal este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale și într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.205 alin.1 Cod procedură fiscală, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Conform aceleiași legi procesuale fiscale, contestația pe cale administrativă este soluționată de organul administrativ de soluționare a contestațiilor stabilit de lege prin decizie sau dispoziție, după caz, iar potrivit art.218 alin.2, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă.
În consecință, contribuabilul sau partea ce se pretinde vătămată în drepturile ori interesele sale legitime este obligată ca prealabil sesizării instanței de contencios administrativ să urmeze procedura prealabilă a contestației reglementată de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală și, abia apoi, când obține o decizie de rezolvare a acestei contestații poate supune conflictul în fața jurisdicției contencioase, conform art.218 C.pr.fiscală.
În acest sens, este și practica instanței de contencios constituțional. Astfel, prin Decizia nr.409 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.063 din 16 noiembrie 2004, Curtea Constituțională a stabilit, în soluționarea unei excepții privind dispozițiile art. 174-187 din Codul de procedură fiscală (care includ și pe cele analizate în prezenta cauză, dat fiind modificările succesive și republicarea legii procesual fiscale), că aceste texte de lege " reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au
emis actele administrative atacate sau organelor superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege";. Cu același prilej, s-a mai reținut că
"actele de soluționare de către organele administrative a contestațiilor, respectiv a reclamațiilor formulate potrivit dispozițiilor din Codul de procedură fiscală, nu sunt, așadar, acte de jurisdicție, ci acte administrative supuse cenzurii instanței de judecată";.
Din această perspectivă s-a constatat că nu se poate reține încălcarea, prin textele de lege analizate, a dispozițiilor constituționale ale art.21 privind accesul liber la justiție și ale art.52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
Față de cele ce preced, se poate concluziona că dreptul la justiție al reclamantului este asigurat, dar că acesta era obligat să parcurgă efectiv procedura administrativă prealabilă instituită de prevederile art. 205 și urm. Cod procedură fiscală.
Tribunalul mai reține că legea contenciosului administrativ român nu reglementează la nivel de principiu contenciosul de plină jurisdicție, mai precis nu reglementează posibilitatea ca jurisdicția judiciară de contencios administrativ să se substituie autorității administrative, iar conflictul să fie tranșat prin adoptarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie rezolvat de o manieră directă și completă raportul juridic de conflict. Așa cum este imaginat contenciosul administrativ român, obiectul acțiunii judiciare nu include și această posibilitate și nici soluția ce se poate da conflictului nu are în vedere o atare ipoteză, relevante în acest fiind dispozițiile art. 8 alin. 1 și ale art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Astfel fiind, solicitarea de a implica instanța de contencios administrativ în rezolvarea unui astfel de raport de conflict poate viza obținerea unei hotărâri judecătorești de constatare a refuzului nejustificat de îndeplinire a operațiunii administrative ori de răspuns la cerere, iar nu de a rezolva conflictul de o manieră care ar presupune substituirea autorității publice, aceasta din urmă nefiind o soluție legală. De altfel, procedura de înfăptuire a justiției nu înseamnă imixtiunea jurisdicției în activitatea altor puteri statale, ci sancționarea actelor și conduitelor ilicite și corectarea acestora în spiritul și litera legii.
Deși, în cuprinsul deciziei de impunere contestate se menționează expres că aceasta reprezintă titlu de creanță, iar împotriva prezentului act…se poate face contestație, care se depune, în termen de 30 zile de la comunicare, la organul emitent( mențiune conformă cu prevederile art.209(2) din OG nr.92/2003 - "Contestațiile formulate împotriva altor acte administrative fiscale se soluționează de către organele fiscale emitente";), reclamanta nu a făcut dovada urmării unei proceduri prealabile fiscale obligatorii, care să deschidă calea jurisdicțională de atac, fiind indubitabil că procedura de soluționare a contestațiilor împotriva actelor administrativ fiscale reglementată de art.205-218 C.pr.fiscală, este o procedură administrativă prealabilă, un recurs administrativ, iar nu o jurisdicție administrativă specială, în sensul art.21 alin.4 din Constituție și art.6 din Legea nr.554/2004, astfel că neparcurgerea acestei căi administrative de atac prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organele superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de le redimensiona în limitele prevăzute de lege, echivalează cu neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate a acțiunii.
Pentru aceste considerente, tribunalul va admite excepția inadmisibilității, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de contestatoarea S. M. în contradictoriu cu intimata C. Județeană de A. de S. B. -N.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității invocată de pârâta C. de A. de S. a jud. B. -N.
.
Respinge ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de
contestatoarea S. M., domiciliată în L., nr.124, jud. B. -N. în contradictoriu cu intimata C. Județeană de A. de S. B. -N., cu sediul în B., str. G., nr. 5, jud. B. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, astăzi_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
D. E. L. | M. | D. | P. |
Red/dact: DEL/HVA
_ / 4 ex
