Sentința civilă nr. 1148/2013. Contestație act administrativ fiscal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1148/2013
Ședința publică din data de 04 iunie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP
Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul
P. SA - II în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. B. -N., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Cauza s-a judecat în fond la data de 28 mai 2013, concluziile reprezentanților părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Deliberând constată;
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul P. SA - II, în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. B. -N., a solicitat anularea deciziilor de impunere nr.13189.1/_ și nr.13189.2/_, pe care le consideră netemeinice și nelegale.
În motivare s-a arătat că Deciziile de impunere nr.13.189.1/_ și nr. 13.189.3/_ sunt emise prin încălcarea dispozițiilor art. 35 din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 cu modificări si completările ulterioare ale CNAS, art.2; 41; 47; 296 ind. 21, aliniatul 1 Codul de procedura
fiscala - Legea 571/2003; art. 257 (1); 257 (2) aliniatul b); art. 259 (4) din Lege nr. 95 din 14 aprilie 2006 - privind reforma în domeniul sănătății, art. 83 aliniatul 4; 131 Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, Codul Fiscal; Protocolului nr. 5282/95896/2007, încheiat intre ANAF si CNAS;
Reclamantul arată că își desfășoară activitatea având ca bază legală pentru întreprinzător al întreprinderi individuale Legea 571/2003 privind Codul Fiscal cu actualizările și modificările survenite, OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu actualizările si modificările survenite, HG 44/2004 - Norme metodologice de aplicare a Legi 571/2003 privind desfășurarea activităților economice de către întreprinderi individuale.
Cu data de_ a primit de la C. de A. de S. B. -N. înștiințarea de plată nr. 13.189/_, primită la data de_ conform avizării, prin care a fost somat la achitarea sumei de 3.921 lei contribuții la CAS si 4.087 lei majorări/dobânzi de întârziere și penalității datorate față de C. de A. de S. B. -N. .
In data de_ a făcut contestație conform cu adresa înregistrată sub nr. 1.509/_ la C. de A. de S. B. -N. la care nu a primit nici un răspuns în conformitate cu Ordonanța nr.27/2002 - privind reglementarea activităților de soluționare a petițiilor, conform art.8 în termen de 30 de zile.
A revenit cu adresa înregistrată sub nr. 17.460/_ la C. de A. de S. B. -N. în urma căreia a primit decizia nr.37/09.12.12 decizie, primită la data de_ conform avizării, prin care i-a fost respinsă contestația.
In conformitate cu legislația față de care își desfășoară activitatea în forma neactualizată, nu conține prevederi referitoare la obligativitatea plății CAS către C. de A. de S. . Aceste prevederi referitoare la contribuții de asigurări de sănătate datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, pentru venituri din activități independente au fost reglementate de OUG nr. 125 din 27 decembrie 2011 publicată în Monitorul Oficial nr. 938 din 30 decembrie 2011, cu aplicabilitate din 2012 iar definirea plăților CAS pentru persoanele angajate cu contract de muncă și titulari ai unei întreprinderi individuale au fost definitivate abia la data de 1 iulie 2012 potrivit GHID ANAF în urma modificărilor survenite în Codul fiscal nr. 571/2003.
Se menționează că este angajat cu contract de muncă cu continuitate din anul 1971. Potrivit prevederilor legale precizate, era obligat să plătească contribuții de sănătate pentru veniturile realizate, numai în situația în care nu avea calitatea de salariat.
Conform Legii nr.95 din 14 aprilie 2006 - privind reforma în domeniul sănătății, pentru persoane care nu sunt salariate dar au obligația să își asigure sănătatea potrivit prezentei legi au obligația să comunice veniturile Casei de A. de S., alese în vederea stabiliri și achitării contribuției, ceea ce în cazul de față nu este aplicabil, întru-cit este salariat cu contract de muncă și asigurat conform adeverinței de asigurat nr. 750/_ - C. de A. de S. B. -N. .
Potrivit protocolului nr. 5282/95896/2007, încheiat între ANAF si C. de A. de S.
B. -N., aceasta avea obligația de a prelua anual de la ANAF B. -N. lista persoanelor care realizează venituri din activități independente și pe baza datelor preluate să emită datele cu privire la obligațiile la plată față de veniturile preluate anual, lucru care nu s-a efectuat de C. de A. de
S. B. -N. nici într-un an din cei invocați.
In conformitate cu art. 80 aliniatul 4 din Codul de Procedura fiscala nr. 92/2003, invocat, devenit art. 83,aliniatul 4 - ""Stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înștiințarea contribuabilului privind depășirea termenului legal de depunere a declarației fiscal" lucru care nu s-a făcut nici într-un an din cei invocați in decizia de impunere, așa cum a procedat ANAF în stabilirea contribuțiilor față de fișele fiscale depuse și a deciziilor de impunere primate anual, față de care au fost plătite contribuțiile stabilite fără majorări/penalități și dobânzi de întârziere în toți ani de când î-și desfășoară activitatea.
Pârâta C. de A. de S. B. -N.
a depus la dosar întâmpinare,
prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivare s-a arătat că aceste contribuții în sistemul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă venituri publice, se cuvin bugetului general consolidat, fiind prevăzute ca anexă la legile bugetare anuale. Reglementarea legală a organizării și funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate prevede obligația generală a persoanelor asigurate și a angajatorilor (persoane juridice și persoane fizice) de a plăti contribuția, în raport cu veniturile realizate, la fondul de asigurări de sănătate, având calitatea de asigurat toți cetățenii români cu domiciliul în țară, toți aceștia având obligația plății contribuției de asigurare, în raport cu veniturile pe care le realizează.
Legea instituie nu doar dreptul cetățenilor de a beneficia de serviciile sistemului public de sănătate, dar si obligația acestora de a contribui la Fond. Persoanele exceptate de la plata acestei contribuții sunt prevăzute la art.213, "astfel că în afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintită" - se arată în considerentele unor decizii ale Curții Constituționale (nr. 1240/2010, nr. 1304/2009), neachitarea contribuției la asigurările de sănătate fiind justificată doar în aceste situații, din imposibilitatea obiectiva a păturilor defavorizate material de a îndeplini această obligație, nu pe ignorarea lor, cum este cazul in speța.
Contestatorul se încadrează la categoria de asigurați prevăzută la art.257(2) lit. b din L.95/2006, desfășurând activitate independentă, pentru care avea obligația nu numai a declarării în temeiul art.215 din L.95/2006 dar și obligația achitării contribuțiilor aferent veniturilor estimate, până la 15 a ultimei luni din fiecare trimestru. Cum nu plătise de bunăvoie contribuțiile, C. de asigurări de sănătate B. -N. a procedat la emiterea deciziilor de impunere, în conformitate cu dispozițiile art.35 din Ordinul 617/2007 emis de CNAS, pe baza informațiilor comunicate de ANAF privind veniturile din activitate independenta aferent intervalului 2007-2011.
Aceste decizii au fost contestate la C. de A. de S. B. -N. unde a depus contestația nr.11509/_ soluționată prin decizia nr.37/_ . unde, în urma analizării criticilor invocate, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația formulată.
Prin acțiunea formulată, contestatorul își întemeiază pretențiile de anulare a deciziilor emise de CAS B. -N. pe faptul că legislația nu conține prevederi referitoare la obligativitatea plății contribuțiilor aferent veniturilor din activitate independentă, reglementări - care în opinia sa - au fost introduse abia cu OUG NR. 125/2011, și apreciază totodată, că în calitatea sa de salariat cu contract de muncă din anul 1971 nu ar avea obligația plății și a tipului de contribuție analizat.
Acțiunea sa este neîntemeiata având în vedere următoarele:
Legea instituie obligația tuturor cetățenilor români cu domiciliul în România obligația de a contribui la Fond, persoanele exceptate de la plata acestor contribuții sunt prevăzute la art.213 din_, iar în afara acestora, tuturor celorlalți cetățeni le revine obligația mai sus amintită.
Totodată art.259(7) lit. b așa cum rezultă din prevederile legale invocate persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat: să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate, precum și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă"""
Obligația de asigurare revine tuturor cetățenilor români cu domiciliul în țară și este expresia principiului solidarității consacrat de art.208(3) lit. b din L.95/2006 dar în același timp o expresie a prevederilor constituționale care la art.56 dispune obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și taxe la cheltuielile publice.
Nu în ultimul rând se menționează că potrivit art.257(3) din L.95/2006 "in cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - d), alin. (21) și
(22) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri, relevante în această privință fiind unele decizii emise de Curtea Constituționala referitor la excepții de neconstituționalitate ale art.257 (3) din lege, între care decizia 1175/2009, decizia 302/2010 dar și decizia 327/2011 cu privire la excepția de neconstituționalitate la art.257(2) din lege unde se statuează următoarele: Curtea constată că art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 reglementează tipurile de venit asupra cărora se datorează contribuția la fondul de asigurări sociale de sănătate. O persoană care realizează mai multe tipuri de venit asupra cărora se datorează contribuția la asigurările sociale de sănătate este obligată, potrivit acestor dispoziții de lege, să contribuie pentru toate aceste tipuri de venituri. în acest sens, legea nu distinge între diferitele surse de venit, așa cum nu distinge nici în funcție de mărimea veniturilor realizate, pentru toate acestea prevăzându-se o cotă unică de 6,5% din venitul realizat. Astfel, indiferent de cuantumul contribuției, pachetul de servicii medicale care este oferit unui asigurat în sistemul public de sănătate este identic.
O asemenea reglementare este expresia principiului solidarității sistemului asigurărilor sociale de sănătate, principiu consacrat în art. 208 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 95/2006. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. In același timp, dispozițiile art. 56 din Constituție nu interzic impunerea unor obligații fiscale de același tip dacă sunt avute în vedere surse diferite de venit... ".
Rezulta așadar, ca debitorul, chiar daca are calitate de salariat, plătind astfel contribuții de sănătate prin intermediul angajatorului in temeiul art. 257(2) lit. a coroborat cu 258(1) din L.95/2006, nu este exonerat de la plata contribuțiilor asigurărilor sociale de sănătate aferent veniturilor realizate din activitate independentă, acțiunea sa fiind neîntemeiată sub acest aspect.
Cum debitorul nu-și îndeplinise de bunăvoie obligația de plata stipulată în prevederile legale menționate dar nici obligația declarativă menționată la art.215 (3) din L.95/2006, în mod corect, CAS B. -N. prin funcționarul competent a procedat la emiterea deciziilor 13189.1/_ privind stabilirea obligațiilor de plata la FNUASS aferent veniturilor din activitate independentă, decizia 13189.3/_ referitoare la obligațiile de plata accesorii.
Se precizează că textul art.215 al Legii 95/2006 avea la data publicării in Monitorul Oficial, adică la 28 aprilie 2006, următorul conținut: ,,Art. 215 - (1) Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanei juridice sau fizice care angajează persoane pe bază de contract individual de muncă ori în baza unui statut special prevăzut de lege, precum și persoanelor fizice, după caz.
Persoanele juridice sau fizice la care își desfășoară activitatea asigurații sunt obligate să depună lunar la casele de asigurări alese în mod liber de asigurați declarații nominale privind obligațiile ce le revin față de fond și dovada plății contribuțiilor.
Prevederile alin. (1) și (2) se aplică și persoanelor care exercită profesii libere sau celor care sunt autorizate, potrivit legii, să desfășoare activități independente. " - fiind prevăzuta așadar obligația declarativa, anterior OUG. 125/2011, contrar susținerilor debitorului.
De asemenea în forma inițială a legii 95/2006, la data publicării in Monitorul Oficial, textul art.257 (3) avea următorul conținut: " în cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a) - d), contribuția se calculează asupra tuturor acestor
venituri" - veniturile din activitate independenta fiind prevăzute la lit. b de la alin.(2) al art.257 - prin urmare este reglementata obligativitatea plații contribuțiilor asupra tuturor veniturilor realizate, anterior OUG. 125/2011, contrar afirmațiilor contestatorului.
Rezultă, așadar, că în mod corect a procedat funcționarul competent, la emiterea deciziilor de impunere cu respectarea întocmai a prevederilor legale incidente.
În drept, s-au invocat disp. art. 115 Cod proc. civilă și urm., art.208, 215, 257 din Legea nr.95/2006.
Analizând cu prioritate, conform art.137 alin.1 C.pr.civ., excepția inadmisibilității
, instanța reține că prin Deciziile de impunere nr.13189.1/_ și nr.13189.3/_ emise de CAS
B. -N., s-au stabilit în sarcina reclamantului obligații fiscale de plată în cuantum total de 8008 lei, reprezentând: 3921 lei contribuție și 4087 lei majorări și penalități de întârziere, aferente perioadei_ -_ .
Împotriva acestor decizii, s-a depus contestație la C. de A. de S. B. -N., înregistrată sub nr.11509/_ și soluționată prin decizia nr.37/_, fiind respinsă ca neîntemeiată contestația formulată, cu menținerea actelor administrativ fiscale menționate anterior.
Potrivit dispozițiilor art.205 alin.1 Cod procedură fiscală împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Conform aceleiași legi procesuale fiscale, contestația pe cale administrativă este soluționată de organul administrativ de soluționare a contestațiilor stabilit de lege prin decizie sau dispoziție, după caz, iar conform art.218 alin.2, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă.
În speță, așadar, poate fi supusă controlului de legalitate, pornind de la prevederile art. 218 alin.2 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală conform cărora "deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluționare a contestației potrivit art. 212, la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii";, doar decizia nr.37/_ prin care s-a soluționat contestația formulată de reclamant împotriva Deciziilor de impunere nr.13189.1/_ și nr.13189.3/_ , acte administrativ fiscal care, subsidiar, în funcție de cele statuate asupra deciziei de soluționare a contestației, pot fi anulate sau menținute, anularea directă de către instanță nefiind permisă de dispozițiile legale invocate.
Se impune a se sublinia că în chiar cuprinsul deciziei nr.37/2012, în partea finală, se menționează expres că " prezenta decizie este definitivă în sistemul căilor administrative de atac";, existând dreptul de contestare la Tribunalul B. -N. - Secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit art.210 și 218 alin.2 din OG nr.92/2003 coroborat cu art.10 din Legea nr.554/2004, instanța acordând reclamantului un termen de judecată la data de_, tocmai pentru a preciza dacă înțelege să atace și decizia nr.37/2012 - văzând dispozițiile art.218 C.pr. fiscală( fila 45 dosar), cu depunerea în scris a acestei precizări, ceea ce nu s-a realizat.
Pentru aceste considerente, reținând că procesul civil este guvernat de principiul disponibilității, tribunalul, prin raportare la temeiurile de drept anterior relevate, va admite excepția inadmisibilității, cu consecința respingerii ca inadmisibilă a acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul P. SA -II în contradictoriu cu intimata C. Județeană de A. de S. B. -N. .
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu.
Respinge ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de contestatorul P. SA - II, cu sediul în B., str. A. C., bl.1, sc. A, ap. 15, jud.
B. -N. în contradictoriu cu intimata C. Județeană de A. de S. B. -N. ,
cu sediul în B., str. G., nr. 5, jud. B. -N. .
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, astăzi_ .
PREȘEDINTE, | GREFIER, | ||
D. E. L. | M. | D. | P. |
Red/dact: DEL/HVA
_ / 4 ex
