Sentința civilă nr. 780/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 780
Ședința publică de la 14 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: C. N. | C. | , judecător |
Grefier :Ț. | V. |
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul P. J.
S., cu sediul în Z., P-ța 1 D. 1918, nr.12, Jud.S., împotriva pârâtului C. LOCAL AL C. B., cu sediul în B., Jud.S., având ca obiect anulare act administrativ anularea hotărârii nr. 26/_ a C. ui Local B. .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Instanța pe baza actelor de la dosar, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L :
Prin cererea sa reclamantul P. J. S. a solicitat instanței anularea Hotărârii nr.26 din_ emisă de pârâtul C. local al comunei B., motivat de faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea cvorumului de prezență.
Asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:
C. local al comunei B. a adoptat, în ședința din data de 0_ Hotărârea nr.26 privind constituirea comisiilor de specialitate ale C. ui local al comunei B. .
Ca urmare a referatului de nelegalitate nr.6007/_ întocmit pentru Hotărârea nr.26, adoptată de C. Local al comunei B. în data de 0_, privind constituirea comisiilor de specialitate ale C. ui local al comunei B., transmis de către Instituția P. ui - Județul S., C. local al comunei B. a adoptat, în ședința din data de_ Hotărârea nr.29 privind revocarea Hotărârilor nr.22, 24, 25 și 26 adoptate de C. local B. în ședința din 0_ .
În consecință acțiunea depusă de către Instituția P. ui - Județul S. prin care a solicitat anularea Hotărârii nr.26, adoptată de C. local al comunei B. în data de 0_, privind constituirea comisiilor de specialitate ale C. ui local al comunei B., a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă în consecință de către instanță.
Față de cele ce preced, urmează ca instanța să respingă acțiunea reclamantului ca fiind rămasă fără obiect.
1
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I: H O T Ă R Ă Ș T E :
Respinge ca fiind rămasă fără obiect acțiunea reclamantului P. J. S.
, cu sediul în Z., P-ța 1 D. 1918, nr.12, Jud.S., împotriva pârâtului C. LOCAL AL C. B., cu sediul în B., Jud.S., pentru anularea Hotărârii nr.26 din_ emisă de pârât.
Cu drept de recurs în termen d e15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2013.
Președinte, Grefier,
C. N. C. Ț. V.
Red: CNC/_ .
Dact: ȚV/_ /4 ex.
2