Sentința civilă nr. 850/2013. Contencios. Ordonanță președințială

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 850

Ședința publică din 11 Februarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. C. O. -judecător

G. ier: M. S.

Pe rol fiind pronunțarea asupra cererii formulate de reclamanta R. A. cu domiciliul în B. M., str.A. nr.4, jud.M. în contradictoriu cu pârâta

I. P. M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. cu sediul în B. M. str.Școlii nr.1, având ca obiect ordonanță președințială.

Se constată că toate susținerile și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din data de_, când s-a dezbătut cauza, încheiere care face parte integrantă din hotărâre. Pronunțarea soluției a fost amânată pentru termenul de astăzi, când instanța în urma deliberării a pronunțat următoarea hotărâre.

T.

Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de_, sub dosarul cu nr. de mai sus, reclamanta R. A. , în contradictoriu cu pârâta I. P. M. -

S. P. C. R. P. de C. și Î. a V., a solicitat ca prin hotărârea pe care instanța o va pronunța să dispună obligarea pârâtei să înmatriculeze provizoriu vehiculul marca AUDI 8L, identificat cu serie șasiu WAUZZZ8LZWA015071, până la soluționarea prin sentință definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ, înregistrată în dosarul nr. _, aflat pe rolul T. ui M., fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii se arată că urgența este justificată prin aceea că reclamanta este în imposibilitate de a-și folosi autovehiculul. Măsura are caracter vremelnic până la soluționarea acțiunii în contencios administrativ, astfel încât în cazul în care acțiunea se va respinge încetează valabilitatea autorizației de circulație provizorie.

În drept se invocă dispozițiile art. 581 Cod procedură civilă.

În apărarea sa pârâta a formulat întâmpinare prin care, fără a-și exprima clar poziția, invocă argumente în sensul respingerii cererii. Se susține că nu este

îndeplinită niciuna dintre situațiile care justifică urgența prevăzută de art. 581 Cod procedură civilă. Totodată s-a arătat că reclamanta poate achita taxa pentru emisiile poluante și ulterior să solicite instanței restituirea ei. Urgența nu este justificată nici prin prisma faptului că a beneficiat de perioada maximă de 90 de zile de autorizare provizorie prevăzută de art. 15 alin. 2 din Ordinul MAI nr. 1501/2006, interval în care a avut la dispoziție timpul necesar pentru a solicita instanței înmatricularea definitivă a vehiculului, fără plata taxei pentru emisiile poluante.

Analizând actele și probele de la dosar, instanța reține următoarele: Reclamanta este proprietar al autovehiculului marca AUDI 8L,

identificat cu serie șasiu WAUZZZ8LZWA015071.

Compatibilitatea instituțiilor de drept comun reglementate de codul de procedură civilă cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice și persoanele vătămate în drepturile lor la care face trimitere în mod expres articolul 28 din Legea nr. 554/2004 se stabilește în funcție de specificul fiecărei cauze, fără a se putea exclude de drept admisibilitatea ordonanței președințiale în alte cazuri decât cel al suspendării actului administrativ unilateral prevăzut de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pe calea acțiunii de fond în contencios administrativ reclamanta contestă legalitatea actului administrativ unilateral prin care pârâta a refuzat înmatricularea autovehiculului, refuz motivat prin nedovedirea achitării taxei pentru emisiile poluante, care potrivit Legii nr. 9/2012 se datorează la prima înmatriculare a vehiculelor în România și nedovedirea cazurilor de scutire prevăzute de acest act normativ.

Conform înscrisurilor depuse, în dosarul T. ui M. nr._ s-a înregistrat acțiunea de drept comun în contencios prin care s-a solicitat înmatricularea definitivă a vehiculului, fără plata taxei pentru emisiile poluante. Măsura temporară ce se solicită a fi dispusă are ca obiect înmatricularea provizorie a vehiculului până la soluționarea irevocabilă a cererii în procedura de drept comun, din acest punct de vedere fiind întrunită una dintre condițiile de

admisibilitate a ordonanței președințiale și anume caracterul vremelnic.

Urgența este justificată prin imposibilitatea reclamanta de a folosi vehiculul a cărui proprietară este, fiind restrâns exercițiul acestui atribut al dreptului de proprietate printr-un act de autoritate al instituțiilor statului. Procedura de soluționare de către S. P. C. R. P. de C. și Î. a V. a cererilor de înmatriculare nu se materializează în acte administrative susceptibile de executare a căror suspendare să poată fi cerută în procedura specială reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta fiind deci în situația în care singurul mijloc legal pentru a înlătura temporar, până la constatarea nelegalității sau dimpotrivă, a legalității actului printr-o hotărâre de fond, efectele refuzului de înmatriculare pe care îl consideră abuziv, îl constituie procedura de drept comun a ordonanței președințiale.

Prejudicierea reclamantei în exercițiul dreptului său decurge în concret din necesitatea de a utiliza zilnic autovehiculul.

În ce privește cerința neprejudecării fondului se apreciază că cererea este întemeiată, aparența dreptului fiind conturată de probele administrate în favoarea reclamantei care, în calitate de proprietar, a parcurs procedura reglementată de art. 7 din Ordinul MAI nr. 1501/2006 pentru înmatricularea permanentă a vehiculului.

În condițiile în care legalitatea obligației de plată a acestei taxe constituie obiectul unui număr considerabil de litigii pe rolul instanțelor judecătorești, soluționate în proporție majoritară cu soluții favorabile proprietarilor de vehicule, instanța reține că aparența dreptului de care reclamanta se prevalează îi este favorabilă, motiv pentru care va admite cererea și va dispune înmatricularea provizorie, până la soluționarea irevocabilă a cererii în contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de reclamanta

R. A., cu domiciliul în B.

M., str. A. nr.4, jud. M., în contradictoriu cu pârâta I. P.

M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M. str. Școlii nr.1, jud. M. .

Obligă pe pârâtă să înmatriculeze provizoriu, pe numele reclamantei, vehiculul marca AUDI 8L, identificat cu serie șasiu WAUZZZ8LZWA015071, până la soluționarea definitivă a cererii înregistrate în dosarul nr._ al T. ui M. .

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

O.

A. C.

S.

M.

Red. A.C.O./T.Red. M.S

_

Dosar nr._

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea formulată de reclamanta

R. A., cu domiciliul în B.

M., str. A. nr.4, jud. M., în contradictoriu cu pârâta I. P.

M. -S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V., cu sediul în B. M. str. Școlii nr.1, jud. M. .

Obligă pe pârâtă să înmatriculeze provizoriu, pe numele reclamantei, vehiculul marca AUDI 8L, identificat cu serie șasiu WAUZZZ8LZWA015071, până la soluționarea definitivă a cererii înregistrate în dosarul nr._ al T. ui M. .

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 850/2013. Contencios. Ordonanță președințială