Sentința civilă nr. 8591/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI A. SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8591/2013
Ședința publică de la_ Completul compus din: PREȘEDINTE: M. T.
GREFIER: C. T.
Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant B. D. A. și pe pârât C. DE A. DE S. A J. C.
, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților asupra fondului au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere prin care s-a dispus și amânarea de pronunțare pentru data din_ ,încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta sentință.
Cauza este reținută în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
sub nr. de mai sus, reclamanta B. D. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C. anularea
Deciziei nr.E 542/_, precum și a Deciziilor de impunere din oficiu nr.3. /1 și 3. /2 ambele emise în data de_ privind stabilirea contribuției la FNUASS și accesorii pentru perioada 2007-2011 emise de pârâtă. S-a mai solicitat suspendarea actelor administrative atacate,până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.
În motivarea acțiunii
, reclamanta a arătat că actele administrative nu i-au fost comunicate, în sensul art. 44-45 din OG 92/2003, astfel acestea sunt lipsite de eficacitate juridică în ceea ce o privește pe reclamantă.
S-a mai arătat că pârâta nu este abilitată de lege să emită decizii de impunere, nefiind reglementată ca și un organ fiscal și nefiindu-i delegate competențe sub acest aspect iar legea nu reglementează procedura de stabilire a contribuției de asigurări sociale în situația inexistenței unui contract de asigurare. Deciziile de impunere au fost emise în mod global, pe anii 2007-2011 și nu anual, așa cum era legal. Totodată se precizează că pârâta a emis aceste decizii fără să efectueze o inspecție fiscală, astfel acestea au fost emise nelegal.
Reclamanta mai arată că sumele stabilite în sarcina sa nu sunt datorate, fiind calculate în mod arbitrar, în lipsa unui contract încheiat cu CAS C. .
Sub aspectul cererii de suspendare, reclamanta precizează că sunt întrunite condițiile legale, respectiv paguba iminentă și cazul bine justificat.
În drept
au fost indicate dispozițiile Codului fiscal și ale Codului de Procedură fiscală, Legea 554/2004.
În probațiune
s-au depus Decizia nr.E 542/_, Decizia de impunere din oficiu nr .3. /1 și 3. /2 ambele emise în data de_ .
Prin întâmpinarea
formulată, pârâta C. de A. de S. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și a arătat că în conformitate cu prevederile Legii nr. 95/2006, persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate iar această contribuție se aplică și asupra veniturilor impozabile realizate de persoanele care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit. Pârâta a mai arătat că după semnarea protocolului încheiat între
C.N.A.S. și A.N.A.F., pârâta a fost abilitată să emită decizii de impunere privind obligațiile de plată la FNUASS, în baza informațiilor primite, astfel că s-a emis deciziile de impunere din oficiu pentru stabilirea contribuției datorate la FNUASS.
Față ce cererea de suspendare, se arată că și aceasta este neîntemeiată, nefiind întrunite condițiile legale de admisibilitate.
Analizând probele administrate în dosar, instanța reține următoarele:
Începând cu anul 2007, reclamanta a realizat venituri din activități independente, aspect necontestat în cursul prezentului proces. Recunoscut este și faptul că, în această calitate, reclamanta nu a depus la C. de A. de S. a județului C. nicio declarație cu privire la veniturile realizate și nu a încheiat un contract de asigurare.
Ca urmare a încheierii Protocolului dintre CNAS și ANAF, CAS C. a identificat veniturile realizate de reclamantă și a emis pe seama acesteia Deciziile de impunere din oficiu nr .3. /1 și 3. /2 ambele emise în data de_ .
Reclamanta arată că a primit deciziile la data de_, / pct.III din acțiune /, astfel încât invocarea art.44 și 45 din OG 92/2003 este fără obiect.
Cu respectarea procedurii reglementate de art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, reclamanta a formulat contestație împotriva acestor acte administrative fiscale, contestație respinsă prin Decizia nr. E 542/_
.
Potrivit art. 208 alin. 3 lit. b și e din Legea nr. 95/2006, actualizată, privind reforma în domeniul sănătății, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele sistemului de asigurări de sănătate se realizează pe baza principiilor de solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor, respectiv cu participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În acest sens, art. 215 alin. 3 din lege stabilește în sarcina persoanelor fizice care realizează venituri din activități independente obligația de a depune la casele de asigurări de sănătate declarații privind obligațiile față de fond.
Apoi, legea statuează că în caz de neachitare la termen a contribuțiilor datorate fondului, casele de asigurări procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului și a majorărilor de întârziere (art. 216).
Pe de altă parte, art. 35 din Ordinul CNAS nr. 617/2007, actualizat, stabilește în mod expres faptul că decizia de impunere emisă de organul competent al CAS constituie titlu de creanță și poate fi emisă de organul competent al CAS pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.
Din interpretarea acestor dispoziții legale reiese în mod cert că persoanele fizice care realizează venituri din activități independente au obligația de a contribui la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, iar omisiunea de a depune declarații în acest sens dă dreptul caselor de asigurări de a emite din oficiu deciziile de impunere, cărora legea le conferă caracterul de titluri de creanță.
Astfel, calitatea de asigurat și, implicit, obligația de plată a contribuției decurg în mod direct din lege, nefiind necesară o manifestare de voință a contribuabilului sau întrunirea unui acord de voințe prin încheierea unui contract în acest sens.
În același sens, dispozițiile art. 259 alin. 7 din Legea nr. 95/2006 statuează că persoanele c are au obl ig aț ia de a se as igur a
(obligația, iar nu facultatea) și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate "b) sa achite pe intreaga perioada a termenelor de prescriptie privind obligatiile fiscale contributia legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligatiile fiscale accesorii de plata prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioadă
";.
Această prevedere legală este neechivocă în sensul obligației de achitare a contribuției pentru toate persoanele care au obligația de a se asigura, și nu poate fi interpretată în sensul stabilirii acestei obligații doar în sarcina celor care își exprimă dorința de a deveni asigurați.
De asemenea, legea privind reforma în domeniul sănătății întrunește cerințele de legalitate, accesibilitate și previzibilitate pentru a putea fi în mod neechivoc cunoscută și descifrată de destinatarii dispozițiilor pe care le cuprinde.
Referitor la aspectele de nelegalitate a deciziilor de impunere, instanța reține că acestea corespund exigențelor prevăzute de art. 87,88 raportat la art. 43 din OG 92/2003.
S-a stabilit în mod clar și precis, prin deciziile atacate, nivelul contribuțiilor datorate în conformitate cu venitul obținut de către reclamant, pentru fiecare an, fiind reținute și evidențiate baza de impunere, contribuția datorată, scadența, majorările și penalitățile calculate.
Cu privire la obligația de informare a reclamantei și de emitere a deciziilor în mod anual, instanța reține că până la încheierea protocolului de acces la baza de date încheiat între CNAS și ANAF, pârâta nu deținea
informații în legătură cu veniturile persoanelor fizice obținute din activități independente,prin urmare nu avea posibilitatea de a informa asiguratul asupra obligațiilor de plată. Oricum, lipsa informării se datorează tot reclamantei care nu a depus în termen declarațiile prevăzute de lege, referitor la veniturile obținute din activități independente.
Raportat la aspectele menționate, în temeiul art. 218 din Codul de procedură fiscală, se va respinge ca nefondată cererea formulată.
Sub aspectul cererii de suspendare, instanța reține că dispozițiile art.
15 din Legea 554/2004 raportate la art. 14 din aceeași lege nu-și găsesc aplicabilitatea în cauză.
În analiza condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004, instanța reține că este necesar a se dovedi în cauză existența unui caz bine justificat și a unei pagube iminente.
Un caz bine justificat nu a fost identificat însă în cauză, instanța nereținând aspecte de nelegalitate a actelor administrative atacate.
În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B.
D. A. cu domiciliul procesual ales în C. -napoca, C. D. nr. 11, ap. 15, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. de A. de S. a județului C., cu sediul în C. -N., str. Constanța nr. 5, jud. C. .
Respinge cererea de suspendare.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE ,
M. T.
GREFIER ,
C. T.