Sentința civilă nr. 8766/2013. Contencios. Anulare act administrativ
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI A. SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8766/2013
Ședința publică din 20 mai 2013 Tribunalul constituit din: PREȘEDINTE: A. R.
Grefier: C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. V. S., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C.
, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul personal, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 21 martie 2013, prin serviciul registratură, reclamantul a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, după care,
Tribunalul, după deliberare, admite cererea de repunere pe rol formulată de către reclamant.
La întrebarea instanței, raportat la precizarea de acțiune depusă de către reclamant la data de_, acesta arată că obiectul acțiunii îl constituie anularea somației și a titlului executoriu pentru suma de 849 lei, reprezentând penalități și dobânzi de întârziere.
Raportat la susținerile reclamantului de lămurire a cadrului procesual, Tribunalul invocă si pune în discuție excepția necompetenței materiale a instanței.
Reclamantul arată că lasă la aprecierea instanței.
Tribunalul reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale a instanței.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, formulată la data de 2 august 2012 reclamantul B. V. S., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C.
, a solicitat instanței anularea Deciziei nr. E378/_ .
În motivarea cererii reclamantul a arătat că la data de_, odată cu citația nr. 13603 a primit întâmpinarea formulată de CAS C., în cuprinsul căreia era răspunsul CAS
C. la contestația nr. 38055/_, respectiv decizia nr. E378/_, formulate de el. A precizat faptul că până la primirea întâmpinării nu a primit nici un alt răspuns la contestație sau decizie, până la primirea titlului executoriu nr. 14661/_ .
La data de_ reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând anularea somației și titlului executoriu pentru suma de 849 lei, pretinsă necuvenit de către pârâta C. de A. de S. a J. C. . A menționat reclamantul că în luna noiembrie 2011 a solicitat CAS C.
N. eliberarea unui Eurocard, dar a fost informat că este debitor cu suma de 726 lei contribuție neachitată, cu precizarea că dacă nu achită această sumă nu va primi cardul
solicitat. A achitat această sumă cu chitanța nr. 40837/25.01.12, după care a primit Eurocardul. A depus contestație la CAS C., răspunsul l-a primit însă de la instanța judecătorească, odată cu întâmpinarea, în data de_ .
Pârâta C. de A. de S. a jud. C., prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că reclamantul avea obligația, ca persoană care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, de a depune la CAS C. declarații privind obligațiile față de fond, însă acesta nu și-a îndeplinit aceste obligații.
A mai arătata pârâta că obligația de plată se naște la data realizării venitului, iar reclamantul nu poate fi ținut numai la plata datoriei principale, curgerea accesoriilor fiindu-i de asemenea imputabilă. Întrucât reclamantul nu a achitat debitul datorat la Fondul Național Unic de A. de S., CAS C. a demarat procedura executării silite și a emis Somația și Titlul Executoriu.
La termenul de judecată din data de_, tribunalul a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a Tribunalului C. .
Analizând cu prioritate excepția invocată, tribunalul constată că aceasta este întemeiată din următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 218 Cod procedură fiscală, actul care poate fi atacat la instanța de contencios administrativ este decizia emisă în soluționarea contestației formulate în baza dispozițiilor art. 205 și urm. din același act normativ.
Titlurile executorii, actele de executare, executarea silită însăși pot fi atacate doar pe calea contestației la executare, prevăzute de dispozițiile art. 172-174 Cod procedură fiscală, competența stabilindu-se potrivit dreptului comun respectiv conform art. 400 C.pr.civ corob. cu art. 373 ind. 4 alin. 2 C.pr.civ, aceasta revenind potrivit acestor texte de lege judecătoriei în a cărei rază teritorială se face executarea, în speță având în vedere domiciliul fiscal al reclamantului, Judecătoriei C. -N. .
În consecință, pentru considerentele de mai sus tribunalul, în temeiul art. 158, 159 pct. 2 C.pr.civ va admite excepția de necompetență materială și va declina competența materială de soluționare a prezentei contestații la executare în favoarea Judecătoriei C. -N.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență materială a Tribunalului C. .
Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul B. V. S.
, în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. A J. C., în favoarea Judecătoriei
C. -N. .
Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.
Președinte, | Grefier, |
A. R. | C. A. B. |
Red. AR/tehn. AD 4 ex. _