Alte cereri. Decizia nr. 1110/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1110/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 330/85/2014*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1110/2015
Ședința publică de la 18 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Judecător L. I. G.
Judecător C. C. F.
Grefier R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamanta M. G. A., în contradictoriu cu pârâtul P. M. Sibiu, împotriva Sentinței nr. 2999/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._, având ca obiect alte cereri.
În interiorul termenului de pronunțare s-a depus la dosar din partea recurentei – reclamante cerere de repunere a cauzei pe rol, precum și cererea de amânare a cauzei depusă pentru termenul de judecată din data de 11.03.2015, însoțită de originalul adeverinței medicale.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 11.03.2015, când a fost amânată pronunțarea pentru data de azi.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin Sentința nr.2999/CA/2014 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul Sibiu admite excepția inadmisibilității și respinge acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta M. G. A. în contradictoriu cu P. M. Sibiu.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că în conformitate cu art.5 alin.(2) din Legea nr.554/2004, modificată, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede o alta procedură judiciară.
Deci, controlul judecătoresc asupra legalității actelor administrative se realizează, în mod excepțional și prin intermediul instanțelor de drept comun, în condițiile unor legi speciale care prevăd în mod expres acest lucru, pe căile prevăzute de aceste legi, cu excluderea cailor prevăzute de legea generală, Legea nr.554/2004, potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Dispoziția nr.611/2006, a cărei nulitate se solicită a fi constată nu este un act administrativ în sensul art.2 alin.(1) lit. c) din Legea nr.554/2004, nefiind emis în regim de putere publică ci pentru punerea în executare a Legii nr.10/2001 prin care se urmărește recunoașterea și valorificarea dreptului subiectiv civil de proprietate privată al persoanelor fizice ori juridice, act care potrivit legii în baza căruia a fost emis, poate fi contestat pe calea dreptului comun (a se vedea în acest sens și Decizia nr. IX din 20.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea i-a, nr. 653 din_ ) .
Dispozițiile din Legea nr.10/_ nu sunt de natură a conduce la ideea că dispoziția primarului nu poate fi atacată la instanța civilă și de alte persoane, pentru motive de nulitate/nelegalitate, pentru că o altă interpretare ar conduce la consecința ca același tip de act administrativ poate fi atacat la instanțe diferite, în funcție de persoana care îl contestă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta M. G. A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței criticate, în principal cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, în subsidiar modificând soluția în sensul admiterii cererii astfel cum a fost formulată și precizată. Cu cheltuieli de judecată.
În drept invocă dispozițiile art.483, art.488 alin.1 pct.6 și 8 C.pr. civ.
În expunerea de motive se arată că, sentința nu este legală pentru următoarele considerente:
- după cum rezultă din Încheierea de ședință din data de 15 noiembrie 2014 excepția a fost invocată de instanță după ce s-a dat cuvântul în susținerea cererii de chemare în judecată și după discutarea probelor care s-au respins;
- este de reținut faptul că în aceste condiții și față de faptul că pârâta nu era prezentă în instanță prin reprezentant, se impunea acordarea unui termen cu citarea pârâtei cu mențiunea că s-a invocat din oficiu această excepție pentru a-și putea spune punctul de vedere;
- în aceleași condiții se impunea să i se aducă la cunoștință această excepție și să i se acorde posibilitatea de a-și exprima pe loc sau la un termen ulterior poziția, ceea ce nu s-a întâmplat;
- cauza s-a soluționat în condițiile în care a chemat în judecată P. M. Sibiu, iar întâmpinarea a fost întocmită de Municipiul Sibiu și nu de P. M. Sibiu ca autoritate de sine stătătoare; mai mult citarea pârâtului nu a fost corectată, nu se știe cine, în ce calitate a primit înscrisurile de la instanța;
- în ce privește ceea ce a cerut în cel de-al doilea petit și ceea ce a reținut instanța în sentință se poate observa că s-a solicitat „restabilirea situației anterioare” ori în sentință s-a reținut clar „restituirea situației anterioare” (pag. 1 la Secțiunea 1.1 Obiectul acțiunii);
Din aceste puncte de vedere instanța a greșit, iar singura soluție pentru corectarea acestor greșeli apreciază că este casarea cu trimitere a cauzei, consecutiv admiterii recursului, pentru a se proceda legal și totodată pentru administrarea de probe.
Instanța a greșit apoi deoarece a solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției emise de P. M. Sibiu; ori instanța răspunde în motivare prin Decizia nr. IX din 20.03.2006 pronunțată de Î.C.C.J. care se referă la competența soluționării cererilor formulate în ce privește Legea nr. 10/2001. Trebuie să facem distincție între ceea ce a solicitat: constatarea nulității absolute a unui act administrativ (vătămător în dreptul său locativ dobândit în baza unei hotărâri judecătorești) și domeniul la care se referă decizia respectivă. Ori, instanța arată că a greșit considerând că a rezolvat cauza găsind această soluție dar care nu se poate aplica speței de față.
Totodată arată că instanța lasă să se înțeleagă că se consideră necompetentă să soluționeze prezenta cauză, dar fără să urmeze căile procedurale în acest sens.
Arată că a cerut constatarea nulității absolute a dispoziției Primarului și susține că instanța a greșit deoarece nu trebuia să soluționeze cauza pe excepție.
De asemenea, susține că instanța nu a analizat și cel de-al doilea motiv pentru care a solicitat constatarea nulității absolute și anume faptul că această dispoziție s-a dat peste o sentință judecătorească ce stabilește dreptul său locativ (sentința civilă nr. 3509/1992 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosar nr. 599/1992) ori neanalizând acest capăt de cerere apreciază că se impune casarea cu trimitere a cauzei, consecutiv admiterii recursului.
Nu în ultimul rând consideră că prin modul în care a procedat, instanța s-a antepronunțat fiind de așteptat o asemenea soluție, în urma respingerii probelor și apoi a invocării, complet neprocedural, a excepției pe baza căreia s-a și soluționat cauza.
Prin întâmpinare (f.32) P. M. Sibiu, prin viceprimar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Curtea, analizând recursul formulat prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
1.) Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.1 pct.6 din Noul Cod de procedură civilă, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, nu este incident cauzei.
Din motivarea cererii de recurs nu rezultă care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei.
Recurenta susține că instanța de fond a soluționat cauza cu încălcarea normelor de procedură, singura soluție pentru corectarea acestor greșeli este casarea cu trimitere.
După cum se poate observa, recurenta arată că instanța a invocat din oficiu o excepție, fără a acorda un termen pentru a-și spune punctul de vedere, citarea pârâtului nu a fost corectă, nerezultând din dosar în ce calitate a primit înscrisurile de la instanță iar în ce privește cel de-al doilea petit, instanța a reținut greșit „restituirea situației anterioare” în loc de „restabilirea situației anterioare”.
Încălcarea normelor de procedură la care recurenta face referire, nu poate fi analizată din perspectiva motivului prevăzut la pct.6, ci doar din perspectiva motivului 5 de recurs, care prevede că se poate cere casarea pentru motive de nelegalitate când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.
Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art.488 pct.5 C.pr.civ, se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, printre care și cele invocate de recurentă, respectiv nelegala citare a uneia dintre părți sau nesocotirea principiilor oralității și contradictorialității.
Referitor la comunicarea înscrisurilor către pârât, instanța reține că prezenta acțiune a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul „P. municipiului Sibiu”, toate actele de procedură fiind legal îndeplinite cu acesta, de altfel pârâtul nu a invocat nici lipsa de procedură și nici nelegala comunicare a înscrisurilor de la dosar, motiv pentru care această critică va fi înlăturată ca nefondată.
Nefondată este și critica vizând încălcarea normelor de procedură, prin neacordarea unui termen de judecată pentru a–și exprima punctul de vedere cu privire la excepția inadmisibilității invocată din oficiu, în condițiile în care contrar susținerilor recurentei, la termenul din 25 noiembrie 2014 era prezent în instanță reprezentantul reclamantei recurente care a pus concluzii cu privire la excepție, fără a solicita un termen de judecată motivat de împrejurarea că s-ar afla în imposibilitatea de a se pronunța pe aspectele invocate.
De altfel, recurenta nu poate invoca o încălcare a dreptului la apărare în condițiile în care pe parcursul procesului a beneficiat de trei termene consecutive de amânare pentru lipsa reprezentantului legal, deși potrivit art.222 C.pr.civ, amânarea judecății pentru lipsă de apărare poate fi dispusă numai în mod excepțional și pentru motive temeinice care nu sunt imputabile părții.
Referitor la faptul că instanța a reținut greșit „restituirea situației anterioare” în loc de „restabilirea situației anterioare” în partea introductivă a sentinței, se constată că și aceasta este o critică neîntemeiată, în fapt este o simplă eroare materială fără nici un efect cu privire la soluția pronunțată.
2.) Nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin.1 pct.8 din Noul Cod de procedură civilă privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material nu este incident în cauză.
Se susține că în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii.
Curtea reține că în mod corect la admiterea acestei excepții, judecătorul fondului a avut în vedere mai întâi că actul atacat nu reprezintă un act administrativ,deoarece prin dispoziția nr.611/06.04.2006 P. M. Sibiu, în temeiul drepturilor conferite de dispozițiile Legii nr.10/2001 și ale Legii nr.215/2001, a dispus restituirea în natură a cotei de 1/2 din apartamentul nr.20 al imobilului situat administrativ în Sibiu, ., în favoarea persoanei îndreptățite, astfel că fiind un act emis pentru punerea în executare a Legii nr.10/2001, prin care se urmărește recunoașterea și valorificarea dreptului subiectiv civil de proprietate privată al unei persoane fizice, actul, potrivit legii în baza căruia a fost emis, poate fi contestat pe calea dreptului comun.
Potrivit art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară iar Legea nr.10/2001 a instituit o procedură de contestare derogatorie, așa încât, corect judecătorul fondului a respins ca inadmisibilă acțiunea.
Față de cele menționate, reținând că soluția respingerii acțiunii ca inadmisibilă este temeinică și legală, la adăpost de critice aduse, instanța urmează a respinge recursul în temeiul art. 496 C..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M. G. A. împotriva sentinței nr. 2999/C./2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția de C. Administrativ și Fiscal .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2015.
Președinte, O. M. P. | Judecător, L. I. G. | Judecător, C. C. F. |
Grefier, R. B. |
Red./tehnored. FCC
4 ex./20.04.2015
Jud. fond O. M.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2011/2015.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1805/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|
