Anulare act administrativ. Decizia nr. 632/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 632/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 2544/85/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIE NR. 632/2015
Ședința publică din data de 11 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: O. M. P.
Judecător: C. C. F.
Judecător: A. E. Hancaș
Grefier: A. M. M.
Completul de judecată a fost legal constituit în conformitate cu prevederile art.98 (6) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești.
Pe rol se află pronunțarea asupra rejudecării recursurilor formulate de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu - în numele și pentru Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. (A. de Inspecție Fiscală) și de către recurentul-reclamant R. C., împotriva Sentinței nr.2660/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția a II a Civilă,de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ .
În interiorul termenului de pronunțare, recurenta-pârâtă
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare inițială a pronunțării din data de 04.02.2015, care face parte integrantă din prezenta, și când, având nevoie de timp pentru a delibera, în baza art. 396 din Noul Cod de procedură civilă, instanța a amânat pronunțarea, părțile litigante având posibilitatea să depună la dosar concluzii sau note scrise.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
A. Primul ciclu procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 30.06.2010, sub dosar nr._, reclamantul R. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Sibiu – A. de Inspecție Fiscală ca prin hotărârea ce se va pronunța să de dispună:
- anularea Deciziei nr. 225 din 18.01.2010, emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Sibiu, prin care a fost respinsă contestația sa împotriva Deciziei de impunere nr._ din 26.11.2009;
- anularea Deciziei de impunere nr._ din 26.11.2009 și implicit a Raportului de inspecție fiscală_ din 26.11.2009, încheiate de Direcția G. a Finanțelor Publice a județului Sibiu - A. de Inspecție Fiscală, prin care s-au stabilit în sarcina sa obligații suplimentare în sumă de 239.630 lei reprezentând 174.063 lei TVA și 65.567 lei majorări de întârziere; restituirea sumei achitate de reclamant în baza actelor administrativ fiscale atacate;
- obligarea pârâtei la plata dobânzii legale pentru suma de restituit de la data încasării până la data restituirii și obligarea pârâtei plata cheltuielilor de judecată.
In motivare arată că prin Codul fiscal, în perioada 01.01._10 - perioadă înăuntrul căreia a fost controlat - nu s-au reglementat situațiile în care persoanele fizice care încheie contracte de vânzare-cumpărare de bunuri imobile din patrimoniul personal devin persoane impozabile, din punctul de vedere al TVA.
Arată că vânzarea de bunuri imobile din patrimoniul personal, în anul 2008, nu reprezintă activitate economică și, în consecință, nu avea calitatea de persoană impozabilă în scopuri de TVA, conf. Cod fiscal, art. 127, alin. 1.
De asemenea, susține că încheierea, în anul 2008, a șase contracte de vânzare-cumpărare de locuințe proprietate personală nu constituie activitate economică cu caracter de continuitate, așa cum susține organul de control
Până la 01.01.2010, atât Codul fiscal cât și Normele de aplicare a acestuia, în cazul obținerii de venituri din vânzarea de bunuri imobile de către persoane fizice, nu au definit noțiunea de „caracter de continuitate".
Stabilirea de obligații fiscale de TVA și majorări de întârziere de către organul fiscal, pentru vânzarea, în 2008, de locuințe proprietate personală, încalcă două principii de fiscalitate: cel al certitudinii impunerii și cel al eficienței prevăzute de art. 3 alin. 1 lit. b și c din Codul fiscal.
Totodată arată că încadrarea de către organul fiscal a operațiunilor de vânzare de locuințe proprietate personală, în sfera de aplicare a TVA, este în contradicție cu celelalte prevederi ale Codului fiscal, privitoare la impozitul pe venit (art. 77 ind. 1 și art. 83 alin. 3 lit. f).
Precizează că vânzarea de bunuri imobile în anul 2008 au efectuat-o în calitate de coproprietari, fiind soț și soție, și nu de asociați în participațiune, așa cum susține organul fiscal.
Sub aspectul calculării TVA și majorări de întârziere, actul de control este netemeinic și nelegal.
Organul fiscal a calculat în mod greșit TVA, aplicând cota standard de 19 % asupra prețului declarat în contractele de vânzare-cumpărare și efectiv încasate de către reclamanți. Potrivit art. 23 alin. 2, din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, „prețul include taxa, în cazul livrărilor de bunuri și/sau servicii direct către populație".
In speță, arată că a efectuat vânzarea de locuințe proprietate personală către persoane fizice, în baza unor contracte de vânzare/cumpărare reglementate de Codul Civil, pentru care nu a fost necesară emiterea facturii, ca document justificativ. TVA este taxă neutră, care se achită de cumpărător și care, în cazul unei persoane fizice care achiziționează un bun este inclusă în prețul plătit. Prin urmare, procedeul corect ce ar fi trebuit aplicat, în situația în care s-ar fi datorat TVA, ar fi fost cel al sutei mărite, procedeu descris la pct. 23 alin. 2 din Normele Metodologice de aplicare a. Codului Fiscal (se aplică procedeul sutei mărite pentru determinare sumei taxei, respectiv 19x100/119).
Organul fiscal a calculat în mod eronat TVA, considerând că avansurile încasate de la persoane fizice în lunile octombrie și noiembrie 2007 intră în cifra de afaceri care servește la determinarea plafonului de scutire pe valoarea adăugată, respectiv de echivalentul a 35.000 euro, la cursul BNR la data aderării. Potrivit art. 152 alin. 2 din Codul Fiscal, cifra de afaceri care servește drept referință pentru determinarea plafonului „este constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri", adică a operațiilor translative de proprietate.
In speță transmiterea dreptului de proprietate a locuințelor proprietate personală a avut loc în luna septembrie 2008, operațiunea fiind scutită de TVA, întrucât numai în această lună s-ar fi depășit plafonul de 35.000 euro, iar reclamantul ar fi devenit plătitor de TVA începând cu data de 01.11.2008, dată după care nu a mai efectuat operațiuni de vânzare-cumpărare.
Încheierea promisiunilor de vânzare-cumpărare și încasarea avansului în lunile octombrie și noiembrie 2007 dă naștere unui drept de creanță și nu unui drept real translativ de proprietate.
Dispozițiile legale privind exigibilitatea taxei asupra avansurilor încasate sunt incorect aplicate de organul fiscal. Exigibilitatea asupra avansurilor se aplică operațiunilor efectuate de persoanele înregistrate deja în scopuri de TVA și nu la determinarea calității de persoană impozabilă.
În drept, invocă prev. art. 77 ind. 1, art. 83 alin. 3 lit. f, art. 127, art. 141 alin. 2 lit. f Cod Fiscal, art. 23 alin. 2, din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, art. 9 si art. 76 Cod Procedură civilă, OMF 2333/2007, HG 1620/2009, Cod Civil, Cod Familiei.
Pârâta a depus întâmpinare în cauză solicitând respingerea acțiunii in contencios administrativ formulata de reclamant ca nelegala si neîntemeiată si pe cale de consecința menținerea actelor administrative atacate, respectiv Decizia nr.225 din 18.01.2010 emisa de DGFP Sibiu, a deciziei de impunere nr._ din 26.11.2009 si a obligației fiscale suplimentare in valoare totala de 239.630 lei, din care 174.063 lei TVA si 65.567 lei majorări de întârziere aferente .
Prin sentința nr. 1183/CA/07.11.2011 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Sibiu, a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul R. C..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea sentinței si admiterea acțiunii în contencios administrativ.
Prin motivele de recurs se arata ca fata de perioada verificata de organul fiscal si fata de modalitatea de reglementare legala, reclamantul apreciază ca nu datorează TVA .
Prin decizia nr. 524/29.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._, a fost admis recursul declarat de reclamantul R. C. împotriva sent. nr. 1183/CA/2011, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare.
În considerente s-a reținut că, prin încheierea nr. 13/ 12 10 2012, instanța de recurs a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu întrebare preliminara privind modul de interpretare a prevederilor art. 73, 78 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului UE, în sensul de a se stabili dacă, în situația in care se reconsideră statutul vânzătorului în persoană impozabilă în scopuri de TVA, baza de impozitare o reprezintă contrapartida livrării bunului stabilită de părți diminuata cu cota de TVA sau contrapartida livrării bunului determinată de părți.
În cauzele conexate C-249/12 si C-250/12 T. și P. împotriva României, CJUE a pronunțat Hotărârea din data de 07 11 2013, care concluzionează în sensul ca în condițiile în care la data înstrăinării, părtile nu au convenit asupra pretului si taxei, in mod legal s-a apreciat ca taxa este inclusa în pret și nu se adăuga la pret, iar cota de TVA aplicabila este procedeul sutei mărite si nu cota-standard de TVA de 19 %, instanța de recurs considerând ca este pe deplin edificata asupra problemei de drept supusă interpretării .
În cauza a fost întocmit un raport de expertiza, dar care nu prezintă varianta de calcul in sensul jurisprudenței comunitare, împrejurare fata de care instanța de control judiciar a apreciat că este necesara efectuarea unui supliment la raportul de expertiza care sa calculeze TVA-ul datorat si accesoriile datorate prin aplicarea metodei de calcul privind procedeul sutei mărite, starea de fapt fiscala stabilita de organul fiscal fiind apreciata ca si corecta sub aspectul operațiunilor purtătoare de TVA, atât avansuri, cat si prețul final, cat si sub aspectul datei de la care persoana a depășit plafonul de scutire si avea obligația de a se înregistra ca plătitoare de TVA.
B. Al doilea ciclu procesual
În rejudecare, cererea a fost înregistrată sub dosar nr._ al Tribunalului Sibiu.
În cauză s-a dispus și s-a efectuat supliment la raportul de expertiză fiscală dispusă în dosarul nr._, de către expert contabil H. M. (filele 46-52 dosar), având ca obiectiv unic calcularea sarcinii fiscale a TVA-ului în condițiile în care TVA-ul să fie conținut in prețul de vânzare al imobilelor, astfel cum a fost evidențiat în contractele autentice și stabilirea penalităților de întârziere asupra sumei premenționate, de la data impunerii și până la data plății.
Prin sentința administrativă nr.2606/CA/20.10.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a fost admisă în parte acțiunea reclamantului și în consecință s-a dispus anularea parțială a Deciziei nr. 225/18.01.2010 emisă de DGFP a Județului Sibiu (în prezent DGRFP B. pentru Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu), a Deciziei de impunere nr._/26.11.2009 și a Raportului de inspecție fiscală nr._/26.11.2009 încheiat de DGFP Sibiu – A. de Inspecție Fiscală, s-a constatat că reclamantul are o datorie bugetară în cuantum de 202.393 lei, din care 146.271 lei reprezentând TVA suplimentară și 56.122 lei reprezentând majorări de întârziere, s-a anulat obligația fiscală în cuantum de 37.237 lei, din care 27.792 lei reprezentând TVA suplimentară și 9.445 lei reprezentând majorări de întârziere iar celelalte pretenții formulate au fost respinse.
Reținând culpa procesuală a pârâtei, în baza prevederilor art. 274 Cod Proc. Civ., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 5078,5 lei cheltuieli de judecată parțiale, reprezentând taxă judiciară de timbru, onorariu expertize, onorariu avocat.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reanalizat natura juridică a operațiunilor efectuate de reclamant prin raportare la prevederile incidente în perioada de referință reținând că, în cauză, reclamantul dobândește calitatea de persoană impozabilă începând cu 1.10.2007, având obligația de a solicita înregistrarea ca plătitor de TVA.
Apreciindu-se calitatea reclamantului de plătitor de TVA, instanța nu a reținut afirmațiile acțiunii introductive de instanță cu privire la solicitarea în principal, respectiv anularea actelor administrativ-fiscale ca o consecință a faptului că taxa nu este datorată, situație în care nu sunt datorate nici accesoriile.
Tribunalul a reținut în schimb poziția reclamantului cu privire la modalitatea de calcul a taxei datorate, respectiv procedeul sutei mărite ( 19x100/119 – TVA-ul urmând a fi inclus în prețul de vânzare ), motivat de aceea că prețul bunului a fost stabilit de părți fără nici o referire cu privire la TVA, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligată la plata TVA-ului datorat pentru operațiunea supusă taxei, ori furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobânditor taxa pe valoare adăugată. În același sens s-a pronunțat CJUE, la data de 7 noiembrie 2013, în cauzele conexe C- 249/12 și C- 250/12, T. și P. statuând că Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, în special art. 73 și 78, trebuie interpretat în sensul că taxa este cuprinsă în preț
Conform calculelor efectuate în Anexa nr. 1 la suplimentul de expertiză, s-a concluzionat că reclamanții datorează următoarele sume: TVA suplimentară în cuantum de 146.271 lei, majorări de întârziere în cuantum de 56.122 lei (total obligații 202.393 lei), motiv pentru care s-a anulat obligația fiscală în cuantum de 37.237 lei, din care 27.792 lei reprezentând TVA suplimentară și 9.445 lei reprezentând majorări de întârziere.
*
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamantul cât și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În recursul său reclamantul arată că deși instanța fondului a dispus în mod corect anularea în parte a actelor administrativ fiscale atacate a calculat eronat diferența de restituit și nu s-a pronunțat asupra petitului privind restituirea sumei de 27.792 lei, reprezentând TVA și suma de 10.663, achitate la data de 26.11.2009, percepute nelegal și nu a obligat pârâta să plătească acestuia dobânda legală calculată în condițiile Codului de procedură fiscală, începând cu data plății și până la restituirea efectivă a sumei.
Susține că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 7 și 9 din Codul de procedură civilă.
În recursul său Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. susține că sentința este profund nelegală și contradictorie, fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 127, art. 140 și art. 153 din Codul fiscal, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
Reluând întreaga argumentație din primul ciclu procesual (??) recurenta demonstrează caracterul de operațiuni economice, și implicit impozabile, din punct de vedere al TVA al vânzărilor de imobile, caracterul de persoană impozabilă a reclamantului, momentul de la care acesta trebuia să se înregistreze în scop de TVA, înțelegând în final să critice modul de determinare al TVA de plată prin procedeul sutei mărite, față de pct. 23 alin. 2 din Titlul IV al Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal aprobate prin HG 44/2004 și față de împrejurarea că din analiza contractelor de vânzare cumpărare nu reiese că părțile au convenit că TVA este inclusă în preț.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate dar și al dispozițiilor art. 304 indice 1 din codul de procedură civilă curtea constată următoarele:
Prin decizia nr. 524/29.01.2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr._ s-a stabilit că este necesara efectuarea unui supliment la raportul de expertiză care sa calculeze TVA-ul datorat si accesoriile datorate prin aplicarea metodei de calcul privind procedeul sutei mărite, starea de fapt fiscala stabilita de organul fiscal fiind apreciată ca si corecta sub aspectul operațiunilor purtătoare de TVA, atât avansuri, cat si prețul final, cat si sub aspectul datei de la care persoana a depășit plafonul de scutire si avea obligația de a se înregistra ca plătitoare de TVA.
Ca atare, aspectele legate de calitatea de persoană impozabilă, operațiuni impozabile și data de la care exista obligația de înregistrare în scop de TVA au fost dezlegate ÎN MOD IREVOCABIL de instanța de control judiciar în primul ciclu procesual. Acesta aspecte sunt obligatorii de respectat cu ocazia rejudecării, potrivit art. 315 din Codul de procedură civilă. Cum ele sunt intrate în puterea de lucru judecat, în mod evident, față de prevederile art. 1200 pct. 4 din C.civ. 1864 (aplicabil în speță), nu mai pot face obiectul rejudecării și nici al contestării într-o nouă cale de atac.
De asemenea, prin aceeași decizie nr. 524/29.01.2014 instanța de control judiciar a reținut că modalitatea de determinare a cuantumului TVA este prin aplicarea procedeului sutei mărite, în temeiul principiului priorității dreptului unional, ca efect al Hotărârii din data de 07 11 2013 pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele reunite C-249/12 si C-250/12 T. și P. împotriva României. Ca atare nici acest aspect nu mai poate face obiectul rejudecării.
Singurul motiv pentru care prezenta cauză a fost retrimisă spre rejudecare l-a constituit necesitatea realizării unui supliment de expertiză, probă care nu putea fi administrată de instanța de recurs, astfel că ceea ce judecătorul fondului era dator să facă era individualizarea obligației de plată, celelalte aspecte fiind tranșate în mod irevocabil.
Din această perspectivă curtea reține că toate criticile deduse judecății de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B. prin recursul formulat vizează aspecte deja lămurite în mod irevocabil, astfel că, față de prevederile art. 312 din Codul de procedură civilă recursul acesteia urmează a fi respins.
În ce privește individualizarea obligației de plată, curtea reține că prin decizia de impunere nr._ din 26.11.2009 au fost stabilite obligații fiscale suplimentare in valoare totala de 240.848 lei, din care 174.063 lei TVA si 66.785 lei majorări de întârziere aferente (f.19 vol. 1 Tribunalul Sibiu).
În Anexa nr. 1 la suplimentul de expertiză efectuat în cauză (f.50,51 vol. 2 Tribunalul Sibiu) s-a concluzionat că reclamantul datorează următoarele sume: TVA suplimentară în cuantum de 146.271 lei, majorări de întârziere în cuantum de 56.122 lei (total obligații 202.393 lei), motiv pentru care obligația fiscală ce trebuia anulată este în cuantum de 34.455 lei, din care 27.792 lei reprezentând TVA suplimentară și 10.663 lei reprezentând majorări de întârziere.
Anulând obligația accesorie doar pentru suma de 9.445 lei, reprezentând majorări de întârziere, instanța de fond a pronunțat o hotărâre parțial netemeinică care se impune a fi modificată în sensul mai sus indicat.
Referitor la critica privind nepronunțarea asupra cererii de restituire a sumei de 27.792 lei, reprezentând TVA și suma de 10.663, achitate la data de 26.11.2009, percepute nelegal și obligare a pârâtei să plătească reclamantului dobânda legală calculată în condițiile Codului de procedură fiscală, începând cu data plății și până la restituirea efectivă a sumei, curtea reține că instanța fondului s-a pronunțat implicit asupra acestor solicitări, prin dispozitiv, în sensul respingerii lor.
Dealtfel în ipoteza nepronunțării ar fi fost incidente (potrivit art. 725 alin. 1 din Codul de procedură civilă) prevederile art. 281^2 din Codul de procedură civilă privind completarea dispozitivului și implicit cele ale art. 281 ^2a din Codul de procedură civilă care consacră inadmisibilitatea formulării unor astfel de critici pe cale apelului sau recursului.
Pronunțându-se asupra lor dar fără a motiva în nici un fel soluția, judecătorul fondului a pronunțat o sentință susceptibilă de modificare prin prisma prevederilor art. 304 pct. 7 dar și 9 din Codul de procedură civilă.
Referitor la solicitarea de restituire a sumelor achitate, curtea reține că reclamantul a plătit la data de 26.11.2009 sumele stabilite prin decizia de impunere a cărei anulare o solicită, aspect recunoscut dealtfel de către pârâtă.
Față de caracterul nelegal al reținerii sumelor de 27.792 lei reprezentând TVA suplimentară și 10.663 lei reprezentând majorări de întârziere acestea urmează a fi supuse repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală iar organul fiscal obligat la restituirea lor.
Cu privire la motivul de recurs privind dobânda solicitată, instanța îl apreciază ca fiind fondat.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit, prin Hotărârea din 18.04.2013, în cauza C-565/11, M. I. c/ Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației Fondului pentru Mediu că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87 - 89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, punctul 65).
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctele 27 și 28).
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efectprivarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei .
În speță, s-a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Ca atare, dobânda legală aferentă va fi calculată, astfel cum a solicitat recurentul reclamant, începând cu data plății și până la restituirea efectivă a sumei.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin.3 C.pr.civ. raportat la art. 304 pct. 7 și 9, respectiv art. 304^1 din Codul de procedură civilă, recursul declarat de reclamantul R. C. va fi admis, sentința recurată modificată potrivit distincțiilor de mai sus.
Totodată, față de dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă intimata pârâtă va fi obligată la plata sumei de 1260 lei în favoarea recurentului reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs, din care 1200 lei onorariu apărător ales și 60 lei contravaloarea combustibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul R. C. împotriva sentinței administrative nr.2606/CA/20.10.2014 pronunțată de Tribunalul Sibiu – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal, pe care o modifică în parte și în consecință:
Anulează în parte Decizia nr.225/18.01.2010 emisă de către fosta Direcție G. a Finanțelor Publice a Județului Sibiu, în prezent pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., precum și Decizia de impunere nr11975/26.11.2009 și Raportul de inspecție fiscală nr._/26.11.2009 emise de către aceeași pârâtă, în ceea ce privește obligația reclamantului de plată a sumei de 27.792 lei, cu titlu de TVA de plată stabilită suplimentar și a sumei de 10.663 lei, cu titlu de majorări de întârziere.
Obligă pârâta anterior menționată să restituie reclamantului suma de 27.792 lei, reprezentând TVA, achitată la data de 26.11.2009, precum și să plătească acestuia dobânda legală calculată în condițiile Codului de procedură fiscală, începând cu data plății și până la restituirea efectivă a sumei.
Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.260 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Respinge recursul declarat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, în numele și pentru pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice B., împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2015.
Președinte, Judecător, Judecător,
O. M. P. C. C. F. A. E. Hancaș
Grefier,
A. M. M.
Red./ Tehnored.A.E.H/12.03.2015
A.M.M./5 ex./13.03.2015
Jud. fond T. E.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 407/2015.... → |
|---|
