Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 250/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 250/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 837/57/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 250/2015
Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. F.
Judecător O. M. P.
Judecător L. I. G.
Grefier M. S.
Pe rol se află soluționarea plângerii formulată de petenta . SRL ÎN CALITATE DE ASOCIAT ÎMPUTERNICIT AL ASOCIERII . S. B. SOLUTIONS SRL & . în contradictoriu cu intimatul C. JUDEȚEAN A. și intimata B. B. MBH VIENA PRIN B. B. -SUC. VOLUNTARI - având ca obiect litigiu privind achizițiile publice Dec.CNSC 2993/C7/3485
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat R. A. B. pentru pententa . SRL ÎN CALITATE DE ASOCIAT ÎMPUTERNICIT AL ASOCIERII . S. B. SOLUTIONS SRL & ., avocat T. S. pentru intimata B. B. MBH VIENA PRIN B. B. -SUC. VOLUNTARI - CU SEDIUL PROC. ALES LA BOSTINA & ASOCIATII SPRL și consilier juridic N. M. D. pentru intimatul autoritatea contractantă C. Județean A. .
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că plângerea petentei este timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 2 lei și s-au depus la dosar întâmpinări din partea intimaților.
Avocatul petentei depune la dosar împuternicirea . al Asocierii ..C. S. B. Solutions SRL - . SRL. și împuternicirea avocațială în original,aceasta fiind comunicată pe fax.
Avocata intervenientei depune împuternicire avocațială.
Avocatul petentei arată că a primit întâmpinările.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă părților asupra cauzei.
Avocatul petentei arată că, a dezvoltat motivele pe larg în plângere. În primul rând în ce privește apărările intimatei referitor la criticile lor cu privire la neconstituirea garanției de buna conduită de către intervenientă arată că, dorește să aducă în discuție dispozițiile art.271 ind.1 alin.2 din OUG nr.34, astfel cum acestea au fost modificate prin OUG nr. 51/2014 potrivit căror cererea trebuie să fie însoțită de garanția de bună conduită. În ce privește faptul că această critică a petentei ar fi omisso medio nefiind formulată în cadrul contestației, susține că, le era imposibil să cunoască la data promovării contestații faptul că, după aproximativ 3 săptămâni, o lună de la data promovării acesteia, va fi formulată o cerere de intervenție de către B. B. Mbh .
Având în vedere în vedere invocarea tardivității, inadmisibilității atacării sau criticării inacceptabilității ofertei B. B. Mbh în ce privește nejustificarea prețului neobișnuit de scăzut, urmează să se constate că această critică din cuprinsul întâmpinării este formulată omisso medio.
Susține că cu ocazia studierii dosarului CNSC a luat cunoștință astăzi de documentele criticate și aduse în discuție, în ce privește nejustificarea prețului neobișnuit de scăzut către B. B. Mbh existente în dosarul CNSC la f.444 – 429 mai exact 16 pag și 426 și 409 – 3 sferturi sunt ilizibile.Arată că, ar dori să le prezintă spre vedere forma de prezentare acestor documente care teoretic au dus CNSC la formarea opiniei. Dorește să demonstreze formalismul, atât al comisiei de evaluare, cât și al CNSC în ce privește tratarea acestui subiect deosebit de important și anume justificarea unui preț neobișnuit de scăzut în cadrul unui proiect, a unei procedurii, în valoare de 4 milioane de euro. Totodată, în cuprinsul acestor anexe a constatat că intimata B. B. Mbh a prezentat nu centralizatoare ale prețului în ce privește echipamentele ce urmează a fi utilizate în cadrul proiectului, ci pur și simplu o pagină în cuprinsul căreia sunt menționate anumite tarife, prețuri unitare, fără a se aduce la cunoștință la comisia de evaluare câte echipamente vor fi folosite, câți km și câte ore.
Arată că, chiar de la formularea contestației criticile au fost clare, punctuale și concrete în ce privește nerespectarea dispozițiilor art.202 alin.1 ind.1 de către comisia de evaluare și de către B. B. Mbh . Susține că, există pentru comisia de evaluare obligativitatea de a solicita documente care să demonstreze modul concret în care s-a ajuns la acest preț. După cum rezultă din solicitarea comisiei de evaluare nr.889/24.06.2014 aceasta cunoaște această obligație legală și solicită ofertantului B. B. Mbh prezentarea tuturor documentele prevăzute de 202 al.1 ind.1 printre care și documente privind originalitatea ofertei din punct de vedere al tuturor cerințele din caietul de sarcini și posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat.
Așadar, după cum rezultă din document B. B. Mbh avea obligația să răspundă punctual la fiecare solicitare. În cuprinsul procesului verbal de evaluare se reține că B. B. Mbh nu răspunde solicitărilor .Pentru ca în final concluzia comisiei de evaluare și a expertului tehnic, concluzia aberantă este că ofertantul răspunde la aceste solicitări.
Pe fond, dorește să precizeze că OUG 34/2006 și HG 925/2006 au detaliat instituția justificării prețului neobișnuit de scăzut, iar practica unitară, atât a curților de apel, cât și literatura de specialitate a impus și impune ca această justificare a prețului neobișnuit de scăzut să nu fie una formală, simplistă privită doar ca o simplă formalitate, de comunicare a unor documente din partea comisiei de evaluare către ofertant care a ofertat un preț sub pragul prevăzut de lege și simpla transmitere a unor documente la fel către comisie. Susține că, nu această justificare a prețului neobișnuit de scăzut trebuie să fie una clară coerentă, pertinentă care să conducă matematic, logic, să demonstreze de fapt comisiei de evaluare cum s-a ajuns la prețul ofertat. Așadar, prin constatarea neatingerii pragului prev. de OG 34/2006 – de 80% se instituie prezumția faptului că prețul ofertat este un preț nereal. Așadar demonstrarea trebuie să fie una reală, complexă și completă. Mai mult analizarea documentelor transmise de către un ofertant aflat în această situație, trebuie să fie reală.
Arată că în baza art.215 a solicitat accesul la dosarul CNSC și aceste documente nu au existat, nu au fost comunicate CNSC. Susține că a aflat din cuprinsul deciziei că documentele au ajuns cu o zi înainte de pronunțarea deciziei. Nu sunt convinși că aceste documente au fost anexate răspunsului inițial al B. B. Mbh la justificarea prețului neobișnuit de scăzut.
Solicită să constate faptul că, critica lor vizează din cuprinsul contestației, nu din cuprinsul concluziilor scrise la aceasta, este una întemeiată. Ofertantul B. B. Mbh nejustificând prețului neobișnuit scăzut . Se referă și la faptul că în cuprinsul contestației dezvoltate din concluziile scrise au enumerat foarte multe activități, subactivități care trebuiau prezentate modul care au fost cuantificate financiar, acestea nu există cuantificate în încercarea de justificare a prețului. Sunt 6-7 pag reținute de către CNSC în cadrul deciziei despre care însă în motivare nu mai aflăm, dacă au fost admise, au fost respinse.
În ce privește cealaltă critică și anume neconformitatea ofertei B. B. Mbh prin nerespectarea de către comisia de evaluare a dispozițiilor art.79, 80, art.36 din HG 925/2006, art.170 din OUG 34/2006. În urma deschiderii tuturor ofertelor oferta lor se afla pe primul loc cu prețul cel mai mic. Ulterior, după aproximativ după 3 luni prin comunicarea rezultatului procedurii a aflat că pe primul loc este orfertantul B. B. Mbh având un preț mai mic. Nedumerirea lor a fost foarte mare și în temeiul art.215 a solicitat studierea dosarului. Din analiza documentelor puse la dispoziție a constatat că, s-au adus și s-au operat modificări, este vorba de echipament și numere de echipament, pur și simplu 4 echipament cu un preț total mai mare – s-a operat o modificare și a rămas un echipament care a avut un preț mai mic, ceea ce a dus oferta B. B. Mbh pe locul I. Subliniază faptul că, este inadmisibilă aprecierea potrivit căreia este o simplă corectare aritmetică fără nici o legătură cu propunerea tehnică, având în vedere mai ales dispozițiile documentației de atribuire potrivit cărora cheltuielile aferente organizării de șantiere sub nici o formă nu trebuie să depășească 1,5%, . Noua valoare obținută prin reducerea prețului ofertei prezentat de către B. B. Mbh nu mai este corelat, nu mai corespunde cu procentele solicitate prin documentația de atribuire al prețului inițial ofertat, în ce privește organizarea de șantier nu mai este de 1,5%, ci evident depășește.
Solicită admiterea plângerii, în sensul constatării caracterului neconform și inacceptabil al ofertei B. B. Mbh .
Fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatului a autorității contractante C. Județean A. solicită respingerea plângerii și menținere deciziei CNSC, pentru motivele din întâmpinare.
Avocata intimatei B. B. Mbh solicită respingerea plângerii ca nefondată, menținerea deciziei CNSC ca temeinică și legală și implicit menținerea rezultatului procedurii de atribuire, pentru motivele expuse pe larg din întâmpinare.
Un prin aspect, în ce privește critica invocată omisso medio de către petentă, așa zisa neconstituire a garanției de bună conduită de către B. B. Mbh la momentul soluționării de către CNSC a contestației, să se observe că o asemenea critică nu a fost sesizat cu ea CNSC, iar plângerea este o cale de atac de reformare. Pe de altă parte dispozițiile art.271 ind.1 din OUG nr.34 /2006 sunt foarte clare obligația constituirii garanției de bună conduită revine contestatorului întrucât sensul constituirii acestei garanții este acela de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător al contestatorului. Nu exista obligație din partea intervenientei de a constitui garanția de bună conduită și implicit nu a existat un tratament ilegal aplicat de CNSC contestatoarei.
De altfel, s-a insistat pe tratamentul ilegal aplicat de CNSC contestatoarei, s-a arătat că sunt documente care au fost depuse cu o zi înainte de pronunțarea deciziei, care nu au fost comunicate contestatoarei. Se întreabă dacă se invocă o nelegalitate vădită, care era textul de lege care impunea CNSC-ului obligația de a comunica documentele către contestatoare. Art.275 din ordonanță prevede că CNSC poate solicita autorității contractante documente, nu însă și obligația de a le comunica către contestator. O asemenea comunicare era lipsită de interes întrucât termenul legal de formulare a contestației era depășit la momentul transmiterii documentelor. În egală măsură s-a susținut că, ar exista o nelegalitate de tratament și în aceea că în întreaga abordare CNSC practic a abordat oferta B. B. Mbh, nimic mai neadevărat - Decizia CNSC este cât se poate de pertinent motivată în fapt și în drept și nu a găsit motive pertinente de nelegalitate. Ceea ce se face este că se reia motivele invocate în contestație suplimentându-le în mod nepermis cu cele invocate în concluziile scrise suplimentare după studierea dosarului de achiziție publică.
Instanța este ținută să analizeze doar acele motive care au făcut obiectul contestației inițiale și este o practică extrem de largă în a nu permite și a respinge ca inadmisibile acele critici formulate de contestator după studierea dosarului de achiziție, după expirarea termenului prevăzut art.256 ind.2 din ordonanță.
CNSC are autoritatea de a verifica și a făcut acest lucru dacă autoritatea contractantă a respectat obligațiile impuse de prevederile art.202 din OUG nr.34/2006.
Susținerea petentei, în sensul că documentele transmise de autoritatea contractantă nu sunt lizibile pe de o parte și pe de altă parte susținerea că a studiat dosarul de achiziție publică și că documentele nu erau la dosar, o apreciază ca puțin pertinentă în condițiile în care acestea au fost transmise de autoritatea contractantă la 8 decembrie 2014. Din acest punct de vedere nu se poate susține că respectivele documente nu au existat.
În ceea ce privește cea de a doua critică, în ce privește că s-a modificat, atât oferta tehnică, cât și cea financiară, arată că, există o singură modificare a ofertei respectiv,, a fost corectată eroarea aritmetică privind un singur produs, respectiv „Stație colectare gaz depozit”. Nu există neconformități, conform documentației corectarea a fost în ceea ce privește prețul total și nu prețul unitar, conform a art.80 al.2 din OUG nr.34/2006 modificarea avută de autoritatea contractantă a fost corectarea erorii aritmetice și este o modificare permisă de art.79 care nu atrage neconformitatea ofertei. Însă, se recunoaște de către petentă că nici după studierea dosarului achiziției publice aceasta nu a reușit să identifice pretinsa modificare a propunerii tehnice a cărei existență o presupune.
Arată că cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.
Față de actele de la dosar instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Constată că prin contestația înregistrată sub nr.25/918/10.11.2014 înregistrată la Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, . SRL ÎN CALITATE DE ASOCIAT ÎMPUTERNICIT AL ASOCIERII . S. B. SOLUTIONS SRL & . a solicitat anularea adresei nr._/1349/04.11.2014 de comunicare a rezultatului procedurii prin care a fost declarată câștigătoare oferta depusă de B. B. MBH VIENA, anularea în parte a raportului procedurii în ceea ce privește evaluarea ofertei declarată câștigătoare și pe cale de consecință a actelor subsecvente; constatarea caracterului temeinic și fondat al criticilor cu privire la nelegalitatea modului de evaluare de către Comisia de evaluare a ofertei declarate câștigătoare, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art.79, 80 și 36 alin.2 din HG nr. 925/2006 și art.170 din OUG nr. 34/2006 în ce privește aprecierea ca și neconformă a ofertei prezentate de către B. B. MBH, precum și a dispozițiilor art.36 alin.1 lit.b) și f) din HG 925/2006 coroborate cu dispozițiile art.361 alin.4 din HG 925/2006 și ale art.202 alin.1 și 11 din OUG nr. 34/2006 referitor la calificarea ca și acceptabilă a ofertei prezentatede către B. B. MBH;constatarea încălcării de către Comisia de evaluare a principiilor consacrate de art.2 alin.2 din OUG nr.34/2006; Obligarea autorității contractante la reanalizarea ofertei depusă de B. B. MBH cu respectarea cerințelor Documentației de atribuire și a legislației aplicabile;obligarea autorității contractante la emiterea unei comunicări privind rezultatul procedurii în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în vigoare în materia achizițiilor publice și cu prevederile documentației de atribuire, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art.2 din OUG 34/2006.
B. B. MBH VIENA PRIN B. B. -SUC. VOLUNTARI a formulat cerere de intervenție solicitând admiterea în principiu a cererii, respingerea contestației formulată de petentă și admiterea cererii de intervenție cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor emise de autoritatea contractantă.
Prin Decizia nr. 2993/C7/3485 din data de 09.12.2014, C. Național de Soluționare a Contestațiilor a respins excepția neconstituirii garanției de bună conduită, a respins ca nefondată contestația formulată de către . SRL ÎN CALITATE DE ASOCIAT ÎMPUTERNICIT AL ASOCIERII . S. B. SOLUTIONS SRL & . împotriva CONSILIULUI JUDEȚEAN A. și a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de B. B. MBH VIENA PRIN B. B. -SUC. VOLUNTARI și a dispus continuarea procedurii de achiziție.
Pentru a pronunța această decizie C. a reținut că, în calitate de autoritate contractantă, C. JUDEȚEAN A. a inițiat o procedură de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din mediul urban din județul A. în cadrul proiectului « Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul A.« ” coduri CPV_-7 - Lucrări de construcții (Rev.2),_-6 - Lucrări de reabilitare a terenului (Rev.2),_-3 - Lucrări de construcții de acoperiri superficiale (Rev.2),_-1 - Servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr._ din 19.02.2014.
Conform raportului procedurii nr._/04.11.2014, pentru lotul 3, a fost declarată câștigătoare a procedurii de atribuire oferta depusă de B. B. MBH, având prețul de 8.615,503,96 lei fără TVA.
Oferta depusă de asocierea S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A. - S.C. S. B. SOLUTIONS S.R.L - S.C. ENGINEERING 2B S.R.L, având prețul de 8.671.405,98 lei fără TVA s-a clasat pe locul 2.
În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de B. B. MBH, înregistrată la C.N.S.C. cu nr._/19.11.2014, având în vedere prevederile art. 61 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă/ C. o admite în principiu întrucât acest operator economic și-a dovedit interesul în procedură, având oferta declarată admisibilă și declarată câștigătoare de către autoritatea contractantă.
Analizând, contestația formulată de S.C. S. B. SOLUTIONS S.R.L., C. constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de achiziție publică, prin intermediul acesteia fiind formulate critici cu privire la oferta declarată câștigătoare pentru lotul. 3.
Având în vedere invocarea de către intervenienta B. ; B. MBH a excepției neconstituirii garanției de bună conduită în conformitate cu prevederile art. 2711 din O.U.G. nr. 34/2006 de către contestatorul S.C. S. B. SOLUTIONS S.R.L., în baza dispozițiilor art. 278 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora: „C. se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, iar când se constată că acestea, sunt întemeiate, nu se mai procedează ta analiza pe fond a cauzei" C. va analiza, cu prioritate, excepția invocată.
Astfel, C. reține că B. B. MBH invocă faptul că plata garanției de bună conduită este condiționată de prezentarea unei declarații scrise a autorității contractante în care se va menționa că suma cerută la plată este în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006.
Analizând conținutul actului adițional nr. 1/10.11.2014 la polița . nr._/01.04.2014, anexat la contestația nr. 25/918/10.11.2014, C. constată că acesta prevede că „(...) ne angajăm în mod irevocabil si necondiționat, prin prezenta, sa vă plătim până la concurența sumei de 44.304 iei (echivalent a 10.000 Euro), la prima cerere de plată scrisă, primită în perioada de valabilitate a prezentei clauze de garantare și însoțită de declarația dvs. scrisă (cuprinsă în cererea de plată sau într-un document separat) care va menționa că suma cerută la plată este în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006
C. constată că, în scopul de a proteja autoritatea contractantă, S.C. S. B. SOLUTIONS S.R.L. a constituit garanția de bună conduită prin actului adițional nr. 1/10.11.2014 la polița . nr._/01.04.2014, într-una dintre modalități le prevăzute la art. 2711 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, angajându-se irevocabil și necondiționat să plătească în favoarea autorității contractante suma de 44.304 lei.
Faptul că în conținutul actului adițional nr. 1/10.11.2014 a fost prevăzut că cererea de plată a autorității contractante va fi însoțită de o declarație prin care aceasta arată că suma cerută la plată este în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006 reprezintă o formalitate pe care autoritatea contractantă ar urma să o îndeplinească și nu o condiționare a efectuării plății de către contestator, cum în mod eronat susține intervenientul.
Mai mult, sub acest aspect, C. constată că autoritatea contractantă nu a avut nicio obiecțiune, în aceste condiții fiind respectate dispozițiile art. 2711 din O.U.G. nr. 34/2006, motiv pentru care, în temeiul art. 278 afin. (1) și (5) din același act normativ, respinge excepția invocată de intervenienta B. B. MBH.
Analizând pe fond contestația formulată de S.C. S. B. SOLUTIONS S.R.L. C. constată, că sunt formulate critici cu privire la neconformitatea ofertei prezentate de ofertantul declarat câștigător, S.C. B. B. MBH, respectiv la faptul că, în urma solicitărilor de clarificări înaintate de autoritatea contractantă, acest ofertant și-a modificat propunerea tehnică și financiară, precum și critici cu privire la inacceptabilitatea ofertei prezentate de ofertantul declarat câștigător întrucât acesta nu a justificat prețul neobișnuit de scăzut.
In ceea ce privește criticile referitoare la faptul ca ofertantul S.C. B. B. MBH și-a modificat propunerea tehnică și financiară, C. reține că în procesul verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. 5948 din 07.04.2014 (prezentat la pag._ -_ din dosarul achiziției) este prevăzut că, pentru lotul 3, acest ofertant a prezentat o propunere financiară în valoare de 8.751.268,14 lei, din care 255.989,76 lei reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute, iar în adresa nr._/04.11.2014, de comunicare a rezultatului procedurii către asocierea formată din S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A. - S.C. S. B. SOLUTIONS S.R.L. - S.C. ENGINEERING 2B S.R.L. (prezentată la pag._ -_ din dosarul achiziției), este prevăzut că „oferta desemnată câștigătoare a fost cea depusă de S.C. B. B. MBH corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire și al cărei preț este de 8.363.545,23 lei, fără T.V.A., la care se adaugă 251.958,723 lei, fără T.V.A., cheltuieli diverse și neprevăzute".
Verificând propunerea financiară prezentată de acest ofertant, C. reține că în cuprinsul formularului 7.1 Lista echipamente tehnologice cu montaj, echipamente tehnologice fără montaj, dotări specifice corespunzătoare închiderii depozitului neconform (prezentat la pag. 27 din dosarul achiziției),la poziția 2 – Stație colectare gaz depozit s-a precizat „cantitate -1 buc.; preț unitar - 43.911,05; suma - 175.644,2".
C. reține că în urma ședinței de evaluare a ofertelor nr. 10 din 05.09.2014, comisia de evaluare a transmis ofertantuluiS.C. B. B. MBH adresa nr._/05.09.2014 prin care a precizat că „având în vedere discrepanța dintre prețul unitar de 43.911,05 lei și prețul total de 175.644,20 menționate în Lista 7.1 (...) pentru «Stație colectare gaz depozit» se impune în conformitate cu art. 80 alin. (2) lit. a) din H.G. nr.925/2006, corectarea erorii aritmetice prin luarea în considerare a prețului unitar. Astfel, vă solicităm transmiterea listelor 7 și 7.1 corectate, precum și formularele 11 și 16 corectate",iar acest ofertant a răspuns prin adresa nr. 3130/09.09.2014, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr._/10.09.2014 prin care a transmis listele 7 și 7.1 corectate, precum și formularele 11 și 16 corectate.
Astfel, C. reține în soluționare că în acest caz, în mod corect, autoritatea contractantă a apreciat că erau aplicabile prevederile art. 80 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din h.G. nr. 925/2006 potrivit cărora „(1) Comisia de evaluare are dreptul de a corecta erorile aritmetice sau viciile de formă numai cu acceptul ofertantului. În cazul în care ofertantul nu acceptă corecția acestor erori/vicii, oferta sa va fi considerată neconformă.
(2)Erorile aritmetice se corectează după cum urmează:
a) dacă există o discrepanță între prețul unitar și prețul total, trebuie luat în considerare prețul unitar iar prețul total va fi corectat corespunzător" și constată că, în mod întemeiat, constatând o discrepanță între prețurile unitare și prețurile toale prevăzute de S.C. B. B. MBH în propunerea financiară, comisia de evaluare a procedat la corectarea acestora, după ce, în prealabil, i-a solicitat acceptul ofertantului în cauză.
Prin urmare, C. constată că nu poate fi vorba despre o modificare a propunerii financiare, cum în mod eronat susține contestatorul, ci de o corectare a valorii acesteia de la valoarea de 8.751.268,14 lei, fără T.V.A., din care 255.989,76 lei reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute, fa valoarea totală de 8.615.503,96 lei, aceasta fiind justificată.
Mai mult, C. constată că prin solicitarea acceptului S.C. B. B. MBH pentru corectarea erorii aritmetice sesizate, comisia de evaluare nu a determinat apariția unui avantaj în favoarea acestui ofertant, demersul comisiei fiind unul legal, așa cum-s-a arătat anterior în motivare, situație în care respinge, ca nefondate, criticile formulate de contestator cu privirela modificarea valorii propunerii financiare.
Referitor la cea de-a doua critică ce vizează justificarea prețului neobișnuit de scăzut ofertat de S.C. B. B. MBH, C. reține că în cadrul ședinței de evaluare a ofertelor nr. 8 din 23.07.2014, comisia de evaluare a stabilit, între altele, că prețul propus de acest ofertant este mai mic decât 80% din valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, astfel că prin adresa nr._/24.07.2014, înregistrată la S.C. B. B. MBH cu nr. 2521/24.07.2014, a solicitat„transmiterea justificării prețului ofertat; din care să rezulte:
a) fundamentarea economică a modului de formare a
prețului, aferent metodelor de excuție utilizate, procesului de producție sau serviciilor prestate;
b) soluțiile tehnice adoptate și /sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor, pentru furnizarea produselor sau prestarea serviciilor.
c)originalitatea ofertei din punctul de vedere al îndeplinirii tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini;
d) respectarea dispozițiilor privind protecția muncii și condițiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrării, prestarea serviciului sau furnizarea produselor;
e) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat”.
C. reține că S.C. B. B. MBH a răspuns prin adresa nr. 2560/29.07.2017, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr._/29.07.2014 în care a prezentat modul de formare a prețului ofertat, la care a atașat copii după ofertele de preț pentru principalele materiale și echipamente folosite la întocmirea ofertei, precum și lista cuprinzând echipamente, utilaje de lucru și mijloace de transport implicate, cu tarife aferente.
C. constată că răspunsul transmis de S.C. B. B. MBH la solicitarea de justificare a prețului a fost analizat de expertul tehnic cooptat S.C. EPMC Consulting S.R.L., care, în cuprinsul raportului de evaluare, înregistrat la autoritatea contractantă cu nr._/28.10.2014 (prezentat la pag._ -_ din dosarul achiziției), a precizat, între altele, că ofertantul, prin adresa nr. 2560/29.07.2014, răspunde solicitării de clarificare, respectiv:
a)ofertantul face precizarea că având în vedere numărul de lucrări finalizate (pe care le enumeră) și de cele aflate în derulare, societatea are încheiate contracte de furnizare materiale și beneficiază de discounturi substanțiale, iar prețurile pentru resursele materiale ce fac obiectul investiției sunt prețuri oferite în aceste condiții, furnizorii asigurând livrarea materialelor pe șantier și astfel se diminuează cheltuielile de transport al materialelor. Tarifele medii orar de manoperă sunt stabilite în conformitate cu nivelul de salarizare al companiei pentru personalul afectat și este mult mai mare decât salariul de bază minim brut, iar cota de profit luată, în calcul este de 5%.
Ofertantul atașează documente justificative:
a)oferte de preț pentru principalele materiale și echipamente folosite la întocmirea ofertei, precum și o listă cu echipamentele, utilajele de lucru și mijloacele de transport implicate cu tarifele aferente.
b)Ofertantul face trimitere la propunerea tehnică paginile 39O- 401 unde a prezentat programul de lucru și la paginile 088-239 Metode de lucru în cadrul cărora a prezentat modul de lucru și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru.
c)Nu răspunde solicitării de clarificări.
d) Ofertantul face trimitere la propunerea tehnică – pagina 402 și menționează că va presta serviciile în conformitate cu regulile obligatorii la condițiile de muncă și protecția muncii, care sunt în vigoare în România și a inclus costul pentru îndeplinirea acestor obligații.
costul pentru îndeplinirea acestor obligații.
e)Nu răspunde solicitării de clarificări.
Observații/concluzii
Ofertantul răspunde solicitării de clarificări".
De asemenea, C. reține că în raportul procedurii nr._/04.11.2014, referitor la acest aspect, autoritatea contractantă precizează că „prin adresa S.C. B. B. MBH nr. 2560/29.07.2014, înregistrată la C.J.AIba cu nr._/29.07.2014 ora 11,20 s-a transmis următorul răspuns:
a) este prezentat faptul că ofertantul a executat sau are în derulare contracte similare privind închiderea de depozite astfel având în derulare și contracte de furnizare de materiale, beneficiind de discounturi substanțiale. Pentru manoperă s-a folosit un tarif de 22 lai/oră pentru muncitori calificați și 7,34 lei/oră pentru muncitorii calificați, rezultând u salariu mediu de 1.233,12 lei/lună față de minimul de 850 lei/lună.
Profitul este de 5%.
Sunt prezentate copii după ofertele de preț pentru: „
-geotextil 44 g/mp;
-geotextil nețesut A400 PP;
-rezervor subteran 10.000 I;
-pompă submersibilă cu rotor;
-țeavă perforată, țeavă neperforată, cămin
Este anexată lista cu echipamentele pentru construcții,
mijloace de transport și alte dotări care cuprindetarifele în
lei/h sau lei/to ori km.
b) în ce privește modul de organizare și metodele utilizate, au fost prezentate în propunerea tehnică pag. 390-401;
c) propunerea tehnică a fost concepută astfel încât să respecte în totalitate cerințele beneficiarului;
d) în cadrul propunerii tehnice, la pag. 402 se regăsește F19 prin care ofertantul declară că va respecta dispozițiile privind protecția muncii și condițiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrării, prestarea serviciului sau furnizarea produselor: (...) ”.
De asemenea, se reține în soluționare că, având în vedere prevederile H.G. nr. 871/2013 referitoare la nivelul salariului minim brut garantat pe țară, autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantului S.C. B. B. MBH, prin adresa nr._/27.10.2014, clarificări prin care să confirme respectarea prevederilor legale aplicabile și confirmarea faptului că în prețul total au fost incluse și contribuțiile asupra salariilor pe care le suportă angajatorul.
C. are în vedere că S.C. B. B. MBH a răspuns prin adresa nr. 3951/28.10 2014, înregistrată la CJ.AIba cu nr._/28.10.2014, în care a precizat că „în conformitate cu H.G. nr. 871/2013 (...) nivelul de salarizare a forței de muncă utilizat pentru execuția lucrărilor se încadrează în prevederile legale în vigoare. Pentru contribuțiile asupra salariilor pe care le suportă angajatorul și le include în costuri, CAS, CASS, ajutor de șomaj, CCI, fond de garantare, asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, s-au aplicat cotele în vigoare pentru anul 2014(...)", iar în urma analizării răspunsurilor formulate de S.C. B. B. MBH, comisia de evaluare a declarat oferta prezentată de acest ofertant ca fiind acceptabilă.
Astfel, C. constată că în virtutea prevederilor art. 202 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit cărora „în cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respective", având» în vedere că prețul ofertat de Ș.C. B. B. MBH reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului ce urmează a fi încheiat, comisia de evaluare a solicitat acestui ofertant precizări cu privire la modul de formare â prețului ofertat și a efectuat o analiză detaliată a răspunsului formulat de acesta, a luat în considerare justificările primire și, în consecință, în baza principiului asumării răspunderii, consacrat de art. 2 alin. (2) lit. g) din același act normativ, a declarat oferta prezentată de acest ofertant ca fiind admisibilă, verificarea prețului neftind una superficială, cum susține contestatorul, ci una detaliată și argumentată de ofertant, prin depunerea de documente în justificare.
În ceea ce privește critica formulată de contestator prin “concluzii scrise” nr._/28.11.2014, prin care se arată că deși la pag._ din dosarul achiziției, în răspunsul formulat de S.C. B. B. MBH se arata că atașează copii după ofertele de preț pentru principalele materiale și echipamente folosite la întocmirea ofertei, precum și lista cuprinzând echipamente, utilaje de lucru și mijloace de transport implicate, cu ocazia studierii dosarului cauzei nu a regăsit în cuprinsul acestuia documentele indicate, C. arată că într-adevăr autoritatea contractantă a omis transmitera acestor documente odată cu dosarul achiziției, însă la solicitarea Consiliului, autoritatea contractanta a transmis documentele în cauza, acestea fiind înregistrate cu nr._/08.12.2014, printre acestea regăsindu-se oferte de preț de la Lafarge, S.C. F. G. S.R.L., S.C. Geocons Trading S.R.L., .., .., liste de utilaje, echipamente și mijloace de transport, în care sunt evidențiate tarifele de exploatare, motiv pentru care C. respinge această critică.
Referitor la susținerile contestatorului, din „concluzii scrise", potrivit cărora ofertantul S.C. B. B. MBH nu a răspuns tuturor solicitărilor exprese ale autorității contractante, respectiv faptul că, în ceea ce privește originalitatea ofertei din punctul de vedere al îndeplinirii tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini și posibilitatea ca ofetantul să beneficieze de un ajutor de stat, în răspunsul la solicitarea de justificare a prețului ofertat, în procesul verbal de evaluare s-a precizat că „nu răspunde solicitării de clarificări", C. are în vedere că așa cum rezultă din raportul procedurii nr._/04.11.2014 (pag. 902), comisia de evaluare a considerat că „propunerea tehnică a fost concepută astfel încât să respecte în totalitate cerințele beneficiarului", nefiind necesare alte precizări referitoare la modul de îndeplinire a cerințelor din caietul de sarcini, iar în ceea ce privește faptul că în justificarea prețului ofertat nu au fost făcute mențiuni cu privire la posibilitatea de a beneficia de un ajutor de stat, aceasta nu poate constitui motiv de respingere, ca inacceptabila, a unei oferte, astfel încâ aceste critici vor fi respinse.
În ceea ce privește criticile referitoare la modul de îndeplinire a cerinței, nr. 2 de la capitolul III.2.2) Capacitatea economică și financiară din fișa de date a achiziției referitoare la demonstrarea disponibilului de resurse reale, la criticile referitoare la modul de îndeplinire a cerinței de la cap. 10.2.3 Studii de teren dinkvolumul 2 - Cerințele beneficiarului din caietul de sarcini și criticile referitoare la modul de îndeplinire a cerinței de la volumul 4 - Liste L. 3 A. I. - Organizare de șantier, critici formulate cu ocazia transmiterii documentului intitulat „Concluzii scrise", C. constată că acestea reprezintă critici noi față de cele formulate prin contestația nr. 25/918/10.11.2014 înregistrată la C.N.S.C. cu nr._/11.10.2014.
Astfel, C. constată că, prin “Concluzii scrise”, S.C. S. B. SOLUTIONS S.R.L. lărgește cadrul procesual fixat prin contestație, la care a fost obligată de dispozițiile art.270 alin.(1) din OUG nr. 34/2006, care, prevăd că, printre elementele pe care trebuie pe care trebuie să le conțină în mod obligatoriu contestația, formulată în scris, se numără și "e) motivarea în fapt și "în drept a cererii". Prin urmare, rezultă, fără putință de tăgada, faptul că motivarea în fapt și în drept se prezintă prin contestație, iar nu prin acte adăugate ulterior, și, cum este cazul de față, în afara termenului stabilit expres prin dispozițiile art.2562 alin.1 lit.b din actul normativ mai sus invocat.
Completarea contestației făcându-se la cererea Consiliului, potrivit dispozițiilor art. 270 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare, C. are în vedere faptul că actul prin care contestatorul adaugă motivarea în fapt, prin urmare completează contestația, nu se circumscrie dispozițiilor legale susmenționate.
În mod expres, ordonanța de urgență prevede dreptul părților de a depune "concluzii scrise în cursul procedurii", iar, în ceea ce privește concluziile scrise, C. se raportează la art. 383 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că "După admiterea tuturor probelor încuviințate de instanță, reclamantul, prin avocatul său, va redacta concluziile scrise privind susținerea pretențiilor sale (...)" prin urmare nu prin adăugarea unora noi. Astfel, instituția juridică a concluziilor scrise nu trebuie confundată cu cea a completării elementelor esențiale ale contestației. În procesul civil, concluziile scrise nu reprezintă altceva decât un mijloc de a sintetiza dezbaterile, motivele de fapt și de drept pe care se bazează apărările sau pretențiile părților. Prin urmare, concluziile scrise nu pot schimba cadrul procesual, prin suplimentarea cu noi elemente, pentru că ele nu sunt supuse regulilor de comunicare și s-ar compromite celeritatea și transparența ce guvernează procedura de soluționare a contestațiilor.
Prin urmare, C. nu poate admite completarea contestației cu elemente noi, în afara termenului de 5 zile de la comunicarea rezultatului procedurii și nici formularea evazivă a unei contestații, în termenul legal, pentru ca apoi, în afara acestui termen, să se prezinte, sub forma concluziilor scrise, motivarea în fapt, sau orice alte critici necuprinse inițial în contestație.
Faptul că lucrurile stau astfel, este relevat de termenul de soluționare a contestațiilor, stabilit prin lege la 20 zile de la data primirii dosarului achiziției publice (art. 276 alin. 1 din ordonanța de urgență), or, dacă se extind criticile, C. s-ar afla în situația de a depăși cu mult termenul, pe de o parte prin necesitatea de a solicita de la autoritatea contractantă documente suplimentare la dosarul cauzei iar, pe de altă parte, prin timpul scurs pentru comunicarea concluziilor către părți, termene de așteptare pentru depunerea altor concluzii referitoare la cele comunicate, în considerarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare, etc. Consecința fiind aceea, așa cum s-a arătat, a înfrângerii unuia dintre principiile de bază în aplicarea ordonanței de urgență acela al celerității.
Față de cele prezentate, C. constată caracterul tardiv al criticilor noi, formulate cu ocazia transmiterii documentului "concluzii scrise", ca urmare a studierii dosarului cauzei.
Similar, reține C., s-au pronunțat și Curțile de Apel relevante fiind Decizia civilă nr. 1753 din 25.03.2009 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal Decizia civilă nr. 185 din 19.05.2010 a Curții de Apel C. - Secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal precum și încheiere emisă în ședința 11.02.2014 în dosarul nr._ de către Curtea de Apel C., Secția C. Administrativ și Fiscal.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul art. 278 alin. (5) și (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice contractelor de concesiune de servicii, cu modificările completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare C. respinge, ca nefondată, contestația formulata de S.C. S. B. SOLUTIONS S.R.L., în calitate de asociat în cadrul asocierii S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A. - S.C. S. B. SOLUTIONS S.R.L. - S.C. ENGINEERING 2B S.R.L încontradictoriu cu C. JUDEȚEAN A., procedura de achiziție publică urmând a fi continuată.
Având în vedere respingerea contestației formulate de S.C S. B. SOLUTIONS S.R.L., pe cale de consecință C. admite cererea de intervenție în interes propriu formulată de S.C. B. B. MBH.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel A. I. sub dosar nr._, petenta . SRL ÎN CALITATE DE ASOCIAT ÎMPUTERNICIT AL ASOCIERII . S. B. SOLUTIONS SRL & . în contradictoriu cu CONSILIULUI JUDEȚEAN A. și B. B. MBH VIENA PRIN B. B. -SUC. VOLUNTARI a solicitat modificare pentru motive de nelegalitate și netemeinicie a deciziei nr.2993/C7/3485 din data de 09.12.2014 a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în sensul:
1.Admiterii contestației ca temeinică și fondată, astfel cum a fost formulată și dezvoltată prin intermediul concluziilor scrise depuse în termenul legal în cadrul CNSC nr.3485/C7/2014, cu următoarele consecințe:
Anularea Adresei nr.1820/134/04.11.2014 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire a contractului, referitor la decizia autorității contractante de a declara ca și câștigătoare oferta depusă de B. B. MBH;
Pe cale de consecință, anularea în parte a Raportului procedurii (mai exact, a părții dedicate evaluării ofertei prezentate de către ofertantul declarat câștigător - B. B. MBH și pe cale de consecință, a actelor subsecvente;
Constatarea caracterului temeinic și fondat al criticilor cu privire la nelegalitatea modului de evaluare de către Comisia de evaluare a ofertei declarate câștigătoare, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art.79, 80 și 36 alin.2 din HG nr. 925/2006 și art.170 din OUG nr. 34/2006 în ce privește aprecierea ca și neconformă a ofertei prezentate de către B. B. MBH, precum și a dispozițiilor art.36 alin.1 lit.b) și f) din HG 925/2006 coroborate cu dispozițiile art.361 alin.4 din HG 925/2006 și ale art.202 alin.1 și 11 din OUG nr. 34/2006 referitor la calificarea ca și acceptabilă a ofertei prezentatede către B. B. MBH;
Constatarea încălcării de către Comisia de evaluare a principiilor consacrate de art.2 alin.2 din OUG nr.34/2006;
Obligarea autorității contractante la reanalizarea ofertei depusă de B. B. MBH cu respectarea cerințelor Documentației de atribuire și a legislației aplicabile;
Obligarea autorității contractante la emiterea unei comunicări privind rezultatul procedurii în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în vigoare în materia achizițiilor publice și cu prevederile documentației de atribuire, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art.2 din OUG 34/2006.
2. Respingerii în principal ca inadmisibile, având în vedere nerespectarea obligației de constituire a garanției de bună conduită de către intervenientă, iar în subsidiar ca netemeinică și lipsită de fundament legal a cererii de intervenție formulate în cadrul dosarului CNSC de către B. B. MBH;
3. Obligarea intimatelor la achitarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea plângerii s-a arătat că decizia contestată este grevată de profunde aspecte de netemeinicie și nelegalitate, în susținerea acestei afirmații, invocând încălcarea de către comisie a principiilor tratamentului egal, al transparenței, contradictorialității și al dreptului la apărare.
Petenta arată că CNSC a omis să constate inadmisibilitatea cererii de intervenție ca urmare a neconstituirii a garanției de bună conduită, a constatat lipsa unor documente din dosarul de achiziție ca urmare a criticilor formulate de petentă și aceste documente au fost transmise la data de 08.12.2014, doar cu o zi înainte de pronunțarea deciziei atacate și i-a pus în vedere în permanență petentei, obligativitatea comunicării părților adverse a „ tuturor și oricăror acte sau cereri”, iar intervenientei nu i s-a impus această obligativitate.
Mai invocă petenta încălcarea de către comisie a dispozițiilor art.79,80 și 36 alin.2 din HG nr.925/2006 și art.170 din OUG nr.34/2006 în ce privește aprecierea ca și conformă a ofertei prezentate de către B. B. MBH precum și a dispozițiilor art.36 alin.1 lit.b și f din HG 925/2006 și ale art.202 alin.1 și 1 ind.1 din OUG nr.34/2006 referitor la calificarea ca și acceptabilă a ofertei și încălcarea principiilor consacrate de art.2 alin.2 din OUG nr.34/2006.
Arată că deși a menționat și în cuprinsul contestației că în conformitate cu dispozițiile art.202 alin.1 din OUG nr. 34/2006, în cazul unei oferte cu preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și anterior adoptării unei decizii de respingere sau admitere a ofertei sale, detalii și precizări semnificative cu privire la oferta, precum și obligația de a verifica răspunsurile și documentele care justifica prețul aparent neobișnuit de scăzut.
Cu alte cuvinte, anterior unei eventuale justificări aduse cu privire la o ofertă de tipul menționat, asupra acesteia planează o prezumție că prețul este nerealist fiind aparent neobișnuit de scăzut, și drept urmare nu prezintă garanțiile corespunzătoare unei executări a contractului în deplin acord cu prevederile caietului de sarcini.
Sarcina răsturnării acestei prezumții incumbă fără putință de tăgada ofertantului a cărei prezintă un astfel de preț prin răspunsul sau și documentele pe care se bazează.
Astfel, autoritatea contractantă va cere prin solicitarea de clarificări inclusiv documente relevante, concludente privind prețurile de la furnizori, situația stocurilor, modul de organizare și metodele utilizate în cadrul procesului de lucru, nivelul de salarizare a forței de muncă, performanțele și costurile implicate în anumite utilaje sau echipamente de lucru.
Comisia de evaluare este obligată să analizeze, să evalueze și să aprecieze în mod detaliat justețea prețului prin raportare atât la legislația achizițiilor publice cât și la specificul obiectului contractului ce urmează a fi atribuit. per a contrario, analiza și aprecierea justificării prețului nu trebuie să fie formală, ca simplu rezultat al unei impuneri a legii, ci una temeinic și motivată.
Importanța deosebită a instituției justificării prețului neobișnuit de scăzut rezidă din faptul că un astfel ne preț, ofertat în mod nejustificat, va avea drept consecință încălcarea dispozițiilor caietului de sarcini. În cazul de față, consideră că oferta desemnată câștigătoare nu îndeplinește toate cerințele cuprinse în caietul de sarcini, datorită incompatibității prețului foarte scăzut cu performanțele solicitate prin documentație (această achiziție reprezintă un proiect complex), iar pe cale de consecință respingerea ofertei B. era o soluție ce se impunea în spiritul legislației achizițiilor publice.
Analizând conținutul acestei așa-zise încercări de justificare a prețului deosebit de scăzut de către B., distinge următoare:
-Nu se răspunde, sub nici o formă, solicitării punctuale, clare și lipsite de echivoc a Comisiei de evaluare;
-În schimbul prezentării de informații/documente care să răstoarne prezumția ofertării unui preț neobișnuit de scăzut, care nu poate fi justificat, B. înțelege să prezinte experința sa similară în acest domeniu, aspect nerelevant și care nu este în măsură să demonstreze /probeze justificarea prețului neobișnuit de scăzut;
- B. readuce în discuție Propunerea Tehnică orfertată, indicând anumite capitole din cadrul acesteia. Aspect care, de asemenea, nu este în măsură să răspundă solicitării beneficiarului.
Simpla prezentare a unor oferte de preț, a unor tarife de exploatare fără corelarea acestora cu prețurile ofertate (și care sunt prezumate a fi neobișnuit de scăzute în mod nejustificat ) nu este suficientă, iar o interpretare contrară nu reprezintă altceva decât o încălcare și deconsiderare a actelor normative aplicabile în materia achizițiilor publice.
Rezultă fără echivoc faptul că în urma acestei solicitări, necontestate de către B., aceasta era obligația să se conformeze în sensul emiterii unui răspuns care să răspundă punctual, relevant și documentat tuturor solicitărilor exprese ale Autorității contractante, cu toate acestea, analizând conținutul Procesului-verbal de evaluare a ofertei B. de la pag._-_ din Dosarul achiziției, a constatat cu surprindere că deși Comisia a constatat „Ofertantul, prin Adresa nr.2560/29.07.2014, răspunde solicitării de clarificări, respectiv: c) nu răspunde solicitării de clarificări;
e) nu răspunde solicitării de clarificări;
Aceasta, cu desconsiderarea evidentă a dispozițiilor legale, aplicabile, a caracterului imperativ a propriei solicitări și a principiului tratamentului egal (având în vedere că ceilalți ofertanți au înțeles să respecte integral solicitarea identică a autorității) constată la capitolul Observații /Concluzii: „Ofertantul Răspunde solicitării de clarificări”.
Eventuala conformitate a ofertei B. raportat la propunerea/oferta tehnică prezentată nu are nici o legătură cu modalitatea de justificare a prețului neobișnuit de scăzut prevăzută la art.202 alin.2 lit.c) din OUG nr.34/2006; critica cu privire la acest aspect nu a vizat nerespectarea Caietului de sarcini, ci nerespectarea unei solicitări exprese și foarte clare a comisiei de evaluare, în vederea justificării prețului neobișnuit de scăzut.
În continuare, aducem în discuție dispozițiile art.361 alin.4 din HG nr. 925/2006.
„În cazul în care ofertantul nu prezintă informațiile solicitate sau aceste informații nu pot justifica prețul aparent neobișnuit de scăzut, oferta intră sub incidența prevederilor art.36 alin.(1) lit.f),
Concluzionând, este clar și lipsit de echivoc faptul că legiuitorul nu a permis eventuale reveniri sau reinterpretări ale propriilor solicitări adresate ofertanților în vederea justificări prețului neobișnuit de scăzut, sancțiunea prevăzută pentru lipsa răspunsului la una dintre solicitările Comisiei de Evaluare în scopul justificării prețului neobișnuit de scăzut este una singură: constatarea caracterului inacceptabil al ofertei respective.
Coroborând astfel:
-solicitarea expresă a Comisiei de evaluare în vederea justificării prețului neobișnuit de scăzut de către B. raportat la „originalitatea ofertei din punct de vedere al îndeplinirii tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini”;
-conținutul Procesului-verbal de evaluare a ofertei B. de la pag._-_ din Dosarul achiziției, unde se reține faptul că:”ofertntuk nu răspunde solicitării de clarificări”;
-dispozițiile art.361 alin.4 din HG nr. 925/2006.
Rezultă în mod evident că oferta B. trebuia respinsă ca fiind inacceptabilă, cu aplicarea prevederilor art.36 alin.1 lit.f) din același act normativ.
Fără a mai relua, aceleași sunt considerentele pentru care aprecierea Consiliului referitor la critica cu privire la lipsa răspunsului B. la pct.e) din solicitarea de justificare a prețului neobișnuit de scăzut emisă de către Autoritatea contractantă nu poate fi reținută ca legală și temeinică; în acest caz, după cum se arată mai sus, este vorba de o nerespectare a dispozițiilor art.202 alin.2 lit.e) din OUG nr. 34/2006, coroborate cu cele ale art.361 alin.4 din HG nr. 925/2006.
Simpla apreciere de către CNSC potrivit căreia „. aceasta nu poate constitui motiv de respingere…” (pag 39, paragraf 2, ultima teza din decizie) nu poate fi reținută în mod cert ca valabilă sau legală, având în vedere că pe lângă lipsa oricărui argument juridic, intră în contradicție cu toate dispozițiile legale mai sus citate, ducându-le efectiv în derizoriu.
Mai arată petenta că pentru fundamentarea prețului ofertat trebuie fundamentat prețul fiecărei activități, subactivități și tip de lucrare, respectiv costurile pentru materialele care se pun în operă, fundamentate prin prezentarea ofertelor angajante de la furnizori, dar și a cantităților estimative de materiale necesare;
-costurile cu manopera necesară punerii în opera, fundamentată prin prezentarea și justificarea nivelului de salarizare pentru fiecare categorie de muncitori/ingineri, prin raportare la numărul de ore necesar finalizarea respectivei lucrări. Face mențiunea că numărul de ore necesar finalizării lucrării se justifică în baza unor indicatori recunoscuți, cum ar fi Indicatorii de Norme de Deviz editați de Institutul de Cercetare, Proiectare și Directivare în Construcții, sau retete proprii care au la bază indicatori recunoscuți; De asemenea pentru costurile salariale trebuie avute în vedere contribuțiile pentru asigurările sociale, conform prevederilor Legii nr.340/2013. Legii nr. 571/2013 și HG nr.225/2013;
-costurile cu utilajele necesare punerii în opera. Fundamentare acestor costuri au la bază tot Indicatorii de Norme de Deviz sau rețete proprii care au la bază acești indicatori care stipulează numărul de ore și tipul de utilaj necesar pentru execuția ficărui tip de lucrare.
-costurile de transport auto tehnologic care are la bază consumul de carburant, amortizarea (conform Legii 15/1994 și HG 2139/2004, mentenanta (conform prescripțiilor producătorilor) și distanța de transport;
-cheltuielile indirecte;
-beneficiu.
De asemenea, având în vedere natura contractului (proiectare și execuție) trebuie avute în vedere cantități de materiale, de echipamente, lucrări (lungimi, suprafețe și volume) estimative, care trebuie să acopere tot necesarul astfel încât lucrările să poată fi realizate în condiții corespunzătoare.
Din Răspunsul la solicitarea de clarificare nr.889/24.07.2014, transmis de ofertantul declarat câștigător prin adresa nr. 2560/29.07.2014, se constată că pentru fundamentarea economică a modului de formare a prețului, B. B. MBH a precizat care este beneficiul (cota de profit), tariful pentru manopera, însă nu a precizat care este cota de cheltuieli indirecte aplicată costurilor directe și nu a fundamentat valorile costurilor directe pentru cele mai importante categorii de lucrări astfel:
Pentru activitățile generale nu sunt justificate valorile aferente organizarii execuției, a studiilor de teren și a proiectării, valorile pentru manuale de operare și întreținere, pentru întocmirea planului detaliat de asigurare, a calității pentru întocmirea planului SSM, pentru testare, punere în funcțiune și instruirea personalului și nu este justificată nici valoarea elaborării planșelor de execuție și a cărții tehnice a construcției.
Pentru activitățile pentru instalațiile electrice și SCADA respectiv activitățile pentru lucrări mecanice nu sunt justificate valorile lucrărilor care intră în componenta fiecărei activități.
Pentru utilaje, echipamente tehnologice și dotări nu sunt prezentate oferte angajamente de la furnizori pentru unitatea de ardere a gazului de 150 mc/oră respectiv pentru stația colectare gaz de depozit.
Face precizarea că în neconformitățile menționate mai sus a sesizat lipsa ofertelor angajante de la furnizori numai pentru materialele și echipamentele principale.
În concluzie, solicită să se constate că din fundamentarea economică a prețului ofertat lipsesc elemente esențiale precum:
-proiectare;
-cantități estimative de materiale care se pun în operă;
-cantități estimative de lucrări (lungimi, suprafețe, volume) de materiale de prelucrat/procesat).
-oferte angajante de la furnizori pentru materiale principale;
-număr de ore de manopera;
-număr de ore de funcționare pentru utilaje;
-distanțe estimative de transport;
-cota de cheltuieli indirecte.
Refuzul CNSC de a se pronunța asupra unor critici complexe, dezvoltate și argumentate, prin ignorarea efectivă a acestora, nu poate conduce decât la desființarea de către onorata Curte a deciziei Consiliului și, reținând cauza spre soluționare în intregalitatea criticilor și motivelor invocate, să dispună admiterea contestației.
Referitor la conținutul Punctului de vedere emis de Autoritatea Contractantă și interpretarea acestuia de către CNSC, urmează să constatați că acesta, în loc să combată criticile petentei, confirmă de fapt caracterul pur formal și superficial al modului de verificare a prețului ofertat de ofertantul declarat câștigător, inclusiv prin prisma raportării, la diferența de preț de 54.698,61 lei între oferta petentei și oferta câștigătoare.
Referitor la neconformitatea ofertei depuse de B. B. MBH, iar aprecierea comisiei de evaluare în sensul că aceasta este „corespunzătoare din punct de vedere al cerințelor documentației de atribuire” fiind vădit nelegală, în contradicție cu dispozițiile imperative ale art.79, 80 și 36 al.2 din HG nr. 925/2006 și art.170 din OUG nr. 34/2006.
Așadar, un prim aspect pe care l-a adus la cunoștință Consiliului pentru a demonstra neconformitatea ofertei declarate și la care s-a referit și mai sus îl reprezintă Procesul verbal de deschidere a ofertelor nr. 5948/07.04.2014.
Potrivit primei paginii din cadrul acestui document (nemodificat sau eventual corectat de către Comisia de evaluare), valoarea care a fost ofertată de B. B. MBH este de 8.495.278,38 lei, valoare cu care s-a situat pe locul II raportat la valoarea ofertei, iar oferta depusă de Asocierea petentei fiind situată pe locul I. Totodată, urmează să se constate ca în cuprinsul acestui Proces-verbal (pag 48 din 103), Comisia de evaluare a detaliat modul de constituire a prețului ofertat de către B. după cum urmează: „8.751.268,14 lei, din care d.n. (diverse și neprevăzute, n.n) 255.989,76 lei. Așadar, valoarea indicată în cuprinsul situației centralizate cu privire la toate cele 15 oferte depuse pentru cele 7 loturi (prima pagină din procesul-verbal de deschidere a ofertelor) de 8.495.278,38 lei fără TVA corespunde întocmai valorilor reținute de către Comisia de evaluare cu ocazia analizării ofertei B. aferente Lotului nr.3, fiind de fapt rezultatul dintre valoarea totală ofertată (8.751.268,14 lei) și valoarea diverselor și neprevăzutelor (255.989,76 lei).
Ulterior prin comunicarea rezultatului procedurii, li s-a adus la cunoștință o altă valoare a ofertei situate inițial pe locul II, respectiv 8.363.545,23 lei fără TVA și o nouă valoare a diveselor și neprevăzutelor ofertate (251.958,73 lei fără TVA), valoare cu care B. trece pe locul I, conformă, și cu care este declarată câștigătoare a Lotului nr.3 din cadrul procedurii: „Închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din mediul urban A.” din cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deșeurilor în Județul A..
Consideră decizia autorității contractante vădit nelegală, cu încălcarea flagrantă atât a legislației aplicabile în materia achizițiilor publice, cât și a importantelor principii consacrate atât de art.2 alin.2 din OUG nr.34/2006 cât și de legislația și practica europeană, în special a principiului tratamentului egal și al transporenței.
Oferta B. B. MBH trebuia respinsă ca neconformă, cu aplicarea prevederilor art.79 alin.3 din HG nr. 925/2006, deoarece diferența de preț rezultată (131.733,15 lei) are la bază modificări ale propunerii tehnice/financiare, cu afectarea propunerii financiare depusă inițial de ofertant, modificări care nu pot fi încadrate sub nici o formă în situațiile prevăzute la art.80 alin.( 2) din actul normativ anterior menționat.
Într-adevăr, după cum se reține atât de către legiuitor, cât și în practica CNSC și a curților de apel din țară, abaterile tehnice minore se pot corecta conform art.79 alin.2 din HG nr.925/2006, însă cu respectarea condiției clare și exprese ca în situația în care o asemenea corectare ar conduce la modificarea ofertei financiare, noul preț rezultat să nu afecteze/modifice clasamentul.
Petenta mai arată că, nu se poate discuta de o eroare aritmetică lipsită de importanță, a cărei corectare nu produce modificări ofertei majore rezultă și din faptul că în Volumul 4- Liste L. 3 A. I., pentru activitățile Generale.Organizarea de șantier, la pagina 10 s-a solicitat ca valoarea acestei activități să nu depășească 1,5% din valoarea ofertată a lucrărilor aferente contractului.
„Prețul aferent organizării de șantier nu va depăși 1,5% din valoarea ofertată a lucrărilor aferente contractului”.
În formularul nr.16, retransmis de B. cu ocazia efectuării „corectării” erorii aritmetice, prin adresa nr.3130/09.09.2014, valoarea ofertată a lucrărilor aferente contractului este de 7.308.598,48 leei (.), iar valoarea aferentă organizării de șantier este de 121.567,35 lei (Al. Organizare de șantier).
Așadar se poate constata că valoarea organizării de șantier ca urmare a aplicării formulei de calcul noii valori ofertate, modificate, reprezintă 1,66% din valoarea ofertată a lucrărilor aferente contractului și, în consecință, depășind cu 0,16 % valoarea admisă de Autoritatea Contractantă.
Mai mult, oferta reprezintă angajamentul asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului, astfel elementele consemnate în documente depuse nu sunt elemente pur formale ale ofertei, prezumate a fi valabile și admise, fără probe concludente, pe simple aprecieri, ci reprezintă elemente esențiale ale propunerii financiare, a căror realitate să fie verificată de comisia de evaluare în baza art.72 alin.2 lit.g din HG nr. 925/2006 și confirmate de ofertant prin documentele înaintate autorității contractante.
Nu în ultimul rând, înțelege să se refere și la prevederile art.80 alin.3 din HG nr 925/2006, potrivit cărora este permisă corectarea viciului de formă cu condiția ca această corectare/completare făcută să nu fie susceptibilă de producerea unui avantaj incorect în raport cu ceilalți ofertanți, ori, în cazul de față, modificarea efectuată a condus la poziționarea B. de pe locul 2 pe locul 1, în măsură să-i asigure atribuirea acestui contract, și totodată poziționarea ofertei asocierii petentei de pe locul I pe locul 2, deși la momentul deschiderii ofertelor, conform celor reținute în cuprinsul procesului-verbal de deschidere a ofertelor, oferta petentei s-a clasat pe primul loc.
Deosebit de important apreciază a fi și faptul că nu se poate aduce în discuție vreo eroare la redactarea P.V.ului de deschidere a ofertelor, având în vedere că nu le-a fost comunicat nici un document în sensul corectării cuprinsului acestuia (sau eventual publicat în SEAP) din partea autorității contractante.
În consecință, apreciază că nici una dintre tezele art.79 sau 80 nu sunt aplicabile în prezenta situație, fiind incidente prevederile art.36 alin.2 lit.a din HG nr. 925/2006 (oferta este considerată neconformă dacă nu satisface cerințele caietului de sarcini) și cele ale art.81 din același act normativ (comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și ofertele neconforme), decizia de admitere a ofertei B. B. MBH fiind în mod vădit nelegală.
În drept, art. 281 si 283 din OUG 34/2006
Intimații CONSILIULUI JUDEȚEAN A. și B. B. MBH au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea plângerii și menținerea decizia CNSC ca fiind legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, susținerile părților, precum și dosarul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, în care s-a pronunțat decizia atacată de către petentă, instanța constată că, autoritatea contractantă CONSILIULUI JUDEȚEAN A., a inițiat procedura de achiziție publică, prin licitație deschisă, a contractului „Închiderea depozitelor neconforme de deșeuri din mediul urban din județul A. în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul A. „-L. 3-Lucrări de proiectare și execuție pentru închiderea depozitului neconform de deșeuri A. I.” prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr._ din 19.02.2014.
Conform invitației de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut” iar valoarea estimată a contractului pentru lotul 3 - „Lucrări de proiectare și execuție pentru închiderea depozitului neconform de deșeuri A. I." este de 12.087.265,71 lei fără TVA, la care se adaugă 365.506,35 lei fără TVA pentru cheltuieli diverse și neprevăzute.
Urmare anunțului, au fost depuse 5 oferte deschise în data de 04.07.2014, ocazie cu care a fost declarată câștigătoare oferta depusă de B. B. MBH cu prețul de 8.615,503,96 lei fără TVA iar S.C. HIDROCONSTRUCȚIA S.A - S.C. S. B. SOLUTIONS S.R.L-S.C. ENGINEERING 2B S.R.L s-a clasat pe locul 2, cu o ofertă care a avut prețul de 8.671.405,98 lei fără TVA.
Prealabil analizării aspectelor privind fondul cauzei, Curtea reține că, nu pot constitui o completare a contestației motivele invocate prin concluziile scrise, așa încât, se observă că toate criticile vizând modul de îndeplinire a cerinței nr. 2 de la capitolul III.2.2) Capacitatea economică și financiară din fișa de date a achiziției privind demonstrarea disponibilului de resurse reale, criticile referitoare la modul de îndeplinire a cerinței de la cap. 10.2.3 Studii de teren din volumul 2 - Cerințele beneficiarului din caietul de sarcini și criticile referitoare la modul de îndeplinire a cerinței de la volumul 4 - Liste L. 3 A. I. - Organizare de șantier- ce se refereau la aplicarea formulei de calcul noii valori ofertate modificate, care a determinat o depășire cu 0,16 % a valorii admisă de autoritatea contractantă, sunt formulate tardiv, motiv pentru care le va înlătura, deoarece completarea contestației cu noi motive, în afara termenului de contestare, este incompatibilă cu dispozițiile legale.
Potrivit art. 271, alin. 1 din OUG 34/2006 „sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenelor prevăzute la art. 256 ind. 2”.
Rezultă că persoana vătămată trebuie să sesizeze C. în termenul menționat anterior, contestația acestuia trebuind să cuprindă, printre altele, motivarea în fapt și în drept.
În mod corect a reținut C. că, prin concluziile scrise nu se poate schimba cadrul procesual, mai mult prin intermediul acestora nu pot fi invocate noi motive de nelegalitate a actelor contestate, rolul lor fiind doar acela de a da posibilitatea părților să-și expună punctul de vedere asupra speței, prin raportare la probele administrate în cauză, în condițiile în care legislația specială în materia achizițiilor publice nu prevede posibilitatea ca părțile să-și completeze sau să-și modifice contestația în afara termenului prevăzut de lege pentru depunerea sa.
Dacă s-ar permite ca pe această cale să se invoce noi motive s-ar ajunge la încălcarea principiului contradictorialității dat fiind faptul că acestea nu se comunică părții adverse.
În acest sens este și Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care a statuat că „Directiva 89/665 nu se opune unei reglementări naționale care prevede că orice cale de atac împotriva unei deciziei a autorității contractante trebuie formulată într-un termen prevăzut în acest scop și că orice neregularitate a procedurii de atribuire invocată în sprijinul acestei căi de atac trebuie invocată în același termen, sub sancțiunea decăderii, astfel încât după împlinirea acestui termen, nu mai este posibil să se conteste o astfel de decizie sau să se invoce o astfel de neregularitate, în măsura în care termenul respectiv este rezonabil (Hotărârea Lammerzhal GmbH/Freie Hansenstadt Bremen C-241/06).
Astfel, corect a procedat C. atunci când nu a luat în considerare motivele invocate în concluziile scrise
Cu privire la nerespectarea obligației de constituire a garanției de bună conduită de către intervenientă, precum și lipsa de fundament legal a cererii de intervenție care este inadmisibilă în aceste condiții, Curtea apreciază că sunt nefondate aceste susțineri, în cauză fiind respectate dispozițiile art. 2711 din O.U.G. nr. 34/2006.
Potrivit art. Art. 2711*) - (1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligația de a constitui garanția de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestației/cererii/plângerii și data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanței de judecată de soluționare a acesteia. 2711 din O.U.G. nr. 34/2006 în scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligația de a constitui garanția de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestației/cererii/plângerii și data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanței de judecată de soluționare a acesteia, așa încât constituirea este o obligație a contestatorului, el fiind cel care a declanșat controlul asupra actelor emise, cererea de intervenție nefiind în măsură să afecteze interesele autorității contractante.
Cu privire la neconformitatea ofertei prezentate de S.C. B. B. MBH, determinată de modificarea propunerii tehnice și financiare,
Curtea reține următoarele:
S.C. B. B. MBH a prezentat o propunere financiară în valoare de 8.751.268,14 lei, din care 255.989,76 lei reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute,
Verificând propunerea financiară prezentată s-a observat că în cuprinsul formularului 7.1 Lista echipamente tehnologice cu montaj, echipamente tehnologice fără montaj, dotări specifice corespunzătoare închiderii depozitului neconform, la poziția 2 – Stație colectare gaz depozit s-a precizat „cantitate -1 buc.; preț unitar - 43.911,05; suma totală- 175.644,2".
Or, în urma ședinței de evaluare a ofertelor nr. 10 din 05.09.2014, comisia de evaluare a transmis ofertantuluiS.C. B. B. MBH adresa nr._/05.09.2014 prin care a precizat că „având în vedere discrepanța dintre prețul unitar de 43.911,05 lei și prețul total de 175.644,20 menționate în Lista 7.1 (...) pentru «Stație colectare gaz depozit» se impune în conformitate cu art. 80 alin. (2) lit. a) din H.G. nr.925/2006, corectarea erorii aritmetice prin luarea în considerare a prețului unitar.
Prin adresa nr. 3130/09.09.2014, înregistrată la autoritatea contractantă cu nr._/10.09.2014, S.C. B. B. MBH a transmis listele 7 și 7.1 corectate, precum și formularele 11 și 16 corectate, astfel că se constată respectarea dispozițiilor legale incidente, întrucât în mod absolut întemeiat, constatând o discrepanță între prețurile unitare și prețul total din propunerea financiară, comisia de evaluare a procedat la corectarea acestora, după ce, în prealabil, i-a solicitat acceptul ofertantului în cauză.
În mod corect, autoritatea contractantă a apreciat că erau aplicabile prevederile art. 80 alin. (1) și alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006 potrivit cărora „(1) Comisia de evaluare are dreptul de a corecta erorile aritmetice sau viciile de formă numai cu acceptul ofertantului. În cazul în care ofertantul nu acceptă corecția acestor erori/vicii, oferta sa va fi considerată neconformă. (2)Erorile aritmetice se corectează după cum urmează:
a) dacă există o discrepanță între prețul unitar și prețul total, trebuie luat în considerare prețul unitar iar prețul total va fi corectat corespunzător"
Prin urmare, nu poate fi vorba despre o modificare a propunerii financiare, cum în mod eronat a susținut contestatorul, ci de o corectare a erorile aritmetice prin luarea în considerare a prețului unitar, fără a determina apariția unui avantaj în favoarea acestui ofertant, demersul comisiei fiind unul legal și justificat de evidenta eroare de calcul.
Faptul că prin această corectare s-a produs o modificare a valorilor celor două oferte, nu face ca oferta să devină neconformă, în condițiile în care prevederile art.171 din O.U.G nr.34/2006, stabilesc că oferta are caracter obligatoriu din punctul de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă, acceptarea din partea autorității contractante, a modificării ofertei de către ofertant, are într-adevăr ca efect încălcarea principiului tratamentului egal, prevăzut de art.2 alin.(2) lit. b) din OUG nr.34/2006, însă modificarea ofertei, nu conduce la încălcarea principiului enunțat anterior dacă este efectuată înainte de data deschiderii ofertelor sau în timpul etapei de evaluare a ofertelor, dacă se constată existența unor erori aritmetice, iar ofertantul acceptă corecția acestora, așa cum a fost cazul în speță.
Nici aspectele privind susținerile ce vizează justificarea prețului neobișnuit de scăzut ofertat de S.C. B. B. MBH, nu pot fi primite, deoarece, chiar dacă în cadrul ședinței de evaluare a ofertelor nr. 8 din 23.07.2014, comisia de evaluare a stabilit, între altele, că prețul propus de acest ofertant este mai mic decât 80% din valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, S.C. B. B. MBH a prezentat modul de formare a prețului ofertat, la care a atașat copii după ofertele de preț pentru principalele materiale și echipamente folosite la întocmirea ofertei, precum și lista cuprinzând echipamente, utilaje de lucru și mijloace de transport implicate, cu tarifele aferente.
Dispozițiile art. 202 alin.1 din Ordonanță prevăd că în cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut, în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv.
Autoritatea contractantă are obligația de a lua în considerare justificările primite de la ofertant, în condițiile alin.1, îndeosebi cele care se referă la: - fundamentarea economică a modului de formare a prețului aferent metodelor de execuție utilizate procesului de producție sau serviciile prestate, soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor pentru furnizarea produselor sau prestarea serviciilor; originalitatea ofertei din punct de vedere al îndeplinirii tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini; respectarea dispozițiilor privind protecția muncii și condițiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrării, prestarea serviciului sau furnizarea produselor.
În consecință, în baza principiului asumării răspunderii, consacrat de art. 2 alin. (2) lit. g) din același act normativ, autoritatea contractantă a declarat oferta prezentată de acest ofertant ca fiind admisibilă, verificarea prețului nefiind una superficială, cum susține contestatorul, ci una detaliată și argumentată de ofertant, prin depunerea de documente în justificare.
Justificarea prețului a fost analizată de expertul tehnic cooptat S.C. EPMC Consulting S.R.L., care, în cuprinsul raportului de evaluare, înregistrat la autoritatea contractantă cu nr._/28.10.2014 (prezentat la pag._ -_ din dosarul achiziției), a precizat, între altele, că ofertantul, beneficiază de discounturi substanțiale, iar prețurile pentru resursele materiale ce fac obiectul investiției sunt prețuri oferite în aceste condiții avantajoase, furnizorii asigurând livrarea materialelor pe șantier având lucrări similare în desfășurare și astfel se diminuează cheltuielile de transport, iar tarifele medii de manoperă sunt stabilite în conformitate cu nivelul de salarizare al companiei pentru personalul afectat și este mult mai mare decât salariul de bază minim brut, iar cota de profit luatăîn calcul este de 5%, atașând documente justificative pentru principalele materiale și echipamente folosite la întocmirea ofertei, precum și o listă cu echipamentele, utilajele de lucru și mijloacele de transport implicate cu tarifele aferente.
Mai mult, autoritatea contractantă i-a solicitat ofertantului S.C. B. B. MBH, prin adresa nr._/27.10.2014, clarificări prin care să confirme respectarea prevederilor legale aplicabile și confirmarea faptului că în prețul total au fost incluse și contribuțiile asupra salariilor pe care le suportă angajatorul, iar acesta a transmis în acest sens răspuns prin adresa nr. 3951/28.10 2014, înregistrată la CJ.AIba cu nr._/28.10.2014, fapt pentru care în urma analizării răspunsurilor formulate, comisia de evaluare a declarat oferta prezentată de acest ofertant ca fiind acceptabilă.
Susținerile referitoare la nedepunerea de către S.C.B. B. MBH a copiilor după ofertele de preț pentru principalele materiale și echipamente folosite la întocmirea ofertei, precum și lista cuprinzând echipamente, utilaje de lucru și mijloace de transport implicate, sunt de asemenea nefondate, acestea fiind comunicate și înregistrate cu nr._/08.12.2014, existând astfel oferte de preț de la mai multe societăți, liste de utilaje, echipamente și mijloace de transport, în care sunt evidențiate tarifele de exploatare.
Mai mult decât atât, așa cum rezultă din Raportul procedurii, valoarea tuturor ofertelor este relativ apropiată, așadar, criticile ce vizează neaplicarea de către autoritatea contractantă a art. 202 din O.U.G. nr. 34/2006 nu sunt întemeiate, obiectivitatea ofertei fiind susținută de valoarea relativ apropiată a tuturor ofertelor depuse și relativ mult sub valoarea estimată, fapt ce confirmă că prețurile sunt liber exprimate în raport de valoarea pieței.
Nu sunt fondate nici criticile vizând originalitatea ofertei din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor prevăzute în caietul de sarcini și posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat, atâta timp cât comisia de evaluare a apreciat propunerea tehnică ca fiind conformă cu cerințele beneficiarului, și mai mult, nu are nici o relevanță dacă va beneficia de un ajutor de stat, în condițiile în care a justificat prețul ofertat.
Pentru toate aceste considerente criticile petentei se apreciază ca nefondate ceea ce conduce la respingerea plângerii conform art. 285 din OUG 34/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
În numele legii
DECIDE
Respinge plângerea formulată de petenta . SRL în calitate de asociat împuternicit al asocierii contractante din HIDROCONSTRUCTIA SA & . SRL & . cu sediul social în București, Splaiul Independenței nr.319, ob.12,., în contradictoriu cu intimatul C. Județean A., cu sediul în A. I., Piața I.C B. nr.1, jud. A. și intimatul B. B. MBH VIENA prin B. B. -SUC. VOLUNTARI – cu sediul procesual ales în vederea comunicării actelor de procedură la BOSTINA & ASOCIATII SPRL, împotriva Deciziei C.N.S.C nr._ pronunțată la data de 09.12.2014 de către C. Național de Soluționare a Contestațiilor.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.01.2015.
Președinte, C. C. F. | Judecător, O. M. P. | Judecător, L. I. G. |
Grefier, M. S. |
Red.tehnored.F.C.
2ex.30.01.2015
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Sentința nr.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 255/2015. Curtea de Apel ALBA... → |
|---|








