Anulare act administrativ. Decizia nr. 645/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 645/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 8454/97/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 645/2015
Ședința publică de la 11 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C. F.
Judecător O. M. P.
Judecător L. I. G.
Grefier M. S.
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanta . SRL și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara împotriva sentinței nr. 1026/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._, având ca obiect anulare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Se constată că s-au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței din partea recurentei reclamante concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanța reprezentând onorariu de avocat.
Instanța pune în discuție excepția nulității recursului invocată de . SRL prin întâmpinare și lasă cauza în pronunțare pe excepție și pe fond.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr.1026/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr._ /2015 a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . SRL împotriva pârâtei ANAF- DGRFP Timișoara – Agenția Judeteană a Finantelor Publice Hunedoara și în consecință:
A anulat Decizia de impunere F-HD 207 din 11.04.2013 și Decizia nr. 157/29.07.2013 emise de AJFP Hunedoara, exonerând reclamanta de la plata obligațiilor fiscale menționate în actele administrative contestate .
A respins în rest acțiunea.
A obligat pârâta la 1050 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva sentinței pronunțată de Tribunalul Hunedoara a declarat recurs de reclamanta . SRL și a solicitat admiterea recursului, modificarea dispozitivului hotărârii atacate în sensul menționării că cererea de chemare în judecată formulată a fost admisă integral, iar nu în parte.
Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând cauza să dispună respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin motivele de recurs formulate de reclamantă s-au invocat următoarele:
Analizând atât motivarea, cât și dispozitivul sentinței atacate, prima instanță a considerat a fi întemeiate și a admis ambele cereri formulate în cuprinsul acțiunii.
Motivul pentru care prima instanță susține că a admis doar în parte acțiunea reclamantei ar fi acela că s-ar fi formulat, pe lângă cererile menționate și o cerere prin care s-ar fi solicitat restituirea sumelor plătite în baza deciziei de eșalonare nr.6514/04.06.2013.
Este adevărat că, în baza acestei decizii eșalonate, reclamanta a achitat o parte dintre sumele pretinse, însă în cadrul acestui proces (nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nici ulterior) nu a solicitat restituirea acestor sume, aspect care rezultă în mod evident din petitul acțiunii (care nu cuprinde o astfel de solicitare) și din toate atitudinea procesuală ulterioară, aceasta fiind explicația pentru care reclamanta nu a depus la dosar decizia de eșalonare, dovada plăților efectuate și nu a susținut o asemenea cerere nici în concluziile orale sau cele scrise depuse la dosar.
Prin urmare, prima instanță s-a pronunțat cu privire la o cerere pe care reclamanta nu a formulat-o, aspect inacceptabil din punct de vedere juridic, motivând chestiuni care exced obiectului dosarului, cu care prima instanță a fost investită în mod legal. Este deci irelevantă, în speță, dacă o eventuală cerere de restituire a acestor sume este sau nu întemeiată sau dacă a fost sau nu dovedită, în condițiile în care reclamanta nu a formulat o atare solicitare, astfel încât prima instanță nu o poate pune în discuție, nu o poate analiza și nu o poate judeca în acest dosar.
În drept, invocă art.483 și urm. Cod pr.civilă.
Prin motivele de recurs formulate de pârâtă s-au invocat următoarele:
Consideră criticabilă sentința pronunțată de instanța de fond în sensul că asupra acesteia este incident motivul de recurs prevăzut la art.488 alin.1 pct.8 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
Pentru a pronunța soluția de admitere în parte, instanța de fond a reținut că deși CMR-urile sunt deficitar întocmite, totuși coroborând aceste documente cu celelalte înscrisuri depuse la dosar rezultă că bunurile reprezentate de portofele și curele au părăsit efectiv teritoriul României și au ajuns la destinație, fapt care conduce la concluzia că reclamanta poate beneficia de scutire ca urmare a livrării intracomunitare de bunuri.
Soluția instanței de fond este criticabilă, reprezintă aplicare greșită a normelor de drept material și trebuie să fie cenzurată ca atare de instanța de recurs pentru următoarele motive:
Astfel, la soluționarea cauzei nu au fost avute în vedere dispozițiile art.10 alin.1 din Ordinul nr. 2222/2006, conform cărora „Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art.143 alin.(2) lit.a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepțiile de la pct.1 și 2 ale aceleași litere a), se justifică pe baza următoarelor documente:
a) factura care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art.155 alin.(19) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;
b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; și după caz,
c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare”.
Plecând de la aceste dispoziții legale rezultă că pentru acordarea scutirii nu este suficient să existe factura ci este necesar să fie prezentat și documentul care atestă faptul că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru. Acest document este reprezentat de CMR.
În speța de față, din documentele prezentate de reclamantă, respectiv o . e-mailuri schimbate între acestea și societatea din Italia, a rezultat că transportul a rămas în sarcina reclamantei. Din CMR-ul pus la dispoziție a rezultat că transportul a fost efectuat de . S.R.L. C.. De asemenea reclamanta a susținut că transportul a fost suportat de societatea din Italia, deși, așa cum s-a arătat mai sus, din corespondența electronică purtată de cele două societăți, a reieșit că transportul este în sarcina societății din România.
Întrucât s-a susținut de reclamantă că transportul a rămas în sarcina societății din Italia, s-a procedat la verificarea declarațiilor 390 pentru lunile septembrie și octombrie 2011 depuse de societatea indicată ca fiind transportatoarea și a reieșit că aceasta nu a declarat prestări de servicii între societatea din Italia, nefiind în măsură așadar să prezinte un document din care să rezulte în mod clar și lipsit de echivoc că prin intermediul său au fost transportate bunurile din România către un alt stat membru al uniunii.
Așadar, din actele verificate de inspectorii fiscali a rezultat că reclamanta nu a putut face dovada că ea a suportat transportul. Pe de altă parte, tot din verificările efectuate nu s-a putut stabilit că societatea din Italia a suportat transportul. Mai mult decât atât, din controlul încrucișat efectuat la societatea care a fost indicată inițial drept transportatorul mărfii, nu a reieșit că această societate ar fi efectuat transportul bunurilor în spațiul intracomunitar. Concluzionând, se poate constata că din verificările efectuate la cele trei societăți, respectiv la reclamantă, la societatea transportatoare și la beneficiarul din Italia, nu s-a putut determina cu certitudine efectuarea transportului în condițiile susținte de reclamantă.
Inițial agentul economic a prezentat organelor de inspecție fiscală, pentru justificarea transportului, CMR-uri, care nu corespund cu documentele originale emise de societatea transportatoare, așa cum a rezultat din controlul încrucișat efectuat. Pe acest CMR prezentat inițial de societate nu exista ștampila beneficiarului iar din acest CMR a rezultat că transportul a fost efectuat de . SRL C.. S-a susținut de reclamantă că transportul a fost suportat de beneficiarul din Italia, dar din verificările efectuate de organele de inspecție fiscală, a rezultat că această societate are depuse declarațiile 390 pentru lunile septembrie și octombrie 2011, dar nu declară prestări de servici către DIFFUSIONE TESSILE SRL Italia, neprezentând niciun document care să ateste că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru.
Ulterior, reclamanta a prezentat CMR-uri, care erau aceleași cu cele care au fost puse la dispoziția organelor de inspecție fiscală în timpul controlului, însă conținând mici modificări și anume: sub ștampila transportatorului . SRL este scris manual . SRL, mijloc de transport_ și ., mijloc de transport_, este înscrisă altă dată de expediție, la numărul de cutii expediate sunt trecute altele față de cele din CMR-urile prezentate inițial, nu mai apar cantitățile în Kg și apare ștampila beneficiarului respectiv . Italia.
Prin urmare, în temeiul prevederilor legale menționate mai sus (art.4, 5 și 6 din decretul 451/1972), scrisoarea de trăsură CMR face dovada, până la proba contrarie, a condițiilor contractului de transport și a primirii mărfii de către transportator. Iar CMR-urile prezentate de societate nu erau întocmite în concordanță cu aceste prevederi legale, deci nu puteau avea forța probantă acordată de lege.
În aceste condiții în care documentul care face proba transportului nu este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca reclamanta să beneficieze de scutire de TVA pentru livrările intracomunitare, tocmai pentru că nu a fost dovedită livrarea respectivă cu toate documentele cerute de actul normativ incident.
În drept, invocă art.483, art.488 alin.1 pct.8 și următoarele din L.134/2010 privind Cod pr. civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea reține următoarele:
1. Excepția nulității recursului este neîntemeiată, sens în care aceasta urmează a fi respinsă.
Prin recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a invocat încălcarea dispozițiilor art.10 alin.1 din Ordinul nr. 2222/2006, dispoziții de drept material emise pentru punerea în aplicare a Codului fiscal, ale căror dispoziții au același caracter.
În consecință, se reține că nu se impune anularea recursului, acesta fiind motivat prin invocarea unuia dintre cazurile prevăzute de art.488 C.pr.civ.
2. Recursul declarat de reclamanta . SRL este vădit nefondat, motivele invocate de aceasta fiind contrare propriilor petite cu care a învestit instanța.
Prin acțiunea formulată de reclamanta recurentă se solicită instanței să dispună anularea Deciziei nr. 157/29.07.2013 precum și a Deciziei de impunere din 11.04.2013, cu consecința exonerării de la plata sumelor cuprinse în actele contestate și totodată să fie obligată pârâta să îi restituie toate sumele plătite ca urmare a deciziei de eșalonare de plată nr. 6914 din 04.06.2013 (fila 2 dosar fond).
În consecință prima instanță în mod legal s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate de reclamantă, recursul reclamantei urmând a fi respins ca nefondat.
3. Recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.
În cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut la art.488 alin.1 pct.8 din C.pr.civ., întrucât hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.
Pentru a pronunța soluția de admitere în parte, instanța de fond a reținut că deși CMR-urile sunt deficitar întocmite, totuși acestea se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse la dosar, rezultând că bunurile reprezentate de portofele și curele au părăsit efectiv teritoriul României și au ajuns la destinație, fapt care conduce la concluzia că reclamanta poate beneficia de scutire ca urmare a livrării intracomunitare de bunuri.
Astfel, din facturile depuse la dosarul cauzei, din corespondența purtată între cele două societăți, . SRL și Diffusione Tesstile SRL Italia, din comanda de vânzare - cumpărare și documentele celor ce au efectuat transportul, inclusiv declarațiile depuse la dosar, rezultă că bunurile constând în portmonee și curele au părăsit în mod fizic teritoriul statului de origine România și au fost recepționate în statul membru Italia.
Totodată, relevante sub aspectul caracterului real al livrării sunt comenzile pentru portofele și curele (f.17-25) precum și documentul ce atestă recepția mărfii de către societatea din Italia (f.30).
De asemenea CMR-urile depuse la dosar (f.35-36) cuprind denumirea transportatorilor, precum și ștampila societății de destinație. Chiar dacă CMR-urile sunt deficitar întocmite, acestea, coroborate cu celelalte documente menționate mai sus, pot face dovada că bunurile au părăsit fizic teritoriul României și au ajuns la destinație .
În consecință, se constată că s-a făcut dovada existenței livrării intracomunitare efectuată de reclamanta . SRL, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.10 alin.1 din Ordinul nr. 2222/2006, conform cărora „Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art.143 alin.(2) lit.a) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, cu excepțiile de la pct.1 și 2 ale aceleași litere a), se justifică pe baza următoarelor documente:
a) factura care trebuie să conțină informațiile prevăzute la art.155 alin.(19) din Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și în care să fie menționat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;
b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; și după caz,
c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare”.
În consecință, în baza art.496 C.pr.civ., Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta . SRL și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței nr.1026/CA/2014 pron. de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
Decide
Respinge excepția nulității recursului.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta . SRL și pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței nr.1026/CA/2014 pron. de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2015.
Președinte, C. C. F. | Judecător, O. M. P. | Judecător, L. I. G. |
Grefier, M. S. |
Red.Tehnored.O.M.P.
2ex/05.03.2015
Jud.fond: D. C.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 644/2015. Curtea de Apel ALBA... | Anulare act administrativ. Hotărâre din 16-01-2015, Curtea de... → |
|---|
