Anulare act administrativ. Hotărâre din 16-01-2015, Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 3657/97/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 156/2015
Ședința publică de la 16 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. D.
Judecător A. E. Hancaș
Judecător M. I. I.
Grefier A. Ț.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de reclamantul P. D. T. împotriva sentinței administrative nr. 2986/CA/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar_ .
Completul de judecată a fost legal constituit, în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a constatat lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța, față de mențiunile agentului procedural înscrise în dovada de îndeplinire a procedurii de citare a reclamantului și de împrejurarea că reclamantul a indicat adresa domiciliului său procesual ales ca fiind în localitatea Șoimuș, nr. 310, jud. Hunedoara, constată incidența dispozițiilor art. 98 din codul de procedură civilă aflat în vigoare la data introducerii acțiunii de către reclamant și, având în vedere actele de la dosar, lasă cauza în pronunțare.
Curtea de Apel,
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința administrativă nr.2986/CA/19.12.2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara-secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul P. D. T., împotriva pârâtului P. COMUNEI ȘOIMUȘ, prin care s-a solicitat anularea dispozițiilor nr.198/2011 privind acordarea unor drepturi de natură salarială acordate necuvenit și dispoziția nr._ privind respingerea contestației formulată de către reclamant împotriva dispoziției de imputare..
Pentru a hotărî în acest mod, tribunalul a reținut că potrivit art. 84-85 din Legea nr. 188/1999, funcționarul public răspunde civil pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit iar repararea pagubelor se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată.
Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.
În cursul anului 2009 reclamantul a avut calitatea de funcționar public de execuție-inspector în cadrul Serviciului de urbanism și agricultură din cadrul Primăriei Comunei Șoimuș și a beneficiat de următoarele sume:
- spor de dispozitiv de 3388 lei
- spor de fidelitate de 2029 lei
- drepturi pentru asigurarea sănătății și securității în muncă de 2427 lei
- cheltuieli de transport de 985 lei, contribuțiile plătite de Primărie la bugetul consolidat al statului fiind în sumă de 1490 lei.
În urma auditului financiar efectuat de Camera de Conturi Hunedoara în perioada noiembrie-decembrie 2010 la Primăria reclamantei s-a stabilit că în anul 2009 funcționarii publici ai primăriei au încasat o sumă de bani necuvenită cu titlu de drepturi salariale și prin Decizia nr.6/25.01.2011 a Directorului Camerei de Conturi Hunedoara s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului și luarea măsurilor legale pentru recuperarea lui.
Prin dispoziția pârâtului nr.198/2011, s-a dispus imputarea sumei de_ lei, încasată de reclamant necuvenit, iar prin dispoziția nr.231/2011 s-a respins contestația reclamantului formulată împotriva deciziei nr.198/2011.
S-a reținut că, în ce-i privește pe funcționarii publici, în art.31 din Legea 188/1999 se arată că salarizarea acestora se face doar în conformitate cu legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare, că orice acorduri și contracte colective de muncă nu pot prevedea acordarea altor drepturi de natură salarială decât cele prevăzute de legea privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici, că prin Legea 130/1996 se prevede interdicția ca prin contracte sau acorduri de muncă să fie negociate clauze privind drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin norme legale, că prin Decizia ÎCCJ nr. 37 din 14 decembrie 2009, privind recursul în interesul legii, s-a decis că dispozițiile art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999 se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, prevăzută de art. 13 din acest act normativ, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Administrației și Internelor și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne și că toate drepturile invocate în acțiune, încasate efectiv de către reclamantă, au fost acordate acesteia în baza contractului colectiv de muncă, fără însă ca ele să fie prevăzute în Legea 188/1999 sau o altă lege specială, în consecință sunt necuvenite.
În plus, a mai reținut instanța de fond, prin includerea acestor sporuri și alte drepturi salariale în contractul colectiv de muncă, au fost încălcate dispozițiile art.157 alin.2 din Legea nr.53/2003, art.9 din Legea nr.188/1999, art.14 alin.3 și art.23 alin.1 din Legea nr.273/2006 și art.57 alin.5 din Legea nr.215/2001.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, la data de 30.01.2012, solicitând admiterea acestuia și schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii sale și anulării în totalitate a dispozițiilor emise de P. Comunei Șoimuș nr. 194/30.03.2011 prin care i s-a imputat suma de 10.319 lei și a dispoziției 231/2011 prin care i s-a respins contestația împotriva dispoziției de imputare, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului s-a arătat, în fapt, că recurentul este funcționar public de execuție, inspector în cadrul Serviciului de cadastru, urbanism și agricultură, aceeași funcție îndeplinind-o și în cursul anului 2009, an în care, în temeiul prevederilor Acordului Colectiv de muncă valabil în perioada 01.11.2008-1.11.2012 a încasat efectiv suma totală netă de 7211 lei reprezentând: 2376 lei spor de dispozitiv, 1423 lei spor de fidelitate, 985 lei cheltuieli de transport (abonament decontat), 927 lei hrană și 1500 lei vestimentație.
Instanța de fond a făcut referire la o lege care a fost adoptată numai în septembrie 2009 și a intrat în vigoare doar la data de 01.01.2010, respectiv Legea cadru 330/2009, ori, drepturile în litigiu i-au fost acordate în 2009. Până la . acestei legi, funcționarii publici au fost salarizați în baza Legii 188/1999, lege prin care se stipula la art. 31 al. 1 că pentru activitatea desfășurată funcționarii au dreptul la un salariu de bază, sporul de vechime și două suplimente, iar la alin 2 că funcționarii beneficiază de prime și alte drepturi salariale în condițiile legii.
Instanța de fond, respingând acțiunea pentru argumentul general că salarizarea funcționarilor este exclusiv legală omite intenționat să rețină faptul esențial că, prin art. 28 HG 833/2007, se stipulează expres că executarea contractului colectiv de muncă este obligatori pentru ambele părți.
Apreciază recurentul că organele de control ale Curții de Conturi au reținut cu totul și cu totul nelegal că drepturile decurgând din Acordurile sau Contractele colective de muncă sunt nelegal plătite de Primăria Șoimuș, deci că ar reprezenta drepturi necuvenite.
Se mai arată că aceste drepturi au fost plătite de către administrațiile locale până la apariția Legii cadru 330/2009 pt. salarizare unitară și faptul că ele au fost drepturi legal plătite, rezultă cu certitudine din însăși enunțarea principiilor de la baza noii legi cadru, principiul de la art. 3 lit. c fiind esențial pentru soluționarea speței de față.
Această susținere și principiul arătat se confirmă fără echivoc și prin anexa I/3 din Legea 330/2009 fiind fără nicio îndoială că legiuitorul, prin legea cadru, adoptând un sistem de salarizare unică, a cuprins în salariul de bază sau în cel brut și o parte din drepturile care anterior aplicării ei erau cuprinse disparat în diferite acte normative, acorduri și contracte colective de muncă.
P. Comunei Șoimuș a formulat întâmpinare la recurs solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.
Judecata recursului a fost suspendată la 26.09.2013 până la rămânerea irevocabilă a cauzei înregistrată sub nr. de dosar_ și a fost repusă pe rol, din oficiu, la data de 10.12.2014.
Analizând sentința pronunțată de instanța de fond, prin raportare la dispozițiile legale incidente, precum și prin prisma criticilor formulate împotriva acesteia, dar și al dispozițiilor art. 304 indice 1 cod de procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Prin Decizia numărul 6/25.01.2011 emisă de Camera de Conturi Hunedoaras-au constatat, cu ocazia acțiunii de audit financiar al Contului de execuție și Bilanțului contabil, aferente anului 2009, abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea de prejudicii. Autoritatea Administrativă . Comunei Șoimuș au contestat această decizie, respectiv, abaterile de la pct. B.13 și B.14 cu privire la care s-a reținut:
La pct. B.13 s-a constatat că în anul 2009, în baza Contractului, respectiv Acordului Colectiv de Muncă a fost acordat atât persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică cât și salariaților primăriei ( funcționari publici și personal contractual) sporul de dispozitiv, sporul de fidelitate, sporul de calculator, sporul de confidențialitate și sporul de antenă, contrar prevederilor art. 157 alin.5 din Legea nr. 53/2003, art. 29 din Legea nr. 188/1999, art. 14 al. 3 și art. 23 alin. 1 din Legea nr. 273/2006, art. 8 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 281/1993, art. 2 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 108/2005, art. 57 alin. 5 din Legea nr. 215/2011 și art. 3 alin. 5 din O.G. nr. 10/2008.
La pct. B.14 din decizie s-a reținut că au fost acordate, fără temei legal, tuturor salariaților primăriei (demnitari, funcționari publici și personal contractual), unele drepturi cu caracter social, respectiv decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă, plata unor indemnizații pentru achiziționarea de vestimentație și pentru menținerea sănătății (indemnizație de hrană), încălcându-se prevederile art. 14 al. 3 și art. 23 alin. 1 din Legea nr. 273/2006 și art. 2 alin. 2 din H.G. nr. 281/1993.
Contestația a făcut obiectul dosarului_ * și instanțele au hotărât irevocabil că aceasta este nefondată.
În baza deciziei Curții de Conturi, P. Comunei Șoimuș a emis Dispoziția 198/2011 privind imputarea sumelor acordate necuvenit cu titlu de drepturi speciale reclamantului funcționar public de execuție.
S-a imputat suma totală de_ lei reprezentând drepturi pentru: asigurarea sănătății și securității în muncă, spor de dispozitiv, spor de fidelitate, decontarea cheltuielilor de transport la și de la locul de muncă, precum și contribuțiile plătite de primărie la bugetul consolidat al statului în sumă de 1490 lei încasate în anul 2009.
În mod corect prima instanță a considerat că sumele încasate de recurent sunt nelegal acordate și nu se impune anularea deciziei de imputare, emisă în condiții legale.
Mai mult, dispoziția de restituire a fost luată de organele de control ale Curții de Conturi și decizia acestora este irevocabilă, instanțele analizând legalitatea măsurilor dispuse în acest sens. Hotărârea irevocabilă a instanței care stabilește nelegalitatea drepturilor bănești acordate funcționarilor se impune în prezentul litigiu cu putere de lucru judecat și nu mai poate fi contrazis de nicio altă hotărâre anterioară.
Prin urmare, în ceea ce privește sporul de dispozitiv, instanța a constatat că dispozițiile art.1 și 13 din Legea nr. 138/1999, prevăd în mod limitativ categoriile de personal care beneficiază de sporul de dispozitiv, astfel: cadrele militare în activitate, militarii angajați pe baza de contract și salariații civili din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Serviciului R. de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Paza, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției.
Întrucât, recurentul nu se încadrează în prevederile menționate anterior, nu beneficia de sporul de dispozitiv.
S-a invocat Decizia general obligatorie de la momentul publicării cu nr.37/14.12.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii care a stabilit că nu beneficiază de sporul de dispozitiv funcționarii publici și personalul contractual din administrația publică locală.
S-a mai reținut că sporul de fidelitate nu se regăsește nici în O.G. nr. 6/2007, inclusiv în forma modificată prin O.G. nr. 9/2008 și nici în O.G. nr. 10/2008 de modificare a O.U.G. nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, astfel că acordarea lor este lipsită de bază legală.
În ce privește decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu, s-a constatat că aceasta s-a realizat fără a exista o bază legală care să permită acest lucru.
Sumele plătite cu titlul de cheltuieli de transport în cadrul localității, pentru a putea fi decontate, potrivit art.41 din HG nr. 1860/2006, trebuie făcute doar în interesul serviciului, nu și pentru deplasările personalului de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu.
Dispozițiile art. 2 alin.2 din HG nr. 281/1993 nu pot constitui o bază legală pentru decontarea cheltuielilor de transport de la domiciliu la locul de muncă și de la locul de muncă la domiciliu, întrucât acestea prevăd posibilitatea acordării dreptului de transport în natură, și anume prin punerea la dispoziția angajaților a mijlocului de transport de către instituția angajatoare, nefiind posibilă transformarea acestui drept în bani.
Art. 13 lit. f și art.16 din HG nr. 1860/2006, vizează situația în care personalul autorităților și instituțiilor publice este delegat sau detașat de conducerea acestora să îndeplinească anumite sarcini de serviciu în localități situate la distanțe mai mari de 5 km de localitatea în care își are locul permanent de muncă, ceea ce nu este cazul în speță.
Reținând că dispozițiile art. 26 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă sunt contrare dispozițiilor legale suscitate, s-a reținut lipsa de temei a acestor deconturi.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate de recurent, contrar susținerilor acestuia, prima instanță nu a făcut referire la Legea 330/2009, care nu este aplicabilă în speță la fel ca și OG 1/2010, aceste acte normative fiind emise ulterior nașterii situației juridice analizate în speță.
Dispozițiile art. 28 HG 833/2007 privind obligativitatea executării contractului de muncă nu se pot opune cu succes considerentelor pentru care drepturile acordate sunt lipsite de temei legal și nici prevederilor art. 7 al. 2 din Legea 130/1996, text potrivit căruia numai contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților și trebuie executate ca atare.
Conținutul acordului/contractului colectiv de muncă nu poate cuprinde decât dispoziții referitoare la cele limitativ prevăzute de lege și prin acestea nu se pot acorda alte drepturi salariale față de cele stabilite de lege.
Toate aceste considerente dovedesc legalitatea hotărârii recurate, astfel că pentru menținerea acesteia, Curtea, în temeiul art. 312 Codul de procedură civilă, va respinge recursul reclamantului.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamantul P. D. T. împotriva sentinței administrative nr. 2986/CA/2011 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar_ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.01.2015.
Președinte, Ș. D. | Judecător, A. E. Hancaș | Judecător, M. I. I. |
Grefier, A. Ț. |
Red., tehnored. H.A.E. 2 ex/13.02.2015
J. fond I. D.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 645/2015. Curtea de Apel... | Anulare act de control taxe şi impozite. Hotărâre din... → |
|---|
