Anulare act de control taxe şi impozite. Hotărâre din 27-01-2015, Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 1654/97/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 342/2015
Ședința publică de la 27 ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. N.
Judecător N. D.
Judecător M. I.
Grefier L. A.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul C. O. F. împotriva sentinței nr. 893/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recursul este motivat, scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța, având în vedere actele dosarului și împrejurarea că s-a solicitat judecarea și în lipsă, conform art. 223 alin. 3 C.pr.civ., reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față,
Constată că prin sentința nr.893/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ /2013 s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive și excepția inadmisibilității iar pe fond s-a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. O. F. împotriva DGRFP Timișoara prin AJFP Sibiu și Administrația F. pentru Mediu București.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, procedând în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă la analizarea excepției de inadmisibilitate invocată prin întâmpinare, în prealabil instanța reține că acțiunea de față are ca obiect restituirea sumei plătite cu titlu de taxă privind timbrul de mediu, motivat de faptul că această taxă ar fi contrară normelor legale precum și legislației comunitare. Temeiul cererii de restituire al taxei îl constituie refuzul nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, susținându-se că nelegalitatea derivă din incompatibilitatea dreptului intern cu dreptul comunitar (art. 110 TFUE).
Ca atare, îndeplinirea procedurii prealabile se impunea cu caracter de obligativitate numai în măsura în care se contesta cuantumul taxei pretins datorate, situație în care era necesară în prealabil parcurgerea procedurii administrative prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 coroborat cu art. 205- 218 Cod procedură fiscală, ceea ce în speță nu este cazul. Prin urmare, întrucât în cazul cererilor de restituire a taxei privind timbrul de mediu nu se aplică procedura de contestare ca și procedură prealabilă, excepția de inadmisibilitate invocată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
În mod similar, și excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal este neîntemeiată și se impune a fi respinsă. Astfel, potrivit art.33 alin.1 din OG 92/2003, pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit, în cazul impozitelor și contribuțiilor realizate prin stopaj la sursă, în condițiile legii. Prin OUG 74/2013 și HG 520/2013, DGRFP Timișoara are în subordine Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și de la data reorganizării, preia activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale județene ale finanțelor publice absorbite din aria de competență, precum și a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora, astfel că aceasta este parte în toate dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de obiectul și stadiul acestora în locul direcțiilor județene și a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora. Tot astfel, faptul că organul fiscal nu este beneficiarul taxei încasate nu conduce la aprecierea că acesta nu are calitatea de subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, atâta timp cât el este cel care a încasat plata efectuată de reclamant și a cărei restituire se solicită.
Asupra fondului litigiului:
1. Istoricul cauzei:
Reclamantul a achiziționat din spațiul comunitar autoturismul marca Audi, tip A 6 și pentru înmatricularea acestuia a fost obligat la plata taxei privind timbru de mediu instituită prin OUG 9/2013 în cuantum de 9223 lei, sumă achitată de reclamant la data de 17.06.2013 (fila 11 din dosar).
În prezenta procedură, reclamantul solicită realizarea creanței în cuantum de 9223 lei, reprezentând taxa privind timbru de mediu, precum și a dobânzilor fiscale aferente.
2. Reglementări incidente:
Problema de drept care se ridică în cauză, este aceea de a stabili dacă legislația internă – în temeiul căreia se condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene de plata taxei privind timbru de mediu - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
Dispozițiile art. 110 TFUE prevăd faptul că ”(1) Niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare; (2) De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”. Scopul art. 110 TFUE este acela de împiedica periclitarea obiectivelor art. 28-30 T.F.U.E. prin taxarea internă discriminatorie.
Cum tratatul interzice taxele vamale la import și la export, precum și taxele cu efect echivalent, aceste din urmă prevederi ar fi lipsite de conținut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever față de produsele interne, ulterior traversării frontierei statului membru, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele aflate în raport de concurență cu produsele indigene. Art. 110 TFUE are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, în doctrină arătându-se faptul că, această normă impune o “neutralitate totala a fiscalității interne în ceea ce privește produsele naționale și cele importate.”
Potrivit jurisprudenței CJUE, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale. Instanța de contencios european, a arătat ca articolul art. 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața naționala și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute de art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE, referitoare la interzicerea taxelor vamale la import și export, a restricțiilor cantitative la import, precum și orice taxe și măsuri cu efect echivalent.
În hotărârea pronunțată de către CJUE în C-402/09, I. T., (relativ la reglementarea internă anterioară – OUG 50/2008, raționament care s-a aplicat mutatis mutandis și în ceea ce privește Legea nr. 9/2012 în forma sa în vigoare până la data de 1 ianuarie 2013), Curtea a stabilit că “articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare”, concluzionând ferm că “articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În prezentul litigiu, dată fiind cererea reclamantului instanța are de analizat compatibilitatea OUG 9/2013 privind timbrul de mediu cu dispozițiile art. 110 TFUE.
În prealabil, instanța reține că prin noua reglementare, legiuitorul a urmărit în principal găsirea unei formule legislative care să nu mai conțină deficiențele vădite a celor anterioare (care instituiau o clară diferență de tratament în favoarea produselor naționale – care nu erau supuse sarcinilor fiscale – si cele importate – care erau supuse acestor sarcini).
Astfel, potrivit art. 1 din OUG 9/2013 – „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal privind instituirea timbrului de mediu, denumit în continuare timbru. (2) Timbrul se face venit la bugetul F. pentru mediu și se utilizează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”, iar potrivit art. 2 alin.1 litera i) din OUG 9/2013, prin înmatriculare se înțelege operațiunea administrativă ce constă în înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare, precum și a numărului de înmatriculare.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 din OUG 9/2013, obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
Raportat la aceasta situație, instanța constată că nu se poate reține nicio discriminare în raport de legislația națională și comunitară incidentă, câtă vreme, achitarea timbrului de mediu, este condiționată strict și exclusiv de înscrierea în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, indiferent că autovehiculul a fost achiziționat din România sau dintr-un alt stat comunitar.
b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
După cum se observă, nici în aceasta situație, achitarea timbrului de mediu, nu este condiționată de proveniența inițiala, naționala sau intracomunitară a autovehiculului ci, de împrejurarea că acesta urmează a fi reintrodus în parcul național iar la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului.
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Pentru identitate de rațiune cu cele expuse la litera a, instanța constată că, nici în situațiile reglementate de literele c si d, nu se poate reține vreo discriminare, câtă vreme, achitarea timbrului de mediu, este condiționată strict și exclusiv de transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, indiferent ca autovehiculul a fost achiziționat din România sau dintr-un alt stat comunitar; respectiv de transcrierea dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule indiferent ca autovehiculul a fost achiziționat din România sau dintr-un alt stat comunitar.
Practic achitarea timbrului de mediu, nu mai are nicio legătura cu caracterul transfrontalier al circulației autovehiculului respectiv, (nemaiputându-se invoca astfel nici protejarea industriei auto naționale) și nici cu exceptarea unei anumite categorii de autovehicule noi de la plata taxei, esența fiind ca, începând cu data de 15 martie 2013, timbrul reglementat de OUG 9/2013, să se achite atât pentru autovehiculele noi, cat si pentru autovehiculele rulate, indiferent de proveniența lor și, indiferent că la prima înmatriculare în România au fost bunuri second hand sau noi.
Cu alte cuvinte, în raport de aceste dispoziții legale, se constată că nu există nici o diferență între persoanele care achiziționează autovehicule second hand de pe piața internă comparativ cu cele care achiziționează același tip de autovehicule dintr-un alt stat comunitar. Ca atare, nu mai poate fi vorba de situația discriminatorie care exista sub imperiul Legii nr. 571/2003 ce reglementa taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, sub imperiul OUG 50/2008 care reglementa taxa de poluare și respectiv sub imperiul Legii 9/2012, în sensul că pentru vehiculele second hand (de ocazie) achiziționate de pe piața internă nu se percepea taxa de poluare/emisii poluante, dar această taxă era percepută pentru aceleași autovehicule importate dintr-un stat membru al Uniunii Europene.
Or, așa cum s-a arătat anterior raportat la dreptul unional, timbrul de mediu instituit de OUG nr. 9/2013 se aplică atât în privința vehiculele second hand (de ocazie) achiziționate de pe piața internă, care sunt înmatriculate așadar deja în România, dar și vehiculelor de ocazie (second hand) importate.
Mai mult, nu se poate reține vreo discriminare creată între autovehiculele pentru care este obligatorie plata taxei timbrului de mediu și cele excluse de la această obligație, întrucât situațiile de excludere expres și limitativ prevăzute de art. 7 din OUG 9/2013 nu se referă la proveniența autoturismului (autohton/dintr-un alt stat membru ori nou/second-hand).
3. Soluția instanței cu privire la cererea reclamantului.
Întrucât taxa privind timbru de mediu solicitată de autoritățile române reclamantului pentru înmatricularea în circulație, pe teritoriul României, a autovehiculului achiziționat – nu contravine prevederilor art. 110 din Tratat, instanța urmează a respinge ca nefondată acțiunea de față.
Având în vedere și dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată întrucât nu au fost solicitate în prezenta procedură.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul C. O. F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că sentința instanței de fond este nelegală, contrară prevederilor art. 267 TCE, taxa achitată în temeiul Legii nr. 9/2012 este discriminatorie, contravenind prevederilor art. 10 din TFUE, art.34-36 din același act normativ.
Recurentul a invocat existența unor cauze similare în practica Curții Europene de Justiție în materia taxei de poluare precum și a unor instanțe naționale.
Prin întâmpinare, intimata Administrația F. pentru Mediu, solicită respingerea recursului reclamantului ca nefundat.
În drept, art.483 și urm. Cod procedură civilă.
Examinând prezentul recurs se constată că, prin Încheierea din 16 decembrie 2015, i s-a pus în vedere recurentului să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 100 lei și să facă această dovadă până la termenul de 27 ianuarie 2015, acordat în acest scop.
Se constată însă că la acest termen recurentul nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru așa cum s-a dispus, așa încât în temeiul art.486 alin.3 C.pr.civ se va anula prezentul recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Anulează ca netimbrat recursul declarat de C. O. F. împotriva sentinței nr. 893/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27.01.2015.
Președinte, M. N. | Judecător, N. D. | Judecător, M. I. |
Grefier, L. A. |
Red. NM
Th. AL
Ex. 5/04.02.2015
Jud. fond: V. A. E.
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 16-01-2015, Curtea de... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 859/2015.... → |
|---|
