Anulare act administrativ. Decizia nr. 2521/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2521/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 4169/221/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 2521/2015
Ședința publică de la 11 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. D.
Judecător G. M.
Judecător A. E. Hancaș
Grefier A. Ț.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanta recurentă S.C. E. P. S.R.L. D. împotriva sentinței administrative nr.410/CA/2015 pronunțată de Tribunalul H. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat reprezentantul reclamantei, avocat M. B..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura prealabilă a fost parcursă și că reclamanta a depus răspuns la întâmpinare.
Reprezentantul reclamantei depune împuternicire avocațială, concluzii scrise, notă explicativă solicitată de către reclamantă numitei B. I. A. și extras din interfața produsului informatic „Revisal”. Susține că persoana care a dat nota explicativă depusă la acest termen de judecată cunoaște ce s-a întâmplat în timpul celor două controale vizate în cauză și că aplicația informatică „Revisal” permite doar evidențierea timpului de lucru, nu și a schimbului sau turei în care sunt repartizați salariații în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu.
Solicită încuviințarea administrării probei cu adresă efectuată către intimat prin care să i se pună în vedere acestuia să arate dacă există model de act adițional la I., după care reclamanta să se poată ghida atunci când i se solicită un astfel de act.
Instanța, deliberând asupra cererii în probațiune prin care s-a solicitat efectuarea unei adrese către intimat, apreciază că proba propusă nu este pertinentă și concludentă în cauză, motiv pentru care respinge această cerere.
Constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, declară închisă etapa cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii, susținând că recurenta a îndeplinit condițiile prevăzute în cuprinsul art. 105 din Legea nr. 53/2003, că la controlul anterior, efectuat în luna martie, s-a solicitat reclamantei să încheie un act adițional și să specifice timpul de lucru și repartizarea programului de lucru, că actul adițional solicitat de către organul de control a fost încheiat, că la dosar se află state de plată care confirmă prestarea activității de către salariați timp de 20 de ore săptămânal, adică o jumătate de normă, că remunerarea pentru acest program de muncă s-a realizat corespunzător, că măsura contestată este nelegală, că sunt imposibil de îndeplinit dispozițiile actului contestat, în sensul de a se reconsidera contractul între salariați și angajator prin înlocuirea jumătății de normă cu normă întreagă, că salariații au uzat în bănci și în primării de documente referitoare la drepturile salariale, că în cazul reconsiderării contractelor actele menționate anterior sunt nule, că instanța de fond a constatat existența din anul 2013 a repartizării programului de lucru pe schimburi și lipsa unei specificări clare a programului de lucru.
Față de actele aflate la dosar și de susținerile orale ale reprezentantului reclamantei, prezent la dezbateri, instanța lasă cauza în pronunțare.
Curtea de Apel
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința administrativă nr.410/CA/2015 pronunțată de Tribunalul H. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta . D., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă H., prin care s-a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, să se dispună anularea în parte a procesului verbal de control nr._/08.04.2014, cu consecința înlăturării măsurii nr.2 dispusă de pârât în pagina 3 anexă la procesul verbal.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că prin procesul verbal de control nr._/08.04.2014 inspectorul de muncă a dispus ca măsură de realizat, până la 20.05.2014, în baza prevederilor art. 105 alin. (2) din Legea 53/2003, reconsiderarea tuturor contractelor individuale de muncă ale salariaților care la data de 12.02.2013 erau în vigoare (data la care își produceau efectele actele adiționale menționate anterior) ca fiind încheiate cu normă întreagă, începând cu data de 12.02.2013, cu respectarea tuturor obligațiilor legale ce decurg din aceasta.
Procedând la verificarea actelor adiționale la contractele de muncă cu referire la angajații A. A., P. M., P. B., L. D., P. B., D. L., prima instanță a constatat că, începând cu 12.02.2013 repartizarea programului de lucru se face în schimburi. Schimbul 1: 08:00-16:30, schimbul 2: 16:30-1:00, schimbul 3: 01:00-09:30, cu un total de 20 ore/ săptămână. Astfel angajatorul nu a stipulat repartizarea clară a programului de lucru în care salariații își desfășoară activitatea, contrar prevederilor art. 105 alin. (1) lit. a din Legea nr. 53/2003 “ (1) Contractul individual de muncă cu timp parțial cuprinde, în afara elementelor prevăzute la art. 17 alin (3), următoarele: a) durata muncii ;I repartizarea programului de lucru”.
Contrar susținerilor reclamantei, în sensul că angajații prestau muncă timp de 4 ore/zi, tribunalul a reținut că din actele adiționale nu rezultă acest fapt.
În condițiile în care agentul economic are program de funcționare non stop iar în contractul/actul adițional nu este prevăzut clar programul de lucru și durata muncii în mod legal inspectorul de muncă a dispus măsura de reconsiderare a tuturor contractelor de muncă ca fiind încheiate cu normă întreagă, a conchis instanța de fond.
Or, atât timp cât programul de lucru este pe trei schimburi de câte 8 ore nu se poate reține ca justificată, în opinia tribunalului, apărarea reclamantei în sensul că salariații prestau activitate de doar 4 ore pe zi.
Instanța de fond a mai constatat că reclamanta nu a depus la dosar nici un document care să ateste și să sprijine susținerile sale, potrivit cărora contractele angajaților verificați erau contracte individuale cu timp parțial și cuprind în totalitate prevederile menționate în art. 105 alin. (1) din Legea nr. 53/2003. În condițiile în care angajații au prestat muncă timp de 4 ore/zi și au fost plătiți corespunzător reclamanta apreciază că această măsură nu poate fi dusă la îndeplinire, ci dimpotrivă, în opinia acesteia, actele dosarului dovedesc contrariul.
Pe cale de consecință, cererea formulată de reclamantă a fost respinsă ca nefondată.
Reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, criticând-o pentru nelegalitate, motiv pentru care, invocând motivele de casare prevăzute de art.488 alin.1 pct.6 și 8 C.pr.civ., a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinței atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a legii deoarece s-a apreciat în mod greșit că angajații recurentei au lucrat mai mult de 4 ore/zi, luând în considerare programul d elucru stabilit pe 3 schimburi în cazul unora dintre aceștia.
Recurenta a mai arătat că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, limitându-se a face trimitere la actele și lucrările dosarului care dovedesc contrariul celor susținute în acțiunea introductivă, fără a preciza despre care dintre aceste documente este vorba. În plus, hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, constând în aceea că instanța reține, pe de o parte, că repartizarea programului d elucru se face în schimburi cu un total de 20 de ore pe săptămână, iar pe de altă parte că angajatorul nu a stipulat repartizarea clară a programului de lucru.
Mai mult, instanța de fond nu a ținut seama de actele depuse de recurentă, în probațiune la dosarul cauzei, respectiv de actele adiționale la contractele de muncă ale persoanelor în cauză, care au fost întocmite tocmai în vederea respectării prevederilor art.105 alin.1 din Codul muncii, urmare a controlului efectuat în anul 2013 de un alt inspector din cadrul intimatului-pârât.
În fine, recurenta a mai arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art.105 alin.1 din Codul muncii, întrucât actele adiționale la contractele de muncă cu timp parțial ale angajaților întrunesc în totalitate dispozițiile normei legale menționate.
Recurenta a mai criticat hotărârea instanței de fond și prin prisma dispozițiilor art.249 C.pr.civ. care au fost încălcate prin refuzul de a administra probele solicitate în susținerea acțiunii, respectiv proba testimonială.
Prin întâmpinarea formulată în cauză (f.87-89), intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și nelegal.
Analizând hotărârea pronunțată de instanța de fond, prin raportare la actele și lucrările dosarului, la cadrul legal incident cauzei deduse judecății, precum și prin prisma criticilor formulate de către recurentă, Curtea constată că recursul declarat de către aceasta este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Referitor la motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.6 C.pr.civ., invocat de recurentă în susținerea criticilor aduse sentinței pronunțată de tribunal, lecturând considerentele expuse în cuprinsul hotărârii pronunțată de prima instanță, Curtea reține că acestea cuprind motivele pe care se întemeiază, acestea nefiind nici contradictorii și nici străine de natura cauzei.
Astfel, procedând la verificarea actelor adiționale la contractele de muncă, cu referire la angajații în cauză, prima instanță a arătat, în termeni conciși, lipsiți de interpretări multiple, că, repartizarea programului de muncă se face în schimburi, cu un total de 20 de ore pe săptămână, fără însă ca acesta să fie clar repartizat, conform cerințelor art.105 alin.1 lit.a din Codul Muncii, și fără a rezulta că angajații prestau un număr de 4 ore pe zi.
Eventuala apreciere eronată a împrejurărilor rezultate din probele administrate în cauză nu este de natură a atrage incidența motivului de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ., după cum eronat susține recurenta, aceasta constituind mai degrabă o chestiune de netemeinicie și nu de nelegalitate.
În privința celuilalt motiv de casare invocat de recurentă, respectiv a celui prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.pr.civ., referitor la încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art.105 alin.1 lit.a din Codul muncii, Curtea constată că în mod corect prima instanță a apreciat că mențiunile rezultate în cuprinsul actelor adiționale la contractele de muncă cu timp parțial ale angajaților în speță, nu cuprind durata muncii și repartizarea programului de lucru.
Din cuprinsul acestora, Curtea de Apel reține că repartizarea programului de lucru al salariaților angajați cu contract individual de muncă cu timp parțial, respectiv A. A., P. M., P. S. B., L. D. și D. L. (f.11-15 dosar recurs), a fost făcută în trei schimburi (schimbul I 08.00-16.30; schimbul II 16.30-01.00 și schimbul III 01.00-09.30), cu un total maxim de 20 de ore/săptămână, restul zilelor din săptămână fiind libere, în condițiile în care, dacă unul dintre angajați lucrează într-o zi 8 ore, următoarea zi este considerată zi liberă de drept.
Este adevărat, contractul de muncă cu timp parțial constituie una dintre modalitățile de flexibilizare a muncii, de esența acestuia fiind faptul că salariatul cu fracțiune de normă, potrivit dispozițiilor art.103 din Codul muncii, prestează un număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă comparabil.
Trebuie precizat că numărul de ore normale de lucru, în cazul acestui salariat, sunt calculate săptămânal sau ca medie lunară și nu zilnic, de aici rezultând consecința că salariatul cu fracțiune de normă poate avea un program de lucru variabil.
Însă, în afara elementelor prevăzute de art.17 alin.3 din Codul muncii, contractul de muncă cu timp parțial trebuie să cuprindă, potrivit art.105 alin.1 lit.a din același cod, și durata muncii și repartizarea programului de lucru.
Durata muncii este necesar a fi precizată în contract tocmai pentru faptul că este definitorie pentru contractul cu timp parțial, fiind vorba de o durată mai redusă decât cea normală de lucru.
Repartizarea programului de lucru se impune menționată din aceleași rațiuni și anume pentru faptul că durata redusă a muncii este diferită de programul normal de lucru al unității și trebuie consultată de părți și verificată de Inspecția muncii.
Condițiile concrete în care se desfășoară programul de lucru trebuie clar precizate de către angajator pentru ca salariatul să le cunoască din momentul încheierii contractului și să fie de acord cu ele, norma fiind instituită de lege tocmai în scopul protecției salariatului împotriva unor eventuale abuzuri ale angajatorului care ar putea să-i pretindă prestarea muncii după un program de lucru repartizat aleatoriu fără elemente concrete de determinare a acestuia.
Revenind la speța dedusă judecății, se constată de către instanța de recurs că în pofida eforturilor depuse de recurentă în scopul remedierii clauzelor contractuale referitoare la durata muncii și repartizarea programului de lucru, urmare a controlului efectuat de inspectorii I. în data de 06.02.2013 și materializat prin procesul verbal de control nr._/2013 (f.47 dosar fond), aceasta nu a reușit să înlăture deficiența constatată prin actul de control menționat referitoare la lipsa repartizării programului de lucru al salariaților cu fracțiune de normă, aceasta persistând până la momentul controlului materializat prin actul de control atacat prin acțiunea introductivă.
Astfel, dacă în privința duratei muncii, actele adiționale la contractele de muncă ale salariaților cu fracțiune de normă prevăd un total de maxim 20 de ore pe săptămână, clauza fiind conformă cu prevederile art.103 din Codul muncii, în privința repartizării programului de lucru însă, lucrurile sunt ambigue datorită formulării generice a termenilor în care părțile au înțeles, de comun acord, să reglementeze această cerință legală. Actele adiționale în cauză fac mențiune despre împrejurarea că programul de lucru este repartizat în trei schimburi fără a face vreo referire la programul efectiv, concret determinat, al fiecăruia dintre salariații respectivi. Or, esențial din acest punct de vedere era ca repartizarea programului să conțină date din care părțile contractului și în special fiecare salariat să poată cunoaște, începând cu data de 12.02.2013, data menționată în actele adiționale, modul în care este repartizat programul de lucru al fiecăruia pentru a le crea posibilitatea îndeplinirii obligației de a se prezenta la program și de a realiza atribuțiile specifice postului, împrejurare care nu se poate desprinde din conținutul acestor acte.
Principiul flexibilității raporturilor de muncă, principiu promovat intens de valorile Uniunii Europene, care este deplin materializat prin contractul de muncă cu timp parțial, nu presupune elemente de natură aleatorie care să creeze premisele unor eventuale abuzuri din partea angajatorului asupra salariaților, constând în cerința prezentării la programul de lucru în funcție de necesitățile pe care acesta le apreciază ca oportune și nu în funcție de programul prestabilit prin contract pe care salariatul trebuie să îl cunoască anticipat derulării acestuia.
Astfel, corect a apreciat instanța de fond că actele adiționale la contractele de muncă ale salariaților cu fracțiune de normă nu stipulează clar programul de lucru în care aceștia trebuie să își desfășoare activitatea și că, astfel, nu sunt îndeplinite cerințele art.105 alin.1 lit.a din Codul muncii, motiv pentru care măsura dispusă prin actul de control, de considerare a contractelor de muncă cu timp parțial ca fiind încheiate pentru normă întreagă, a fost apreciată ca legală.
În cauză nu prezintă niciun fel de relevanță juridică în soluționarea cauzei împrejurarea că salariații cu fracțiune de normă au prestat activitate săptămânală în limita maximă a celor 20 de ore prevăzute în actele adiționale, respectiv, în unele cazuri, de 4 ore pe zi și nici împrejurarea că programul Revisal nu prevede o rubrică referitoare la schimbul sau tura în care salariatul desfășoară activitatea.
Esența cauzei este limitată strict la neîndeplinirea condițiilor de formă ale contractelor de muncă cu timp parțial care, în temeiul dispoziției imperative prevăzute de art.105 alin.2 din Codul muncii, în situația în care nu conțin precizări referitoare la elementele prevăzute la alin. (1), în cazul de față la repartizarea programului de lucru, în condițiile și termenii mai sus prezentați de instanță, se consideră a fi încheiate pentru normă întreagă, intimatul procedând în consecință constatând că actele adiționale încheiate cu salariații cu fracțiune de normă nu conțin date referitoare la acest element.
Criticile recurentei referitoare la încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor art.249 și următoarele C.pr.civ., constând în refuzul administrării probei testimoniale, nu se constituie în motiv de casare a hotărârii pronunțată de tribunal.
Proba testimonială a fost solicitată de către reclamanta recurentă în afara cadrului procesual instituit de art.194 sau 204 C.pr.civ., care prevăd că dovezile pe care se sprijină fiecare capăt de cerere, respectiv dovada cu martori se face prin cererea de chemare în judecată sau până la primul termen de judecată la care acesta este legal citat, astfel că întemeiat instanța de fond a constatat că aceasta este decăzută din dreptul de a propune probe și a respins cererea de probațiune la termenul de judecată din data de 01.04.2015 la care de altfel cauza a fost dezbătută în fond.
În consecință, pentru considerentele de fapt și de drept anterior expuse, în temeiul art.496 C.pr.civ., Curtea urmează a proceda la respingerea recursului declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta recurentă S.C. E. P. S.R.L. D. împotriva sentinței administrative nr.410/CA/2015 pronunțată de Tribunalul H. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.09.2015.
Președinte, Ș. D. | Judecător, G. M. | Judecător, A. E. Hancaș |
Grefier, A. Ț. |
Red., tehnored. H.A.E. 2 ex/29.09.2015
J. fond C. D.
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1962/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2803/2015.... → |
|---|
